ICCJ. Decizia nr. 1856/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1856/2010
Dosar nr. 11082/1/2007
Şedinţa publică de la 17 martie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Braşov sub nr. 1740 din data de 9 mai 2003 I.P. a solicitat instanţei în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de SC R. SRL Braşov şi B.V. să se constate că întregul imobil situat în municipiul Braşov, înscris în C.F. Braşov îi aparţine cu titlu de moştenire legală, dispunând în acest sens restituirea în natură a acestuia, anularea contractului de vânzare - cumpărare din 17 octombrie 1996 precum şi a Deciziei nr. 179 din 09 aprilie 2003 emisă de SC R. SRL Braşov în ceea ce priveşte prevederea relativă la nerestituirea în natură a imobilului ce a format obiectul actului translativ de proprietate.
În motivarea contestaţiei reclamanta a arătat că imobilul în litigiu provine de la antecesorii săi fiind preluat de Statul Român parţial în cota de 1/2 cu care acesta figurează înscris în C.F.
Cât priveşte contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare a solicitat-o, acesta nefiind înscris în C.F. nu-i este opozabil, astfel că se impune restituirea integrală a imobilului în natură.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Statul Român a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, deoarece nu este emitentul deciziei contestate şi nici parte în contractul de vânzare - cumpărare în timp ce pârâta B.V. a invocat excepţia lipsei de legitimare activă a contestatoarei iar pe fond netemeinicia acţiunii acesteia, deoarece aceasta nu şi-a probat calitatea de succesoare a părţilor proprietari ai imobilului în litigiu iar contractul de vânzare - cumpărare a cărei anulare a fost cerută a fost încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 cu SC R. SRL Braşov, cu bună credinţă.
La termenul din 29 septembrie 2009 contestatoarea şi-a precizat acţiunea, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu cu Statul Român reprezentat legal de Ministerul Economiei şi Finanţelor, iar prin noua precizare din 27 octombrie 2003 a învederat că înţelege să se judece în contradictoriu cu intimata SC R. SA SRL Braşov.
Prin încheierea de şedinţă din 27 octombrie 2003, Tribunalul Braşov a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant al SC R. SA SRL Braşov pentru Statul Român, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei, a invocat din oficiu şi a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare din 17 octombrie 1996, iar la termenul de judecată din 24 noiembrie 2003 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a Statului Român, reprezentat legal de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Prin sentinţa civilă nr. 478 din 24 noiembrie 2003, Tribunalul Braşov a respins ca nefondată contestaţia formulată de I.P. în contradictoriu cu SC R. SRL şi ca prescrisă în contradictoriu cu pârâta B.V. iar împotriva Statului Român, reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru lipsa de legitimare procesuală pasivă a acestuia.
Decizia nr. 424 din 5 mai 2004 a Curţii de Apel Braşov, care a confirmat sentinţa civilă nr. 498 din 24 noiembrie 2003 a Tribunalului Braşov a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 5639 din 8 iulie 2006, urmare a admiterii recursului contestatoarei - cauza fiind trimisă spre rejudecare Tribunalului Braşov - în privinţa contestaţiei formulată de I.P. în contradictoriu cu intimaţii SC R. SRL şi B.V., păstrându-se celelalte dispoziţiuni ale sentinţei referitoare la soluţia vizând contestaţia împotriva Statului Român, reprezentat legal de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
S-a reţinut în considerentele deciziei instanţei supreme, că în mod greşit prin hotărârile pronunţate s-a reţinut ca prescrisă acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare din 17 octombrie 1996, deoarece în cauză sunt incidente dispoziţiunile art. 19 din Decretul nr. 167/1958, astfel că, în raport de această statuare se impune soluţionarea cauzei pe fondul său.
Prin încheierea din 04 mai 2007 Tribunalul a respins excepţia de conexitate invocată de SC R. SRL şi excepţia lipsei de legitimare procesuală activă a contestatoarei invocată de B.V., precum şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune relativ la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare.
Prin sentinţa civilă nr. 359/2007 Tribunalul Braşov a respins contestaţia formulată de I.P. în contradictoriu cu SC R. SRL şi B.V.
S-a reţinut în considerentele sentinţei că imobilul casă din piatră, curte în suprafaţă de 378 mp şi grădină în suprafaţă de 579,6 mp au aparţinut în coproprietate numiţilor N.H. şi N.V. a căror succesoare este contestatoarea I.P. în calitate de fiică şi respectiv nepoată de frate.
Notificarea adresată de contestatoare Primăriei Braşov, a fost direcţionată SC R. SRL Braşov care prin Decizia nr. 179/2003 a admis în parte cererea de restituire în natură a imobilelor din Braşov, pentru acele părţi din imobil pentru care nu au fost încheiate contracte de vânzare - cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, şi constituirea unui drept de folosinţă special în privinţa terenului aferent acestei părţi. Prin aceeaşi decizie a fost respinsă cererea conte statoarei de restituire în natură a părţii din imobil pentru care fuseseră perfectate contracte de vânzare - cumpărare făcându-i-se ofertă de restituire prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti.
