ICCJ. Decizia nr. 103/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 103/2010
Dosar nr. 1407.1/57/2010
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa administrativă nr. 79/CA din 17 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosar nr. 446/85/2010, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei secţii şi a fost declinată competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de reclamantul R.I., în contradictoriu cu pârâta A.N.V. - Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, în favoarea instanţei de executare, respectiv a Judecătoriei Sibiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin contestaţia înregistrată la Judecătoria Sibiu la data de 23 martie 2010, contestatorul R.I. a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.N.V. - Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov:
- să se constate nulitatea absolută a titlului executoriu, act constatator nr. 826 din 28 august 2003 întocmit de Biroul Vamal Sibiu;
- anularea tuturor formelor de executare silită din dosar execuţional nr. 1416 din 9 octombrie 2003 a Direcţiei Regionale Vamale Braşov şi încetarea oricărui act de executare;
- radierea dreptului de ipotecă legală pentru recuperarea creanţei de 6.885 lei în favoarea Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov înscrisă în C.F. 3088 Şura Mică, nr. top 131-2 şi 132-2. cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 6019 din 19 octombrie 2009 pronunţată în dosar nr. 1978/306/2009, Judecătoria Sibiu a respins excepţia privind dreptul la acţiune a reclamantului invocată de intimată şi a admis contestaţia la executare aşa cum a fost formulată.
Tribunalul Sibiu, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 843 din 18 decembrie 2009, a admis recursul declarat de recurenta intimată împotriva sentinţei civile nr. 6019/2009 a Judecătoriei Sibiu, pe care a casat-o cu reţinere spre judecată în primă instanţă la Tribunalul Sibiu, secţia contencios administrativ fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 79/CA din 17 februarie 2010, Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Sibiu, ca instanţă de contencios administrativ şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Sibiu, reţinând, în esenţă, că actul constatator privind taxele vamale şi alte drepturi cuvenite bugetului, precum şi chitanţa nr. 814 din 3 septembrie 2002, nu sunt acte administrative sau acte administrative jurisdicţionale în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. c) şi d) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
Prin sentinţa civilă nr. 4334 din 11 mai 2010, Judecătoria Sibiu a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Sibiu şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a trimis cauza curţii de apel pentru soluţionarea conflictului, cu motivarea că, potrivit art. 399 şi urm. C. proc. civ., este competentă a soluţiona cauzele în care se contestă legalitatea formelor de executare, însă în cauza de faţă se contestă legalitatea titlului ca act administrativ jurisdicţional, situaţie în care tribunalul este instanţa competentă cu soluţionarea cauzei. A mai reţinut că, iniţial, cauza a mai fost judecată de către judecătorie, fiind casată tocmai pentru nerespectarea dispoziţiilor ce reglementează competenţa materială, considerând că este competent tribunalul. In rejudecare, tribunalul s-a declarat necompetent şi a trimis cauza la judecătorie, astfel că s-a ivit conflictul negativ de competenţă raportat la considerentele deciziei de casare, obligatorie pentru instanţă de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 10/F/CC din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a stabilit în favoarea Judecătoriei Sibiu competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de reclamantul R.I., reţinând că excepţia de necompetenţă, potrivit art. 158 C. proc. civ., este mijlocul procedural prin care partea chemată în faţa instanţei necompetente poate solicita acesteia să se desesizeze şi să trimită cauza spre soluţionare la instanţa de judecată sau la organul cu atribuţii jurisdicţionale potrivit legii. Asupra acestei excepţii, instanţa se pronunţă prin încheiere ( în cazul în care respinge excepţia ) sau prin hotărâre (în cazul admiterii excepţiei).
