ICCJ. Decizia nr. 1473/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1473/2010
Dosar nr. 3640/117/2008
Şedinţa publică din 18 februarie 2011
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, reclamanţii B.A.O., B.V., B.C.S. (căsătorită A.), B.A.L. (căsătorită S.) au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca, anularea dispoziţiei nr. 4738 din 21 iulie 2008 emisă în baza Legii nr. 10/2001 şi obligarea pârâtului la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul teren situat în Cluj Napoca, preluat abuziv de Statul Român, cu titlu de expropriere, în baza Decretelor nr. 41/1984, nr. 61/1985 şi nr. 48/1985, fără plata despăgubirilor.
Prin sentinţa civilă nr. 83 din 11 februarie 2009, Tribunalul Cluj, Secţia civilă, a respins atât acţiunea, cât şi cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul B.S.B.D., având acelaşi obiect cu cererea principală şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, fiind prin urmare respinsă acţiunea faţă de acest pârât.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere, în esenţă, următoarele.
Imobilul înscris în C.F. nr. 12283 C nr. top 15441, situat în Cluj Napoca, compus din casă cu zidărie din lemn şi pământ, acoperită cu ţiglă, cu 1 cameră şi bucătărie, precum şi teren în suprafaţă de 278 stj.p. a fost preluat de stat în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 de la proprietarul tabular B.C., urmare vânzării către B.V. şi soţul B.A.; aceştia au dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiei, precum şi dreptul de folosinţă asupra unei cote de 100/1004 din teren, iar reclamanţii sunt succesori ai defunctului B.A.
În anul 1988 imobilul a fost dezmembrat în două parcele, respectiv 15441/1 (teren în suprafaţă de 250 mp înscris în C.F. pe seama vechilor proprietari) şi nr. 15441/2 (teren în suprafaţă de 750 mp) asupra căreia s-a intabulat Statul Român.
La data de 06 martie 1996 asupra construcţiei înscrise în C.F. nr. 12282 Cluj sub A+2 au fost intabulaţi, cu titlu de cumpărare, G.I. şi G.E., în favoarea acestora emiţându-se şi Ordinul nr. 211/1996 al Prefectului judeţului Cluj pentru terenul evidenţiat sub A+2.
Aşa fiind, rezultă că terenul în suprafaţă de 278 stj.p. nu a fost preluat de la reclamanţi sau intervenient ori de la antecesorii acestora, ci de la B.C., astfel că doar acesta din urmă are dreptul de a solicita măsuri reparatorii; în acest sens fiind prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) şi ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, precum şi cele ale art. 1.4 lit. c) din Norme metodologice de aplicare ale Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007.
Prin Decizia nr. 309/A din 13 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie, a admis în parte apelul reclamanţilor, precum şi apelul declarat de intervenientul B.S., a schimbat în parte sentinţa tribunalului, a admis în parte acţiunea, în sensul că a anulat în parte dispoziţia nr. 4738 din 21 iulie 2008 emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca, anume cu privire la respingerea notificării sub aspectul acordării măsurilor reparatorii pentru suprafaţa de 750 mp teren înscrisă iniţial în C.F. nr. 12283 Cluj Napoca sub nr. top 15441, transcrisă apoi în C.F. nr. 92935 Cluj Napoca sub nr. top 15441/2 în favoarea Statului Român şi, pe cale de consecinţă, a stabilit că reclamanţii şi intervenientul sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent, potrivit legii speciale, cu privire la suprafaţa de 750 mp teren sus-arătată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei. Prin aceeaşi hotărâre, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în favoarea apelanţilor, aferente judecăţii în primă instanţă şi apel.
Curtea de apel a reţinut în considerentele deciziei sale că imobilul solicitat prin notificarea contestată în prezenta cauză a fost preluat abuziv de către Statul Român în baza Decretelor de expropriere nr. 41/1984, nr. 61/1985 şi nr. 48/1985 fără plata de despăgubiri, în prezent pe teren aflându-se edificate blocuri de locuinţe.
