ICCJ. Decizia nr. 2382/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2382/2010
Dosar nr. 5925/111/2006
Şedinţa publică din 21 aprilie 2010
Asupra recursurilor de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanţă la data de 12 septembrie 2006, scutită de taxă de timbru, reclamantul G.C. a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2.000.000 euro şi a unei rente viagere de 5000 euro/lună.
În motivarea cererii arată reclamantul că în data de 21 decembrie 2000 a fost reţinut pentru o durată de 24 de ore de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, fiind acuzat pe nedrept de săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de distrugere şi nedenunţare a respectivei infracţiuni.
Mai arată că în data de 22 decembrie 2000 a fost arestat preventiv, măsura fiind revocată de Tribunalul Bihor şapte zile mai târziu prin Decizia penală nr. 403/R din 29 decembrie 2000 dată în Dosar nr. 8177/2000.
Arată apoi, că a fost şi judecat pentru faptele de mai sus, fiind achitat încă de la prima instanţă prin sentinţa penală nr. 489 din 23 decembrie 2003 dată de Tribunalul Gorj, sentinţă rămasă definitivă prin respingerea apelului şi a recursului prin Decizia penală nr. 279 din 02 iunie 2004 a Curţii de Apel Craiova, respectiv Decizia penală nr. 1714 din 10 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Subliniază reclamantul că reţinerea şi arestarea sa pe nedrept i-au adus greve prejudicii concretizate în special în agravarea stării sale de sănătate precum şi apariţia unor afecţiuni grave.
Totodată mai subliniază că aceste stări de boală declanşate şi agravate de represiunea nedreaptă la care a fost supus îl împiedică să-şi desfăşoare activitatea în condiţii de maximă eficienţă provocâdu-i o suferinţă foarte mare în continuare.
În drept au fost invocate art. 504 - 506 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ.
Pârâtul Statul Român prin M.F.P. a formulat întâmpinare şi nu si-a precizat poziţia procesuală în cauză.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, prin ordonanţa din 22 decembrie 2000, dată în Dosar nr. 471/P/1999, a dispus arestarea preventivă a reclamantului G.C. începând cu data de 22 decembrie 2000 până la 21 ianuarie 2001 pentru comiterea infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi nedenunţarea infracţiunii.
Tribunalul Bihor prin Decizia penală nr. 403/R/2000 din 29 decembrie 2000 a dispus revocarea arestării preventive şi punerea reclamantului în liberate.
Prin urmare durata arestării preventive a reclamantului a fost de 7 zile.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 09 iulie 2002, reclamantul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de distrugere şi nedenunţare a infracţiunii, în urma judecării fiind achitat de către Tribunalul Gorj prin sentinţa pen. nr. 489 din 23 decembrie 2003, în temeiul disp. art. 10 lit. c) - C. proc. pen, sentinţa fiind menţinută de Curtea de Apel Craiova prin Decizia penală nr. 279 din 02 iunie 2004 şi apoi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 1714 din 10 martie 2005.
Art. 504 C. proc. pen. prevede cazurile care dau dreptul la repararea pagubei.
Astfel, are dreptul la repararea pagubei în primul rând persoana care a fost condamnată definitiv printr-o hotărâre judecătorească dacă în urma rejudecării cauzei, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare pentru faptele pentru care s-a dispus anterior condamnarea sa.
De asemenea, are dreptul la repararea pagubei şi persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate, ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
În speţă, instanţa apreciază că arestarea pe nedrept a reclamantului i-a produs acestuia suferinţa pe plan moral şi social de natură să-i lezeze demnitatea şi onoarea.
Este de ştiut că orice arestare şi inculpare pe nedrept produce celor în cauză suferinţe pe plan moral, social şi profesional, lezând cele mai importante valori care definesc personalitatea umană.
La aprecierea cuantumului daunelor morale ce urmează a i se acorda reclamantului instanţa va urmări şi reparaţia stării de angoasă, de neplăceri şi incertitudini rezultate din procedura judiciară derulată împotriva acestuia, al cărui durată nu poate fi apreciată ca fiind deloc rezonabilă (din 1999 până în 2005) ceea ce contravine prev. art. 6 din C.E.D.O.
Solicitarea reclamantului de a se dispune obligarea pârâtului la plata unei sume periodice lunare, nu va fi primită, aceasta fiind legată de un eventual prejudiciu material, suferit, care însă nu a fost dovedit.
Faţă de aceste aspecte, instanţa apreciază că arestarea nelegală a reclamantului şi procedura judiciară demarată împotriva sa, a antrenat atingeri grave dreptului reclamantului la libertate şi siguranţa, pentru care suma de 30.000 euro, reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suportat.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul disp. art. 504 C. proc. civ. acţiunea va fi admisă în parte, conform dispozitivului prezentei.
Împotriva sentinţei au declarat recursuri Direcţia generală a finanţelor publice Bihor şi G.C.
