ICCJ. Decizia nr. 1145/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
Prin notificarea formulată la 20 iulie 2001, C.S. și S.V. au solicitat Primăriei Municipiului București ca, în temeiul Legii nr. 10/2001, să le restituie în natură terenul în suprafață de 2040 mp, situat în București, rămas liber, urmare preluării abuzive a suprafeței totale de 4900 mp, în baza Decretului de expropriere nr. 90/1965.
Printr-o altă cerere, adresată Prefecturii Municipiului București, la 2 iulie 2002, aceeași notificatori au solicitat acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești, pentru construcția ce se afla pe terenul expropriat, demolată ulterior preluării și suprafața de 2860 mp, reprezentând diferența dintre suprafața totală expropriată - 4900 mp - și terenul liber, de 2040 mp, în legătură cu care au solicitat restituirea în natură.
întrucât entitățile investite cu soluționarea notificărilor, nu s-au conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea anterioară republicării acesteia, la 2 septembrie 2005) aceleași solicitări au fost reiterate și prin acțiunile formulate de S.V., la 29 mai 2008, înregistrate pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a, și respectiv secția a V-a civilă, în motivarea cărora reclamanta a arătat că suprafețele în legătură cu care a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege, au fost dobândite de defuncții săi părinți - C.S. (coautor al notificărilor) și C.M. - prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 29258 din 1 septembrie 1941, întocmit pentru suprafața totală de 4900 mp teren pe care ulterior au construit o casă, imobilul în întregul său - teren și construcții - fiind expropriat și trecut abuziv în proprietatea statului prin Decretul nr. 90/1965, poziția 82.
Investit în primă instanță cu soluționarea cererii vizând restituirea în natură a suprafeței de 2040 mp Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția de conexitate a celor două cereri formulate de persoana îndreptățită, iar prin încheierea din 16 octombrie 2008, a conexat dosarele având ca obiect aceste cereri, formulate în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Aceeași instanță, prin sentința civilă nr. 268 din 26 februarie 2009, a admis în parte cererea, ce face obiectul dosarului nr. 20500/3/2008, formulată în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar General.
A respins cererea privind restituirea în natură a suprafeței de 1998 mp, din imobilul situat în București, sector 6, ca neîntemeiată.
A admis în parte cererea conexă ce face obiectul dosarului nr. 20500/3/2008.
A constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru terenul în suprafață totală de 4015 mp, situat în București, sector 6.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că entitățile investite nu au respectat termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vederea soluționării notificărilor, situație în care, potrivit cererilor introductive conexe, se impune ca instanța să evoce fondul și să se pronunțe - pe baza materialului probator - dacă solicitările vizând restituirea în natură și respectiv acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sunt sau nu întemeiate.
Potrivit probelor administrate, se mai arată, imobilul - identificat de expert, ca fiind în suprafață de 4015 mp - a aparținut părinților contestatoarei, fiind dobândit prin contract autentic de vânzare-cumpărare și a fost preluat de stat prin expropriere, în baza Decretului nr. 90/1965.
întrucât terenul notificat, conform planurilor cadastrale existente înainte de sistematizarea zonei, urmare exproprierilor operate în anul 1965, este afectat unui ansamblu compus din blocurile nr. 24 - 25, trotuare, spații verzi și alte suprafețe destinate afectațiunii clădirilor de locuit din imediata vecinătate, acesta nu poate fi restituit în natură, reclamanta fiind îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, al căror cuantum va fi stabilit de către Comisia Centrală, potrivit legii.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 356/A din 9 iunie 2009 a respins apelul declarat în cauză de Municipiul București, prin Primar General și admițând apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința în sensul că a dispus restituirea în natură a suprafeței de 1304 mp, identificat ca fiind lotul nr. 4 din anexa nr. 3 a raportului de expertiză tehnică topografică întocmit de expertul C.N.
A constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 2711 mp, teren situat în București, sector 6.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a fost cu mult depășit de unitatea deținătoare care, prin Direcția sa Juridică, contencios și Legislație i-a comunicat reclamantei, la peste 6 ani de la înregistrarea notificării, împrejurarea că este necesară depunerea de înscrisuri în completare, împrejurare ce nu atrage prelungirea termenului defipt prin lege, cu atât mai mult cu cât, anterior promovării cererilor de chemare în judecată - la 4 decembrie 2007 - reclamanta a adus la cunoștință Municipiului București, că nu deține alte înscrisuri.