Din examinarea cuprinsului C.F. nr. 12283 Cluj rezultă că iniţial imobilul înscris în această carte funciară a fost reprezentat de loc de casă în suprafaţă de 278 stj.p., cu casă cu zidărie din lemn şi pământ, acoperit cu ţiglă, compusă din o cameră şi o bucătărie.
În anul 1958 a fost înscris ca proprietar al imobilului, prin cumpărare, B.C., pentru ca la data de 4 iulie 1975 să-şi înscrie dreptul de proprietate asupra terenului, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, Statul Român, în administrarea G.I.G.C.L. Cluj.
Totodată, a fost înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra construcţiei, cu titlu de cumpărare de la B.C., al soţilor B.A. şi B.V., în favoarea acestora înscriindu-se şi un drept de folosinţă pe durata existenţei construcţiei asupra cotei de 100/1000, parte din terenul proprietatea Statului Român.
În anul 1989 asupra părţii de 16/32 din construcţie şi-au înscris dreptul de proprietate, cu titlu de moştenire după B.A., reclamanţii, precum şi B.S.C. (tatăl intervenientului B.S.B.).
La data de 11 februarie 1988 s-a dispus, în baza Decretelor nr. 41/1984, nr. 61/1985 şi nr. 48/1985, împărţirea imobilului sus-menţionat, rezultând parcela cu nr. top nou 15441/1, teren cu suprafaţa de 250 mp (reînscrisă în favoarea vechilor proprietari) şi parcela cu nr. top nou 15441/2, reprezentând teren în suprafaţă de 750 mp, cu privire la care s-a dispus înscrierea în C.F. nr. 92935 în favoarea Statului Român, cu titlu de expropriere.
Ulterior, respectiv la 6 martie 1996, construcţia a fost vândută de reclamanţi şi de tatăl intervenientului către G.I. şi soţia G.E., aceştia intabulându-şi dreptul de proprietate în C.F. nr. 12283 Cluj.
La 14 martie 1997, G.I. şi G.C. şi-au înscris dreptul de proprietate şi asupra terenului în suprafaţă de 250 mp, aferent parcelei cu nr. top 15441/1, în baza Ordinului nr. 211/1996 a Prefectului judeţului Cluj.
Rezultă astfel că, doar asupra parcelei în suprafaţă de 750 mp (având nr. top 15441/2) şi-a înscris dreptul de proprietate Statul Român, astfel că notificarea formulată de reclamanţi în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie înţeleasă ca privind acordarea de măsuri reparatorii doar cu privire la această suprafaţă de teren, iar nu şi cu privire la suprafaţa de 250 mp teren aferentă parcelei cu nr. top 15441/1 aflată în proprietatea lui G.I. şi G.E.
Că aceasta a fost intenţia reclamanţilor rezultă şi din precizarea făcută în cuprinsul cererii de apel, în care se arată că pentru suprafaţa de 750 mp „… am formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001…".
La aceeaşi concluzie trimite, de altfel, şi temeiul juridic invocat în notificare, anume art. 1 şi art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care aceste din urmă prevederi se referă la terenuri preluate abuziv prin expropriere, iar nu în alte moduri.
Menţionarea în notificare a întregului teren în suprafaţă de 278 stj.p. (1000 mp), iar nu doar a aceluia de 750 mp, preluat prin expropriere, are caracterul unei erori, intenţia reclamanţilor fiind aceea de a se solicita măsuri reparatorii doar pentru această din urmă suprafaţă, doar ea făcând, aşa cum s-a arătat, obiect al exproprierii.
Este de văzut, în acest context, că în anexele la Decretele de expropriere nr. 41/1984 şi nr. 48/1985 sunt menţionaţi ca persoane în contra cărora s-a făcut exproprierea B.A. şi B.V.