Prin sentinţa civilă nr. 361/ C din 19 noiembrie 2008, Tribunalul Bihor a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.E.F.P. şi în consecinţă:
A dispus obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a sumei de 30.000 euro reprezentând daune morale. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţa, instanţa de fond a reţinut că, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, prin ordonanţa din 22 decembrie 2000, dată în Dos. nr. 471/P/1999, a dispus arestarea preventivă a reclamantului G.C. începând cu data de 22 decembrie 2000 până la 21 ianuarie 2001 pentru comiterea infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi nedenunţarea infracţiunii.
Tribunalul Bihor prin Decizia penală nr. 403/R/2000 din 29 decembrie 2000 a dispus revocarea arestării preventive şi punerea reclamantului în liberate, prin urmare durata arestării preventive a reclamantului a fost de 7 zile.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 09 iulie 2002, reclamantul a fost trimis in judecată pentru comiterea infracţiunii de distrugere şi nedenunţare a infracţiunii, în urma judecării fiind achitat de către Tribunalul Gorj prin sentinţa penală nr. 489 din 23 decembrie 2003, în temeiul disp. art. 10 lit. c) - C. proc. pen., sentinţa fiind menţinută de Curtea de Apel Craiova prin Decizia penală nr. 279 din 02 iunie 2004 şi apoi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 1714 din 10 martie 2005.
Art. 504 C. proc. pen. prevede cazurile care dau dreptul la repararea pagubei, astfel, are dreptul la repararea pagubei în primul rând persoana care a fost condamnată definitiv printr-o hotărâre judecătorească dacă în urma rejudecării cauzei, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare pentru faptele pentru care s-a dispus anterior condamnarea sa.
De asemenea, s-a mai apreciat că, reclamantul are dreptul la repararea pagubei şi persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate, ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
În speţă, prima instanţă a reţinut că arestarea pe nedrept a reclamantului i-a produs acestuia suferinţa pe plan moral şi social de natură să-i lezeze demnitatea şi onoarea, ştiindu-se că orice arestare şi inculpare pe nedrept produce celor în cauză suferinţe pe plan moral, social şi profesional, lezând cele mai importante valori care definesc personalitatea umană.
La aprecierea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului, prima instanţă a urmărit şi reparaţia stării de angoasă, de neplăceri şi incertitudini rezultate din procedura judiciară derulată împotriva acestuia, al cărui durată nu poate fi apreciată ca fiind deloc rezonabilă (din 1999 până în 2005) ceea ce contravine prev. art. 6 din C.E.D.O.
Solicitarea reclamantului de a se dispune obligarea pârâtului la plata unei sume periodice lunare, nu a fost primită de instanţa de fond, aceasta fiind legată de un eventual prejudiciu material, suferit, care însă nu a fost dovedit.
Faţă de aceste aspecte, instanţa de fond a apreciat că arestarea nelegală a reclamantului şi procedura judiciară demarată împotriva sa, a antrenat atingeri grave dreptului reclamantului la libertate şi siguranţa, pentru care suma de 30.000 euro, reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suportat.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul disp. art. 504 C. proc. civ. acţiunea a fost admisă în parte, conform dispozitivului prezentei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat recurs - recalificat conform art. 84 C. proc. civ. de instanţă ca apel (faţă de câtimea daunelor solicitate de parte, miliarde lei); -reclamantul G.C. - solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei în sensul majorării daunelor la 2.000 000 euro şi o rentă viageră de 5000 euro lunar începând cu 21 decembrie 2000.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor în reprezentarea M.F.P. solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei.
Prin motivele de apel s-a invocat de către reclamantul G.C. că durata urmăririi penale şi a proceselor purtate de 4 ani 3 luni nu este rezonabilă în sensul art. 6 al C.E.D.O., actele medicale confirmă că anterior arestării nu a avut boală psihică, după aceea a fost pacient în Oradea, Cluj, Italia, boala fiind asociată cu frica de persoane ce reprezintă autoritatea, fiind şi epileptic.
Cazul său a fost publicat în mai multe ziare cu poza sa, a fost făcut mafiot, iar suma acordată nu-i repară prejudiciul material, moral suferit, bolile sunt nevindecabile se impune o despăgubire lunară de la arestare. Nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată de 10.000 euro ocazionate cu derularea urmăririi penale şi judecarea cauzei în trei instanţe.
Nu s-a motivat în drept apelul.
Apelanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor în reprezentarea M.F.P., prin motivele de apel a invocat că, potrivit Ordonanţei din Dosar nr. 471/P/1999 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, reclamantul a avut mandat de arestare preventivă pe perioada 22 decembrie 2000 - 21 ianuarie 2001, fiind dispusă revocarea prin Decizia penală nr. 403/R/2000 la 29 decembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Bihor şi punerea în libertate, deci durata arestării preventive a fost de 7 zile.
Potrivit art. 504 pct. 1 C. proc. pen., persoana ce a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării s-a pronunţat o hotărâre de achitare, iar pct. 2 stabileşte că are dreptul la repararea pagubei şi persoana ce în cursul procesului penal a fost privată de libertate, ori căreia i-a fost restrânsă libertatea în mod nelegal, însă, doar în cazurile limitativ prevăzute la pct. 3 - privarea, restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie să fie stabilită prin ordonanţă a procurorului, de revocare a măsurii privative de libertate, de scoatere de sub urmărire sau încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j) - h), C. proc. pen., ori, reclamantul a fost achitat în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. nu în baza art. 10 lit. j) C. proc. pen., nefiind aplicabile dispoziţiile art. 504 C. proc. pen.