Cât privește apelul reclamantei, s-a reținut că lotul nr. 4, din terenul notificat, în suprafață de 1304 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză este o zonă situată între două blocuri, cu vegetație, nefăcându-se dovada că suprafața ar fi afectată unei amenajări de utilitate publică sau vreunei servituți legale, astfel că se impune restituirea în natură a acesteia.
Cât privește motivul de apel vizând omisiunea primei instanțe de a dispune acordarea măsurilor reparatorii și pentru construcția compusă din 2 camere în suprafață de 49,30 mp edificată pe terenul expropriat s-a reținut că această solicitare nu a fost reiterată de persoana îndreptățită prin niciuna din cele două cereri conexe, care nu au fost completate în termenul procedural, astfel că instanța nu se poate considera legal investită cu cererea de acordare a măsurilor reparatorii și pentru construcție.
Tot astfel, se mai arată, nu s-a făcut dovada, prin probele administrate că există posibilitatea atribuirii unor bunuri sau servicii în compensare, situație în care, în mod corect prima instanță a constatat dreptul reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru suprafața ce nu se poate restitui în natură, stabilită de instanța de control judiciar ca fiind de 2711 mp.
în cauză, au declarat recurs în termen legal, atât reclamanta S.V. cât și pârâtul Municipiul București, prin Primar General.
în recursul său, reclamanta, fără a face trimitere la temeiul de drept pe care-și fundamentează calea extraordinară de atac, critică hotărârea dată în apel, susținând în esență că în mod greșit s-a reținut că nu a solicitat și acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru construcția demolată, în condițiile în care, în cererea introductivă ce face obiectul cauzei conexe, a solicitat soluționarea petitelor formulate pe calea notificării, notificare în care a arătat expres că solicită măsuri reparatorii pentru întreg imobilul expropriat: construcție și teren.
Cât privește, modalitatea acordării în compensare a unor bunuri, recurenta arată că deși a formulat la 11 februarie 2009 o cerere prin care a solicitat instanței fondului să dispună obligarea pârâților de a depune la dosar lista bunurilor imobile ce ar putea fi acordate în compensare, aceasta nu s-a pronunțat în legătură cu respectiva solicitare.
Mai mult, se arată, instanța de apel, căreia cererea i-a fost reiterată, a apreciat că este de datoria reclamantei să "identifice" eventualele imobile ce pot fi acordate în compensare.
Se apreciază că aceste critici pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate în consecință.
în recursul formulat de pârâtul Municipiul București prin Primar General, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea dată în apel este criticată pe considerentul greșitei sale obligări la restituirea în natură a suprafeței de 1304 mp, din București, și respectiv acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de 2711 mp, situat la aceeași adresă.
Astfel, se arată, suprafața ce s-a dispus a se restitui în natură este formată de spațiu verde (pe care sunt situați arbori) înconjurat de trotuare, alei pietonale și blocuri, și destinat afectațiunii clădirilor de locuit din imediata vecinătate.
Mai mult, potrivit unor acte normative - cum sunt O.U.G. nr. 114/2007 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului și Legea nr. 24/2007 - este interzisă schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi, prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora sau strămutarea lor din perspectiva caracterului lor de obiective de interes public.
Tot astfel, se mai arată, potrivit HCGMB nr. 308 din 16 decembrie 1999, terenurile amplasate între blocurile de locuințe (componente ale ansamblurilor de locuințe) care prin proiectare și execuție au destinația de spații verzi locale și de joacă pentru copii, constituie proprietate publică și sunt trecute, ca atare, în administrarea primăriilor sectoarelor 1 - 6.
Cât privește capătul de cerere vizând acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 2711 mp, reclamanta avea obligația să dea o declarație autentificată, pe propria răspundere că ea sau autorii ei nu au beneficiat de acordurile internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie sau să facă dovada că nu s-au încasat despăgubiri la momentul preluării terenului în proprietatea statului.
Recursurile se privesc ca fondate, urmând a fi admise, în limitele și pentru considerentele ce succed.
Cazul dedus litigiului de față, a pus în primul rând în discuție conduita culpabilă a celor două entități investite cu soluționarea notificărilor care, nu și-au îndeplinit obligația stipulată prin dispozițiile art. 25 alin. (1) din lege de a se pronunța, prin decizie sau dispoziție motivată, în termenul de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, asupra cererii de restituire în natură și respectiv a celei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Deși au reținut corect dreptul persoanei care a formulat notificările de a sesiza instanța, în condițiile în care finalizarea procedurii administrative a întârziat nepermis de mult, față de termenele stipulate de legiuitor, instanțele nu au analizat toate solicitările adresate entităților investite, pe calea notificării, reținându-se greșit că cererile introductive conexe, priveau doar restituirea în natură și respectiv acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru o parte din terenul ce a făcut obiectul exproprierii.
