ICCJ. Decizia nr. 1727/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1727/2010
Dosar nr. 5429/1/2009
Şedinţa publică de la 12 martie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentinţa civilă nr. 585/ PI din 12 martie 2007, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a admis în parte contestaţia, astfel cum a fost precizată şi completată, formulată de reclamanţii S.C. şi S. F. în contradictoriu cu pârâţii M. Timişoara, P. M. Timişoara şi S.R., prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Timiş.
A constatat că imobilul înscris în CF 12667 Timişoara, nr. top. 23207/2/5 de sub A + 117, teren în Calea Aradului, în suprafaţă de 5.000 mp a fost preluat prin expropriere, fără despăgubire de la antecesorii reclamanţilor, R.S. şi R.C.
A respins capetele de cerere având ca obiect: anularea Dispoziţiei nr. 850 din 09 martie 2005, emisă de P.M. Timişoara; constatarea retrocedării în natură prin hotărâre judecătorească a suprafeţei de 1088 mp teren şi neacordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 3912 mp; atribuirea în natură a suprafeţei de 3471 mp, înscrisă în CF 56543 Timişoara, nr. top 29621/1/1/1, cu titlu de compensare cu alte bunuri şi servicii.
A respins contestaţia formulată în contradictoriu cu pârâtul S.R., prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Timiş, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientele SC S. SRL Sibiu şi SC S.A. SRL Timişoara.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că antecesorii reclamanţilor, R.C. şi R.S., au fost proprietarii imobilului înscris în CF nr. 15161 Timişoara, nr. top 23207/5/2, teren arabil in suprafaţă de 5000 mp, teren care a fost expropriat de S.R. prin efectul Decretului nr. 301/1981 şi transcris în CF nr. 12667 Timişoara, unde a fost individualizat iniţial la poziţia A + 117 din foaia de avere. Totodată, dreptul de proprietate al statului a fost intabulat în foaia de proprietate a noii cărţi funciare, la poziţia B + 10, iar CF nr. 15161 Timişoara a fost sistată.
Ulterior, o mare parte din parcelele topografice identificate în CF nr. 12667 Timişoara, printre care şi cea cu nr. 23207/5/2, au fost supuse unui procedeu de comasare, prin includerea in zona de blocuri din Calea Aradului Vest, iar prin substituire, parcelele în discuţie au fost renumerotate de la nr. 29544 la nr. 29798 şi au fost înscrise în mai multe cărţi funciare, printre care şi CF nr. 56543 Timişoara. Această operaţiune a fost evidenţiată scriptic prin menţiunile făcute sub B + 19 din cartea funciară arătată.
Prin sentinţa civilă nr. 927/PI/2001, definitivă şi irevocabilă, Tribunalul Timiş a admis acţiunea reclamanţilor contestatori care, prevalându-se de calitatea de moştenitori legali ai foştilor proprietari tabulari, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.L. M. Timişoara, restituirea suprafeţei de 1088 mp din totalul de 5000 mp expropriat, cu motivarea că porţiunea revendicată nu a fost afectată de utilităţi publice, fiind singura porţiune de teren liberă care a rămas în proprietatea statului.
Tribunalul a reţinut, pe baza unei expertize judiciare specialitatea topografie, că terenul de 1088 mp face parte din suprafaţa de 5000 mp, expropriată de la antecesorii reclamanţilor, fiind identificată în teren ca parte componentă a parcelei cu nr. top 29621/1/1, înscrisă în CF nr. 56543 Timişoara. Prin urmare, Tribunalul a dispus dezmembrarea parcelei nr. 29621/1/1 în două parcele noi, respectiv nr. top 29621/1/1/1, în suprafaţă de 1088 mp, care a fost retrocedată reclamanţilor şi nr. 29621/1/1/2, în suprafaţă de 3471 mp, rămasă în CF nr. 59543 Timişoara.
Această ultimă parcelă de teren a făcut obiectul notificării formulate de reclamanţi în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată la unitatea deţinătoare a imobilului sub nr. 289/09 august 2001, titularii solicitând plata de despăgubiri pentru imobilul notificat in suprafaţă de 3741 mp.
Obiectul contestaţiei de faţă îl reprezintă dispoziţia administrativă prin care a fost respinsă notificarea, considerându-se că, deşi sunt succesorii foştilor proprietari ai parcelei cu nr. top 23207/2/5 în suprafaţă de 5000 mp, reclamanţii nu au făcut dovada că pentru imobilul notificat au calitatea de persoane îndreptăţite.
