ICCJ. Decizia nr. 1867/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1867/2010
Dosar nr. 7386/107/2008
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1021/107/2007 pe rolul Tribunalului Alba, reclamanta B.R. s-a adresat instanţei, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Alba şi Primăria Municipiului Alba Iulia, şi solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilele situate în Municipiul Alba Iulia, judeţul Alba.
La data de 18 aprilie 2007, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând şi revendicarea imobilului situat în Municipiul Alba Iulia, judeţul Alba, precum şi constatarea nulităţii absolute a contractului de concesiune încheiat de Primăria Alba Iulia pentru terenul în suprafaţă de 300 mp ce face parte din suprafaţa totală de 4.218 mp teren, situată în Municipiul Alba Iulia.
La data de 12 septembrie 2007, numiţii B.L.A., B.O.G. şi R.I.G. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilele situate în Municipiul Alba Iulia, întrucât în baza certificatului de moştenitor din 1998 eliberat de B.N.P. M.M., au calitatea de moştenitori, alături de reclamantă, a autorilor B.I. şi D.I.
Cererea de intervenţie a fost precizată de intervenienţi la data de 5 februarie 2008, iar prin încheierea din 6 februarie 2008 Tribunalul Alba, secţia civilă, a admis, în principiu, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii B.L.A., B.O.G. şi R.I.G.
Prin sentinţa civilă nr. 261 din 12 martie 2008, Tribunalul Alba, secţia civilă, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea în revendicare formulată de reclamanta B.R., împotriva pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Alba şi Primăria Alba Iulia, precum şi cererea de intervenţie formulată de intervenienţii în interes propriu B.L.A., B.O.G. şi R.I.G.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, după apariţia Legii nr. 10/2001, acţiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, art. 480 C. civ., având ca obiect imobilele preluate de stat în perioada comunistă, nu mai poate fi admisibilă.
Prin Decizia civilă nr. 154/A/2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamantă şi intervenienţi, a desfiinţat sentinţa civilă nr. 261 din 12 martie 2008 a Tribunalului Alba, secţia civilă, şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că în mod greşit Tribunalul Alba a respins, ca inadmisibilă, acţiunea în revendicare promovată de reclamantă şi intervenienţi, întrucât cererea a fost întemeiată pe dreptul comun şi nu pe prevederile Legii nr. 10/2001.
S-a apreciat că instanţa de fond a schimbat cadrul juridic în care părţile au înţeles să-şi formuleze acţiunea, astfel încât se poate concluziona că nu s-a soluţionat fondul cauzei.
S-a dispus ca instanţa de rejudecare să-şi verifice competenţa de soluţionare a acţiunii şi să analizeze cererile formulate de părţi prin prisma interpretării date Legii nr. 10/2001, în raport de Decizia nr. 33/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite.
Prin sentinţa civilă nr. 448 din 11 martie 2009, Tribunalul Alba, secţia civilă, a respins acţiunea principală şi cererea de intervenţie pe baza considerentelor potrivit cărora, reclamanţii nu pot solicita repararea prejudiciului pe calea dreptului comun, respectiv acordarea de despăgubiri băneşti, atâta vreme cât nu au urmat procedura legii speciale şi că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ şi aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv prevederile art. 480 C. civ.
Prin Decizia civilă nr. 124/ A din 25 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamanta B.R., a desfiinţat sentinţa civilă nr. 448 din 11 martie 2009 a Tribunalului Alba, secţia civilă, şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sunt aplicabile prevederile art. 297 C. proc. civ., întrucât Tribunalul Alba nu a respectat considerentele deciziei de desfiinţare, pronunţată anterior în cauză de către Curtea de Apel Alba Iulia, respectiv Decizia civilă nr. 154/A/2008.
S-a constatat că, fără a respecta îndrumările obligatorii date de instanţa superioară, Tribunalul Alba a respins, din nou, ca inadmisibilă, acţiunea în revendicare formulată de reclamantă, câtă vreme aceasta nu a urmat procedura specială a Legii nr. 10/2001, potrivit interpretării date Deciziei nr. 33/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite.
