ICCJ. Decizia nr. 2160/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2160/2010
Dosar nr. 611/109/2008
Şedinţa publică din 26 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 290 din 15 decembrie 2008 pronunţată în Dosar nr. 611/109/2008, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul l.S., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Piteşti şi Primăria Municipiului Piteşti şi, în consecinţă, a anulat în parte dispoziţia nr. 1067/2008 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, în ceea ce priveşte art. 1 din această dispoziţie şi a constatat că reclamantul este îndreptăţit să primească în natură suprafaţa de 583 mp, astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză planşa nr. 5 B.P. şi despăgubiri pentru suprafaţa de 5,80 ha teren situat pe raza Municipiului Piteşti.
În motivarea sentinţei, s-a arătat că, din actul de donaţie nr. 2628/1943, rezultă că reclamantul a primit în proprietate suprafaţa de 3 10,418 ha teren pe raza Municipiului Piteşti iar, din aceasta, i s-a preluat cu titlu suprafaţa de 3700 mp, în baza unui decret de expropriere, restul suprafeţei fiind preluat fără titlu, cu excepţia suprafeţei de 1,4 ha care a fost înstrăinată chiar de către reclamant unor terţe persoane prin acte sub semnătură privată.
În baza Legii nr. 18/1991, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2,8511 ha.
De asemenea, suprafaţa de 3500 mp. a făcut obiectul actului de schimb nr. 1342/1943, în sensul că acest teren a fost dat Primăriei Municipiului Piteşti, iar Primăria a dat reclamantului suprafaţa de 1200 mp, care, la rândul ei, a făcut obiectul unui act de donaţie nr. 355/1952, ce nu a fost desfiinţat până în prezent.
Astfel, reclamantul este îndreptăţit să i se restituie, în temeiul Legii nr. 10/2001, suprafaţa de 5,853 ha teren, din care este liberă doar o suprafaţă de 583 mp., astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză, diferenţa de teren fiind ocupată de blocuri.
Terenul ocupat de parcarea K. a făcut obiectul unui act de donaţie ce nu a fost desfiinţat, aşadar, nu se poate considera că acest teren a fost preluat abuziv.
În ceea ce priveşte terenul de 980 mp, acesta aparţine domeniului public, fiind afectat bunei funcţionări a unei grădiniţe de copii.
Având în vedere caracterul reparator al Legilor nr. 10/2001 şi 18/1991, prejudiciul suferit de proprietarul deposedat este acoperit în totalitate, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., prin acordarea despăgubirilor băneşti, şi nu prin acordarea de titluri la un fond care nici nu există, iar stabilirea cuantumului despăgubirilor se realizează ţinându-se cont de preţul de circulaţie, la data executării, a imobilului în litigiu.
Apelul declarat de către pârâţi împotriva sentinţei menţionate a fost admis prin Decizia nr. 79/ A 16 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei, constatându-se că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri în condiţiile legii speciale, pentru suprafaţa de 3700 mp, în loc de 5,80 ha; a fost menţinută în rest sentinţa.
Prin aceeaşi decizie, a fost respins ca nefondat apelul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe de către moştenitorii reclamantului iniţial, decedat la data de 18 decembrie 2008, respectiv l.M., soţia supravieţuitoare şi l.D.S., ca descendent gradul I, în privinţa cărora s-a constatat că au preluat poziţia procesuală a autorului lor în cauză.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a constatat că sunt nefondate criticile reclamanţilor împotriva hotărârii instanţei care s-a bazat pe raportul de expertiză tehnică, precum şi pe înscrisurile depuse de părţi.
Astfel, terenul de 1348 mp. situat între blocul B şi blocul A, este de utilitate publică, fiind necesar bunei funcţionări a construcţiilor.
De asemenea, terenul de 980 mp situat în curtea Grădiniţei nr. X din cartierul Războieni este afectat bunei funcţionări a grădiniţei, aflându-se în inventarul bunurilor care aparţin Municipiului Piteşti, potrivit HG nr. 447 din 16 mai 2002, poziţia nr. 88, ca atare, nu poate fi restituit în natură.
În ceea ce priveşte terenul de 1080 mp ocupat de parcarea K., s-a apreciat că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii, deoarece face parte din suprafaţa de 1200 mp donată de către M.S.I. în favoarea fostului Sfat Popular al regiunii Argeş, prin actul nr. 355/1992, neatacat până în prezent.
Pentru aceleaşi considerente, criticile pârâţilor este fondat, reclamanţilor cuvenindu-li-se despăgubiri doar pentru 3700 mp, în loc de 5,80 ha, astfel cum s-a acordat de prima instanţă.