Or, prin cererea formulată la 29 mai 2008, înregistrată sub nr. 20501/2008, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta solicită, fără echivoc, instanței să se pronunțe asupra cererilor ce au făcut obiectul notificării nr. 1596 din 16 iulie 2001, notificare ce viza, acordarea măsurilor reparatorii în echivalent atât pentru partea de teren ce nu se putea restitui în natură cât și pentru construcția cu două camere, aflată pe acest teren, demolată ulterior preluării (fila 3 - dosar nr. 20501/2008 - conexat).
Ca atare, demersul judiciar al persoanei îndreptățite, trebuia să aibă ca finalitate, soluționarea cererilor formulate pe calea notificării și respectiv acțiunii în justiție, în raport cu dovezile prezentate de aceasta și probele administrate.
Tot astfel, nu s-a examinat cererea reclamantei (formulată la fond și reiterată în apel) vizând analizarea posibilității ca, pentru suprafața de teren ce nu poate fi restituită în natură, să se stabilească măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii, în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (2) teza 1 din Legea nr. 10/2001.
Cu prilejul rejudecării, urmează a se solicita unității deținătoare ca, în conformitate cu alin. (5) al textului mai sus citat să comunice instanței tabelul cu bunurile disponibile și, după caz, serviciile care ar putea fi acordate în compensare, avându-se în vedere că din adresa nr. 2945 emisă la 16 octombrie 2008 a Primăriei Municipiului București, la care prima instanță face trimitere (fila 96 - 97 dosar fond) rezultă că operațiunea de inventariere a acestora nu fusese încă finalizată la acea dată.
Deasemenea, instanța de apel urmează a reaprecia asupra posibilității restituirii în natură a suprafeței de 1304 mp, identificată ca fiind lotul nr. 4, în anexa nr. 3 a raportului de expertiză tehnică topografică, întocmit în cauză (fila 115 - dos. fond).
Astfel, opoziția pârâtului la restituirea în natură a terenului în legătură cu care s-a formulat notificarea, trebuie examinată și prin prisma dispozițiilor art. 10.3 din H.G. nr. 250 din 7 martie 2007, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora, înainte de a aprecia asupra posibilității de a restitui în natură terenul solicitat pe calea notificării, entitatea investită are obligația de a identifica cu exactitate imobilul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a acestuia, pentru ca acordarea acestei măsuri reparatorii să nu afecteze existența și utilizarea normală a unor investiții sau amenajări de utilitate publică.
în această sintagmă sunt cuprinse toate acele amenajări destinate a servi nevoilor comunității, inclusiv amenajările de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcurile și grădinile publice, piețele pietonale, etc.
în cazul când se constată astfel de situații, restituirea în natură trebuie limitată numai la terenurile libere sau la acele suprafețe care nu sunt cuprinse într-un plan urbanistic general sau zonal.
în acest sens sunt și dispozițiile Legii nr. 24 din 15 ianuarie 2007 "privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din zonele urbane" care consacră apartenența la domeniul public și instituie măsuri de protecție pentru toate spațiile verzi create în baza unor documentații de urbanism și amenajare a teritoriului, aprobate conform legii.
Tot astfel, O.U.G. nr. 195/2005 "privind protecția mediului", cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 114/2007, interzice schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi, prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor sau strămutarea acestora.
Or, în speță, din actele cauzei rezultă că terenul ce a făcut obiectul restituirii în natură este afectat unor amenajări de utilitate publică, respectiv spațiul verde ce deservește blocurile din zonă, fiind traversat, potrivit chiar expertizei efectuată în cauză, pe una din laturi, de o conductă de gaze, aferentă aceluiași complex de locuințe.
în exercitarea rolului său activ, instanța trebuie să stabilească deasemenea care este valoarea despăgubirilor încasate de autorii reclamantei ca efect al exproprierii, urmând ca, în procedura ulterioară prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, valoarea actualizată a acestora să fie scăzută din valoarea totală a măsurilor reparatorii în echivalent, ce urmează a se stabili, în situația în care compensarea cu alte bunuri sau servicii nu este posibilă.
Așa fiind, în considerarea celor ce succed, recursurile au fost admite cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1643/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 340/2010. Civil → |
|---|