Or, în sensul prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, menţionarea celor doi în listele anexă la decretele de expropriere implică o recunoaştere a dreptului lor de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 750 mp, urmare a cumpărării în anul 1975 a întregului imobil casă şi teren de 278 stj.p. (1000 mp) înscris sub A+1 în C.F. nr. 12283 Cluj, de la B.C.
Faţă de aceste considerente, curtea de apel a constatat că prima instanţă a făcut o greşită interpretare a notificării reclamanţilor, apreciind eronat că aceştia ar fi solicitat măsuri reparatorii şi cu privire la terenul în suprafaţă de 250 mp, aferent parcelei cu nr. top 15441/1, după cum, totodată, a făcut o greşită identificare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.
Astfel, câtă vreme înscrierile făcute în C.F. nr. 12283 Cluj care atestă preluarea prin expropriere a suprafeţei de 750 mp teren sunt ulterioare celor privitoare la preluarea de către stat a terenului în suprafaţă de 1000 mp, prin aplicarea prevederilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, trebuie considerat că este mai just ca reclamanţilor şi intervenientului să le profite înscrierile tabulare cele mai recente, anume cele privitoare la preluarea prin expropriere a suprafeţei de 750 mp teren.
Or, prin aceasta deveneau incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nemainteresând aplicarea prevederilor art. 1.4 lit. c) din Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca, care a formulat următoarele critici:
Imobilul – teren în litigiu a fost preluat în întregime de Statul Român în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, de la numitul B.C., astfel cum reiese din înscrierea de sub B4 din C.F. 12283 Cluj.
Soluţia instanţei de apel este greşită întrucât reclamanţii nu au făcut dovada de persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, preluarea de către stat a imobilului în litigiu făcându-se de la altă persoană, respectiv B.C.
În baza Decretelor nr. 41/1984, nr. 61/1985 şi nr. 48/1985, imobilul a fost dezmembrat în două parcele, una în suprafaţă de 250 mp şi cealaltă, în suprafaţă de 750 mp, înscrisă în favoarea Statului Român. La acea dată, proprietarii construcţiei aflată pe terenul în litigiu erau B.V. şi B.A. şi este posibil ca aceştia să figureze în decretele de expropriere ulterioare, care nu şi-au produs efectul decât în ce priveşte dezmembrarea terenului, întrucât preluarea se făcuse prin primul decret de expropriere, de la numitul B.C.
În faţa instanţei de recurs, intimaţii nu au formulat întâmpinare.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, care permit încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
În raport de situaţia de fapt reţinută, care nu mai poate fi reapreciată în recurs faţă de actuala configuraţie a dispoziţiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., curtea de apel nu a aplicat corect dispoziţiile legale în materie.
Prin notificarea formulată în temeiul legii nr. 10/2001, contestată în prezenta cauză, reclamanţii au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul situat în Cluj Napoca.
Instanţa de apel a apreciat că prin această notificare, reclamanţii au înţeles să solicite acordarea de măsuri reparatorii doar cu privire la parcela în suprafaţă de 750 mp, asupra căreia Statul Român şi-a înscris dreptul de proprietate cu titlu de expropriere, situaţie în raport de care, pe fond, a admis contestaţia.
Această soluţie a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente.
Conform art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv, precum şi moştenitorii legali sau testamentari ai acestora.
Condiţia esenţială pentru a avea dreptul la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 este ca titularul cererii să facă dovada că el sau autorul său deţinea imobilul în proprietate la momentul preluării lui de către stat. Or, reclamanţii nu erau proprietari ai terenului în litigiu la data preluării de către stat.
În speţă, s-a reţinut ca situaţie de fapt că în anul 1958 a fost înscris în cartea funciară ca proprietar al imobilului compus din casă şi teren în suprafaţă de 278 stj.p., B.C., pentru ca, odată cu vânzarea acestuia soţilor B.A. (autorul reclamanţilor) şi B.V., la data de 4 iulie 1975, să-şi înscrie dreptul de proprietate asupra terenului, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, Statul Român, în administrarea G.I.G.C.L. Cluj.
