ICCJ. Decizia nr. 1807/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Î NALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1807/2010
Dosar nr. 5216/2/2009
Şedinţa publică de la 13 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 3512 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamantului P.V. în contradictoriu cu M.A.E. şi, în consecinţă, pârâtul a fost obligat să stabilească, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, un termen scurt pentru depunerea cererii reclamantului şi a actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa investită cu soluţionarea acţiunii introductive a reţinut că reclamantul s-a prezentat la secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău în anul 2006 şi a depus o cerere prin care a solicitat programarea în vederea depunerii cererii şi a actelor privind redobândirea cetăţeniei române.
Instanţa de fond a reţinut că, ulterior, la data de 28 februarie 2009 reclamantul s-a adresat cu cererea de programare în vederea depunerii cererii şi a actelor privind redobândirea cetăţeniei române, însă pârâtul i-a adresat un răspuns formal şi a refuzat să primească cererea de redobândire a cetăţeniei române, apreciind astfel că autoritatea pârâtă a refuzat nejustificat să soluţioneze cererea reclamantului, fiind încălcate dispoziţiile legale referitoare la termenul rezonabil.
Instanţa de fond a constatat că în privinţa redobândirii cetăţenie române nu este statuat un termen în care autoritatea pârâtă să proceseze cererile formulate, ci este avută în vedere împrejurarea că cererile formulate vor fi înaintate de îndată comisiei pentru cetăţenie, depinzând de autoritatea pârâtă cum îşi organizează la nivel intern serviciile în acest sens.
Instanţa a constatat că amânarea reclamantului pentru o dată neprecizată pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române duce la imposibilitatea de valorificare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 21/1991, cu atât mai mult cu cât această primă cerere este o etapă în cursul soluţionării dosarului pentru redobândirea cetăţeniei, urmând ca după înregistrarea cererilor să fie înaintate comisiei pentru cetăţenie din cadrul M.J.L.C., pentru a urma procedura prevăzută de lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a precizat că nu există nicio dovadă în dosar cu privire la pretinsa cerere formulată de reclamant în anul 2006, iar instanţa de fond a apreciat greşit faptul că reclamantul a mai formulat cerere anterior celei din anul 2009.
Recurentul a precizat că hotărârea a fost pronunţată cu interpretarea greşită a legii, întrucât din materialul probator existent la dosar a rezultat că s-a răspuns la cererea reclamantului, acesta fiind înştiinţat de faptul că cererea sa urmează a fi soluţionată favorabil la momentul în care urmau să fie procesate cererile similare ale cetăţenilor moldoveni, depuse în aceeaşi perioadă cu cea formulată de reclamant.
Recurentul a arătat că instanţa de fond a procedat greşit când a constatat că reclamantul se află în imposibilitate de a-şi valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, întrucât răspunsul recurentului la cererea intimatului-reclamant nu poate fi considerat un refuz nejustificat, în sensul dispoziţiilor legale.
Recurentul a expus pe larg situaţia privind nivelul procesării cererilor de redobândire a cetăţeniei române, a arătat că în acest scop a fost deschisă o nouă locaţie a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, dar şi în aceste condiţii, astăzi, se întâmpină mari dificultăţi în soluţionarea cu celeritate a cererilor depuse pentru programarea depunerii actelor necesare.
Astfel, a precizat că nu poate fi pus un semn al echivalenţei între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi factorul obiectiv al imposibilităţii autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române şi pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.
Recurentul a precizat că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, iar în lipsa unui temei legal concret se consideră că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în maniera de a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţenie şi de a le impune M.A.E., potrivit autorităţii de lucru judecat, într-o ordine ce ar putea însemna dereglarea activităţii secţiei consulare a Ambasadei României în Republica Moldova.
Recurentul a mai arătat şi faptul că durata termenului rezonabil a fost decantată în jurisprudenţa C.E.D.O., arătând că se aplică numai în cazurile expres specificate, respectiv în cazul în care solicitantul este rezident în ţara a cărei cetăţenie o solicită, ceea ce nu este ipoteza cazului de faţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va admite recursul şi, rejudecând cauza pe fond, va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează.
Văzând dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii; c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, Înalta Curte a constatat că acţiunea reclamantului a fost introdusă la data de 10 iunie 2009, în condiţiile în care răspunsul autorităţii pârâte a fost primit de reclamant la data de 5 martie 2009, deci înăuntrul termenului de 6 luni prevăzut de lege, neputând fi reţinută însă depăşirea termenului rezonabil, aşa cum a fost consacrat în practica C.E.D.O., şi nici refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, ca temei al cererii introductive, întrucât probele administrate cauzei nu relevă existenţa vreunei cereri formulate de reclamant în anul 2006.
Sub acest aspect este întemeiată critica formulată de recurentul-pârât şi instanţa de control judiciar urmează să primească apărările formulate, având în vedere înscrisurile din dosar.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată( cauza Frydlender împotriva Franţei şi cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).
În opinia Înaltei Curţi litigiul născut între reclamant şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluţionarea cererii adresate instituţiei pârâte la data de 28 februarie 2009 nu este de natură a crea o vătămare a reclamantului, văzând răspunsul formulat de recurent şi argumentele în susţinerea răspunsului, astfel încât în cauza dedusă judecăţii nu poate fi reţinut un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Totodată, la stabilirea caracterului rezonabil al perioadei de soluţionare a cererii, s-a ţinut cont de stadiul în care se află la acest moment cererea reclamantului, de data formulării cererii iniţiale şi unice de altfel, precum şi de data primirii unui răspuns justificat la cererea formulată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat şi va modifica în tot sentinţa atacată în sensul că acţiunea reclamantului va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de M.A.E. împotriva sentinţei nr. 3512 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi, în fond, respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul P.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1102/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1170/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
