ICCJ. Decizia nr. 1675/2010. Civil
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1675 din 11 martie 2010
La 6 mai 2004, reclamantul R.M.G. a chemat în judecată pe pârâta C.S.P. Pucioasa, solicitând anularea Hotărârii nr. 16 din 5 aprilie 2004 referitoare la terenul de 1000 mp, situat în Pucioasa, în sensul restituirii în natură a suprafeţei de 469 mp liberă de construcţii sau alte amenajări şi acordării de despăgubiri în echivalent pentru diferenţa ocupată de sediul părţii adverse.
În motivarea cererii, întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, reclamantul a susţinut că:
- pentru suprafaţa de 788 mp teren arabil, situată în Pucioasa, şi supusă comasării, defuncta lui mamă a primit, fără întocmirea vreunui act de schimb, un alt teren, de 1200 mp, amplasat în Pucioasa - Valea Neagră;
- moştenitorii fostului proprietar au câştigat ulterior terenul primit la schimb, în favoarea lor fiind emis titlul de proprietate nr. 83830 din 27 noiembrie 1997;
- prin hotărârea contestată, pârâta i-a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, pe considerentul că nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate, ceea ce este neadevărat.
Pe parcursul procesului, în cauză a fost introdusă, la cererea pârâtei, Prefectura Judeţului Dâmboviţa, care a dobândit calitatea de intervenientă.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 781 din 17 noiembrie 2004, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată, a admis în parte notificarea, a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 277 mp, situată în Pucioasa, identificată în schiţa anexată raportului de expertiză, a constatat că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri băneşti pentru diferenţa de 254 mp teren situat la aceeaşi adresă şi a obligat-o pe pârâtă la 9.000.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- defuncta R.O., autoarea reclamantului, era proprietara unui teren de 788 mp, situat în Pucioasa;
- în anul 1979, pentru terenul menţionat, intrat în perimetrul de comasare, autoarea reclamantului a primit o suprafaţă de 1200 mp;
- deoarece la efectuarea acestui schimb nu au fost respectate formalităţile prevăzute de lege, preluarea terenului autoarei reclamantului s-a realizat fără titlu valabil;
- moştenitorii fostului proprietar al terenului primit la schimb au beneficiat ulterior de reconstituirea dreptului de proprietate;
- în atare situaţie, reclamantul nu poate solicita decât restituirea terenului care a aparţinut mamei sale;
- acest teren este ocupat parţial de un hotel al pârâtei, iar restituirea în natură a suprafeţei de 277 mp, liberă de construcţii sau alte servituţi, nu împiedică accesul la utilităţile din curtea hotelului, care se poate realiza prin latura de sud.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin decizia nr. 1062 din 29 noiembrie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtă şi intervenienta Prefectura Judeţului Dâmboviţa.
S-a reţinut că:
- susţinerile apelantelor, că reclamantul nu ar fi făcut dovada calităţii de proprietar a mamei sale, sunt infirmate de înscrisurile depuse la dosar;
- restituirea în natură respectă documentaţiile de urbanism şi nu afectează buna funcţionare a pârâtei (deoarece, potrivit experţilor, terenul de 788 mp nu se suprapune terenului ocupat de C.S.P. Pucioasa, ci se situează pe proprietatea Primăriei Pucioasa), iar totodată este conformă prevederilor Legii nr. 10/2001 şi jurisprudenţei în materie;
- intervenienta are calitate procesuală pasivă deoarece pentru suprafaţa de 254 mp, care nu poate fi restituită în natură, reclamantul este îndreptăţit la acordarea de despăgubiri băneşti.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 9371 din 16 noiembrie 2006, a admis recursul declarat de pârâtă şi a casat ultima hotărâre, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
S-a reţinut că:
- hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii deoarece instanţa de apel, deşi a omologat expertiza M.C.D., potrivit căreia terenul autoarei reclamantului nu se suprapune terenului ocupat de pârâtă, a menţinut sentinţa bazată pe o altă expertiză, ce evidenţia o suprapunere de 531 mp;
- or, lămurirea contradicţiilor dintre cele două expertize impunea administrarea de probe suplimentare (în condiţiile art. 212 C. proc. civ.) cu privire la amplasamentul terenului autoarei reclamantului;
- pe de altă parte, de vreme ce expertul M.C.D. a constatat că autoarea reclamantului nu figura în registrele agricole cercetate filă cu filă, tabelul de schimb întocmit de autorităţi nu face, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, dovada deplină că aceasta ar fi avut în proprietate vreun teren situat în str. A.;
