ICCJ. Decizia nr. 1924/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILA ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALA
Decizia nr. 1924/2010
Dosar nr. 6810/99/2007
Şedinţa publica din 22 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 6810/99 din 03 septembrie 2007, reclamantul A.D. a chemat In judecata paraţii Primarul Municipiului lasi, Primăria Iaşi si Consiliul Local lasi, solicitând ca in contradictoriu cu aceştia să se dispună anularea Dispoziţiei nr. 2316 din 2 august 2006 si restituirea in natura a imobilului - teren in suprafa de 460 m.p. situat în laşi.
Motivând acţiunea, reclamantul a arătat că are calitatea de persoana îndreptăţită, ca mostenitonitor al proprietarei defuncte S.E., iar prin dispoziţia atacată i s-a contestat dreptul asupra terenului revendicat si calitatea de a-l solicita şi i s-a respins notificarea motivat de faptul ca terenul este ocupat integral de A.D. si Grădiniţa nr. X, fiind deci afectat de detalii de sistematizare.
Reelamantul a susţinut ca a primit dispoziţia contestată la data de 6 august 2007, iniţial fiindu-i comunicata o alta dispoziţie, cu nr. 3939/2005, care nu se referea la el si abia ulterior, după ce a solicitat rectificarea erorii a primit prezenta copie.
În drept, reclamantul şi-a intemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art. 1, art. 6, art. 7 alin. (1) pct. 2, art. 9, art. 10 alin. (1) şi (2), precum şi art. 18 din Legea nr. 10/2001 si Capitolele I şi II din Normele Metodologice de aplicare a legii.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 1801 din 10 noiembrie 2008 a admis excepţia lipsei calititii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local laşi invocată de paritul Primăria Municipiutai laşi şi a respins acţiunea formulata de reclamantul A.D. - decedat şi continuată de moştenitorii acestuia A.E. si A.L.F. în contradictoriu cu paritul Consiliul Local laşi, ca fiind formulata impotriva unei persoane fără calitate procesuală pasiva.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratei Primăria municipiul laşi, invocata de paritul Primarul municipiului laşi.
A fost admisă în parte acţiunea formulata de reclamantul A.D. - decedat şi continuata de moştenitorii acestuia A.E. şi A.L.F., in contradictoriu paraţii Primarul municipiului laşi şi Primăria municipiului laşi si s-a anulat Dispoziţia 2316 din 2 august 2006 emisă de paratul Primarul Municipiului laşi.
S-a constatat ca reclamantul A.D. - decedat, prin moştenitorii săi, A.E. si A.L.F. - sunt persoane îndreptăţite la restituirea imobilului compus din teren in suprafaţă de 495 m.p., situat in laşi.
S-a dispus restituirea in natură a imobilului compus din teren, in suprafaţă de 304,66 m.p„ situat In laşi, identificat prin pct. 7, 8, 9, 10, 11, 12, 7 din sehita - anexă la expertiză şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând in despăgubiri în conditile legii speciale pentru imobilul compus din teren in suprafaţă de 190,34 m.p, situat în laşi.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut ca excepţia lipsei calititii procesuale pasive a paratului Consiliul Local laşi, invocată de paratul Primarul municipiului laşi a fost apreciată ca întemeiată, motivat de faptul că, pe de o parte, paratul nu este emitentul dispoziţiei prin care a fost soluţionata notificarea, iar pe de altă parte, acesta nu are capacitate de folosinţă, neavand personalitatea juridica pe care legea administraţiei publice locale (Legea nr. 215/2001) o acorda expres numai anumitor unităţi ale administraţiei publice locale.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratei Primăria municipiului laşi, invocata tot de paratul Primarul municipiului laşi, tribunalul a reţinut ca, potrivit dispoziţiilor legii administraţiei publice locale, sunt persoane juridice de drept public, comunele, oraşele, municipiile, judeţele, adică unităţile administtativ teritoriale (art. 19 Legea nr. 215/2001).
Aceste persoane juridice pot sta in justiţie prin reprezentanţii lor legali, anume, primarii ori prefecţii (art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001).
Aşadar, primăria are capacitate de folosinţă şi calitate procesuala in astfel de cause, având ca obiect dispoziţiiie Legii 10/2001 - nefiind o simpla structură funcţională, ci o persoană juridica de drept public, care este doar reprezentata de către primar.
