ICCJ. Decizia nr. 10216/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10216/2010
Dosar nr. 792/103/2008
Şedinţa publică din 17 decembrie 2009
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele.
La 20 aprilie 2008, reclamanţii S.M., S.V. şi A.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, solicitând obligarea acestuia la plata echivalentului în lei al sumei de 15.000.000 Euro, cu titlu de daune morale pentru arestarea şi condamnarea pe nedrept a defunctului S.E., autorul lor.
În motivarea cererii, întemeiată pe art. 504 şi urm. C. proc. pen., reclamanţii au susţinut că:
- sunt soţia supravieţuitoare şi, respectiv, descendenţii defunctului S.E., condamnat de Tribunalul Militar de Regiune Militară Bucureşti, prin Decizia nr. 41/1961, la 13 ani temniţă grea, 7 ani degradare civică şi confiscarea parţială a averii pentru crima de uneltire contra ordinei sociale;
- în executarea pedepsei menţionate, autorul lor (student al facultăţii de drept şi sublocotenent de securitate la Centrul de Instrucţie Fălticeni) a fost arestat de la 5 octombrie 1949 până la 18 octombrie 1962, fiind supus unui regim inuman, care a dus la îmbolnăvirea sa.
- ulterior punerii în libertate, problemele de sănătate ale autorului lor au persistat, acesta decedând în anul 1995;
- în luna ianuarie 2008 P.E., condamnat în aceeaşi cauză, le-a adus la cunoştinţă că în anul 1994, instanţa supremă a casat hotărârea de condamnare şi i-a achitat pe toţi făptuitorii, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., ca urmare a admiterii unui recurs în anulare promovat de Procurorul General;
- totodată, P.E. le-a comunicat că nici el nu a avut cunoştinţă despre soluţia de achitare şi că dosarul de securitate al autorului lor se află la C.N.S.A.S.;
- drept consecinţă, s-au adresat instituţiei menţionate, care le-a încuviinţat studierea dosarului referitor la condamnarea autorului lor;
- arestarea, condamnarea şi supunerea la regimul de temniţă grea timp de 13 ani, pe nedrept, au cauzat autorului lor suferinţe psihice imense;
- deosebit de aceste suferinţe, ulterior punerii în libertate autorul lor a fost pus în imposibilitate de a-şi continua carierea de jurist şi a întâmpinat mari dificultăţi în găsirea unui loc de muncă.
Tribunalul Neamţ, secţia civilă, prin sentinţa nr. 541 din 17 septembrie 2008, a respins ca nefondată excepţia referitoare la prescripţia dreptului la acţiune şi a admis în parte acţiunea, obligându-l pe pârât să le plătească reclamanţilor echivalentul în lei al sumei de 300.000 Euro cu titlu de daune morale pentru arestarea şi condamnarea pe nedrept a autorului lor şi 10.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- autorul reclamanţilor nu a avut cunoştinţă despre judecarea recursului în anulare, fiind citat la adresa unde locuise în anul 1949, anterior arestării;
- prin urmare, în lipsa dovezii contrare, termenul de prescripţie prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen. curge din luna ianuarie 2008, când reclamanţii au luat cunoştinţă despre hotărârea de achitare;
- la 6 octombrie 1949, S.E., autorul reclamanţilor, student al facultăţii de drept şi sublocotenent la Centrul de Instrucţie Fălticeni, a fost arestat sub acuzaţia de participare la activităţile unei organizaţii anticomuniste.
- pentru această faptă, Tribunalul Militar de Regiune Militară Bucureşti l-a condamnat pe autorul reclamanţilor la 13 ani temniţă grea şi 7 ani degradare civică;
- după liberarea din penitenciar (survenită la 18 octombrie 1962), S.E. nu şi-a putut continua cariera de ofiţer activ şi nici studiile universitare, locuind până la deces în com. Ceahlău, împreună cu soţia S. (născută F.) M. (de la căsătoria din 24 august 1964) şi copii S.V. şi S.(căsătorită A.)M., născuţi la 13 iulie 1966 şi, respectiv, 9 august 1968, care au suportat acelaşi regim de privaţiuni şi marginalizare, inerent condiţiei de fost deţinut politic ;
- totodată, pedeapsa complimentară de 7 ani degradare civică şi calificările de genul „fost deţinut politic", „periculos" şi „legionar" l-au împiedicat pe autorul reclamanţilor să ocupe un loc de muncă adecvat pregătirii profesionale şi aspiraţiilor sale;
- autorul reclamanţilor şi alţi 3 inculpaţi din cauză au fost achitaţi în anul 1994 de Curtea Supremă de Justiţie cu motivarea că la condamnare s-au avut în vedere doar declaraţiile date de aceştia sub tortură, ignorându-se probele de nevinovăţie.