Referitor la cuantumul sumei solicitate, se impune nu doar o apreciere globală subiectivă a sumei ce se consideră că se cuvine ci şi cuantumul reprezentat de prejudiciul moral suferit, dovada acestora ce în speţă lipseşte, instituţia răspunderii delictuale neputându-se transforma într-un izvor de îmbogăţire fără just temei, chiar practica judiciară a C.E.D.O. a apreciat că prejudiciul moral se stabileşte prin apreciere, nu una de ordin general ci potrivit unor criterii rezultând din cazul concret dedus judecăţii, bazat pe probe, fiind necesar un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale au fost afectate.
S-au invocat în drept dispoziţiile art. 504 C. proc. pen.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, prin motivele de apel a invocat că art. 504 - 507 C. proc. pen. reglementează procedura specială prin care persoana faţă de care s-a făcut actul de justiţie cu încălcarea legii, să poată cere Statului repararea prejudiciilor materiale şi morale suferite, la stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama - art. 505 C. proc. pen. - de durata privării de libertate, a restrângerii de libertate suferită, a consecinţelor produse asupra persoanei ori familiei. Reparaţia constă în plata unei sume de bani sau ţinându-se seama de condiţiile celui îndreptăţit la repararea pagubei şi de natura daunei produse.
Este criticabilă sentinţa sub aspectul daunelor morale stabilite de 30.000 euro întrucât arestarea a fost doar de 7 zile, se impunea nu doar o apreciere globală a celor acordate ci precizarea cuantumului prejudiciului moral suferit dovada acestuia, suma acordată este exagerată, nu s-a avut în vedere practica Instanţei Supreme ce a apreciat că prejudiciul moral se acordă printr-o apreciere nu de ordin general, astfel instituţia răspunderii civile delictuale se poate transform într-un izvor de îmbogăţire fără just temei.
S-a invocat în drept art. 504 - 507 C. proc. pen.
Examinând Decizia apelată, prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu, instanţa de apel constată următoarele:
Potrivit Deciziei penale nr. 403/ R din 29 decembrie 2000, pronunţată în Dosar nr. 8177/2000 al Tribunalului Bihor, s-a dispus revocarea arestării preventive luată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor prin mandatul de arestare preventivă nr. 381 din 22 decembrie 2000, împotriva apelantului reclamant G.C.
Se reţine din considerentele acesteia, că s-a dispus arestarea prin ordonanţa din 22 decembrie 2000 în Dosar nr. 471/1999 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor începând cu 22 decembrie 2000 până la 21 ianuarie 2001 pentru comiterea infracţiunilor de instigare la distrugere prin incendiere şi nedenunţarea infracţiunii de omor, fapte prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (4), art. 262 C. pen., concluzionându-se astfel că s-a încălcat art. 149 C. proc. pen. întrucât arestarea s-a dispus pentru 31 zile în loc de maximul de 30 zile cât era prevăzut în acest sens, iar, pe de altă parte, acuzele aduse se bazau pe o singură declaraţie a unui alt inculpat, într-un alt dosar - R.A. -probă ce s-a apreciat ca nefiind suficientă a justifica privarea de libertate.
Ulterior, prin rechizitoriul din 9 iulie 2002 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în Dosar nr. 471/P/1999 s-a dispus trimiterea în judecată a apelantului reclamant pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (4) C. pen., art. 262 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., alături de alte 3 persoane, dosarul penal fiind strămutat la Tribunalul Gorj la 18 februarie 2003 de Curtea Supremă de Justiţie.
Prin sentinţa penală nr. 489 din 23 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosar nr. 1131/2003, s-a dispus achitarea reclamantului apelant pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25 raportat la art. 217 alin. (4), în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar pentru infracţiunea prevăzută de art. 262 C. pen., în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., reţinându-se totodată că a fost arestat în perioada 21 decembrie 2000 - 29 decembrie 2000, deci 7 zile. Această sentinţă a fost păstrată prin respingerea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, prin Decizia penală nr. 279 din 2 iunie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Art. 504 C. proc. pen., în alin. (1) stabileşte că, persoana ce a fost condamnată definitiv, are dreptul la repararea pagubei suferite din partea statului, dacă în urma rejudecării s-a pronunţat o hotărâre de achitare definitivă, iar alin. (2) stabileşte că are dreptul la repararea pagubei şi persoana care în cursul urmăririi penale a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Alin. (3) din art. 504 C. proc. pen. prevede că, privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţa procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j), ori, prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j).
Conform celor expuse mai sus, măsura arestării preventive a fost revocată prin hotărâre a instanţei - Tribunalul Bihor, mai mult, s-a dispus achitarea sa pentru infracţiunile raportat la care a fost trimis în judecată, în mod corect faţă de acest aspect instanţa de fond a reţinut incidenţa art. 505 alin. (3) C. proc. pen., Criticile apelantei D.G.F.P. Bihor fiind astfel nefondate. Situaţiile expuse de această apelantă se referă la alte aspecte, la cele de încetare a urmării penale, a neincidenţei în speţă.