Pe fondul cauzei, prin notificarea formulată şi inregistrata sub nr. 67782 din 8 noiembrie 2001, reclamantul A.D. a solicitat restituirea in natură a imobilului-teren şi acordarea de teren in compensare, motivat de faptul ca fosta proprietate este ocupată de Grădiniţa X şi A.D., neexistand teren disponibil pentru a fi oferit în schimb notificatorului, s-a propus acordarea de despăgubiri in condiţiile legii speciale.
Prin acţiunea formulată reclamantul a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 2316/2006 şi restituirea in natură a imobilului compus din teren in suprafaţă de 460 m.p.
În timpul judecării pricinii reclamantul a decedat şi instanţa a introdus în cauză moştenitorii, respectiv A.E. şi A.L.F., soţie supravieţuitoare şi fiul reclamantului, care au inteles să intervină in proces şi să îl continue în locul antecesorului lor decedat.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 "Sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilului la data preluării în mod abuziv a acestora".
În speţă, din materialul probator administrat in cauza a rezultat ca reclamantul este persoana îndreptăţită să solicite măsuri reparatorii, împrejurare recunoscuta şi de pârâtul Primarul municipiului Iaşi prin dispoziţia emisă.
Potrivit expertizei topografice efectuată în cauză, suprafaţa de teren, fosta proprietate a autorilor reclamantitor, este de 495 m.p. din care suprafaţa de 304,66 m.p. poate fi restituită în natura, fiind teren liber de constracţii şi ocupat de spaţiu verde neamenajat.
Având în vedere concluziile raportului de expertiza, instanţa a dispus restituirea in natură către reclamanţi a suprafeţei de 304,66 m.p, iar pentru diferenţa de teren de 190,34 m.p. s-au acordat masuri reparatorii prin echivalent, constând in despăgubiri in baza legii speciale.
Primarul Munieipiului laşi, Primăria Municipiului laşi prin Primar, A.E. şi A.L.F. au declarat apel, susţinând ca sentinţa tribunalului este nelegală şi netemeinică.
În motivarea apelului, Primarul Municipiului Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi susţin că in mod greşit s-a apreciat ca moştenitorii notificatorului sunt persoane indreptatite la restituirea terenului in suprafaţa de 495 m.p., deşi cererea de restituire formulată de defunctul A.D. are ca obiect suprafaţa de 460 m.p. teren.
Susţin apelanţii ca această suprafaţa de teren excede celei notificate, instanţa acordând mai mult decât s-a cerut, cu încălcarea art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Paraţii apelanţi consideră că soluţia este greşită si in eeea ee priveşte restituirea in natură a terenuiui in suprafaţa de 304,66 m.p., care este ocupat in totalitate de spaţiu verde neamenajat.
Învederează apelanţii că, instanţa nu a avut in vedere ca neamenajarea spaţiului verde poate fi temporara, fiind determinata si de perioada in care s-a efectuat expertiza (luna august, în perioadă de vacanţă), iar restituirea terenului in natură lipseşte definitiv grădiniţa de posibilitatea de a fi adusa la standardele europene, inclusiv in ceea ce priveşte suprafaţa de spaţiu verde necesara desfăşurării normale a procesului educativ.
Mai arată apelanţii că nu s-a avut in vedere nici faptul ca exproprierea s-a făcut tocmai in vederea acestui scop - construirea unei grădiniţe- si ca scopul a fost realizat, spaţiul verde fiind afectat acestei investiţii, nu poate fi considerat ca excedentar.
A.L. şi A.E. critică sentinţa tribunalului sub aspectul nesuplimentării probelor din care să rezulte situaţia terenurilor învecinate, in condiţiile in care Legea nr. 10/2001 si HG nr. 250/2007 recunoaşte posibilitatea de a se acorda terenuri sau bunuri şi servicii in compensare şi numai daca persoanele indreptatite nu sunt de accord, se trece la acordarea de despăgubiri potrivit legii speciale.
Apreciază apelanţii că instanţa de fond era obligata sa tina cont de ordinea opţiunilor în sensul restituirii întregului teren in natura sau acordării de teren in compensare, in condiţiile în care existau toate elementele ce îi îndreptăţeau sa creadă ca există terenul necesar pentru a compensa suprafaţa lipsă pana la întregirea proprietăţii.
