ICCJ. Decizia nr. 99/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă, la 11 septembrie 2006, reclamanții E.I.V., E.E.R.I., E.E.E.G. și E.M. au chemat în judecată pârâta A.V.A.S., solicitând anularea deciziei nr. 243 din 18 iulie 2006 emisă de aceasta, întrucât nu li s-au soluționat și cererile privitoare la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 5000 mp situat în comuna Poiana Mare, precum și pentru o serie de mijloace fixe, respectiv motor de 80 cp., sistem Starch Hoffman și batoză de treierat.
S-a mai arătat că evaluarea făcută de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 referitoare la un valț de porumb marca Internațional (1943) și un valț de grâu 800 x 250 (1943), existente în patrimoniul SC M.S. SA este foarte mică în comparație cu valoarea reală a acestor utilaje.
Reclamanții au precizat că atât terenul, construcțiile cât și instalațiile de morărit au aparținut autorilor lor, E.C.I., zis O. și E.C.E., potrivit contractelor de vânzare -cumpărare autentificate sub nr. 18876 din 17 decembrie 1941 și respectiv, nr.15860/3 noiembrie 1942 la Tribunalul Dolj și au fost trecute în proprietatea statului ca efect al naționalizării la data de 11 iunie 1949.
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 396 din 25 februarie 2008 a admis contestația, a modificat în parte decizia nr. 243 din 18 iulie 2006 emisă de intimata A.V.A.S., în sensul că propunerile de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de art. 1 și art. 2 au în vedere valoarea totală de 3513,2 lei, stabilită prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul B.C.V.
în motivarea sentinței s-a reținut că prin notificarea nr. 4/2001, reclamanții au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele specificate, respectiv o moară țărănească de 80 cp. tip Starch Hoffman, cu instalațiile anexe situate în satul Tunari, comuna Poiana Mare, județul Dolj și terenul aferent de 5000 mp pe care se află moara și casa de locuit pentru personalul morii, compusă din 3 încăperi.
Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că atât terenul de 5000 mp cât și construcțiile de morărit au fost dobândite în proprietate de către autorii contestatorilor, E.C.I. și E.C.E., așa cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 18876 din 17 decembrie 1941 și nr. 15860 din 3 noiembrie 1942 și că reclamanții sunt moștenitorii legali ai defuncților situație atestată de actele de stare civilă și certificatele de moștenitor existente la dosar.
S-a mai avut în vedere că, așa cum rezultă din adeverința emisă de Comitetul Provizoriu al comunei Tunarii Vechi, județul Dolj (fila 8), de la numitul I.C.E., autorul contestatorilor, s-a preluat prin naționalizare suprafața de teren de 5000 mp, pe care erau construite un local de moară, precum și o clădire pentru personal.
Tribunalul a constatat că moara ce a aparținut autorilor reclamanților a fost naționalizată conform Legii nr. 112/1948 împreună cu mijloacele fixe încorporate, iar ulterior a fost privatizată și trecută în patrimoniul SC M.S. SA Craiova.
Tribunalul a apreciat că se impune admiterea în parte a contestației și modificarea parțială a deciziei nr. 243/2006 emisă de A.V.A.S. sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite de comisia de evaluare, urmând a fi avută în vedere prețuirea realizată prin raportul de expertiză întocmit de expert B.C.V., care menționează o valoare de 35.132.393 lei vechi pentru bunurile mobile evidențiate în lista de inventar mijloace fixe SC M.S. SA Craiova, la data de 14 februarie 2001.
în ceea ce privește alte mijloace fixe ce au aparținut reclamanților, respectiv un motor de 80 cp. și o batoză de treierat, s-a considerat că nu pot fi primite susținerile contestatorilor, întrucât aceste bunuri nu sunt evidențiate în lista de inventar a mijloacelor fixe la data de 14 februarie 2001, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Referitor la terenul în suprafață de 5000 mp, prima instanță a reținut că, în mod corect, prin decizia contestată s-a dispus declinarea competenței în favoarea Primăriei comunei Poiana Mare, în condițiile în care terenul în litigiu, situat în satul Tunarii Vechi, face parte din domeniul public, primăria fiind unitatea deținătoare.