S-a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 297 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a soluţionat cauza pe un alt temei juridic decât cel invocat de părţi şi nu au fost respectate îndrumările date de instanţa superioară.
S-a dispus ca, în urma rejudecării, prima instanţă să-şi verifice competenţa de soluţionare a cauzei raportată la valoarea imobilului, întrucât competenţa de soluţionare a acţiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, aparţine judecătoriei, şi numai dacă valoarea imobilului revendicat depăşeşte suma de 500.000 lei, competenţa de soluţionare aparţine tribunalului judeţean, în primă instanţă, conform prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
S-a precizat, de asemenea, ca instanţa de fond să verifice dacă reclamanta are un „bun" în sensul Convenţiei şi dacă prin pretenţiile formulate s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securităţii raporturilor juridice.
Împotriva deciziei respective, la data de 12 august 2009, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia, prin Primar, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta B.R. împotriva sentinţei civile nr. 448/2009 a Tribunalului Alba.
Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, s-a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., întrucât criticile aduse hotărârii primei instanţe pe tema problemei competenţei materiale de soluţionare a cauzei, nu au suport legal, în condiţiile în care cauza a fost soluţionată corect, în primă instanţă, de către Tribunalul Alba, potrivit raportului de expertiză tehnică care a stabilit că valoarea imobilului revendicat este de peste 500.000 lei, respectiv are o valoare de 1.263.732 lei.
În al doilea rând, s-a arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, întrucât în vederea aplicării unitare a legii, instanţa supremă a statuat inaplicabilitatea dreptului comun în raport cu legile speciale ale proprietăţii, respectiv Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 1/2009.
Ultimul motiv de recurs a vizat faptul că instanţa de apel a ignorat voinţa legiuitorului român care a statuat că restituirea imobilelor preluate în proprietatea statului să se facă doar în cadrul stabilit de Legea nr. 10/2001, privită ca o lege cu caracter reparatoriu, aspecte ce rezultă din cuprinsul art. 13 din Legea nr. 1/2009, potrivit căruia „persoana îndreptăţită are obligaţia de a urma calea prevăzută de prezenta lege, după intrarea în vigoare a acesteia. Prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate".
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de motivul de casare invocat şi de considerentele deciziei recurate, Înalta Curte, constată că recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia, este nefondat, şi-l va respinge, ca atare, avându-se în vedere următoarele considerente:
Pârâta, prin motivele de recurs, dezvoltă critici referitoare la aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ. şi deşi pentru analizarea acestui aspect a fost indicat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, consideră că, fiind în discuţie aplicarea greşită a unei norme procedurale ce implică numai un aspect formal, sediul materiei este reprezentat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care include în mod global toate încălcările normelor procedurale în afara celor prevăzute expres în motivele de recurs anterioare.
Faţă de cele menţionate, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este neîntemeiat.
Astfel, dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. prevăd faptul că, în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
Acest text de lege, art. 297 C. proc. civ., prin modul în care este redactat, are un caracter imperativ, ce priveşte şi impune ordinea firească a procesului, astfel încât instanţa de apel este obligată, în baza articolului menţionat, să desfiinţeze sentinţa şi să dispună rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, caracterul imperativ întemeindu-se pe necesitatea asigurării principiului celor două grade de jurisdicţie, exigenţa acestui principiu impunându-se nu numai în interesul părţilor, ci şi pentru respectarea competenţei materiale a instanţelor, deoarece fondul oricărui litigiu trebuie să fie soluţionat de instanţa competentă.