Hotărârea de declinare a competenţei produce efecte diferite în legătură cu dezinvestirea instanţei sesizate şi cu investirea altei instanţe sau organ cu atribuţii jurisdicţionale. Această hotărâre are efectele puterii de lucru judecat numai în ce priveşte dezinvestirea instanţei nu şi în ceea ce priveşte investirea altei instanţe. Nicio dispoziţie legală nu impune instanţei în favoarea căreia s-a trimis dosarul să soluţioneze dosarul înainte de a-şi verifica propria competenţă. Prin urmare, hotărârea de declinare nu se impune cu autoritate de lucru judecat în faţa instanţei la care s-a trimis cauza spre soluţionare. Deci, instanţa la care s-a trimis cauza, în temeiul art. 158 C. proc. civ., are posibilitatea de a se declara competentă sau necompetentă să soluţioneze litigiul.
In speţă, după ce instanţa de recurs de la secţia civilă s-a dezinvestit (prin Decizia de casare şi stabilire a competenţei), a investit secţia de contencios administrativ cu soluţionarea cauzei. Aceasta, la rândul ei, verificându-şi competenţa, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu. Faţă de Decizia pronunţată de secţia civilă a tribunalului, judecătoria s-a declarat necompetentă şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.
Contestatorul a solicitat, pe calea contestaţiei la executare, să se constate nulitatea absolută a unui titlu executoriu şi să se anuleze formele de executare silită, în temeiul art. 399, art. 400, art. 402, art. 404 C. proc. civ. Potrivit art. 399 şi art. 400 C. proc. civ., contestaţia la executare care priveşte lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării unui titlu executoriu..., şi care nu emană de la un organ de jurisdicţie, se introduce la instanţa de executare, care este judecătoria, iar natura actului administrativ atacat pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 399 şi urm. C. proc. civ., este lipsită de relevanţă, pentru stabilirea competenţei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul R.I., iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că soluţia ce se impune, faţă de faptul că Judecătoria Sibiu a soluţionat cauza pe fond, fiind competentă material, este aceea a obligării Tribunalului Sibiu, secţia civilă, să judece cauza în recurs.
S-a mai arătat, că dacă se va rejudeca cauza, s-ar putea schimba hotărârea dată asupra fondului cauzei, pe de o parte, iar, pe de altă parte, instanţa s-ar putea desesiza, refuzând judecarea cauzei fără o aplicare corectă a regulilor de procedură, trimiţând cauza altei instanţe.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate, instanţa constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentului recurs îl constituie sentinţa civilă nr. 10/F/CC din 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin care s-a soluţionat conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Sibiu şi Tribunalul Sibiu, privind soluţionarea contestaţiei la executare formulată de reclamantul R.I., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, şi prin care s-a stabilit în favoarea Judecătoriei Sibiu competenţa materială de primă instanţă în soluţionarea cauzei.
Deşi nu arată expres, recurentul-reclamant îşi exprimă nemulţumirea în legătură cu sentinţa recurată, în sensul că prin aceasta cauza trebuia trimisă Tribunalului Sibiu pentru soluţionarea recursului, întrucât instanţa în favoarea căreia s-a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă, Judecătoria Sibiu, s-a pronunţat pe fondul litigiului.
Această critică este nefondată, deoarece Curtea de Apel Alba Iulia nu se putea pronunţa decât în limitele investirii sale, respectiv asupra conflictului de competenţă, în condiţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., pe de o parte, iar, pe de altă parte, sentinţa civilă nr. 6019 din 19 octombrie 2009 pronunţată de Judecătoria Sibiu, secţia civilă, a fost casată, respectiv desfiinţată, iar o hotărâre casată nu are nicio putere şi nu poate fi supusă controlului jurisdicţional pe căile ordinare sau extraordinare de atac.
Într-o asemenea situaţie, finalitatea trebuie să fie pronunţarea unei soluţii ce se realizează prin rejudecarea cauzei de către instanţa competentă, care, în speţă, este stabilită prin sentinţa recurată pronunţată în soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Sibiu şi Judecătoria Sibiu, iar reclamantul nu a formulat nicio critică, pe acest aspect, prin prezentul recurs.
Pentru considerentele expuse, instanţa va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul R.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul R.I. împotriva sentinţei nr. 10/F/CC din 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1055/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6188/2010. Civil. Partaj judiciar. Recurs → |
|---|