Prin Decizia nr. 124 din 26 iunie 2009 Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, cu majoritate, a respins apelurile declarate de Primăria Municipiului Iaşi prin Primar, Primarul Municipiului Iaşi, A.L.F. şi A.E. împotriva sentinţei civle nr. 1801 din 10 noiembrie 2008 a Tribunalului Iaşi, sentinţă pe care a păstrat-o.
Opinia separată a fost în sensul admiterii apelurilor, schimbării în parte a hotărârii şi respingerea contestaţiei, reclamanţii fiind îndreptăţiţi numai la măsuri reparatorii, despăgubiri.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.
Raportat la motivele de apel formulate de A.E. si A.L.F., Curtea din oficiu, a solicitat Primăriei Municipiului laşi să precizeze daca la nivelul municipiului există bunuri şi servicii, care pot fi oferite in compensare, conform Legii nr. 10/2001.
Pentru a poronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut în esenţă următoarele:
Prin dispoziţia nr. 2316 din 2 august 2006, Primarul Municipiului laşi a dispus modificarea dispoziţiei nr. 3939 din 16 decembrie 2005, in sensul respingerii cererii de restituire in natura către A.D. a imobilului - teren, in suprafaţă de 460 m.p. - din Iaşi, motivat de faptul ca lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupa funcţional întregul teren, amplasamentul fostei proprietăţi fiind ocupat de Grădiniţa nr. X şi de A.D.
Prin aceeaşi dispoziţie s-a respins cererea notificatorului de acordare de teren în compensare, motivat de faptul că nu există teren disponibil care să poată fi acordat în compensare si s-a propus acordarea de despăgubiri, in condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru întreaga suprafaţa de 460 mp. teren.
Expertiza tehnică de cadastru -topografie efectuată la instanţa de fond a identificat, in raport de actele de proprietate, de evidenţele, schiţele si planurile Consiliului Local laşi, fosta proprietate S.D. si E. din Iaşi, ca fiind de 495 mp, teren, si nu de 460 m.p.
Aceeaşi expertiza tehnică a stabilit ca suprafaţa de 144.15 m.p. din terenul revendicat este ocupată de carosabilul străzii A.D. si de blocul de locuinţe din zona; suprafaţa de 13,11 m.p, este ocupata de clădirea grădiniţei, cca. de 33,08 m.p. reprezintă spaţiu aferent grădiniţei, iar suprafaţa de 304,66 m.p. este libera de construcţii, fiind ocupată de spaţiu verde neamenajat si se află in incinta imprejmuită cu gard a grădiniţei.
Raportul de expertiza tehnica a fost comunicat părţilor litigante, iar acestea au achiesat la concluziile expertului tehnic precizând expres, la termenul din 3 noiembrie 2008, ca nu au obiecţiuni la acesta.
În condiţiile arătate, Curtea a reţinut că întinderea proprietăţii S.D. si E. este de 495 m.p., astfel cum rezultă din expertiza tehnică, iar instanţa de fond s-a pronunţat, cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001, in raport de limitele reale ale proprietăţii ce s-a cerut a fi retrocedata in natură.
În ceea ce priveşte restituirea in natură a suprafeţei de 304,66 m.p. teren ce reprezintă spaţiu verde neamenajat, Curtea a reţinut că tribunalul a procedat la o corecta aplicare a principiului prevalentei restituirii in natură, consacrat de art. 1 din Legea nr. 10/2001 si ale art. 1 lit. a) Capitolul I din Noranele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007.
Potrivit acestui ultim text, numai in cazul in care restituirea in natură nu este posibilă sau este expres inlaturata de la aplicare, se va proceda la acordarea celorlalte masuri reparatorii prevăzute de lege, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite, in echivalent de deţinător, cu acordul persoanei indreptatite, sau propunerea de acordare de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, in cazul in care măsura compensării nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana indreptatită.
Curtea a apreciat că, de la principiul prevalentei restituirii in natura a imobilelor preluate abuziv de Statul Roman exista două excepţii: restituirea in natura nu este posibila sau este expres inlaturata de la aplicare.