Prin expertiza judiciară topografică dispusă în cauză, cu obiectivul identificării amplasamentului faptic al celor două parcele, respectiv cea care fusese înscrisă în CF nr. 12667 Timişoara, nr. top. 23207/2/5 şi cea solicitată prin prezenta, din CF nr. 56543 Timişoara, nr. top. 29621/1/1/1, s-a stabilit, în urma măsurătorilor, că primul corp de proprietate menţionat mai sus, expropriat de la antecesorii contestatorilor, a fost comasat cu alte parcele care, în urma renumerotării topografice, prin substituire, au primit nr. top 29544 -29798 şi au fost identificate în CF nr. 56512-56673.
A mai constatat expertul, fără a contrazice concluziile expertizei efectuate în dosarul anterior nr. 2408/04 mai 2001 al Tribunalului Timiş, că numai o porţiune din nr. top 23207/2/5 a fost înglobată în suprafaţa nr. top substituit 29621, respectiv parcela cu nr. top 29621/1/2, în suprafaţa de 1088 mp care a fost retrocedată contestatorilor prin sentinţa civilă nr. 927/2001 a Tribunalului Timiş. Restul suprafeţei rămase din cei 5000 mp, ce a aparţinut autorilor notificatorilor, a fost inclusă în alte numere topografice .
Expertul a mai reţinut că parcela topografică a cărei restituire în natură se solicită se suprapune peste nr. top vechi 23207/21/7, care a aparţinut altor proprietari tabulari, iar primăria trebuie să-şi exprime punctul de vedere în privinţa situaţiei acestui teren.
Or, în contextul situaţiei de fapt reţinute de specialist, care concluzionează că terenul revendicat de contestatori nu se suprapune vechii parcele topografice ce a fost expropriată de la autorii notificatorilor, Tribunalul a constatat că asupra corpului de proprietate identificat cu nr. top 29621/1/1/1 din CF nr. 56543 Timişoara, ce a făcut obiectul notificării nr. 289 din 09 august 2001, notificatorii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite, dispoziţia nr. 850 din 09 martie 2005 fiind legală şi temeinică.
Prima instanţă a apreciat că nu mai poate fi primită solicitarea făcută prin completarea de acţiune cu care reclamanţii au învestit instanţa după ce le-au fost cunoscute concluziile expertului, tinzând la atribuirea imobilului din CF nr. 56543 Timişoara, nr. top 29621/1/1/1, prin compensare cu alte bunuri şi servicii, pentru diferenţa de teren expropriat de la antecesorii R.: reclamanţii nu mai pot schimba obiectul notificării iniţiale în cadrul procesual al contestaţiei, deoarece ar fi încălcate dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în varianta sa republicată, potrivit cărora nerespectarea termenului de 6 luni (termen ce a fost prelungit cu încă 6 luni) de la data intrării în vigoare a legii atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Pe de altă parte, solicitarea de compensare în discuţie nu ar putea viza alte bunuri decât cele cuprinse în listele conţinând bunurile disponibile la care se referă art. 1 alin. (5) din lege; aşadar, singura entitate îndreptăţită să analizeze dacă un bun proprietatea unităţii administrativ teritorială trebuie să fie menţinut sau nu în proprietatea sa este chiar unitatea respectivă. Cererea de obligare a autorităţii publice locale de a include un anumit imobil pe tabelul bunurilor disponibile, conform art. 1 alin. (5) din lege, poate fi promovată de persoana îndreptăţită într-un proces separat.
A mai reţinut instanţa că, şi în cazul în care reclamanţii ar fi făcut o identificare corectă a imobilului revendicat încă din conţinutul notificării iniţiale, solicitarea de acordare a corpului de proprietate în litigiu prin compensare cu alte bunuri şi servicii, trebuia urmată de un proces în care unitatea deţinătoare, în calitate de proprietară a parcelei cu nr. top 29621/1/1/1, să fie obligată la includerea acestui din urmă imobil pe lista specială a bunurilor disponibile, cadru procesual în care ar fi fost necesară analiza prealabilă a legalităţii H.G. nr. 1016/2005 şi a HOL Timişoara nr. 145/2004, acte administrative prin care terenul în litigiu a fost inclus în domeniul public al Municipiului Timişoara.
