ICCJ. Decizia nr. 157/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 157/2010
Dosar nr. 344/103/2008
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, sub nr. 344/103/2008, reclamantul D.D., în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin M.E.F. Bucureşti, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., art. 504 şi următoarele C. proc. pen., a solicitat instanţei, ca prin sentinţa ce va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului, ca urmare a luării măsurii arestării nelegale, la plata sumei de 28.602 lei cu titlu de despăgubiri materiale, din care 20.000 lei reprezintă venitul minim de întreţinere al familiei sale, de care aceasta a fost lipsită, 6.963 lei reprezentând onorarii avocat şi 1.639 lei cheltuieli de deplasare şi a sumei de 300.000 lei reprezentând daune morale, sume ce se vor actualiza în raport de rata inflaţiei, şi care reprezintă cuantificarea în bani a celor 449 zile de lipse de libertate în mod nelegal, efectuate în baza mandatului de arestare preventivă emis de procuror în faza de urmărire penală şi judecată, deşi nu existau indicii temeinice.
Prin sentinţa civilă nr. 499/C din 26 august 2008, Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă având ca obiect reparare erori judiciare formulată de reclamantul D.D., reprezentat prin Dr.C.M., împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat prin M.F.P., şi în consecinţă a obligat pârâtul Statul Român să plătească reclamantului suma totală de 111.852,82 lei, din care 4.650 lei reprezentând venituri din muncă nerealizate, 6.963 lei reprezentând contravaloare onorarii de avocat. 239.82 lei contravaloare combustibil auto şi 100.000 lei reprezentând daune morale.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul D.D. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin M.E.F., în temeiul art. 1 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., art. 504 şi următoarele C. proc. pen., acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtului, ca urmare a luării măsurii arestării nelegale, la plata sumei de 28.602 lei cu titlu de despăgubiri materiale, din care 20.000 lei reprezintă venitul minim de întreţinere al familiei sale, de care aceasta a fost lipsită, 6.963 lei reprezintă onorarii avocat şi 1.639 lei cheltuieli de deplasare şi a sumei de 300.000 lei reprezentând daune morale, sume ce se vor achita în raport de rata inflaţiei, şi care reprezintă cuantificarea în bani a celor 449 zile de lipsire de libertate în mod nelegal, efectuate în baza mandatului de arestare preventivă emis de procuror în faza de urmărire penală şi judecată, deşi nu existau indicii temeinice.
Împotriva menţionatei sentinţe au formulat apel, în termen legal, pârâta D.G.F.P. Neamţ, în numele şi pentru M.E.F. ca reprezentant legal al Statului Român şi intimatul D.D.
Prin Decizia civilă nr. 3 din 14 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă şi pentru cauze cu minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, au fost respinse ambele apeluri, ca nefondate, declarate de reclamantul D.D. şi Statul Român prin D.G.F.P. Neamţ.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel, a reţinut că în stabilirea cuantumului despăgubirilor în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, având în vedere natura neeconomică a acestor daune, imposibil de echivalat băneşti.
În satisfacerea echitabilă pretinsă de ambele părţi, instanţa trebuie să ia în considerare, pe de o parte, faptul că orice arestare şi inculpare pe nedrept produc celor în cauză suferinţe pe plan moral, social şi profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea, onoarea şi, pe de altă parte, în concret împrejurarea că reclamantul a fost privat de libertate pentru o perioadă considerabilă dar şi că această lipsire de libertate, nu a produs consecinţe deosebite pe plan profesional întrucât acesta este fără ocupaţie şi nu s-a remarcat în mod deosebit în comunitatea din care face parte.
Drept urmare, cuantumul despăgubirilor la care s-a oprit prima instanţă este suficient şi echitabil, urmând a fi păstrat, iar includerea despăgubirilor pretinse de reclamant şi a cheltuielilor de judecată, în raport de dovezile administrate în cauză, este corectă.
Împotriva menţionatei decizii a formulat şi motivat recurs, în termen legal, apelantul-pârât pentru motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 299 şi următoarele C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că hotărârea s-a dat cu aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 274 alin. (3) C. proc. civ., iar hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină în aprecierea despăgubirilor morale acordate.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este tardiv formulat, pentru următoarele considerente:
Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. împotriva Deciziei civile nr. 3 din 14 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 153/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 160/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