În prezenta cauza, niciuna dintre aceste doua excepţii nu sunt incidente, atâta timp cât expertul tehnic a stabilit, fără echivoc, imprejurarea ca suprafaţa de 304,66 m.p. teren reprezintă spaţiu verde neamenajat.
Conform art. 11.5 din HG nr. 250/2007 in ipoteza in care lucrările de execuţie a noilor lucrări pentre care s-a dispus exproprierea ocupa parţial terenul, persoana indreptatită va beneficia de măsura restituirii in natura a terenului liber, iar pentru terenul ocupat de construcţii noi, precum şi pentru terenul afectat servitutilor legale ori altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane si rurale se vor acorda masuri reparatorii in echivalent.
Art. 10.3 din HG nr. 250/2007, stabileşte că sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane si rurale are in vedere acele suprafeţe de teren afectate unor utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a servi nevoilor comunităţii si anume cai de comunicaţie (străzi, alei, trotuare, etc), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spatii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri si grădini publice, pieţe pietonale si altele.
Aceasta sintagma nu are aplicabilitate in cauza, deoarece vizează amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor, insa suprafaţa de teren, restituita in natura reprezintă spaţiu verde neamenajat, care se afla in incinta imprejmuita a gridiniţei.
Susţinerea Primarului si Primăriei Municipiului laşi ca neamenajarea spaţiului verde ar fiind doar temporară, nu a putut fi primită de instanţa de apel, deoarece nu a produs dovezi în acest sens, contrar art. 1169 C. civ., iar, de pe altă parte ei au achiesat la constatările şi la concluziile expertizei efectuate la instanţa de fond.
Nu a putut fi primită nici critica referitoare la lipsirea definitivă a grădiniţei de posibilitatea de a fi adusă la standardele europene, inclusiv in ceea ce priveşte suprafaţa de spaţiu verde necesara desfăşurării normale a procesului educativ, deoarece potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv, indiferent, in posesia cui se află în prezet se restituie in natura in starea în care se afla la data cererii de restitute şi libere de orice sarcini.
Mai mult, susţinerea privind lipsirea grădiniţei de spaţiu verde necesar procesului educativ nu are corespondent in realitate, atita timp cat spaţiul verde nu este amenajat si, drept urmare nu a fost folosit de grădiniţa.
Curtea a mai susţinut că terenul din litigiu, aşa cum au învederat Primarul si Primăria Municipiului Iaşi, a fost expropriat in vederea construcţiei unei grădiniţe şi că scopul a fost realizat, dar terenul a fost afectat numai în parte de această investiţie, diferenţa de teren ce reprezintă spaţiu verde neamenajat intră sub incideata art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privaşte apelul declarat de apelanţii A.E. şi A.L.F., Curtea a reţinut că tribunalul a procedat, in mod corect la respingerea suplimentarii probelor cu privire la situaţia juridică a terenurilor învecinate celui din litigiul dedus prezentei judecăţi care, in opinia apelanţilor, ar fi pututfi oferite in compensare.
Art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prevede ca primarii sau, după caz conducătorii entităţilor investite cu soluţionarea notificaţilor au obligaţia si afişeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice, calculate de la sfirsitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care că cuprindă bunurile disponibile si/sau după caz, serviciile care pot fi acordate in compensare.
Astfel, Curtea a reţinut că potrivit art. 1.7 din HG nr. 250/2007, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent, prevăzuta la art. 1 alin. (2) - (3) din lege, permite entităţii obligate la restituire sa ofere persoanei îndreptăţite, prin compensate, in echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deţine şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită. În acest sens, entitatea investita cu soluţionarea cereri de restituire poate propune persoanei îndreptăţite, ca măsură reparatorie alternativa, acordarea de bunuri, terenuri, construcţii aflate pe alte amptasamente sau bunuri mobile aflate in circuitul civil, care sunt deţinute de aceasta.
Din interpretarea acestor texte, s-a reţinut ca nu orice bun, care ar fi identificat de persoanele îndreptăţite, poate fi oferit in compensare, ci numai acele bunuri (terenuri, construcţii, bunuri mobile) care sunt deţinute de entitatea investita cu soluţionarea notificări şi care sunt apreciate de aceasta ca fiind disponibile, fiind incluse in tabelul prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
În prezenta cauza, prin adresa din 18 mai 2009 (fila 26 dosar apel) Primăria Municipiului laşi a învederat instanţei ca Municipiul Iaşi nu are in proprietate bunuri sau servicii care sa poată fi oferite in compensare pentru imobilele care fac obiectul Legii nr. 10/2001 si care nu pot fi restituite in natura.
