ICCJ. Decizia nr. 107/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 107/2010
Dosar nr. 1139/102/2006
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2010
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 626 din 9 aprilie 2008, Tribunalul Mureş a respins contestaţia formulată de reclamanţii M.M. şi G.L., decedat şi continuată de moştenitorii G.G., G.A. şi G.R., în contradictoriu cu pârâta P.M. Reghin.
În adoptarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că dispoziţia nr. 516 din 27 decembrie 2001, prin care P.M. Reghin a respins notificarea reclamanţilor, privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 700 m.p., situat în Reghin, str. Licurici, este legală, întrucât acesta a fost atribuit, prin Ordin al Prefectului judeţului Mureş, deţinătorilor construcţiei edificate pe respectivul teren, act administrativ care nu a fost contestat. Pe de altă parte, uzând de prevederile legii fondului funciar, reclamanţii au fost înscrişi în anexa nr. 39, cu propunerea pentru acordarea de despăgubiri, aceasta fiind validată prin Hotărârea nr. 261/ L din 30 mai 2001 a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş, de asemenea necontestată.
Reclamanţii au declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, iar prin decizia civilă nr. l05/ A din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel Târgu-Mureş a respins, ca nefondat, apelul declarat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Din expertiza tehnică efectuată, coroborată cu înscrierile din C.F. nr. 5407 Reghin, rezultă că terenul obiect al litigiului a fost înscris iniţial sub nr. top 759/4, 759/5/1, iar în anul 1974 a fost dezmembrat în două loturi, astfel: nr. top 759/4/1 şi 759/5/1 /l, cu suprafaţa de 480 m.p. şi nr. top 759/4/2 şi 759/5/1/2, cu suprafaţa de 100 mp., acesta din urmă fiind transcris în C.F. nr. 6012 Reghin şi atribuit în folosinţă, pe durata existenţei construcţiei ce urma să fie edificată, familiei P., prin decizia nr. 224 din 12 septembrie 1975 a fostului Consiliu Popular al oraşului Reghin.
Ulterior, prin Ordinul nr. 172/1994, emis de Prefectul judeţului Mureş, ambele loturi (580 m.p.) au fost atribuite în proprietatea familiei P., ca teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, în temeiul prevederilor art. 35 din Legea nr. 18/1991.
În acest context, susţinerea reclamanţilor, conform căreia este disponibilă spre restituire în natură suprafaţa de 480 m.p. (nr. top 759/4/1, 759/5/1/1) nu poate fi primită, nefăcându-se dovada anulării ordinului menţionat.
De asemenea, nu subzistă nici critica vizând greşita reţinere în cauză a incidenţei prevederilor art. 8 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, conform căreia sunt exceptate de la beneficiul acestui act normativ terenurile al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar, deoarece terenul a fost atribuit familiei P., tocmai în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 18/1991.
Pe de altă parte, chiar şi antecesorul reclamanţilor a uzat de prevederile acestei din urmă legi, formulând cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, cerere care a fost admisă, prin propunerea acordării de despăgubiri şi validată prin Hotărârea nr. 261/ L din 30 mai 2001 a Comisiei Judeţene Mureş. S-a apreciat că împrejurarea susţinută în apel, respectiv aceea că nici până în prezent, petenţii nu au fost despăgubiţi, nu este de natură să conducă la reformarea soluţiei primei instanţe, deoarece excede obiectului judecăţii.
Curtea de Apel a mai reţinut ca fiind nefondată şi critica vizând necitarea în cauză a emitentului dispoziţiei nr. 516 din 27 decembrie 2001, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, notificarea formulată de reclamanţi în temeiul Legii nr. 10/2001, deoarece, astfel cum rezultă din antetul actului menţionat, aceasta a fost emisă de Primăria municipiului Reghin, prin Primar, instituţie care a avut calitatea de pârâtă în litigiul dedus judecăţii.