- pentru clarificarea acestui aspect se impunea cercetarea registrelor agricole din perioadele 1955-1959 şi 1971-1975;
- totodată, în funcţie de rezultat, trebuia să se stabilească dacă restituirea în natură a suprafeţei de 277 mp împiedică sau nu buna folosinţă a hotelului şi încalcă sau nu dispoziţiile privitoare la servituţi;
- în faza recursului nu pot fi administrate probele necesare stabilirii pe deplin a situaţiei de fapt.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 53 din 10 martie 2009, a admis apelurile declarate de pârâtă şi intervenientă, a schimbat în tot sentinţa, în sensul respingerii acţiunii şi a luat act că apelanta pârâtă nu solicită cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- reclamantul nu a fost în măsură să elimine contradicţia cu privire la autoarea sa, respectiv dacă aceasta se numea R.O. (cum apare în certificatul de deces) sau R.O. (cum, potrivit ambilor experţi, este trecut în planul de parcelare din anul 1967 numele proprietarei unui teren situat în punctul Valea Neagră);
- din verificările ambilor experţi nu rezultă că autoarea reclamantului ar fi fost proprietara unui teren în str. Avram Iancu perioada anilor 1950, când denumirile străzilor erau aceleaşi ca şi în prezent;
- astfel, în referire la registrele agricole, experţii au precizat că în perioadele 1951-1955 şi 1959-1963 autoarea reclamantului nu figurează ca proprietar de teren, iar în perioadele 1964-1970, 1971-1975 şi 1981-1985, aceasta apare cu suprafaţa de 1,77 ha, în care nu se regăseşte însă terenul revendicat;
- este adevărat că în perioada 1981-1985, autoarea reclamantului apare în evidenţele agricole cu suprafaţa de 1200 mp păşune în punctul Valea Neagră;
- această împrejurare nu face dovada pretinsului schimb de terenuri ori că autoarea reclamantului ar fi fost proprietara unui teren în str. A.;
- nici menţionarea numelui R.O. în tabelul cetăţenilor ce urmau să intre în perimetrul de comasare nu face dovada schimbului de terenuri;
- în cauză nu s-a dovedit că R.O. a folosit terenul revendicat, pe care în anul 1976 exista un depozit al I.L.F., iar în anul 1983 a început construcţia hotelului C.S.P. Pucioasa;
- planul de parcelare din anul 1967 nu face dovada dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului revendicat deoarece în acest plan apare O.R. (şi nu R.O.) ca proprietar al suprafeţei de 3292 mp situată pe str. A.
Reclamantul a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ultimei hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
În motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, reclamantul a susţinut că hotărârea atacată este nelegală deoarece instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că şi-a însuşit noua expertiză, care a preluat, fără nicio contribuţie proprie, constatările expertizei M. şi nu răspunde la obiectivele stabilite prin decizia de casare.
Această critică, a cărei dezvoltare permite încadrarea în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este fondată deoarece:
- între primele două expertize există contradicţii generate de datele înscrise în planul cadastral din anul 1967 (examinat doar de un expert), care, în privinţa prenumelui proprietarei terenului revendicat şi dimensiunilor acestui imobil, diferă de elementele indicate în cererea de chemare în judecată şi declaraţia pe proprie răspundere (autentificată la 17 martie 1986) a mamei reclamantului (O.R., în loc de O.V. şi 3290 mp, în loc de 788 mp, respectiv 1000 mp);
- pentru lămurirea contradicţiilor menţionate, care la rândul lor au creat confuzii cu privire la amplasamentul terenului revendicat, deci, implicit, a entităţii deţinătoare, era absolut necesar să se verifice dacă R.O. şi O.R. sunt una şi aceeaşi persoană, aşa cum a susţinut constant reclamantul;
- în loc să se preocupe de clarificarea acestui aspect, esenţial şi pentru stabilirea identităţii proprietarului terenului revendicat, instanţa de rejudecare şi-a însuşit necritic ultima expertiză, care reproduce aproape integral constatările cuprinse în precedenta expertiză cu privire la datele înscrise în planul cadastral din anul 1967 şi, în plus, confirmă suprapunerea parţială a terenului menţionat pe suprafaţa deţinută de pârâtă.
În consecinţă, fiind evident că nici de această dată situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită şi că lămurirea aspectelor neclare presupune administrarea de noi probe, prezentul recurs a fost admis, conform art. 312 alin. (1) şi (3) şi art. 314 C. proc. civ., în sensul casării ultimei hotărâri şi trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4185/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5484/2010. Civil. Brevete de invenţii. Recurs → |
|---|