În plus, reclamanţii au făcut dovada continuităţii dreptului de proprietate numai pentru suprafaţa de 3700 mp. ce au fost preluaţi de stat în baza deciziei de expropriere nr. 643 - 964 din 21 decembrie 1964, pct. 19, în baza căreia s-a emis ulterior HG nr. 447 din 16 mai 2002, acte normative pe temeiul cărora suprafaţa de 3700 mp. a devenit domeniu public, ca teren aferent bunei funcţionări a grădiniţei.
Restul suprafeţelor de teren solicitate a fi restituite în natură sunt afectate de construcţii, şcoli, blocuri de locuinţe, societăţi comerciale, după cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, astfel încât reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi nici la restituirea în natură, nici la despăgubiri, cu excepţia suprafeţei de 583 mp., care este liberă de construcţii şi poate fi restituită în natură.
Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:
- în mod greşit, a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 1348 mp, situat între blocul B şi blocul A, în condiţiile în care terenul este liber de construcţii şi de orice detalii de sistematizare şi nici nu este afectat de reţele de conducte de gaze sau canalizare, susţinerile Primăriei în acest sens nefiind probate.
În acest fel, s-au încălcat dispoziţiile Legii nr. 10/2001 referitoare la posibilitatea restituirii în natură a acestei categorii de terenuri, iar lipsa unei motivări echivalează cu o motivare străină de natura cauzei.
- în mod greşit, a fost respinsă cererea de restituire în natură şi a terenului în suprafaţă de 980 mp, ocupat de o grădiniţă de copii: această suprafaţă nu deserveşte curtea propriu - zisă şi nici nu se poate considera că este afectată bunei - funcţionalităţi a grădiniţei, pentru care este suficientă diferenţa până la 3700 mp., trecută abuziv în domeniul public în anul 2002, aşadar, după depunerea notificării.
- Se impunea restituirea în natură şi a suprafeţei de 1080 mp ocupate de parcarea K., deoarece s-a făcut dovada că terenul a reprezentat proprietatea autorului reclamanţilor şi că donaţia este făcută de un neproprietar, respectiv de soţia acestuia, în timp ce autorul era arestat politic, astfel cum s-a probat cu biletul de eliberare nr. 12191/1953.
Nu era necesară anularea actului, acesta neproducând efecte în raport de legile de reconstituire a dreptului de proprietate, terenul fiincl supus restituirii, potrivit Legii nr. 10/2001.
Astfel, în mod greşit nu s-a recunoscut dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii pentru acest teren, de asemenea, nici pentru construcţia ce era amplasată pe acesta, demolată ulterior preluării de către stat.
- Este nelegală respingerea cererii de restituire a cererii de acordare de despăgubiri pentru suprafaţa de 5,86 ha, pentru care s-a reţinut, în mod greşit, că nu s-a făcut dovada continuităţii dreptului de proprietate.
În perioada 2001 - 2008, reclamanţii au făcut numeroase demersuri la Primăria Municipiului Piteşti şi la Arhivele Statului, care au răspuns în sensul că nu se găseşte registrul cu rolul agricol din anii 1951 - 1955, unde s-ar fi putut constata că, din 1952, nu mai figura o suprafaţă de 6 ha, precum şi modalitatea de preluare a acesteia de către stat; or, atare informaţie este contrazisă de răspunsul Primăriei dat pe parcursul judecăţii, în care se arată că autorul reclamanţilor nu figurează în evidenţele registrului agricol din anii 1951 - 1955, şi nicidecum că nu s-a găsit registrul.
În cursul judecăţii recursului, la solicitarea instanţei, recurenţii - reclamanţi au depus la dosar Decizia nr. 7939 din 11 decembrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 7817/109/2006 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a confirmat soluţia de respingere a pretenţiilor reclamanţilor din prezenta cauză în legătură cu terenul în suprafaţă de 1200 mp donat statului de către soţia autorului reclamanţilor.
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Motivele de recurs vizează modul de aplicare a Legii nr. 10/2001 în ceea ce priveşte întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamanţilor, I.S., la momentul preluării imobilelor de către stat, de asemenea, vocaţia reclamanţilor la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, precum şi natura acestor măsuri cuvenite reclamanţilor pentru imobile, respectiv pentru suprafeţele de teren de: 5,86 ha, 1348 mp, 980 mp, 1080 mp şi pentru construcţia de pe acest din urmă teren, în prezent demolată.
