ICCJ. Decizia nr. 1170/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1170/2010
Dosar nr. 3035/112/2008
Şedinţa publică de la 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 1050 din 23 septembrie 2008, P.O. Năsăud, a respins notificarea formulată de R.R., prin mandatar B.G., vizând restituirea în natură a imobilelor, construcţii şi terenuri, înscrise în CF 101 Năsăud, nr. top 796, 797 şi 798/1, în suprafaţă totală de 1472 m.p. cu motivarea că notificarea a fost formulată şi depusă de o persoană care nu a făcut dovada că a fost mandatată în acest sens, respectiv nu a făcut dovada încheierii unui contract de mandat, în formă autentică, la data depunerii cererii.
La 10 noiembrie 2008, R.R., născută S., prin mandatar P.V., a contestat această dispoziţie solicitând modificarea actului, în sensul admiterii notificării şi a restituirii în natură, în favoarea reclamantei a imobilelor înscrise în CF 101 Năsăud, nr. top 796, 797, 798/1, teren în suprafaţă de 1472 m.p. şi din CF 895 Năsăud, nr. top 833, 834, 836/1, 843/b, 836/1/2, construcţii şi teren în suprafaţă de 1871,40 m.p.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia civilă, prin sentinţa nr. 100/ F din 18 februarie 2009, a admis în parte contestaţia şi anulând în parte dispoziţia, numai în ceea ce priveşte art. 1, a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantei, a cotei de ½ părţi din imobilul teren înscris în C.F. 101 Năsăud, în suprafaţă totală de 877 m.p. din topograficul 796 şi de 131 m.p. din topograficul 798/1, respectiv suprafaţa de 438,5 m.p. (½, din 877 m.p. din topograficul nr. 796) şi suprafaţa de 65,6 m.p. (½ din suprafaţa totală de 131 m.p. din topograficul 798/1).
A propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, la valoarea de piaţă stabilită conform standardelor internaţionale de evaluare pentru cota de ½ părţi din imobilele construcţii (casă şi anexe gospodăreşti) şi pentru cota de ½ părţi din imobilul teren în suprafaţă totală de 463 m.p. (144 m.p. din topograficul 797/1 şi 797/2 şi de 319 m.p. din topograficul 798/1 – 60 m.p., 137 m.p. şi 122 m.p.), adică pentru suprafaţa de 231,5 m.p., care nu pot fi restituite în natură.
A respins cererea de restituire a cotei de ½ părţi din imobilul teren înscris în cartea funciară nr. 101 Năsăud în suprafaţă totală de 877 m.p. din topograficul 796 m.p. şi de 131 m.p. din topograficul 798/1, adică suprafaţa de 438,5 m.p. (½ din 877 m.p. din topograficul 796) şi suprafaţa de 65,6 m.p. (½ din suprafaţa totală de 131 m.p. din topograficul 798/1), pentru lipsa calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei.
A respins cererea de restituire a cotei de ½ părţi din imobilele construcţii (casă şi anexe gospodăreşti) şi a cotei de ½ părţi din terenul în suprafaţă totală de 463 m.p. (144 m.p. din topograficul 797/1 şi 797/2 şi de 319 m.p. din topograficul 798/1 – 60 m.p., 137 m.p. şi 122 m.p), adică suprafaţa de 231,5 m.p., pentru lipsa calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei.
A menţinut soluţia de respingere a cererii de restituire în favoarea reclamantei a imobilelor din cartea funciară nr. 895 Năsăud cuprinsă în art. 2 al dispoziţiei atacate, pentru nesolicitarea acestui imobil în termenul prevăzut de lege.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că mandatul este un act consensual, care ia naştere prin simplul acord de voinţă al părţilor, el putând fi dat atât în formă scrisă, cât şi verbală. Forma autentică, este necesară numai atunci când actul la care urmează să participe mandatarul în numele mandantului, intră în categoria celor pentru care legea impune forma autentică.