Măsura arestării preventive pentru 31 de zile a fost apreciată ca fiind nelegală, în primul rând pentru că depăşea termenul maxim de 30 de zile, iar pe de altă parte, probele au fost apreciate ca fiind insuficiente astfel că, pentru cele 7 zile în care reclamantul a fost arestat nelegal erau, sunt aplicabile dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., mai mult, s-a dispus achitarea sa de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Art. 3 din art. 504 C. proc. pen. prevede mai multe situaţii din care cea de achitare printr-o hotărâre a instanţei, definitive - cazul de faţă, fără a se indica în baza cărei litere din art. 10 C. proc. pen., prevăzându-se totodată şi situaţiile în care s-a pronunţat o hotărâre definitivă de încetare a procesului penal în baza art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen. Ca urmare, pentru a face incidente dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. se impune existenţa unei hotărâri de achitare - ce în speţă există, sau de încetare a procesului penal în baza art. 10 alin. (1) lit. j), fiind deci două situaţii juridice diferite raportat la care se face de către apelant o confuzie între achitare şi încetare a procesului penal.
Art. 505 C. proc. pen. prevede că, la stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării de libertate, a restrângerii de libertate suportată, a consecinţelor produse asupra persoanei ori familiei celui privat de libertate, ori a cărei libertate a fost restrânsă, reparaţie ce constă în plata unei sume de bani sau constituirea unei rente viagere, reparaţie suportată de stat prin M.F.P.
Nu există însă o dispoziţie legală internă sau internaţională care să precizeze modul de calcul, câtimea despăgubirilor ce se impun a fi acordate în această materie, o limită minimă sau maximă, însă, instanţele au obligaţia de-a proceda la o apreciere în funcţie de probele administrate, tocmai pentru a nu se ajunge la o situaţie excesivă a acordării unor sume foarte mari comparativ cu consecinţele produse asupra persoanei ori familiei acestuia.
Din analiza dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen., se reţine caracterul civil al dreptului la reparaţie - fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. (art. 998 C. civ. - Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa, art. 1000 C. civ. alin. (1) - suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră) prevederi ce nu fac distincţie între prejudiciul material şi cel moral.
Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Judeţului Bihor - filele 18-23 dosar fond, a concluzionat că apelantul reclamant prezintă multiple afecţiuni cronice interesând sistemul nervos şi alte organe, cea mai mare parte din afecţiunile enumerate fiind anterioare date reţinerii arestării, încă din 1998, iar în decembrie 1999 avea deja diagnosticul de hemipareză dreaptă, insuficienţă circulatorie vertebro-bazilară, cardiopatie ischemică dureroasă şi angină pectorală de efort. Chiar înainte de reţinere, în 5 decembrie 2000 prezenta hemipareză dreaptă, ictus ischemic vertebro-bazilar, parapareză spastică, crize comiţiale cu caracter temporal.
A mai concluzionat raportul că, perioada de reţinere a fost defavorabil evoluţiei afecţiunilor pe care le prezenta, dar aceasta a fost o perioadă scurtă, astfel că, nu se poate preciza cu certitudine că a suferit afecţiuni în urma procedurilor judiciare, desfăşurate cu privire la acesta, nu se poate face un raport de cauzalitate între procedura judiciară şi afecţiunile acestuia.
Ca urmare, din cele expuse reiese faptul că apelantul reclamant suferea de bolile susmenţionate, anterior reţinerii, arestării sale, însă acestea au fost agravate de procedurile judiciare, fără însă a se putea reţine că se impune acordarea unei rente viagere pentru starea de sănătate anterioară.
Nu reiese faptul că în prezent apelantul nu poate să presteze o activitate ce să-i aducă venituri materiale şi nici că starea sa de sănătate în acest sens este o consecinţă a procedurilor judiciare la care a fost supus, criticile în acest sens fiind nefondate.
Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, arestarea, inculparea reclamantului pe nedrept i-a cauzat atât acestuia cât şi familiei, suferinţe morale şi pe plan social, profesional, valori ce definesc personalitatea umană, mai mult, a fost nevoit să consulte mai mulţi medici de specialitate datorită agravării sănătăţii sale, inclusiv în Italia - la Firencze în 3 mai 2004, - fila 45 dosar fond, la Cluj în 4 octombrie 2002 - fila 41, fila 51, având stări depresive asociate cu idei suicidare, crize de pierdere a cunoştinţei necesitând însoţitor. Aceste aspecte medicale sunt anterioare efectuării raportului de expertiză susmenţionat şi nu confirmă necesitarea acordării unei rente şi nici că ar exista un raport cauzal între starea sănătăţii şi procedurile judiciare la care a fost supus, aspecte ce au putut doar determina doar evoluţia afecţiunilor.