Din cuprinsul deciziei contestate a rezultat că B.V. este unul din titularii contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 cu privire la imobilul în litigiu.
În considerentele sentinţei tribunalul a reţinut că în temeiul deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligatorie în temeiul art. 315 C. proc. civ. în privinţa problemelor de drept dezlegate, că acţiunea de constatare a nulităţii contractului de vânzare - cumpărare a fost formulată de contestatoare în termenul de prescripţie.
Pe fondul acestui capăt de cerere, Tribunalul a concluzionat că buna credinţă a intimatei B.V. asociată cu eroarea comună şi invincibilă în care aceasta s-a aflat sub aspectul preluării locuinţei de către stat, necontestată de moştenitoarea foştilor coproprietari ai imobilului în litigiu, conduce la dobândirea proprietăţii ce a format obiectul material al contractului de vânzare - cumpărare în favoarea intimatei B.V.
Calitatea de coproprietar al statului asupra cotei de 1/2 din imobilul în litigiu, nu conduce la anularea contractului de vânzare - cumpărare consimţit în exclusivitate de aceasta, aşa cum a susţinut contestatoare, invocând reaua credinţă a pârâtei B.V. şi principiul unanimităţii în materia actelor de dispoziţie. Tribunalul a concluzionat că un astfel de act este valabil, el fiind doar afectat de condiţia rezolutorie potrivit căreia bunul ce a format obiectul material al contractului să nu cadă cu ocazia partajului în lotul altui coproprietar, decât acela al înstrăinătorului.
Având în vedere soluţia dată capătului de cerere privitor la constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare intervenit între pârâta B.V. şi SC R. SRL Braşov, tribunalul a constatat că pentru apartamentul ce a format obiectul material al acestui contract, contestatoarea nu poate beneficia decât de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin Decizia civilă nr. 152/ Ap din 30 octombrie 2007 Curtea de Apel Braşov a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta I.P. împotriva sentinţei civile nr. 359/2007 a Tribunalului Braşov.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a concluzionat că regula unanimităţii în perfectarea actelor de dispoziţie în privinţa imobilelor aflate în indiviziune reprezintă un obstacol insurmontabil ce nu garantează un drept concret şi efectiv, fapt pentru care doctrina şi jurisprudenţa au considerat vânzarea încheiată cu încălcarea acestei reguli ca fiind valabilă, dar aflată sub condiţia rezolutorie ca bunul să cadă la partaj în lotul înstrăinătorului, consolidându-se astfel, ca urmare a efectului declarativ al împărţelii, dreptul exclusiv al cumpărătorului.
De asemenea instanţa de apel a reţinut că încheierea contractului de vânzare - cumpărare intervenit între B.V. şi SC R. SRL Braşov s-a făcut cu respectarea dispoziţiunilor legale - Legea nr. 112/1995, în condiţiile inexistentei unei cereri de restituire a imobilului.
În recursul declarat de reclamanta I.P. împotriva Deciziei nr. 152/ Ap din 30 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov motivat în drept pe dispoziţiunile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., criticile vizează următoarele aspecte:
- Instanţa nu a sesizat faptul că statul nu are un titlu valabil de proprietate pentru cota sa aparentă de 1/4 parte din imobil, astfel că actul de vânzare - cumpărare provenind de la un „non dominus" este afectat de nulitate absolută.
- Contractul de vânzare - cumpărare întocmit în regimul de carte funciară nu inserează datele de identificare ale C.F. şi nu a prevăzut clauza de intabulare instituită expres de art. 45 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 115/27 aprilie 1938 - fapt pentru care dreptul de proprietate al cumpărătoarei nu a putut fi intabulat, ceea ce denotă reaua credinţă a părţilor contractante.
- Statul deţinător al cotei de 1/4 din imobil a înstrăinat 4 din cele 8 apartamente existente în imobil, ceea ce depăşeşte atât valoric cât şi fizic suprafaţa apartamentelor restituite în natură.
- Cumpărătoarea nu s-a aflat într-o eroare invincibilă datorată in tabularii cotei de proprietate în favoarea statului, deoarece contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat fără prezentarea extrasului de carte funciară.
- Reaua credinţă a părţilor contractante arată recurenta rezultă şi din aceea că intimatul vânzător nu a făcut cunoscut contestatoarei nici înainte şi nici după depunerea notificării împrejurarea ca apartamentul a fost vândut în timp ce cumpărătoarea B.V. a dosit contractul neprezentându-l cărţii funciare pentru intabulare.