Raportat la aceasta adresa, Curtea a reţinut ca instanţa de fond a procedat la o corectă aplicare a prevederilor art. 1 lit. a) Capitolul I si a art. 9.3 Capitolul II din HG nr. 250/2007 apreciind ca măsura compensării cu alte bunuri si servicii nu este posibilă şi a acordat masuri reparatorii in echivalent, in condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru diferenţa de teren ce nu a putut fi restituita în natura.
În opinia separată s-a reţinut că, în cauză a fost făcută dovada că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru fosta proprietate a autorilor lor, S.D. şi E., imobilul situate în Municipiul Iaşi, fiind preluat de stat prin expropriere conform Decretului nr. 669/1962.
S-a reţinut că restituirea în natură nu este posibilă şi că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional terenul în totalitate, reclamanţii fiind îndreptăţiţi numai la despăgubiri.
Expertiza tehnică efectuată la instanţa de fond a identificat imobilul în present amplasat în A.D., în suprafaţă de 495 mp. din care: aparţine domeniului public şi este ocupat de clădirea Grădiniţei nr. X şi spaţiul aferent acesteia, strict necesar accesului pentru lucrări de întreţinere, suprafaţa de 13,21 mp. şi 33,08 mp. teren aferent; suprafaţa de 304,66 mp. teren liber de construcţii ocupat de spaţiu verde neamenajat, aflat în incinta împrejmuită cu gard a Grădiniţei nr. X din cartierul C. - Iaşi; - zonă în suprafaţa de 144,15 mp. ce aparţine domeniului public, fiind ocupată de carosabilul străzii A.D. şi blocul de locuinţe din zonă. S-a avut în vedere că, imobilul fiind expropriat sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, care prevede că:
"În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil".
În speţă, lucrările pentru care s-a dispus exproprierea sunt executate integral în ansamblul cartier D.C., fiind edificată Grădiniţa nr. X, blocuri de locuinţă şi amenajări de utilitate publică.
Punctul de vedere exprimat de expert cu privire la suprafaţa de teren neafectată de construcţii ce ar putea fi restituită în natură, s-a apreciat că nu poate fi însuşit de către instanţă. Construcţia edificată are destinaţia de grădiniţă, în incinta împrejmuită a acesteia fiind delimitaţi cei 304,66 mp., fiind determinată suprafaţa construită de 13,21 mp. şi pentru lucrări de întreţinere a construcţiei suprafaţa de 33,08 mp.
S-a reţinut că, în mod greşit instanţa de fond a stabilit că este posibilă restituirea în natură pentru 304,66 mp. teren aflat în incinta grădiniţei, cu destinaţia de spaţiu verde şi necesar bunei funcţionări a unităţii de învăţământ.
În sensul acestei opinii s-a avut în vedere că terenul constituie un tot inseparabil al construcţiei şi că nu pot fi create porţiuni libere în incinta grădiniţei cuprinsă în planul urbanistic al municipiului.
S-a considerat că buna funcţionare a acesteia necesită nu numai spaţiu pentru executarea lucrărilor de întreţinere, a construcţiei localului, ci şi suprafeţele ce constituie spaţiu verde, cele necesare procesului educativ, locul de joacă pentru copii şi care răspunde unei necesităţi fireşti.
Faptul că spaţiul verde „nu este amenajat", că nu sunt construcţii în incinta grădiniţei, altele decât cele în care se desfăşoară procesul de învăţământ, s-a apreciat că nu impune restituirea în natură a terenului.
S-a reţinut ca determinantă executarea lucrărilor pentru care s-a dispus exproprierea, zona în acord cu prevederile Legii nr. 213/1998 aparţine domeniului public de interes local, fiind cuprinsă în planul urbanbistic al oraşului şi că exproprierea s-a dispus pentru sistematizarea municipiului, fiind necesară bunei funcţionări a grădiniţei.