Pentru aceste considerente, s-a constatat că hotărârea primei instanţe este în acord cu prevederile legale incidente speţei, astfel că apelul reclamanţilor a fost respins ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs reclamanţii M.M., G.G., G.A. şi G.R.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează următoarele critici de nelegalitate cu privire la decizia pronunţată de instanţa de apel:
Curtea de Apel a considerat în mod greşit că în speţă primează dispoziţiile Legii nr. 18/1991 faţă de cele cuprinse în Legea nr. 10/2001, ignorând decizia de casare nr. 1497 din 09 februarie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ale cărei dispoziţii erau obligatorii pentru judecătorii fondului.
Drept urmare, au fost nesocotite şi încălcate dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 deoarece în speţă este vorba de restituirea în natură a unui teren intravilan, liber de construcţii, intrat în mod abuziv în proprietatea statului român, ca urmare a naţionalizării făcute prin Decretul nr. 92/1950.
În sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, recurenţii se consideră persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru restituirea în natură a lotului nr. l în suprafaţă de 480 m.p., şi la plata de despăgubiri pentru lotul 2, pe care fam. P. şi-a construit în anii 1975 - 1976 o locuinţă proprietate personală.
Ordinul Prefectului jud. Mureş cu nr. 174 din 11 noiembrie 1994, prin care s-a atribuit în proprietate fam. P. suprafaţa de 480 m.p., este lovit de nulitate absolută, deoarece au fost încălcate dispoziţiile imperative ale Titlului 1 şi 5 din Legea nr. 247/1995 şi ale Regulamentului de aplicare a acestei legi.
Se mai susţine că în cauză, hotărârea nr. 261/ L din 30 mai 2001, prin care, în anexa 39, recurenţii au fost propuşi pentru acordarea de despăgubiri, nu este relevantă, deoarece aceste despăgubiri nu au fost acordate, iar reclamanţii nu pot intra în posesia şi folosinţa suprafeţei de 480 m.p., aşa cum rezultă şi din conţinutul actului nr. 17782 din 13 octombrie 2008, depus de pârâtă în faţa instanţei de apel.
În subsidiar, se solicită admiterea recursului şi trimiterea cauzei pentru o nouă rejudecare, având în vedere faptul că niciuna din instanţe nu s-a preocupat de soluţionarea capătului de cerere prin care reclamanţii au solicitat anularea deciziei nr. 516 din 27 decembrie 2001, emisă de Primarul Municipiului Reghin.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin cererea care a învestit instanţele în prezentul litigiu, astfel cum aceasta a fost precizată şi completată, reclamanţii au solicitat anularea dispoziţiei nr. 516/2001 emisă de Primăria Municipiului Reghin şi obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului liber şi prin echivalent a celui ocupat de construcţii, situat în Municipiul Reghin str. Licurici.
Prin dispoziţia contestată, Primarul Municipiului Reghin a respins notificarea formulată de petenţi în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care aceştia solicitaseră restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 700 m.p., situat în Reghin str. Licurici, cu motivarea că regimul juridic al bunului este reglementat de dispoziţiile Legii nr. 18/1991 şi de cele ale Legii nr. 1/2000.
Contrar celor susţinute prin motivele de recurs, prin decizia de casare nr. 1497 din 09 februarie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în finalizarea ciclului procesual anterior pe care l-a parcurs litigiu, nu s-a stabilit cu putere de lucru judecat că regimul juridic aplicabil terenului în cauză este cel prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Prin decizia menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul declarat de reclamanţi, a dispus rejudecarea cauzei pentru completarea probatoriului necesar în scopul stabilirii identităţii imobilului solicitat, a naturii şi a regimului lui juridic şi, implicit, a legalităţii dispoziţiei nr. 516/2001 emisă de Primăria Municipiului Reghin.
Prin urmare, sub aspectul regimului juridic aplicabil terenului a cărui restituire au solicitat-o reclamanţii, instanţa de recurs nu a dezlegat o problemă de drept care să fie obligatorie pentru instanţa de rejudecare, astfel încât prevederile art. 315 C. proc. civ., nu au fost încălcate, iar admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 315 C. proc. civ., nu se poate dispune.
