ICCJ. Decizia nr. 1280/2010. Civil
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1280 din 26 februarie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 5886 din 5 august 2008 a Judecătoriei Galati, secţia civilă, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta K.T. şi pe pârâta Primăria municipiului Galaţi, având ca obiect contestaţie formulată împotriva dispoziţiei nr. 3532/SR din 2 noiembrie 2007 emisă de Primarul acestei localităţi, în favoarea Tribunalului Galaţi.
Prin sentinţa civilă nr. 307 din 17 februarie 2009 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă, s-a respins excepţia invocată de pârâtul Municipiul Galaţi, privind prescripţia dreptului la acţiune al reclamantei, ca nefondată; s-a respins contestaţia formulată potrivit Legii nr. 10/2001, ca nefondată; s-a respins cererea de intervenţie formulată de intervenienta C.M., ca nefondată.
În pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a constatat că, prin dispoziţia nr. 3532/SR din 2 noiembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Galaţi a fost restituit parţial în natură imobilul situat în Galaţi, compus din suprafaţa de 1169,63 mp, din care construcţie în suprafaţă de 233,59 mp, reclamantei K.T.
S-a menţionat în dispoziţia respectivă că imobilul teren şi construcţie de la numărul poştal 20 a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, solicitanta fiind îndreptăţită la acordarea de despăgubiri în echivalent.
Din probele administrate, instanţa a reţinut că, prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 10923 din 9 octombrie 1997, nr. 26003 din 27 iulie 1998 şi nr. 29233 din 7 ianuarie 1998, imobilul din Galaţi, a fost vândut foştilor chiriaşi, T.M., F.G. şi L. şi M.A.
Reclamanta a precizat constant, pe parcursul procesului, că nu a înţeles să solicite, prin prezenta acţiune, şi nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare sus-menţionate astfel încât nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 în ceea ce priveşte termenul de prescripţie reglementat de actul normativ în discuţie pentru acţiunea în desfiinţarea actelor juridice respective, excepţia invocată de intimat în acest sens fiind neîntemeiată.
Pe fond, Tribunalul a constatat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data emiterii dispoziţiei contestate şi la data promovării contestaţiei, care prevăd că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale.
Prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009 au fost introduse alin. (11) şi (5) care prevăd că nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, cu respectarea condiţiilor cerute de lege şi nici terenurile aferente acestor imobile.
Şi art. 18 lit. c) din aceeaşi lege a fost modificat în sensul că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care „imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare".
Deşi reclamanta a susţinut că respectivele contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu încălcarea legii, în lipsa unei cereri prin care să fie învestită în acest sens, instanţa nu poate proceda din oficiu la verificarea legalităţii încheierii acestor contracte.
În consecinţă, în mod corect, prin dispoziţia atacată, s-a dispus restituirea parţială în natură a imobilului şi s-a considerat că pentru imobilul teren şi construcţie de la nr. poştal 20, înstrăinat în baza dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, solicitanta este îndreptăţită la acordarea de despăgubiri în echivalent.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel reclamanta, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 187 A din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Curtea de Apel a reţinut că reclamanta a contestat dispoziţia nr. 3532/S R/2007, prezentând într-o formă ambiguă obiectul acţiunii, motiv pentru care s-au solicitat lămuriri suplimentare.
Din precizările depuse de mandatarul reclamantei, S.A., rezultă că aceasta a înţeles să conteste doar dispoziţia sus-menţionată, de restituire parţială în natură a imobilului, şi nu să învestească instanţa cu un capăt de cerere în constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare (fila 12 dosar apel). Susţinerile au fost menţinute şi în încheierea din 16 decembrie 2008, precum şi prin precizările orale din apel.
În aceste condiţii, în mod corect, a reţinut instanţa de fond că, potrivit art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, reclamanta nu putea beneficia decât de măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil înstrăinată deoarece aceasta nu a obţinut o hotărâre judecătorească de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare în temeiul art. 45 din Legea nr. 10/2001.