În speţă, se arată, nu suntem în prezenţa unui asemenea act, reclamanta, în calitate de succesor al proprietarilor deposedaţi, mandatându-l pe numitul B.G. să formuleze şi să depună în numele său, la executorul judecătoresc, cererea de restituire a imobilelor preluate abuziv, împreună cu toate actele doveditoare, în scopul obţinerii restituirii bunurilor preluate abuziv.
De altfel, prin declaraţia dată la 17 iunie 2008, în faţa unui notar israelian, reclamanta confirmă mandatul verbal dat lui B.G., precum şi mandatul dat ulterior apărătorului ales.
Tot astfel, se mai arată, din copia colii evolutive de carte funciară 101 Năsăud, rezultă că imobilele înscrise în topograficele 796, 797 şi 798/1 au constituit proprietatea în părţi egale a părinţilor reclamantei, S.I. şi F., de la care imobilele au fost preluate de stat, în temeiul Decretului nr. 111/1951 şi a sentinţei civile nr. 1280 din 6 octombrie 1970 a Judecătoriei Năsăud, proprietatea statului fiind înscrisă în evidenţele de C.F. de sub B 11.
Cum preluarea s-a realizat de la părinţii reclamantei, aceasta are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, ca moştenitor al proprietarului deposedat, numai în ceea ce priveşte cota de ½ părţi ce a aparţinut tatălui, decedat în anul 1997.
Cât priveşte cota mamei sale, de ½ din imobil, asupra acesteia nu se poate reţine calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită, întrucât mama acesteia a decedat la 13 martie 2004, astfel că la momentul intrării în vigoare a legii speciale reparatorii, era în viaţă şi putea să-şi exercite dreptul de a solicita restituirea imobilelor, formulând în nume propriu notificare.
Pentru cota de ½ părţi (ce a aparţinut tatălui reclamantei) din imobilele construcţii, casă şi anexe gospodăreşti, şi din terenul de 463 m.p., ce nu pot fi restituite în natură, întrucât au făcut obiectul Legii nr. 112/1995, restituirea se impune a se realiza prin echivalent, conform art. 1 din legea specială reparatorie.
Cât priveşte cererea vizând restituirea imobilelor din cartea funciară 895 Năsăud, în privinţa cotei de ½ părţi ce a aparţinut tatălui, tribunalul a reţinut că aceasta nu este întemeiată, întrucât imobilele nu au fost solicitate în termenul stabilit de legea specială reparatorie, aspect reţinut corect prin dispoziţia atacată.
Astfel, în conţinutul notificării formulată la 11 februarie 2002, nu există nici o trimitere la imobilele înscrise în CF 895 Năsăud, acestea fiind solicitate abia la 28 noiembrie 2005, cu mult după expirarea termenului legal.
Referitor la solicitarea reclamantei vizând admiterea contestaţiei, cu consecinţa trimiterii cauzei entităţii investite pentru emiterea unei noi dispoziţii prin care să se dispună restituirea în natură pentru imobilele libere, instanţa fondului a reţinut că este abilitată, potrivit plenitudinii de jurisdicţie ce i s-a acordat prin lege, să cenzureze dispoziţia şi anulând-o să dispună ea însăşi, în mod direct restituirea imobilului preluat de stat, fără titlu valabil.
Apelul declarat de pârâtul P.O. Năsăud a fost admis de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie care, prin decizia nr. 193/ A din 9 iunie 2009, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a dispus restituirea în natură către reclamantă a cotei de 5/12 părţi din imobilul teren înscris în C.F. 101 Năsăud, adică a cotei reale de 365/877 din parcela cu nr. top 796 şi a cotei reale de 55/131 din parcela cu nr. top 798/1.
A propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru cota de 5/12 parte din imobile construcţii (casă şi anexe gospodăreşti) şi pentru cota de 5/12 parte din terenul aferent acestora, ce nu pot restituite în natură, adică pentru suprafaţa de 193 m.p.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta R.R.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că în ceea ce priveşte cota tatălui reclamantei, din examinarea cărţii funciare 101 Năsăud, rezultă că această cotă este de numai 5/12 iar nu de ½ (6/12) cum greşit a reţinut prima instanţă.