Instanţa a reţinut că petitul ce vizează constatarea trecerii imobilului înscris în CF nr. 12667 Timişoara, nr. top. 23207/2/5, în suprafaţă de 5000 mp în proprietatea statului, prin expropriere, fără despăgubire, de la antecesorii lor, este întemeiat, având în vedere autoritatea de lucru judecat a considerentelor sentinţei civile nr. 927/PI/2001 a Tribunalului Timiş, rămasă definitivă şi irevocabilă, în care se menţionează că în procesul finalizat cu retrocedarea suprafeţei de 1088 mp, cu nr. top 29621/1/1/2, nu s-au administrat probe pentru a se stabili dacă antecesorii reclamanţilor au primit sau nu despăgubiri.
Sarcina unei asemenea probe revenea în procesul anterior S.R., reprezentat de C.L. Timişoara, în condiţiile art. 1169 C. civ. Deoarece faptul negativ al lipsei despăgubirilor (pretins de reclamanţi) nu se probează, obligaţia procesuală de a face dovada despăgubirilor revenea în actualul proces entităţii învestite cu soluţionarea notificării, aşa cum rezultă din interpretarea art. 11 alin. (1) din legea specială reparatorie, entitate care, însă, a rămas în pasivitate.
Cat priveşte petitele accesorii prin care titularii contestaţiei solicită instanţei constatarea retrocedării în natură prin hotărâre judecătorească a suprafeţei de 1088 mp teren şi neacordarea de despăgubiri pentru terenul de 3912 mp, formulate probabil în încercarea de a justifica pretinsa calitatea de persoane îndreptăţite a contestatorilor şi pentru a repara modalitatea defectuoasă în care a fost redactată notificarea ce a declanşat procedura administrativă, tribunalul le-a respins, observând ca aceste cereri au făcut obiectul unei acţiuni în revendicare promovate anterior care, aşa cum s-a arătat mai sus a fost soluţionată irevocabil prin sentinţa civilă nr. 927/PI/2001 a Tribunalului Timiş, astfel ca o cerere în constatare având aceeaşi finalitate apare nu numai ca inadmisibilă din perspectiva art. 111 C. proc. civ., cât şi ca lipsită de interes. Situaţia de fapt ce se cere a fi constatată este consemnată în dispozitivul antemenţionatei sentinţe care constituie titlu executoriu.
Ca o consecinţă a soluţiei pronunţate asupra cererii de chemare în judecată, implicit, asupra apărărilor intimaţilor referitoare la imobilul ce a făcut obiectul notificării contestatorilor, cererea de intervenţie în interesul pârâţilor a fost admisă.
Apelurile declarat de toate părţile au fost admise prin decizia nr. 527 din 29 noiembrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 3811/30/2005 de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, cu consecinţa desfiinţării sentinţei şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a apreciat că Tribunalul nu şi-a exercitat rolul activ, în sensul că nu a solicitat expertului tehnic completarea raportului de expertiză pentru determinarea cu exactitate a parcelelor rămase libere, a proprietarilor acestora şi a valorii parcelelor. S-a dispus în sarcina primei instanţe, cu ocazia rejudecării, a calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001.
Recursul declarat de către pârâţi împotriva deciziei menţionate a fost admis prin decizia civilă nr. 1427 din 12 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizie ce a fost casată, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a dispune astfel, instanţa de recurs a avut în vedere că lipsa rolului activ al instanţei în administrarea probatoriilor şi necesitatea administrării de probe noi nu se circumscriu cazului de desfiinţare a sentinţei atacate şi de trimitere a cauzei spre rejudecare prevăzut de art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ., anume acela în care prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului şi, de altfel, nici instanţa de apel nu a reţinut acest lucru.
Faţă de caracterul devolutiv al apelului în limita criticilor formulate, instanţa de apel putea să dispună completarea probatoriului necesar pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292 C. proc. civ., dacă sunt considerate necesare pentru soluţionarea cauzei, potrivit art. 295 alin. (2) C. proc. civ.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 3811.1/30/2005, iar prin decizia nr. 98 din 29 aprilie 2009, această instanţă a admis toate apelurile şi a dispus din nou desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
În motivarea acestei decizii, s-a arătat că, reţinând că reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru terenul expropriat de la antecesorii lor, prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1, 3, şi 22 din Legea nr. 10/2001; totodată, apreciind ca tardivă precizarea acţiunii, formulată ulterior concluziilor expertului, nu a soluţionat fondul cauzei.