În cauză, se constată faptul că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 297 C. proc. civ., desfiinţând hotărârea Tribunalului Alba şi dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în condiţiile în care, prima instanţă a soluţionat în mod greşit cauza, pe cale de excepţie, respingând, ca inadmisibilă, a doua oară, acţiunea în revendicare formulată de reclamantă şi intervenienţi, prin ignorarea considerentelor deciziei pronunţate anterior în cauză de către aceeaşi curte de apel (Decizia nr. 154/A/2008 a Curţii de Apel Alba Iulia), în baza aceloraşi prevederi legale (art. 297 C. proc. civ.) şi prin care s-a statuat, în mod clar, că acţiunea în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, art. 480 C. civ., şi pe prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, este admisibilă şi trebuie să fie analizată prin prisma temeiurilor de drept invocate, chiar şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În acest sens, prin considerentele primei decizii de desfiinţare cu trimitere, s-a dispus ca prima instanţă să analizeze cererea în revendicare şi prin prisma Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în Dosarul nr. 60/2007 privind acţiunile întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Rejudecând cauza, prima instanţă a ignorat aceste considerente ale deciziei pronunţate de instanţa superioară, respingând din nou, ca inadmisibilă, acţiunea în revendicare cu care a fost învestită, astfel încât Curtea de Apel Alba Iulia, a fost nevoită să facă aplicarea repetată a dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ.
Sub acest aspect, sunt nefondate motivele de recurs formulate de pârâta Primăria Alba Iulia, referitoare la greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de apel a Deciziei civile nr. 33/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, întrucât prin dispozitivul deciziei respective s-a stipulat într-adevăr inaplicabilitatea dreptului comun în raport cu legile speciale ale proprietăţii, respectiv Legea nr. 10/2001, însă, în acelaşi timp, s-a prevăzut prioritatea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în raport de legea specială, atunci când sunt sesizate neconcordanţe între această lege şi Convenţie, prioritate ce poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.
Rezultă astfel că nu se poate aprecia că existenţa Legii nr. 10/2001, exclude, în toate situaţiile, posibilitatea de a se recurge la acţiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acţiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol Adiţional şi trebuie să i se asigure accesul la justiţie.
Această decizie a fost respectată de către instanţa de apel, care a reţinut că acţiunea în revendicare trebuie analizată de instanţa de fond, aceasta urmând să verifice, ceea ce nu a făcut în primul ciclu procesual, dacă reclamanta şi intervenienţii posedă „un bun" în sensul convenţiei şi dacă prin pretenţiile formulate s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securităţii raporturilor juridice.
În acelaşi timp, prevederile art. 13 din Legea nr. 1/2009 devenit alin. (4) al arti. 46 din Legea nr. 10/2001, republicată, în urma adoptării acestei legi de modificare, trebuie interpretate în contextul întregului articol, în sensul că persoanele îndreptăţite la restituire au obligaţia să urmeze procedura specială a Legii nr. 10/2001, care se aplică cu prioritate faţă de dreptul comun, însă aceasta dispoziţie, nu exclude de plano şi în mod imperativ ca aceste persoane să recurgă şi la o acţiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun şi pe prevederile art. 1 din Primul Protocol Adiţional al C.E.D.O.
În ceea ce priveşte motivul de recurs formulat de pârâtă referitor la problema competenţei materiale de soluţionare a cauzei, se constată că este, de asemenea nefondat, întrucât instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ. în condiţiile în care, cauza a fost soluţionată pe excepţie şi nu pe fond, şi nu pe baza considerentelor că au fost încălcate dispoziţiile procesuale de ordine publică privind competenţa de soluţionare materială a litigiului.
Este adevărat că prin considerentele deciziei recurate s-a dispus de către instanţa de apel, ca prima instanţă, în urma rejudecării, să-şi verifice competenţa materială de soluţionare, în raport de valoarea imobilului revendicat, fără a se observa că printr-un raport de expertiză tehnică judiciară s-a stabilit valoarea imobilului la suma de 1.263.732 lei, ceea ce denotă că litigiul a fost soluţionat corect în primă instanţă de către Tribunalul Alba, însă aceste considerente nu duc la nelegalitatea hotărârii recurate.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte, constată că nu subzistă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ. va fi obligată recurenta către intimata - intervenientă R.I.G. la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia împotriva Deciziei nr. 124/ A din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Obligă pe pârâta - recurentă Primăria Municipiului Alba Iulia la 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimata - intervenientă R.I.G.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1930/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1863/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