Autorul reclamanţilor, B.A., împreună cu soţia sa, B.V., şi-au intabulat doar dreptul de proprietate asupra construcţiei, iar în ce priveşte terenul, în favoarea acestora s-a înscris doar un drept de folosinţă pe durata existenţei construcţiei asupra cotei de 100/1000, parte din terenul proprietatea Statului Român.
Menţionarea că s-ar fi expropriat de la B.A. şi B.V. suprafaţa de 750 mp nu poate fi considerată o prezumţie de proprietate în sensul art. 24 din Legea nr. 10/2001 modificată.
Aceasta deoarece prezumţia operează în lipsa unor probe contrare, or, în speţă, s-a făcut dovada contrară, în sensul că terenul se afla în proprietatea altei persoane, respectiv B.C., de la care a fost preluat de stat în baza Legii nr. 58/1974.
Astfel, art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 prevedea că, în caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestora trecea în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri ce se stabilea conform dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973 şi nu în mod gratuit, cum greşit s-a reţinut prin Decizia atacată.
Potrivit textului citat, în baza contractului de vânzare, cumpărătorul dobândea numai dreptul de proprietate asupra construcţiei. Preluarea de către stat a terenului aferent construcţiei se realiza din patrimoniul vânzătorului, căruia i se plăteau despăgubiri calculate conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, iar pentru ca dobânditorul construcţiei să-şi poată exercita atributele ce decurg din dreptul de proprietate asupra construcţiei, primea din partea statului, în folosinţă, terenul necesar, atribuireafăcându-se numai pe durata existenţei construcţiei. De aceea, cumpărătorii construcţiei, cum este cazul contestatorilor, au calitate de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, numai pentru construcţie, nu şi pentru terenul aferent, deoarece terenul nu a fost preluat din patrimoniul acestora.
Legea nr. 10/2001 priveşte restituirea către foştii proprietari a imobilelor preluate abuziv de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, fără să cuprindă dispoziţii privind constituirea dreptului de proprietate în beneficiul unor persoane care, la momentul preluării, nu aveau calitatea de proprietari ai imobilului, cum este cazul intimaţilor.
Constituirea dreptului de proprietate este reglementată de Legea nr. 18/1991, iar pentru dobânditorii construcţiilor această lege dispune, în art. 36 alin. (3) că „Terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor".
Imposibilitatea constituirii dreptului de proprietate asupra terenului, în condiţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, ca efect al demolării construcţiei, nu conferă fostului proprietar al construcţiei dreptul la restituirea terenului pe care nu l-a deţinut în proprietate anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi pe care nu l-a dobândit prin contract.
Legiuitorul a condiţionat constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor atribuite în folosinţă de existenţa construcţiilor, întrucât dreptul de folosinţă a fost atribuit doar pe durata existenţei acestora.
Aşadar, în absenţa construcţiei, dreptul de folosinţă asupra terenului a încetat, cumpărătorul neavând vocaţie la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului.
Prin urmare, faţă de prevederile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 şi de înscrisurile depuse la dosar, greşit s-a reţinut prin Decizia atacată că intimaţii contestatori au calitate de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 750 mp.
Acestea sunt considerentele pentru care Decizia curţii de apel apare ca fiind nelegală şi pentru care, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 309/A din 13 noiembrie2009 a Curţii de Apel Cluj şi va modifica în tot Decizia, în sensul că, în baza art. 296 C. proc. civ., va respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamanţi şi de intervenient împotriva sentinţei civile nr. 83 din 11 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj - Napoca împotriva deciziei nr. 309/A din 13 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie.
Modifică în tot Decizia, în sensul că:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamanţi şi de intervenient împotriva sentinţei civile nr. 83 din 11 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1753/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 1302/2010. Civil. Brevete de invenţii. Recurs → |
|---|
