ICCJ. Decizia nr. 1773/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1773/2010
Dosar nr. 12976/197/2009
Şedinţa din 15 martie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia sub nr. 763/312/2009 din data de 9 februarie 2009, contestatorul P.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Ialomiţa, anularea proceselor-verbale de contravenţie nr. X, nr. Y, nr. Z din data de 22 ianuarie 2009, care constată aceeaşi contravenţie, întrucât nu a comunicat la data de 7 ianuarie 2009 toate informaţiile pe care le cunoştea în legătură cu cel căruia i-a vândut autoturismul marca D.S. la data de 22 ianuarie 2007.
Prin Sentinţa civilă nr. 1310 din 30 martie 2009, Judecătoria Slobozia a admis excepţia necompetenţei teritoriale absolute a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale formulată de petentul P.D., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Ialomiţa, în favoarea Judecătoriei Braşov.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a apreciat că sunt incidente prevederile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia competenţa de soluţionare a plângerii formulate împotriva procesului-verbal de contravenţie revine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. Deoarece petentul a fost amendat pentru că nu a răspuns la solicitarea poliţiei rutiere de a menţiona cine a condus autoturismul, s-a considerat că această faptă a fost săvârşită pe raza judecătoriei Braşov, de la domiciliul petentului, locul în care acesta a primit solicitarea şi de unde ar fi trebuit să expedieze răspunsul către intimată.
Prin Sentinţa civilă nr. 8364 pronunţată în data de 14 august 2009, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Braşov, excepţie invocată de instanţă, din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; în temeiul dispoziţiilor art. 21 C. proc. civ., a suspendat, din oficiu, judecata cauzei şi a înaintat cauza în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea acestei soluţii instanţa a apreciat că, în cauză, locul săvârşirii contravenţiei este locul constatării faptei, respectiv la sediul agentului constatator I.P.J. Ialomiţa. Potrivit art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia. Din interpretarea acestui articol reiese că în materia contravenţională, competenţa agenţilor constatatori se stabileşte tot în funcţie de locul săvârşirii faptei, în speţă fapta fiind constatată de agenţii constatatori din cadrul I.P.J. Ialomiţa, aceştia având atribuţii privind sancţionarea contravenţiilor săvârşite în raza teritorială de competenţă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la data de 23 septembrie 2009, sub nr. 7377.
Analizând conflictul negativ de competenţă ivit în acţiunea formulată de petentul P.D., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Ialomiţa, Înalta Curte constată următoarele:
Fapta pentru care au fost întocmite procesele-verbale de contravenţie contestate în prezenta cauză este reglementată şi sancţionată de art. 39 şi art. 102 alin. (1) pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Conform art. 39 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice poliţiei rutiere, la cererea acesteia şi în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice.
Ambele instanţe şi-au motivat soluţiile pronunţate în temeiul art. 32 alin. (2) al O.G. nr. 2/2001, potrivit cu care plângerea, împreună cu dosarul cauzei, se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. Prin urmare, a fost avută în vedere competenţa instanţei de judecată de la de locul săvârşirii contravenţiei, iar nu locul constatării contravenţiei, prezumţia de competenţă rezultând din aplicarea art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, la care se face referire de către Judecătoria Braşov, neputând fi primită câtă vreme cele două contravenţii sunt distincte, având temeiuri juridice diferite, astfel încât nu se pot aplica prin analogie regulile de competenţă de la o contravenţie la alta, în considerarea raportului de cauzalitate dintre cele două contravenţii.
Astfel fiind, Înalta Curte consideră că locul săvârşirii contravenţiei trebuie identificat în raport de conţinutul concret al art. 39 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, faţă de care apreciază că locul săvârşirii contravenţiei este domiciliul petentului, locul în care petentul a primit solicitarea şi de unde ar fi trebuit să expedieze răspunsul către intimată, astfel cum corect a motivat, în hotărârea sa, Judecătoria Slobozia.
Pentru considerentele expuse, va fi stabilită competenţa de soluţionarea a cererii în favoarea Judecătoriei Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 1412/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1824/2010. Civil → |
|---|