Împotriva Deciziei civile nr. 124 din 26 iunie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, au declarat recurs în termen legal reclamanţii A.L.F. şi A.E. şi pârâţii Municipiul Iaşi prin Primar şi Primarul Municipiului Iaşi.
Reclamanţii, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind hotărârea dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, susţin în esenţă împrejurarea că, în mod greşit nu li s-a acordat teren în compensare pentru diferenţa dintre suprafaţa solicitată iniţial de 460 mp. şi suprafaţa restituită în natură de 304 mp.
În dezvoltarea criticii se învederează că în mod greşit instanţa de apel nu a administrat toate probele necesare pentru stabilirea exactă a situaţiei de fapt privind situaţia juridică a terenurilor învecinate celui în litigiu, terenuri ce pretind că puteau fi oferite în compensare. în acelaşi sens, precizează că, în mod greşit instanţa de apel a considerat că bunurile şi serviciile care pot fi oferite în compensare sunt numai acelea pe care entitatea administrativă doreşte să le ofere şi să le includă în tabelul pe care îl întocmeşte lunar.
Invocându-se art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi art. 1 pct. 7 din Normele Metodologice, recurenţii susţin că legea se referă la orice bunuri sau servicii disponibile pe care entitatea le deţine, fără să opereze o restrângere a posibilităţii de alegere din lista emisă de autoritate şi aflată în afara oricărui control al persoanei îndreptăţite şi o sferă foarte largă cu posibilitatea, pentru cel interesat, de a cere şi obţine administrarea tuturor probelor care să arate disponibilitatea unor bunuri din patrimoniul entităţii.
În fine, se critică interpretarea dată de instanţa de apel sintagmei de bunuri disponibile, ca fiind strict cele indicate în lista întocmită, prin care limitează dreptul celui îndreptăţit prin Decizia pur potestativă şi discreţionară de a include sau nu vreun bun pe listă, atitudine ce contravine spiritului jurisprudenţei europene în materia proprietăţii.
În plus, recurenţii precizează că, atâta vreme cât un bun nu face parte din domeniul public al entităţii (conform Legii nr. 213/1998) şi este în patrimoniul acesteia în domeniul privat, înseamnă că, în principiu, bunul respectiv este disponibil.
Pârâţii, prin recursul declarat, invocă motivele prev. de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv art. 3 alin. (1) lit. a şi art. 4 alin. (2) din lege, potrivit cărora sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii în natură sau în echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive, respectiv moştenitorii acestora.
În condiţiile în care reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate, conform actului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 669 din 22 martie 1918, pentru Va din 895,12 mp., respectiv 447,56 mp., aceasta era întinderea maximă a terenului pentru care, în baza art. 24 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii erau îndreptăţiţi la măsuri reparatorii.
Se critică şi aplicarea greşită a art. 11 alin. (4) din lege, care prevede că, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Se menţionează că imobilul notificat de reclamanţi a fost expropriat pentru construirea unui cvartal de locuinţe şi a dotărilor tehnice edilitare aferente. Acest scop al exproprierii fiind realizat, în mod greşit instanţa a preluat integral propunerea expertului care a dus la restituirea în natură parţială, aspect ce afectează grav procesul de învăţământ şi buna funcţionare a clădirii existentă pe teren.
Critica se referă şi la greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, prin stabilirea dreptului reclamanţilor la restituirea unei suprafeţe de teren mai mari decât cea solicitată în cauză.
Susţin pârâţii că, reclamanţii nu au solicitat restituirea suprafeţei de 495 mp. teren, ci numai a suprafeţei preluate în mod abuziv de 460 mp.
Recursurile declarate de reclamanţi şi pârâţi sunt fondate, în sensul considerentelor de mai jos.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Aceste imobile preluate în mod abuziv se restituie, de regulă, în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, legea reglementând acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent pentru acele imobile a căror restituire în natură nu este posibilită.
Imobilul revendicat de reclamanţi a fost preluat de stat prin expropriere.
Parte din acesta a fost afectat pentru edificarea unei grădiniţe şi a altor amenajări de utilitate publică, iar o parte s-a stabilit că este liber şi s-a dispus restituirea în natură.
Pentru suprafaţa de teren care nu poate fi restituită în natură, s-a solicitat acordarea unor bunuri compensatorii disponibile.