S-a pretins, în acelaşi timp, că Decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Înalta Curte apreciază că nu este întrunit niciunul dintre cazurile de recurs invocate de către reclamanţi, după cum se va arăta în considerentele ce urmează a fi expuse.
1. În primul rând, în ceea ce priveşte fosta proprietate de la nivelul anului 1943, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, au reţinut că autorul reclamanţilor, I.S., a dobândit, prin actul de donaţie autentificat sub nr. 2628 din 8 octombrie 1943, dreptul de proprietate asupra a două suprafeţe de teren, de 3,4180 ha şi de 7 ha, ambele situate la marginea Municipiului Piteşti, în punctul fosta barieră a Craiovei, apropiate ca amplasare.
Din totalul de 10,4180 ha, o suprafaţă de 1,4 ha a fost înstrăinată chiar de către proprietar unor terţi după anul 1947, iar o suprafaţă de 2,8511 ha a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, autorul reclamanţilor beneficiind de reconstituirea dreptului de proprietate, rămânând, aşadar, o suprafaţă de aproximativ 6,17 ha.
Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, autorul reclamanţilor a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru 6,23 ha, rezultată din însumarea a 2 suprafeţe de teren provenind din cele două terenuri dobândite prin donaţia din 1943, respectiv de 5,86 ha - pretins preluată în fapt şi de 3700 mp - expropriată în anul 1964.
Cu toate acestea, prin hotărârea primei instanţe s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii pentru o suprafaţă mai mare decât cea care rezulta din actele juridice anterior menţionate şi chiar decât cea solicitată prin notificare: astfel, s-au acordat măsuri reparatorii pentru 6,38 ha, în care s-a inclus suprafaţa de 3700 mp, din care s-au acordat în echivalent 5,80 ha, iar în natură 583 mp.
Într-un asemenea context, este suficient un simplu calcul aritmetic pentru a se constata ca instanţa de apel â procedat corect schimbând sentinţa, din moment ce s-ău acordat masuri reparatorii pentru o suprafaţă cu 2100 mp mai mult decât cea care rezulta din actul de donaţie din anul 1943 (şi chiar cu 1500 mp mai mult decât terenul solicitat prin notificare ca provenind din actul menţionat).
Pe de altă parte, se reţine că instanţa de apel a apreciat că nu s-a dovedit întinderea dreptului de proprietate decât pentru suprafaţa de 3700 mp, preluată în baza Deciziei nr. 643 - 964 din 21 decembrie 1964, emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al oraşului Piteşti în temeiul Decretului nr. 774/1964 al Consiliului de Stat, pentru care a dispus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2001.
Împrejurarea că a menţinut hotărârea primei instanţe cu privire la restituirea în natură a unei alte suprafeţe de 583 mp teren, distinct de dreptul la măsuri reparatorii asupra suprafeţei de 3700 mp, nu contrazice constatarea anterioară, din moment ce rezultă din considerente întinderea dreptului pentru care reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul legii, profitând reclamanţilor în absenţa contestării de către partea adversă prin exercitarea dreptului la recurs împotriva dispoziţiei favorabile reclamanţilor.
Constatarea instanţei de apel a dreptului la măsuri reparatorii doar pentru suprafaţa de 3700 mp a decurs din situaţia de fapt configurată în referatul întocmit de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, pe care s-a bazat dispoziţia administrativă contestată în prezenta cauză nr. 1067 din 14 ianuarie 2008 emisă de Primarul Municipiului Piteşti: astfel, în acel referat (fila 18 dosar fond) se arată că în anul 1959 notificatorul mai deţinea în proprietate 3,14 ha teren situat în str. C., iar în perioada anilor 1951 - 1955, notificatorul nu figurează în evidenţele fiscale ale Primăriei Municipiului Piteşti.
Dată fiind împrejurarea că aceste elemente de fapt reieşeau chiar din dosarul administrativ întocmit în baza Legii nr. 10/2001, este suficient, pentru aprecierea legalităţii deciziei recurate, că instanţa de apel a confirmat dispoziţia administrativă contestată - în ceea ce priveşte inexistenţa vocaţiei la măsuri reparatorii pentru diferenţa pretinsă de 5,80 sau 5,86 ha - fără a fi fost necesară reluarea lor în considerentele deciziei, situaţie în care nu se poate reţine întrunirea cazului de recurs descris de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Criticile recurenţilor vizând suprafaţa de 5,86 ha sunt legate de contradicţiile din probatoriul administrat pe aspectul întinderii dreptului de proprietate.