Se mai susţine prin motivele de recurs că, prin decizia recurată, au fost încălcate dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 deoarece în speţă se solicită restituirea în natură a unui teren intravilan, liber de construcţii, intrat în mod abuziv în proprietatea statului român, şi că recurenţii sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru restituirea în natură a lotului nr. 1 de teren şi la plata de despăgubiri pentru lotul 2.
Critica nu este întemeiată. In mod corect, instanţa de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, în raport cu care nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile ale căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere.
Pentru imobilul în litigiu, autorul reclamanţilor a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/2001, cerere care a fost admisă, prin propunerea acordării de despăgubiri şi validată prin Hotărârea nr. 261/ L din 30 mai 2001 a Comisiei Judeţene Mureş. În plus, în temeiul prevederilor art. 35 din Legea nr. 18/1991, prin Ordinul nr. 172/1994, emis de Prefectul judeţului Mureş, ambele loturi (580 m.p.) ce compun terenul în litigiu au fost atribuite în proprietatea familiei P., ca teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti.
Împrejurarea că despăgubirile la care reclamanţii sunt îndreptăţiţi, stabilite prin hotărârea nr. 261/ L din 30 mai 2001, nu au fost acordate, nu naşte în favoarea acestora dreptul de a beneficia şi de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Atâta timp cât regimul juridic al imobilului cade sub incidenţa Legii nr. 18/1991 şi cât reclamanţii au uzat de dreptul de a solicita măsurile reparatorii pe care acest act normativ le reglementează, ei nu mai pot solicita o nouă reparaţie pentru încălcarea dreptului lor de proprietate, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Nu poate fi primită nici critica vizând nulitatea absolută a Ordinului Prefectului jud. Mureş nr. 174 din 11 noiembrie 1994, prin care s-a atribuit în proprietate fam. P. suprafaţa de 480 m.p., atrasă de încălcarea dispoziţiilor Titlului 1 şi 5 din Legea nr. 247/1995 şi ale Regulamentului de aplicare a acestei legi.
Instanţele nu au fost investite cu o cerere prin care reclamanţii să solicite constatarea nulităţii absolute a acestui act, iar o cerere în acest sens, formulată pentru prima dată în faza procesuală a recursului, este inadmisibilă în raport de prevederile art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 294 C. proc. civ., alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, premisa de legalitate a actului prin care suprafaţa de teren în litigiu a fost atribuită în favoarea unei terţe persoane, avută în vedere de instanţele anterioare la soluţionarea cauzei, este corectă.
Câtă vreme terenul în litigiu a fost atribuit unei terţe persoane printr-un act administrativ prezumat ca fiind legal emis, restituirea în natură a aceleiaşi suprafeţe de teren către reclamanţi nu mai este posibilă, aşa cum în mod legal s-a stabilit prin decizia recurată.
Se mai susţine prin motivele de recurs că niciuna din instanţe nu s-a preocupat de soluţionarea capătului de cerere prin care reclamanţii au solicitat anularea deciziei nr. 516 din 27 decembrie 2001, emisă de Primarul Municipiului Reghin.
Susţinerea nu este întemeiată. Aşa cum rezultă din cuprinsul sentinţei civile nr. 626 din 09 aprilie 2008 a Tribunalului Mureş, instanţa a soluţionat cererea cu care a fost investită de reclamanţi care a cuprins şi solicitarea acestora de anulare deciziei nr. 516 din 27 decembrie 2001, emisă de Primarul Municipiului Reghin, Tribunalul expunând argumentele pentru care această dispoziţie este legală.
Controlul judiciar efectuat de instanţa de apel a avut la bază criticile formulate de reclamanţi sub aspectele care, în opinia acestora, ar fi trebuit să determine admiterea contestaţiei şi anularea dispoziţiei emise, astfel încât nu se justifică afirmaţiile recurenţilor conform cărora susţinerile lor privind nulitatea deciziei nr. 516 din 27 decembrie 2001, emisă de Primarul Municipiului Reghin, nu au fost analizate de instanţe.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii M.M., G.R., G.G. şi G.A. împotriva deciziei nr. 105/ A din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1786/2010. Civil Şl DE PROPRIETATE... | ICCJ. Decizia nr. 1727/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