Faptul că i s-a produs prejudicii morale reclamantului reiese nu doar din cele expuse pe plan medical ci şi din copiile Z.C., J.B., E.Z., B., - filele 34-45 dosar fond, conform cărora acesta a fost supus unei presiuni mediatice datorită procedurilor judiciare îndreptate împotriva sa, fiind catalogat ca părtaş la ucidere, mafiot, criminal. Aceste aspecte nu pot fi calificate decât de natură a aduce suferinţe pe plan psihic şi fizic reclamantului, imaginea sa a fost grav afectată, prejudiciu ce necesită a fi reparat conform art. 504 - 505 C. proc. pen.
Sigur că, astfel cum s-a arătat mai sus, nu se poate cuantifica în bani prejudiciul suferit, însă, instanţele au dreptul şi obligaţia de a aprecia ce sumă ar fi echitabilă a acoperi într-o anumită măsură suferinţele pricinuite, fără ca prin aceasta să se ajungă la o îmbogăţire nejustificată, dar, nici să le acorde într-o sumă excesivă sau derizorie. Orice probă ce ar fi fost administrată nu ar fi fost în măsură să determine o valoare echitabilă, de stabilire a întinderii prejudiciului, astfel că, instanţa de apel, raportat la practica constantă în materie - cauza Tărău/Statului Român - Decizia civilă nr. 40 din 3 martie 2009 şi a celei a C.E.D.O., raportat şi la faptul că durata procedurii judiciare de peste 5 ani (1999-2005) a încălcat dreptul la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 6 al C.E.D.O., va avea în vedere câtimea despăgubirilor acordate anterior în cauză similară (durata arestării în cauza Tărău/Statului Român a fost de 2 zile, cea a procedurilor peste 5 ani, daunele morale acordate fiind doar de 20.000 RON). De altfel, în cauzele Dima/României, Guţă/României, Gheorghe Ştefan/României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constatând încălcarea art. 6 al C.E.D.O. a acordat daune doar în valoarea cuprinsă între 2.000 euro - 3000 euro, iar în altele până la 5000 euro.
Suma de 30.000 euro acordată reclamantului cu titlu de daune morale, raportat la durata arestării - 7 zile - durata procedurilor - peste 5 ani de zile, la trauma psihică, fizică suferită, imaginea publică creată în mass-media, faţă de cele expuse se apreciază ca fiind excesivă, criticile apelanţilor pârâţi fiind fondate.
Mai mult, prin faptul că reclamantul a fost achitat de instanţă în urma judecării cauzei sale, acest aspect reprezintă în sine o reparaţie într-o anumită măsură a prejudiciului moral suferit însă, nu este suficient pentru a-i retrage calitatea de victimă prin încălcarea atât a art. 6 al C.E.D.O. cât şi a art. 5 respectiv a art. 504 C. proc. pen., astfel că, instanţa de apel consideră că suma de 20.000 RON este suficientă a fi acordată cu titlu de daune morale, sens în care se impune reducerea celor acordate de instanţa de fond.
Referitor la cheltuielile de judecată ocazionate de procedurile judiciare anterioare achitării în valoare de 10.000 euro, din analiza dosarului de fond, nu se poate reţine că s-ar fi făcut dovada ocazionării acestora şi nici a altora în această fază procesuală, proba în acest sens îi revenea conform art. 1169 C. civ. - cel ce face o propunere înaintea judecăţii, trebuie să o dovedească, astfel că, orice critici în acest sens apar ca fiind nefondate.
Luând în considerare toate cele expuse, fiind aplicabile dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel va admite ca fondate apelurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor în reprezentarea M.F.P. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, va respinge ca nefondat apelul declarat de G.C. şi în consecinţă:
Va schimba în parte sentinţa în sensul că va reduce cuantumul daunelor morale acordate de la suma de 30.000 euro la 20.000 RON în sarcina Statului Român prin M.F.P.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei ca fiind legale şi temeinice, constatând totodată că apelanţii pârâţi nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 131/ A din 8 octombrie 2009 Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant G.C. - împotriva sentinţei civile nr. 361/ C din 19 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bihor.
A admis ca fondat apelul civil declarat de apelantul Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor Oradea, în reprezentarea Statului Român - M.F.P. Bucureşti, şi apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu G.C. împotriva sentinţei civile nr. 361/C din 19 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Reduce cuantumul daunelor morale acordate reclamantului G.C. în sarcina Statului Român prin M.F.P., de la 30.000 euro la 20.000 RON.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat în termen legal recursuri la data de 5 noiembrie 2009 Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor şi la 9 noiembrie 2009 G.C. prin care au criticat-o sub următoarele aspecte.
I. Recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor:
În fapt, prin acţiunea promovata de către reclamantul G.C. în contradictoriu cu Statul Roman, reprezentat prin M.F.P., se solicita obligarea Statului Roman la plata sumei de 2.000.000 euro şi a unei rente viagere de 5000 euro/lună reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a arestării acestuia.
Parchetul de pe langă Tribunalul Bihor, prin Ordonanţa din 22 decembrie 2000 dată în Dosar nr. 471/P/1999 a dispus arestarea preventiva a reclamantului G.C. începând cu data de 22 decembrie 2000 până la 21 ianuarie 2001 pentru comiterea infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi nedenunţarea infracţiunii.