Cât priveşte restul criticilor formulate de apelanţi, acestea nu au fost primite, instanţa de control judiciar apreciind ca pertinente argumentele pe care tribunalul şi-a fundamentat soluţia.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamanta R.R. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- greşit s-a respins cererea vizând restituirea cotei de ½ parte, din imobilele înscrise în C.F. nr. 101 Năsăud, cotă ce a aparţinut mamei sale, G.F.
Chiar dacă mama reclamantei era în viaţă la data formulării notificării şi deţinea calitatea de fostă proprietară a cotei de ½ din imobil, totuşi la data emiterii dispoziţiei atacate, aceasta decedase iar reclamanta, care, de altfel, a notificat pentru întregul imobil, avea calitatea de moştenitoare.
Or, conchide recurenta, aspectul determinării calităţii de persoană îndreptăţită, trebuie analizat la momentul soluţionării cererii.
- în mod greşit s-a respins cererea vizând restituirea în natură a imobilelor din C.F. 895 Năsăud, pe motivul nesolicitării acestora, în termenul prevăzut de lege.
Chiar dacă în notificarea iniţială nu a fost identificat şi acest imobil cu date de carte funciară, aceasta nu înseamnă că el nu poate fi restituit, din moment ce persoana îndreptăţită a sesizat, în termenul legal, unitatea deţinătoare, cu o cerere de restituire.
Aşa cum acceptarea succesiunii este indivizibilă, tot astfel şi cererea de restituire a imobilelor aparţinând antecesorilor reclamantei este indivizibilă, reclamanta manifestându-şi clar intenţia de a solicita, în baza Legii nr. 10/2001, întreaga proprietate ce a aparţinut părinţilor săi.
- instanţa trebuia să oblige entitatea investită cu soluţionarea notificării, la emiterea unei noi dispoziţii, în condiţiile în care reclamanta a solicitat aceasta în mod expres, iar unitatea deţinătoare nu s-a pronunţat pe fond, asupra cererii de restituire în natură.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Este de necontestat că imobilele înscrise în cartea funciară 101 Năsăud, aparţinând topograficelor 796, 797 şi 798/1, în legătură cu care s-a formulat notificarea din 11 februarie 2002, au constituit proprietatea în părţi egale a soţilor S.I. şi F., părinţii reclamantei, de la care imobilele au fost preluate în baza Decretului nr. 111/1951 şi a sentinţei civile nr. 1280 din 6 octombrie 1970 a Judecătoriei Năsăud, statul înscriindu-şi dreptul de proprietate, în evidenţele de carte funciară, de sub B 11.
Din actele cauzei, rezultă că urmare decesului tatălui reclamantei, S.I., la 8 ianuarie 1977, au rămas ca moştenitori soţia supravieţuitoare, S.F. şi reclamanta R.R.
Astfel cum rezultă din copia actului de deces, mama reclamantei, G.F., căsătorită S., a decedat la Ierusalim, la data de 13 martie 2004, deci cu mult după depunerea notificării, de către B.G., în numele reclamantei.
În art. 3 al Legii nr. 10/2001, sunt enumerate restrictiv, limitativ, persoanele care în înţelesul acestui act normativ, sunt îndreptăţite la restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, alin. (1) lit. a), al textului făcând o referire expresă la persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
Or, la data intrării în vigoare a legii speciale de reparaţie, cât şi în intervalul până la care, potrivit art. 22 alin. (1) din acest act normativ, persoana îndreptăţită putea notifica unitatea deţinătoare (respectiv, până la 14 februarie 2002), fostul proprietar al imobilului preluat abuziv, era în viaţă, acesta fiind singurul care putea solicita acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege.