- în raport de caracterul nedrept al arestării şi condamnării autorului reclamanţilor şi împrejurarea că executarea pedepsei de 13 ani temniţă grea şi 7 ani degradare civică a coincis cu perioada deplinei maturităţi, cererea de acordare a daunelor morale este legitimă;
- suma pretinsă este însă exorbitantă şi ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză a reclamanţilor, în timp ce echivalentul în lei al sumei de 300.000 Euro constituie o reparare îndestulătoare a prejudiciului moral suferit de autorul lor.
Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, prin Decizia nr. 174 din 15 decembrie 2008, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţi şi pârât.
S-a reţinut că:
- suma stabilită cu titlu de daune morale, criticată în privinţa cuantumului de către toţi apelanţii, este corelată cu realităţile perioadei în care a trăit autorul reclamanţilor şi corespunde situaţiei socio profesionale a acestuia (anterior condamnării şi după liberarea din penitenciar), privaţiunilor şi duratei regimului de detenţie, suferinţelor fizice şi psihice, precum şi gravelor consecinţe produse de nedreapta arestare şi condamnare;
- acţiunea în daune a fost formulată în termen pentru că la judecarea recursului în anulare autorul reclamanţilor a fost citat la o adresă greşită şi nu s-a făcut dovada contrară, că acesta ori succesorii lui ar fi avut cunoştinţă, anterior lunii ianuarie 2008, despre hotărârea de achitare pronunţată de instanţa supremă la 13 decembrie 1994.
Reclamanţii şi pârâtul au declarat recurs, solicitând modificarea ultimei hotărâri, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi, respectiv, admiterii excepţiei referitoare la prescripţie sau, în subsidiar, diminuării cuantumului despăgubirilor.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanţii au susţinut că la stabilirea cuantumului despăgubirilor instanţele nu au ţinut seama de toate consecinţele negative suferite de autorul lor, de importanţa valorilor morale lezate, precum şi de practica judiciară în materie.
Pârâtul, fără să indice temeiul juridic al recursului, a susţinut că:
- termenul de prescripţie prevăzut de art. 504 C. proc. pen. curge de la data pronunţării hotărârii definitive de achitare;
- în cauză era eventual operantă instituţia repunerii în termen dar reclamanţii nu au respectat cerinţele prevăzute de art. 103 alin. (2) C. proc. civ.;
- daunele morale trebuie stabilite după criterii nepatrimoniale (cum ar fi importanţa prejudiciului moral, durata şi intensitatea durerilor fizice şi psihice, tulburările şi neajunsurile produse victimei etc.), iar cuantumul lor nu corespunde prejudiciului efectiv dovedit, practicii comunitare (potrivit căreia în speţe similare cuantumul maxim al despăgubirilor nu depăşeşte10.000 Euro) şi posibilităţilor actualului buget de stat;
- s-ar impune, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., redimensionarea cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă.
Critica referitoare la cuantumul despăgubirilor, comună ambelor recursuri, este nefondată pentru că, de fapt, recurenţii contestă întinderea daunelor morale, fără să invoce încălcarea sau aplicarea greşită a vreunui text de lege, aşa cum prevede art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De asemenea, sunt nefondate şi celelalte critici formulate de recurentul pârât deoarece:
- art. 506 alin. (2) C. proc. pen.. prevede, într-adevăr, că acţiunea în repararea pagubei suferite ca urmare a unei condamnări nedrepte poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare;
- potrivit art. 21 şi 49 din Constituţie, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional, precum şi jurisprudenţei Curţii Europene, textul menţionat a fost interpretat în sensul că termenul de 18 luni curge de la data când persoana îndreptăţită a luat cunoştinţă despre hotărârea de achitare.
- or, este cert că la judecarea recursului în anulare persoana condamnată pe nedrept a fost citată la o adresă incorectă şi ulterior a decedat, iar succesorii acesteia au aflat despre hotărârea de achitare de abia în luna ianuarie 2008 şi au promovat acţiunea în repararea pagubei la 20 aprilie 2008, deci înaintea expirării termenului legal de prescripţie;
- atâta timp cât termenul de prescripţie a început să curgă în luna ianuarie 2008, iar reclamanţii au sesizat prima instanţă la 20 aprilie 2008, în speţă nu era operantă dispoziţia cuprinsă în art. 103 alin. (2) C. proc. civ.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii S.M., S.V. şi A.M. împotriva deciziei nr. 174 din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi recursul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Neamţ împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 108/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1001/2010. Civil → |
|---|