Tribunalul Bihor, prin Decizia penala nr. 403/R/2000 din 29 decembrie 2000 a dispus revocarea arestării preventive şi punerea reclamantului în libertate.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 09 iulie 2002, reclamantul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de distrugere şi nedenunţare a infracţiunii, în urma judecării fiind achitat de Tribunalul Gorj prin sentinţa penală nr. 489 din 23 decembrie 2003, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen., sentinţa fiind menţinută de Curtea de Apel Craiova prin Decizia penala nr. 279 din 02 iunie 2004 si apoi de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie prin Decizia penala nr. 1714 din 10 martie 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 361/C/2008 a fost admisă în parte acţiunea formulată de G.C. şi a fost obligat Statul Român prin M.F.P. la plata sumei de 30.000 euro reprezentând daune morale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât M.F.P., Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor cât şi G.C.
Prin Decizia civilă nr. 131/2009 - pronunţată de Curtea de Apel Oradea în data de 08 octombrie 2009 a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant G.C. si a fost a admis în parte apelul declarat de M.F.P. pentru Statul Român.
În drept, art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ.
Decizia nr. 131/2009 - pronunţată de Curtea de Apel Oradea în data de 08 octombrie 2009 este criticabilă sub următoarele aspecte:
1. Potrivit Ordonanţei din Dosar nr. 471/P/1999 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, reclamantul a avut mandat de arestare preventivă pe perioada 22 decembrie 2000 până la 21 ianuarie 2001, dar prin Decizia penala nr. 403/R/2000 din 29 decembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Bihor s-a dispus revocarea arestării preventive şi punerea reclamantului în libertate.
Prin urmare durata arestării preventive a reclamantului a fost de 7 zile.
Potrivit art. 504 pct. 1 C. proc. pen. „persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.
Pct. 2 al art. 504 C. proc. pen., prevede ca: „are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal", însă doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute în cuprinsul pct. 3, unde se arată în mod indubitabil faptul că, pentru a se putea prevala de dispoziţiile pct. 2, „privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţa procurorului de revocare a măsurii privative de libertate, prin ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j)."
Ori, aşa cum rezultă din cuprinsul sentinţei penale nr. 489 din 23 decembrie 2003, sentinţa menţinută de Curtea de Apel Craiova prin Decizia penala nr. 279 din 02 iunie 2004 şi apoi de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie prin Decizia penală nr. 1714 din 10 martie 2005 reclamantul a fost achitat în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar procesul nu a încetat în temeiul art. 10 alin. (1) lit. j). condiţie cerută în mod expres de prevederile art. 504 pct. 3 C. proc. pen. pentru a putea beneficia de măsuri reparatorii din partea Statului Roman. Astfel, prin urmare considerăm că reclamantul nu se putea prevala de dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. întrucât documentele pe care se întemeiază acţiunea nu constituie un mijloc de probă în sensul celor cerute în mod imperativ de lege, iar instanţa de fond şi cea de apel ar fi trebuit să constate inadmisibilitatea acestei acţiuni.
În acest sens, anexăm Decizia civila nr. 8372 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie.
2. Referitor la cuantumul sumei solicitate denumite generic „prejudiciu" se impune nu doar o apreciere globală, subiectivă a sumei ce considera că se cuvine a fi plătită de Statul Roman, ci şi precizarea cuantumului reprezentat de prejudiciul moral suferit şi mai ales dovada acestora (care lipseşte cu desăvârşire).
În absenta unor astfel de dovezi şi dat fiind faptul că prevederile art. 504 C. proc. pen. nu conţin referiri la modul în care se realizează repararea, aplicabile fiind doar dispoziţiile C. civ. apreciem că principiul reparării integrale a pagubei impiedica acordarea, cu titlu de despăgubiri a unor sume mari de bani, nejustificate în raport cu întinderea prejudiciului real suferit, instituţia răspunderii delictuale neputându-se transforma într-un izvor de îmbogăţire fără just temei a celor ce pretind dezdăunări în temeiul reglementarilor amintite.
În acest sens rugam onorata instanţa de recurs să aibă în vedere practica constantă a instanţei supreme, care a apreciat că prejudiciul moral se stabileşte prin apreciere, dar nu o apreciere de ordin general, ci avându-se în vedere criterii rezultând din cazul concret dedus judecaţii, bazat pe probe.
Pentru ca instanţa sa poată aplica aceste criterii apare însă necesar ca cel ce pretinde acordarea de despăgubiri să producă un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituţie, i-au fost afectate şi pe cale de consecinţă să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul. Or, din chiar raportul de expertiză medico - legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Judeţului Bihor rezultă că „nu se poate face un raport de cauzalitate între procedura judiciară şi afecţiunile acestuia".
În concluzie, pentru toate acestea, solicităm Onoratei Instanţe să admită recursul şi să modifice în totalitate Decizia recurată în sensul admiterii în totalitate a apelului declarat de M.F.P. pentru Statul Român cu consecinţa respingerii acţiunii promovate de către reclamantul - intimat G.C.
Solicităm judecarea cauzei şi în absenţa noastră de la dezbateri conform dispoziţiilor art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
II. Recursul declarat de G.C.:
În fapt, subsemnatul am fost arestat în mod nelegal în perioada 21 decembrie 2000 - 29 decembrie 2000.