Raportându-ne la aceeaşi perioadă de referinţă, calitatea reclamantei era doar aceea de moştenitor al tatălui său, S.I., în acord cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) din lege, ea neputând solicita spre restituire, decât cota din imobil ce a aparţinut acestuia.
Or, aşa cum în mod corect reţine instanţa de control judiciar, cererea de restituire pentru partea din imobil ce a aparţinut lui S.F., s-a formulat de reclamantă, în nume propriu, iar nu în calitate de mandatar al mamei sale care, putea şi trebuia să formuleze în nume propriu, cererea de restituire a bunului preluat abuziv, în calitate de fost proprietar deposedat.
Nefondat este şi motivul de recurs vizând greşita respingere a cererii de restituire a imobilelor din C.F. 895 Năsăud.
Astfel, din cuprinsul notificării formulată la 11 februarie 2002, de către B.G., în numele reclamantei (notificare, care de altfel, nu îndeplineşte nici una din condiţiile de formă impuse de lege, chestiune care nu va fi însă examinată, în considerarea principiului non reformatio in pejus) rezultă fără echivoc că s-au solicitat spre restituire doar imobilele cuprinse în C.F. 101 Năsăud, nr. top 796, 797 şi 798/1, în suprafaţă totală de 1471 m.p.
Ca atare, în conţinutul cererii de restituire, formulată în termenul prescris prin lege, nu există nicio referire la imobile aparţinând C.F. 895 Năsăud.
Faptul că ulterior, la 28 noiembrie 2005 (deci cu mult după expirarea termenului prevăzut de lege, pentru depunerea notificărilor) într-o corespondenţă purtată cu P.O. Năsăud, reclamanta, prin noul său mandatar, avocat P.V., depune o serie de acte, în vederea soluţionării notificării, printre care se află şi extrasul C.F. 895 Năsăud, nu echivalează cu formularea cererii, în condiţiile şi termenul prevăzut de lege.
Astfel, un alt argument care vine în sprijinul soluţiei pronunţate de instanţe, pe lângă cel al depăşirii termenului, este dat de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din aceeaşi lege, potrivit cărora, în situaţia în care persoana îndreptăţită va solicita mai multe imobile, se va face o notificare, pentru fiecare imobil.
Chiar dacă aceste dispoziţii nu trebuiesc interpretate restrictiv (practica statuând că se poate formula o singură notificare pentru imobile care au aparţinut aceluiaşi autor şi aflate în aceeaşi localitate), nu se poate face totuşi rabat de la cerinţa, instituită prin alin. (2), al textului mai sus citat, ca notificarea să cuprindă elementele de identificare ale fiecărui bun imobil solicitat.
Or, aşa cum s-a arătat, din singurul înscris care poate fi interpretat ca o notificare valabilă, în sensul legii, respectiv cel din 11 februarie 2002, nu rezultă decât solicitarea vizând restituirea imobilelor înscrise în C.F. 101 Năsăud.
În consecinţă, în mod corect instanţele au respins cererea având ca obiect retrocedarea imobilelor din C.F. 895 Năsăud, reţinând că pentru acestea nu s-a formulat în mod valabil, cerere de restituire.
Nici ultimul motiv de recurs formulat de reclamantă, nu poate fi primit.
Astfel, chestiunea vizând care sunt atribuţiile instanţei în analiza contestaţiilor formulate împotriva dispoziţiilor de respingere a notificării (cu distincţia referitoare la decizii sau dispoziţii emise fie anterior, fie ulterior Legii nr. 247/2005) a fost tranşată, în interesul unificării practicii, de instanţa supremă, care în Secţii Unite a decis că rolul instanţei nu poate fi restrâns la prerogativa formală de a dispune emiterea unei noi decizii, în locul celei anulate, ea putând decide direct, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicţie, asupra temeiniciei cererilor de restituire în natură sau acordare a măsurilor reparatorii, prin echivalent.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta R.R. împotriva deciziei nr. 193/ A din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1807/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1177/2010. Civil. Servitute. Revizuire - Recurs → |
|---|