În faţa instanţei de fond s-a stăruit pentru a se solicita relaţii de la unitatea administrativă cu privire la bunurile disponibile pentru compensare, solicitare reiterată şi în faţa instanţei de apel şi rămasă fără răspuns.
Din suprafaţa pretinsă a fi preluată abuziv de către stat, de 495 mp. situată în Iaşi, reclamanţilor li s-a restituit în natură imobilul în suprafaţă de 304,66 mp. Pentru diferenţa de 194,34 mp. s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Soluţia a fost menţinută de către instanţa de apel.
Reclamanţii consideră că instanţa avea obligaţia să administreze toate probele necesare cu privire la clarificarea situaţiei juridice a terenurilor învecinate celui din litigiu dedus judecăţii, care ar fi putut fi oferite în compensare, dacă erau libere conform prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi art. 1 pct. 7 din HG nr. 250/2007.
Este adevărat că prin adresa din 18 mai 2009 Primarul Municipiului Iaşi a comunicat instanţei că municipiul Iaşi nu deţine în proprietate bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare pentru imobilele care fac obiectul Legii nr. 10/2001 şi care nu pot fi restituite în natură. Acest răspuns este insuficient pentru clarificarea situaţiei juridice a terenurilor şi pentru edificarea asupra existenţei bunurilor disponibile compensării deţinute de unitatea administrativă locală.
De fapt, au fost ignorate dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Lege nr. 10/2001, potrivit cărora primarii sau conducătorii entităţilor investite cu soluţionarea notificărilor, sunt obligaţi să afişeze lunar, în termen de 10 zile calendaristice, calculate de la sfârşitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă toate aceste bunuri disponibile sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare, în speţă, neprocedându-se în acest sens.
La dosarul cauzei nu există suficiente dovezi cu privire la bunurile compensatorii disponibile.
Faţă de economia probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că nu s-a lămurit pe deplin situaţia juridică a imobilului în litigiu cu privire la evidenţele terenurilor disponibile pentru compensare şi nici nu s-a identificat exact suprafaţa de teren care nu poate fi restituită în natură, în sensul stabilirii dacă o parte din el este amplasat în incinta grădiniţei.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală, pentru aflarea adevărului în cauză, pentru stabilirea faptelor şi aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale (.), aceştia putând ordona probele pe care le consideră necesare, astfel că se impunea o verificare riguroasă efectuată de către instanţa de apel, care avea obligaţia să pună în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei noi expertize topo, prin care să se identifice pe baza actelor dosarului situaţia juridică a terenului şi să se stabilească, în raport de tabelul ce trebuie prezentat lunar de către unitatea administrativă, bunurile disponibile ce pot fi acordate în compensare.
Clarificarea acestor aspecte este necesară în condiţiile în care la dosar nu există un astfel de tabel prevăzut a fi întocmit în mod obligatoriu prin lege.
Deoarece în speţă nu sunt clarificate toate aspectele ce fac obiectul criticilor din recursul părţilor, iar împrejurările de fapt referitoare la situaţia terenului şi a bunurilor disponibile ce se pot acorda în compensare nu este stabilită pe deplin, urmează să se admită ambele recursuri, să se caseze Decizia atacată şi cauza să fie trimisă spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
Cu prilejul rejudecării, instanţa va pune în discuţia părţilor efectuarea unei noi expertize pentru identificarea suprafeţei de teren ce nu poate fi restituită în natură şi va verifica evidenţele privind terenurile dispobinile pentru compensare.
Ca o consecinţă a admiterii recursului reclamanţilor, admiţându-se şi recursul pârâţilor, se vor verifica şi aspectele invocate de aceştia din urmă prin criticile formulate împotriva hotărârii pronunţate de către instanţa de apel.
Numai după completarea probelor, prin administrarea unei noi expertize şi apoi după examinarea în ansamblu a acestora, instanţa va putea hotărî şi va fi în măsură să decidă în deplină cunoştinţă de cauză asupra cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanţii A.L.F., A.E. si paraţii Primarul Municipiului lasi si Primăria Municipiului Iaşi împotriva Deciziei nr. 124 din 26 iunie 2009 a Curţii de Apel lasi, secţia civila.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, atăzi 22 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2160/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1753/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