Dovedindu-se nevinovăţia subsemnatului, în urma unor procese ce s-au derulat pe o perioadă de cca. 5 ani, subsemnatul m-am îndreptat cu acţiune în repararea prejudiciului cauzat de eroare judiciară împotriva M.F.P., respectiv M.P.
Apreciez că faţă de durata urmăririi penale, precum şi a proceselor purtate la mai multe instanţe din ţară se impune majorarea sumei acordate de Tribunalul Bihor (30.000 euro) în sensul solicitat de subsemnatul, nicidecum diminuarea acesteia.
Criteriile de individualizare în acordarea acestui tip de despăgubiri trebuie să rezoneze cu prevederile C.E.D.O. şi să urmărească o satisfacere echitabilă şi rezonabilă a prejudiciilor suferite, de altfel, ireparabile în integralitatea lor.
Mai mult, subsemnatul, urmare a arestării nelegale, pe lângă mediatizarea cazului, cu consecinţe nefaste faţă de mine, familie, rude şi prieteni, am avut de suferit dezechilibre de ordin psihic, fiind imperios necesar să urmez tratamente de specialitate.
Astfel, din lecturarea raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, întocmit de S.M.L. Bihor, filele 18-23 dosar fond, rezultă că reclamantul, anterior reţinerii/arestării, suferea de mai multe boli fizice şi nicidecum de boli psihice.
Instanţa de apel reţine că aceste boli psihice au fost agravate de procedurile judiciare, dar nu se impune acordarea unei rente viagere pentru starea de sănătate anterioară.
Se observă că reclamantul, după data punerii în libertate, 29 decembrie 2000, a avut numeroase internări la spitale sau clinici psihiatrice din ţară şi străinătate. După această dată, reclamantul a fost diagnosticat cu diverse boli psihice, începând cu internarea din 08 ianuarie 2001 - 07 februarie 2001, apoi 09 februarie 2001 - 26 februarie 2001, 21 martie 2001 - 10 mai 2001, unde pentru prima dată apare diagnosticul epilepsie, psihoză acută de stress, etc; 11 februarie 2002 - 19 aprilie 2002, cu diagnostic episod psihotic cu idei suicidare, epilepsie, etc, în aceste internări fiind descrise simptome psihice de intensitate psihotică, idei delirante de urmărire, halucinaţii vizuale şi auditive; în 05 septembrie 2002 a fost internat la Clinica de Psihiatrie Cluj cu recomandarea de a evita permanent stress-ul şi situaţiile psihotraumatizante majore; dintr-un referat semnat de doctorul A., nedatat, dar se referă la anul 2001, iar nu la perioada 1999 - 2000, cum se reţine în Expertiză, deoarece se ia ca şi calcul vârsta reclamantului indicată în acest Referat, anume 48 de ani, or reclamantul, fiind născut în 1953 şi având vârsta de 48 de ani la data consultului, este evident că aceasta se întâmpla în anul 2001 iar nu 2000; examinări psihologice în 16 august 2001, în 21 mai 2004, de unde rezultă existenţa unor idei delirante de tip persecutor, asociate cu halucinaţii auditive, voci ameninţătoare, deseori asociate cu frica puternică de persoane care reprezintă autoritatea, insomnii cauzate de halucinaţii, care-i creează oboseală cronică şi imposibilitatea efectuării activităţilor zilnice.
Reclamantul a fost pacientul medicului psihiatru Jeican în perioada 2001 - 2003, cu tulburări depresive persistente, cu idei suicidare, prezentând crize de pierdere a cunoştinţei, pe care le avea şi atunci, iar datorită tulburărilor psihice nu putea să presteze o activitate eficientă.
Reclamantul a avut internări la clinici de psihiatrie din Italia în cursul anului 2004, evidenţiindu-se tulburări ale gândirii în sens persecutoriu, epilepsie, etc, afecţiuni care sunt agravate de patologia bolilor fizice anterioare. În orice caz, rezultă foarte clar faptul că reclamantul este pacientul care trebuie să urmeze schema terapeutică atent şi continuu.
Rezultă că toate aceste boli psihice au apărut după o reţinere şi arestare a reclamantului de 9 zile (21 decembrie 2000 2decembrie 2000), iar nu 7 zile, cum greşit au reţinut instanţele de fond şi apel, iar în perioada acestor internări, reclamantul avea în desfăşurare procedurile judiciare la Tribunalul Bihor, Tribunalul Gorj, Curtea de Apel Craiova şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv pe o perioadă de 5 ani de zile, hotărârea de achitarea rămânând definitivă în 10 martie 2005, astfel că aceste boli psihice s-au agravat şi datorită stress-ului continuu în această perioadă, fiind evident că acesta nu era apt să desfăşoare activităţile zilnice fireşti, fără a vorbi de cele din care să realizeze venituri.
Instanţa de apel a raportat cuantumul despăgubirilor de 20.000 RON pentru reclamant la alte cauze, dar considerăm că nu se poate face o analogie între aceste cazuri şi cel al reclamantului. Este evident, şi acest lucru nu s-a putut dovedi cu acte, sumele imense cheltuite cu internările reclamantului, plus şedinţele de terapie la psiholog, în Cluj, Italia, medicamente, timpul acordat de soţie, în toată această perioadă, pentru deplasări, internări, vizite.