împotriva sentinței menționate a declarat apel A.V.A.S., criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât, în condițiile în care prin modificările aduse Legi nr. 10/2001 de Legea nr. 247/2005, s-a stabilit că pentru analizarea și stabilirea cuantumului despăgubirilor se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, această instituție fiind autoritatea desemnată de lege cu expertizarea bunurilor și stabilirea echivalentului valoric al acestora, încuviințarea și administrarea probei cu expertiză de evaluare a mijloacelor fixe existente în patrimoniul SC M.S. SA Craiova, în situația contestării unei decizii emise de o altă instituție decât Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este ilegală.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 463A pronunțată la 16 iunie 2008, a respins ca nefondat apelul pârâtei A.V.A.S., reținând că instanțele judecătorești au posibilitatea verificării sub toate aspectele a legalității deciziei emise în temeiul Legii nr. 10/2001, prin modificările aduse acestui act normativ de către Legea nr. 247/2005 fiind înlăturată calea de atac a contestației.
Analizând și dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, instanța de apel a constatat că, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, urmează ca Secretariatul Comisiei Centrale să procedeze la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură.
Instanța de apel a reținut că împotriva acestei proceduri și a dispozițiilor emise de către Comisia Centrală, persoana interesată are deschisă calea de atac în fata instanței de contencios administrativ.
S-a considerat că cele două proceduri sunt diferite și nu se exclus una pe cealaltă, legiuitorul având în vedere și posibilitatea actualizării valorilor stabilite prin deciziei/dispoziție la valoarea de circulație a bunurilor, urmându-se respectarea principiului unei juste despăgubiri.
împotriva deciziei menționate a declarat recurs A.V.A.S., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, pârâta a susținut că instanțele de fond și apel au încălcat dispozițiile imperative ale art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată în ceea ce privește modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competență revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Totodată, recurenta a susținut că deși prin considerentele deciziei instanța de apel a reținut că aspectele invocate de A.V.A.S. sunt conforme Legii nr. 10/2001 republicate, a respins apelul său ca nefondat.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând criticile invocate de recurentă raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Urmare a modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, A.V.A.S. nu mai are competența de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci de a emite o decizie cu propunerea acordării de măsuri reparatorii în situația îndeplinirii condițiilor legale și depunerii actelor doveditoare, conform dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Dispozițiile legale menționate sunt exprese și în ceea ce privește modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competență revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.
Prin art. 1 alin. (1) Titlul VII, Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituire în natură. în acest sens, art. 13 alin. (1) precizează că pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform art. 13 alin. (5), secretariatul acestei comisii se asigură de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Din analiza acestor texte de lege rezultă că recurenta nu mai are competența legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a propune acordarea acestora în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv instituției competente, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Deși prin considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut că aspectele invocate de pârâta A.V.A.S. sunt conforme dispozițiilor Legii nr. 10/2001 republicate, totuși a respins apelul ca nefondat.
Astfel, urmează a se reține că, în speță, curtea de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 fără a avea în vedere că evaluarea făcută prin expertiză tehnică în cadrul procedurii contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 e provizorie și nu leagă Comisia Centrală în procedura stabilită prin art. 16 alin. (1) și (2), finalizată prin emiterea raportului de evaluare ce va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Pentru toate aceste considerente, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtei și, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., a modificat decizia menționată în sensul admiterii apelului declarat de A.V.A.S. împotriva sentinței nr. 396 din 28 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, sentință ce a fost schimbată în tot în sensul respingerii ca neîntemeiate a contestației formulate de reclamanți împotriva deciziei nr. 243 din 18 iulie 2006 emise de A.V.A.S.
| ← ICCJ. Decizia nr. 184/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6032/2009. Civil → |
|---|