Or, aceste critici nu pot fi primite, întrucât, deşi sunt formulate din perspectiva aplicării Legii nr. 10/2001 în ceea ce priveşte dreptul la măsuri reparatorii pentru suprafaţa pretinsă de 5,86 ha, în realitate, tind la reaprecierea situaţiei de fapt pe care s-a bazat soluţia în apel şi la reevaluarea probatoriului din cauză, ceea ce echivalează cu depăşirea atribuţiilor acestei instanţe de control judiciar, circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Reaprecierea situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat nu se încadrează în vreunul dintre aceste cazuri, corespunzând fostului motiv din art. 304 pct. 11, abrogat prin OUG nr. 137/2000.
Aşadar, constatarea instanţei de apel, formulată pe baza probelor din dosar, în sensul că reclamanţii nu au făcut dovada preluării abuzive de către stat a unei suprafeţe de 5,86 ha (sau 5,80 ha, astfel cum se recunoscuse prin hotărârea primei instanţe), implicit că nu sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru această suprafaţă, nu poate fi reevaluată în această fază procesuală, cât timp s-ar impune, în prealabil, reaprecierea probelor şi cercetarea situaţiei de fapt, ceea ce este inadmisibil din perspectiva art. 304 C. proc. civ.
Ca atare, urmează a fi înlăturate criticile recurenţilor privind suprafaţa de 5,86 ha, ca fiind lipsite de fundament.
În contextul considerentelor deja expuse, se constată că sunt nefondate şi criticile vizând alte suprafeţe de teren provenind din terenurile dobândite prin donaţie de autorul reclamanţilor de la tatăl său, M.I., în anul 1943.
Prin raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie întocmit în faza judecăţii în primă instanţă de expert B.P., s-a determinat amplasamentul celor două suprafeţe din terenul iniţial de 10,4180 ha ce a făcut obiectul actului de donaţie, localizare ce nu a fost contestată şi a fost valorificată în considerentele care au stat la baza deciziei recurate.
Astfel, expertul a stabilit că doar suprafaţa de 3700 mp expropriată în 1964 a reprezentat parte din suprafaţa de 3,14 ha situată în str. C., cea pentru care instanţa de apel a recunoscut dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii.
Celelalte două suprafeţe la care recurenţii au făcut referire, provenind din cea de 10,4180 ha, respectiv terenul de 1348 mp, situat între blocul B şi blocul A, precum şi cel de 980 mp, ocupat de curtea Grădiniţei nr. X din cartierul Războieni, au fost identificate de expert ca făcând parte din suprafaţa de 7 ha (planşa nr. 2 fila 80 dosar fond), în care s-a încadrat suprafaţa de 5,80 (5,86) ha solicitată prin notificare, însă pentru care instanţa de apel a considerat că reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, după cum s-a arătat deja.
Ca atare, nu sunt relevante susţinerile recurenţilor cu privire la criteriile de restituire în natură prevăzute de art. 10 din Legea nr. 10/2001, cât timp nu li s-a recunoscut însăşi vocaţia la vreuna dintre măsurile reparatorii prevăzute de lege, urmând a fi înlăturate criticile pe acest aspect.
2. În ceea ce priveşte terenul de 1080 mp ocupat de parcarea K., Înalta Curte constată că instanţa de apel, care a confirmat pe acest aspect hotărârea primei instanţe, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, care condiţionează aprecierea caracterului abuziv al preluării de către stat a imobilului - cu consecinţa recunoaşterii vocaţiei la măsuri reparatorii - de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile de constatare a nulităţii absolute a actului de donaţie în favoarea statului încheiat în formă autentică.
Or, cât timp nu s-a făcut dovada în cauză a existenţei unei asemenea hotărâri în legătură cu actul de donaţie autentificat sub nr. 355 din 25 iunie 1952, nu se poate reţine o preluare abuzivă a imobilului.
Prin motivele de recurs s-a susţinut că actul de donaţie nu produce efecte juridice, în condiţiile în care a fost încheiat de o altă persoană dec|t adevăratul proprietar, respectiv de către M.S.I., nora proprietarului M.I. şi soţie a notificâtorului.
Deşi reală, împrejurarea în discuţie nu conduce la lipsirea de efecte juridice a actului de donaţie, ci reprezintă un motiv de nulitate a actului care ar fi putut fi invocat în cadrul unei acţiuni cu acest obiect, care nu s-a dovedit a fi fost formulată şi soluţionată favorabil, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Drept urmare, vor fi înlăturate criticile recurenţilor şi pe acest aspect.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind întrunite cazurile de recurs descrise de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., făcând aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE:
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii l.D.S. şi l.M. împotriva Deciziei nr. 79/ A din 16 aprilie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2382/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1924/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