Astfel, s-a încălcat puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 927/ PI din 30 mai 2001 pronunţate de Tribunalul Timiş, definitivă şi irevocabilă, prin care s-a constatat că de la antecesorii reclamanţilor a fost expropriată suprafaţa de 5.000 mp teren înscrisă iniţial în CF 12667 Timişoara nr. top 23207/2/5, că suprafaţa de 1088 mp, fiind liberă, poate fi restituită reclamanţilor cu titlu de moştenire, că restul terenului în suprafaţă de 3471 mp se reînscrie în CF 56543 Timişoara cu nr. top 29621/1/1/1 în proprietatea S.R.
Faptul că printr-o nouă expertiză tehnică se ajunge la concluzia că terenul expropriat ar avea uri alt amplasament, nu poate fi opus, astfel, reclamanţilor.
Cată vreme statul a preluat imobilul de la antecesorii reclamanţilor şi tot statul a procedat la dezmembrări, unificări, transcrieri şi renumerotări de parcele, a opune reclamanţilor aceste operaţiuni şi a concluziona că aceştia sunt în culpă pentru că nu ar fi fost în măsură să identifice corect terenul solicitat echivalează cu lipsirea de finalitate, în ceea ce-i priveşte, a măsurilor reparatorii cuprinse în Legea nr. 10/2001.
Chiar dacă ar rezulta că terenul avut în vedere de reclamanţi la data formulării notificării şi a cererii de chemare în judecată nu a aparţinut antecesorilor reclamanţilor, câtă vreme această situaţie nu le poate fi imputată acestora, ei sunt persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001, astfel că prima instanţă era ţinută să stabilească modalitatea în care prejudiciul cauzat prin preluarea terenului, proprietatea antecesorilor lor poate fi reparat.
Este adevărat că decizia de casare a dispus ca instanţa de apel să procedeze la soluţionarea fondului cauzei, însă trimiterea s-a dispus întrucât Curtea de Apel, ca instanţă de apel, avea aptitudinea de a solicita expertului topo completarea raportului de expertiză şi de a administra probe noi.
Or, prin prezenta hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001 şi că, pornind de la această calitate, prima instanţă era ţinută să soluţioneze fondul cauzei inclusiv prin prisma precizării de acţiune formulate de reclamanţi la termenul din 26 iunie 2006 în dosarul primei instanţe, precum şi a criticilor formulate pe calea apelurilor declarate de părţi.
Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:
- soluţia instanţei de apel de desfiinţare a hotărârii atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare nu se încadrează în dispoziţiile art. 297 C. proc. civ., în condiţiile în care prima instanţa s-a pronunţat pe fondul cauzei;
- în ceea ce priveşte fondul cauzei, în mod nelegal, instanţa de apel a admis capătul de cerere prin care s-a solicitat sa se constate că imobilul înscris în CF 12667 Timişoara, nr. top. 23207/2/5, a fost preluat de către S.R., prin expropriere, fără despăgubire, de la antecesorii reclamanţilor: nu a fost administrat niciun probatoriu pe aspectul plăţii despăgubirilor şi s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 927/ PI din 30 ianuarie 2001, prin care s-a reţinut că, deşi scopul exproprierii a fost acela de a se folosi la sistematizarea oraşului prin construirea unor blocuri, aceiaşi reclamanţi nu au făcut dovada faptului că antecesorii acestora au primit sau nu despăgubiri pentru terenul înscris în CF 12667 Timişoara nr. top. 23207/2/5.
- instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 11.2 din H.G. nr. 250/2007 privind aplicarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, pe temeiul cărora trebuia să se pună în vedere reclamanţilor prezentarea unei declaraţii autentificate prin care aceştia sa declare pe proprie răspundere că pentru imobilul respectiv nu s-au încasat despăgubiri.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
În ciclul procesual anterior parcurs în cauză, prin decizia nr. 1427 din 12 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a analizat legalitatea soluţiei de desfiinţare a sentinţei civile nr. 585 din 12 martie 2007 şi de trimitere a cauzei spre rejudecare, dispusă prin decizia nr. 527 din 29 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara.
Astfel, instanţa de casare a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) teza I- a C. proc. civ., deoarece prima instanţă a intrat în cercetarea fondului.
Dezlegată fiind chestiunea de drept a modului de aplicare în cauză a normei de procedură menţionate, dispoziţiile deciziei de casare erau obligatorii pentru instanţa de rejudecare, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., care nu putea proceda din nou la desfiinţarea aceleiaşi sentinţe, pe acelaşi temei legal.