Conform art. 45 alin. (5), pentru asigurarea stabilităţii circuitului civil s-a instituit un termen de prescripţie a dreptului material la acţiune, termen care a expirat, iar o astfel de pretenţie nu mai poate fi promovată.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru următoarele motive:
Începând din anul 1996, în timpul procesului de revendicare al bunului respectiv, proces care a durat mai mulţi ani, imobilul a devenit bun litigios şi Primăria municipiului Galaţi, în mod abuziv, l-a înstrăinat chiriaşilor, cu care s-au simulat trei contracte de vânzare-cumpărare, la un preţ derizoriu, mai mic de cel puţin 100 de ori decât terenul în suprafaţă de 233 mp, situat sub construcţia de la nr. 20, la o distanţă de câteva zeci de metri faţă de centrul pieţei principale comerciale a Municipiului Galaţi.
Prin sentinţa civilă nr. 6075 din 1 iulie 1999 a Judecătoriei Galaţi s-a constatat că imobilul a fost preluat de stat abuziv şi naţionalizat fără titlu valabil, prin Decretul nr. 92/1950, astfel încât nu putea fi înstrăinat, iar fostul proprietar şi-a menţinut dreptul asupra acestui bun.
În cele trei contracte de vânzare-cumpărare se menţionează că vânzătoarea a înstrăinat bunul, în calitatea sa de administrator al fondului de locuinţe proprietatea statului, deşi numai proprietarul poate dispune asupra acestuia, în speţă, reclamanta, potrivit sentinţei nr. 6075/1999.
Recurenta arată în continuare că îşi menţine motivarea apelului, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi, pe fond, admiterea contestaţiei.
În drept, recursul a fost fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de susţinerile formulate şi de decizia recurată, Înalta Curte a rămas în pronunţare pe excepţia nulităţii recursului, pe care o consideră întemeiată, pentru următoarele argumente:
Conform dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs, trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Susţinerile respective trebuie să fie susceptibile de încadrare conform motivelor de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi să vizeze soluţia pronunţată, în caz contrar, cererea de recurs fiind lovită de nulitate conform art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) C. proc. civ.
Criticile recurentei, astfel cum au fost prezentate mai sus, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nici nu se referă la soluţia pronunţată prin decizia Curţii de Apel, aceasta vizând, în esenţă, imposibilitatea restituirii în natură a imobilului înstrăinat în condiţiile Legii nr. 112/1995.
Argumentele reclamantei se referă, însă, la prezentarea situaţiei juridice a bunului, în sensul că acesta a format obiectul unor litigii, în cadrul cărora, printre altele, s-a constatat că bunul a fost preluat de stat fără titlu valabil, astfel încât nu putea fi înstrăinat potrivit actului normativ susmenţionat. De asemenea, recurenta contestă cuantumul preţului stipulat în contractele de vânzare-cumpărare încheiate pentru imobilul de la nr.20, invocând, totodată, şi caracterul simulat al actelor juridice respective.
Aceste susţineri ar fi fost, însă, relevante într-o acţiune în nulitatea sau în declararea simulaţiei contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru imobilul în discuţie, demers judiciar care nu a fost exercitat de reclamantă în prezenta cauză, după cum au constatat ambele instanţe anterioare, acest aspect nefiind criticat de parte.
În limitele obiectului cauzei deduse judecăţii, şi anume contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 3532/SR din 2 noiembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Galaţi, reclamanta putea contesta, în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, doar menţiuni cuprinse în acest document în legătură cu modalitatea de reparaţie stabilită de unitatea deţinătoare şi confirmată de instanţe.
Reclamanta nu a procedat în acest sens, astfel încât susţinerile sale nu au legătură cu obiectul cauzei şi cu argumentele deciziei recurate.
De asemenea, aspectul arătat în cererea de recurs privind menţinerea motivelor din apel nu se circumscrie exigenţelor unui motiv de recurs dezvoltat în condiţiile art. 304 cu referire la art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat conform cazurilor prevăzute în art. 304 C. proc. civ. şi nici nu există motive care să poată fi examinate şi din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) din acelaşi cod, astfel încât, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a constatat nulitatea căii de atac exercitate de reclamantă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5245/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3685/2010. Civil → |
|---|
