ICCJ. Decizia nr. 168/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 168/2010
Dosar nr. 3290/1/2009
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2010
Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 7 mai 2008 sub nr. 2464/90/2007, contestatoarea C.C.S.D. a solicitat instanţei anularea Deciziei civile nr. 6812 din data de 10 noiembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 6812 din 10 noiembrie 2008 instanţa de recurs a omis să cerceteze unul din motivele de modificare, care se referea la faptul că prezenta acţiune a fost formulată de către C.C.S.D., în temeiul atribuţiilor sale stabilite prin dispoziţiile art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, respectiv atribuţii de luare a măsurilor necesare aplicării legii amintite.
Astfel, dacă instanţa ar fi reţinut că subscrisa C.C.S.D., în calitate de reprezentant al Statului Român, pe lângă atribuţiile sale de a emite decizii reprezentând titluri de despăgubire, ia şi alte măsuri necesare aplicării Titlului VII din Legea nr. 247/2005, ar fi constatat că această comisie are posibilitatea de a lua toate măsurile necesare aplicării legii amintite. Astfel, în considerarea atribuţiilor de luare a măsurilor necesare aplicării Titlului VII din Legea nr. 247/2005, această comisie stabileşte ordinea de soluţionare a dosarelor de despăgubire (a se vedea în acest sens Normele de aplicare a dispoziţiilor art. 17 titlul VII din l1247, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005), aprobă rapoartele de evaluare în şedinţele sale, iar în măsura în care persoanele îndreptăţite formulează obiecţiuni la aceste rapoarte de evaluare, dacă subscrisa C.C.S.D., în urma răspunsurilor formulate de către evaluatorii ce au întocmit aceste rapoarte de evaluare, nu este lămurită prin evaluarea făcută, poate decide efectuarea unei noi expertize.
Contestatoarea solicită să se constate că pe lângă emiterea deciziilor reprezentând titlurile de despăgubire C.C.S.D. ia şi alte măsuri necesare aplicării legii mai sus amintite, iar aceste măsuri ţin de soluţionarea dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 în vederea stabilirii şi acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Este adevărat că, aşa cum a reţinut instanţa, legea nu prevede textual posibilitatea Comisiei Centrale de a contesta deciziile/dispoziţiile emise în temeiul Legii nr. 10/2001, dar din formularea generală a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a acestui titlu, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, se desprinde intenţia legiuitorului de a lăsa la aprecierea acestei C.C.S.D. modalităţile şi procedurile aplicării concrete a acestei legi.
Mai arată contestatoarea că, în recursul promovat a arătat instanţei judecătoreşti că prezenta acţiune a fost formulată de către C.C.S.D. în calitate de reprezentant al Statului Român, cu toate drepturile şi atribuţiile sale ce derivă din această calitate. Astfel că, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, C.C.S.D. participă în calitate de reprezentant al Statului Român în raporturile dintre acesta şi persoanele ce sunt îndreptăţite să primească titluri de despăgubire ce vor fi acordate în urma parcurgerii acestei proceduri şi, prin urmare, are legitimare procesuală activă în formularea unor acţiuni ce vizează interesele sale legitime.
De asemenea, mai precizează contestatoarea, nu s-a pronunţat asupra celui de al doilea motiv invocat de către C.C.S.D. respectiv omiterea citării Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin primar, atât de către prima instanţă, cât şi de către cea care a soluţionat apelul formulat. Potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel. Având în vedere faptul că în prezenta cauză C.C.S.D., în calitate de reprezentant al Statului Român, a solicitat judecarea în lipsă, astfel că acest viciu procedural a fost descoperit odată cu comunicarea sentinţei civile nr. 1005 pronunţată de către Tribunalul Vâlcea, respectiv hotărârea nu era pronunţată în contradictoriu şi cu partea ce a fost chemată în judecată.
În drept contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., Legea nr. 10/2001, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Analizând contestaţia în anulare formulată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Critica potrivit căreia C.C.S.D., în calitate de reprezentant al Statului Român, pe lângă atribuţiile sale de a emite decizii reprezentând titluri de despăgubire, ia şi alte măsuri necesare aplicării Titlului VII din Legea nr. 247/2005, ar fi constatat că această comisie are posibilitatea de a lua toate măsurile necesare aplicării legii amintite, nu este de natură de a schimba soluţia pronunţată în cauză.
La această critică instanţa de recurs a răspuns atunci când a motivat că, potrivit art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001, singura autoritate publică ce poate exercita un control de legalitate asupra dispoziţiilor de restituire emise de primar şi căreia legea îi conferă calitate procesuală activă, este instituţia prefectului. Din interpretarea per a contrario a acestui raţionament, rezultă că nici statul român şi nici o altă autoritate publică nu au calitatea de a formula o astfel de acţiune. Prin urmare, C.C.S.D. nu are calitate de a formula prezenta acţiune, nici în nume propriu, pentru argumentele pe larg expuse de către instanţa de recurs, şi nici în calitate de reprezentant al statului român, care, la rândul său, pentru motivele expuse, nu ar putea avea calitate procesuală activă.
În aceste condiţii, toate argumentele aduse de contestatoare în susţinerea calităţii procesuale active a C.C.S.D. în prezenta cauză, apar ca nefondate.
În ceea ce priveşte nepronunţarea asupra motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constând în neanalizarea criticii referitoare la omiterea citării Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin primar, atât de către prima instanţă, cât şi de către cea care a soluţionat apelul formulat, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a motivat inutilitatea analizei acestui motiv de recurs prin faptul că admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, care este o excepţie peremtorie, face de prisos analizarea altor motive de recurs care privesc aspecte ce exced excepţiei dezlegate. Constatând lipsa de calitate procesuală activă, Înalta Curte a apreciat că nu este legal investită, prin neîndeplinirea condiţiilor referitoare la exerciţiul acţiunii civile, astfel încât nu se mai impune analizarea aspectelor pasive ale exercitării acţiunii, cu atât mai mult cu cât partea care le invocă nu are nici un interes, în sensul art. 108 alin. (2) C. proc. civ., neputând să dovedească o vătămare personală printr-o eventuală lipsă de procedură cu partea adversă.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că motivele contestaţiei în anulare sunt nefondate, motiv pentru care urmează a respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C.C.S.D.-reprezentant al Statului Român, privind Decizia civilă nr. 6812 din 10 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Obligă contestatoarea la plata către intimatul T.B.I. a sumei de 10.182,12 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 160/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1796/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