- Instanţele au interpretat greşit legea atunci când au reţinut că intimata B.V. trebuia să cunoască, pentru a fi de rea credinţă, anterior cumpărării apartamentului, demersurile contestatoarei pentru redobândirea imobilului.
Recursul este nefondat.
În speţa de faţă deşi recurenta contestatoare îşi întemeiază recursul pe dispoziţiunile art. 304 pct. 7, aceasta nu şi-l motivează sub aspectele textului de referinţă cu privire la aspectele contradictorii sau străine naturii pricinii deduse judecăţii hotărâri fatacate, astfel că acest aspect de nelegalitate este exclus.
Din evidenţele de carte funciară rezultă că statul deţinea cota de 1/2 din întregul imobil, aşa cum arată chiar şi reclamanta în contestaţia împotriva Deciziei nr. 179/2003, astfel că afirmaţia potrivit căreia cota indiviză a statului ar fi de 1/4 este o susţinere fără suport probator, făcută pentru prima oară în apelul făcut în cel de al doilea ciclu procesual împotriva sentinţei nr. 359/2007 a Tribunalului Braşov.
Aşa cum s-a reţinut şi în considerentele hotărârilor pronunţate în cauză, principiul unanimităţii nu trebuie să se constituie într-un obstacol insurmontabil în garantarea unui drept concret şi efectiv, astfel că valabilitatea actului supus condiţiei rezolutării ca bunul să cadă în lotul înstrăinătorului cu ocazia ieşirii din indiviziune, nu este afectată.
Efectul declarativ al partajului este de natură a desfiinţa cu efecte retroactive vânzarea sau de a consolida dreptul de proprietate al cumpărătorului, prin acţiunea condiţiei rezolutorii.
Raportat la considerentele ce preced, acestea nu se pot constitui aşa cum susţine contestatoarea în argumente pertinente pentru reţinerea relei credinţe a cumpărătoarei B.V., întrucât eaa avut convingerea că tratează cu adevăratul şi exclusivul proprietar, cu atât mai mult cu cât statul îi acordase în precedent şi locaţiunea imobilului care a format obiectul material al contractului de vânzare - cumpărare şi tot acesta, prin organele abilitate a informat-o că imobilul intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995. Acest aspect trebuie asociat cu lipsa oricărui demers al contestatoarei de valorificare a dreptului său de proprietate în temeiul Legii nr. 112/1995 sau prin revendicare.
Potrivit art. 1898 C. civ. buna credinţă trebuie să existe la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare, iar în cazul vânzării bunului altuia cumpărătorul să fi avut credinţa dincolo de orice dubiu că tratează cu adevăratul proprietar. Pe aceeaşi linie de gândire se situează şi art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 atunci când statuează că actele de înstrăinare încheiate cu privire la imobilele care formează obiectul de reglementare a acestui act normativ sunt lovite de nulitate absolută, în afara cazului în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă. Buna credinţă se prezumă relativ în temeiul art. 1899 alin. (2), sarcina probei relei credinţe incumbând aceluia care o invocă.
În speţă, prezumţia de bună credinţă a cumpărătoarei nu a fost înlăturată de contestatoare, iar aspectele legate de respectarea cerinţelor impuse de Legea nr. 115/1938 nu se înscriu în motivele de nulitate ale contractului de vânzare - cumpărare invocate în acţiunea introductivă şi în acţiunea precizatoare din 28 august 2003, ci ţin de aspectele de publicitate şi inopozabilitate ale contractului de vânzare, ce succed perfectării acestuia şi care nu au relevanţă pe planul reprezentării subiective cu semnificaţia relei credinţe, aşa cum se susţine în motivarea recursului.
Faptul că reclamanta - recurentă nu a fost informată în demersurile sale de încheierea contractului nu probează reaua credinţă a cumpărătoarei - deoarece temporal acestea se situează ulterior perfectării contractului şi din acest punct de vedere, cea mai interesată în legătură cu soarta juridică a imobilului nu era pârâta - intimată B.V. ci contestatoarea care în condiţiile apariţiei Legii nr. 112/1995 nu a înţeles să-şi valorifice în nici un mod dreptul de proprietate.
Aşa cum s-a reţinut prin hotărârile pronunţate, buna - credinţă a intimatei B.V. a fost asociată cu eroarea comună şi invincibilă în care s-a aflat aceasta sub aspectul preluării locuinţei de către stat, necontestată de moştenitoarea foştilor proprietari ai imobilului.
Aşadar, demersul judiciar al cauzei concretizat prin decizia recurată, care a confirmat sentinţa nr. 359/ S din 15 iunie 2007 a Tribunalului Braşov - relevă că legalitatea acesteia nu este afectată, considerent pentru care se va face în cauză aplicarea art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I.P. continuat de moştenitorii acesteia I.A. şi I.P. împotriva Deciziei nr. 152/ Ap din 30 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3001/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1798/2010. Civil Şl DE PROPRIETATE... → |
|---|