Instanţa de rejudecare a considerat că noua decizie de desfiinţare nu încalcă prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, casarea din ciclul procesual anterior a fost dispusă în considerarea aptitudinii Curţii de Apel de completare a probatoriului şi de administrare a unor probe noi iar, pe de altă parte, prima instanţă nu a soluţionat fondul cauzei, întrucât a constatat ca fiind tardivă precizarea acţiunii formulată de reclamanţi la termenul din 26 iunie 2006.
Înalta Curte apreciază că aceste considerente nu justifică nerespectarea dispoziţiilor deciziei de casare, în raport de prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Casarea dispusă prin decizia nr. 1427 din 12 februarie 2009 a avut în vedere posibilitatea administrării de probe în condiţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., însă în raport de faptul că prima instanţă a soluţionat fondul pricinii, fiind, astfel, posibilă evocarea fondului în faza apelului.
Ceea ce a intrat în puterea de lucru judecat este dezlegarea chestiunii soluţionării fondului de către prima instanţă, aspect ce nu putea fi reapreciat în etapa procesuală a rejudecării pricinii.
Nici referirea din decizia recurată la precizarea de acţiune a reclamanţilor nu este aptă a contrazice constatările anterioare.
Pentru a conchide în sensul nesoluţionării fondului prin ignorarea cererii precizatoare, instanţa de apel a tranşat în prealabil chestiunea calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilul solicitat prin notificare.
Or, atare analiză echivalează cu evocarea fondului, ceea ce excludea soluţia desfiinţării sentinţei pe temeiul art. 297 alin. (1) teza I - a C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a acceptat că, la rându- i, prima instanţă intrase în cercetarea fondului pricinii.
Soluţia adoptată prin decizia recurată era viabilă doar în ipoteza în care cererea precizatoare ar fi fost socotită drept o cerere de sine- stătătoare, distinctă de cererea principală, respectiv contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 850 din 9 martie 2005: aprecierea că prima instanţă s-a pronunţat în fond asupra cererii principale, dar nu a soluţionat cea de-a doua cerere, ar atrage desfiinţarea în întregime a sentinţei, pentru o judecată unitară, deoarece este inadmisibil ca aceeaşi sentinţă să fie desfiinţată în parte şi, concomitent, schimbată în parte.
Pe lângă faptul că reclamanţii nu au intenţionat formularea unei cereri distincte, ci a unei precizări a acţiunii introductive, nu a avut loc o dezbatere asupra eventualei calificări a cererii din această perspectivă şi nici nu s-au formulat critici pe acest aspect de către reclamanţi prin motivele de apel, instanţa de rejudecare nici nu a avut în vedere ipoteza presupusă de raţionamentul expus anterior.
Dimpotrivă, a pornit de la premisa că a fost învestită cu o singură cerere, a cărei soluţionare implică evaluarea atât a calităţii de persoană îndreptăţită, infirmată prin dispoziţia administrativă contestată în cauză, cât şi a naturii măsurilor reparatorii cuvenite, inclusiv sub aspectul posibilităţii compensării cu alte bunuri sau servicii, prevăzute de art. 26 din Legea nr. 10/2001, ţinând cont şi de conţinutul motivelor de apel, cărora le sunt circumscrise limitele evocării fondului.
În acest sens, nici nu s-a pronunţat asupra tardivităţii precizării în aplicarea unor norme procesuale, în absenţa şi a unui motiv de apel pe acest aspect, considerând că prima instanţă era obligată să stabilească modalitatea în care prejudiciul cauzat prin preluarea terenului poate fi reparat.
Or, din moment ce instanţa de apel a considerat că este posibilă evocarea fondului, caracterul unitar al cererii de chemare în judecată nu permitea soluţia desfiinţării cu trimiterea cauzei spre rejudecare, impunându-se devoluarea fondului în calea ordinară de atac, în limitele motivelor de apel, cu atât mai mult cu cât, după cum s-a arătat, soluţia a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Drept urmare, constatându-se că, în mod greşit, nu s-a procedat la soluţionarea în fond a apelului, Înalta Curte va admite recursul şi va casa decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, în aplicarea art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii P.M. Timişoara, M. Timişoara, prin primar, împotriva deciziei nr. 98 din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 107/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1778/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