Considerăm că hotărârile instanţelor de fond şi apel sunt netemeinice în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, neputând repara într-o proporţie cât-de-cât rezonabilă prejudiciul moral şi fizic suferit, întrucât aceste boli psihice subzista, fiind necesară şi stabilirea unei rente.
Astfel, rog a se ţine seama de cele arătate mai-sus, de cheltuielile ocazionate şi de desfăşurarea procesului penal în cei 5 ani, onorariu avocaţial, transport la instanţe.
Reţinerea de către instanţa de apel a faptului că întrucât reclamantul a fost achitat în urma judecării cauzei sale, aceasta reprezintă în sine o reparaţie într-o anumită măsură a prejudiciului moral suferit, trebuie înlăturat şi evaluat acest aşa-zis caracter reparator, vinovat de provocarea acestui proces nefiind reclamantul, ci, dimpotrivă, organele de urmărire penală care, datorită neglijenţei sau neştiinţei în exercitarea profesiei au început urmărirea penală pentru două fapte pentru care reclamantul a fost achitat, au dispus reţinerea şi arestarea, mai mult, au dispus trimiterea în judecată a reclamantului, şi au exercitat, fără nicio raţiune şi analiză corectă a probelor, toate căile de atac posibile, cerând condamnarea acestuia la o pedeapsă privativă de libertate.
Apreciem că pe această cale nu se urmăreşte o îmbogăţire fără just temei, dimpotrivă, cu atât mai mult cu cât nici un magistrat nu are cum să constate ex propriis sensibus consecinţele şi repercusiunile unei proceduri judiciare nelegale, cu efecte pentru întreaga viaţă, trebuie să individualizeze just pretenţiile, practica judiciară naţională şi internaţională constituind un îndreptar în acest sens.
Astfel, omul de afaceri O.T. a declarat ca va cere statului român, pe care l-a chemat în judecată la C.E.D.O., câte un milion de euro pentru fiecare zi petrecută în arest, din data de 3 martie şi până la momentul eliberării sale, joi după-amiaza, motivând că i-au fost încălcate dreptul la libertate şi siguranţă, prevăzute de art. 5 al C.E.D.O.
În S.U.A. s-au acordat despăgubiri de 7,7 milioane de dolari pentru o arestare eronată.
O femeie arestată în mod eronat de către politia din Chicago a obţinut o recompensa de 7,7 milioane de dolari.
Adrian Tărău a fost despăgubit pentru celebra „arestare de vineri seara".
Magistraţii Tribunalului Bihor au admis, miercuri, în parte, cererea înaintată de omul de afaceri A.T. pentru repararea prejudiciilor provocate de arestarea sa din 2001 de către procurorul A.L., a anunţat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor, D.S.
A.T. a formulat cererea de reparare a prejudiciilor provocate de eroarea judiciară în noiembrie 2007, solicitând despăgubiri de 50 de miliarde de lei. După un an de procese şi două săptămâni de deliberări, statul român a fost obligat de un complet al Tribunalului Bihor la plata a 50.000 de lei cu titlu de daune morale şi 1190 de lei cheltuieli civile.
În ceea ce priveşte daunele morale Instanţa Supremă a avut în vedere că la stabilirea cuantumului acestora trebuie să se ţină seama de consecinţele arestării preventive, de vătămările cauzate reclamantului atât de arestare cât şi intentarea procesului penal în legătură cu serviciul său, de vătămările onoarei, demnităţii, a creditului moral şi poziţiei sociale pe care cel în cauză a avut-o anterior.
În această materie operează principiul reparaţiei integrale care guvernează răspunderea civilă delictuală, astfel că în raport cu cele hotărâte prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie, la care s-a făcut referire, urmează a se aprecia cuantumul pagubei morale la valoarea solicitată de 1 miliard de lei, sens în care se va modifica Decizia recurată, prin admiterea recursurilor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că pretenţiile formulate nu se pot limita la perioada strictă a arestării, ci ele se întind şi pe perioada următoare, considerente ce vin în susţinerea cererii subsemnatului de acordare a rentei viagere.
În final, apreciem că acordarea daunelor de către instanţele de fond şi apel avându-se în vedere numai perioada de 7 zile, reţinută eronat, iar nu 9 zile, tocmai în perioada Sărbătorilor de iarnă (Crăciun, Anul Nou), cât şi excluderea urmărilor arestării, derulării procedurilor judiciare pe parcursul a 5 ani, cu toate consecinţele rezultante în mod negativ şi nefaste pentru sănătatea reclamantului, echilibrul său psiho-emoţional, deteriorarea raporturilor de familiei, cheltuielile ce s-au dovedit necesare pentru sănătatea reclamantului până în prezent, nu acoperă nici pe departe prejudiciile materiale şi morale suferite de reclamant, sens în care vă solicităm a binevoi să admiteţi recursul astfel cum a fost formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul G.C. şi de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Bihor împotriva Deciziei nr. 131/ A din 8 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 285/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2160/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
