ICCJ. Decizia nr. 2192/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2192
Dosar nr. 2010/2003
Şedinţa publică din 16 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 mai 2002 pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. 3845, reclamanta Casa Judeţeană de Pensii Brăila în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Brăila a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să desfiinţeze Decizia nr. 138 din 11 aprilie 2002 emisă de către pârâtă şi să dispună restituirea în natură a imobilului situat în Brăila.
La data de 16 septembrie 2002, pârâta a formulat o cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea dreptului său de retenţie asupra imobilului în litigiu şi asigurarea reclamantei la plata sumei de 3.750.738.264 lei reprezentând cheltuieli de administrare a imobilului;
Tribunalul Brăila prin sentinţa civilă nr. 341 din 19 septembrie 2002, a admis acţiunea formulată de către reclamantă, a desfiinţat Decizia nr. 138 din 11 aprilie 2002 emisă de către pârâtă, şi a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Brăila, către reclamantă.
A disjuns cererea reconvenţională, dispunând judecarea separată a acesteia, fixând termen la data de 23 octombrie 2002.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că reclamanta a făcut dovada că este succesoarea în drepturi a proprietarei imobilului, această calitate fiindu-i recunoscută prin lege, art. 174 alin. (4), lit. a) din Legea nr. 19/2000 modificată prin Legea nr. 338/2002.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională a reţinut că aceasta a fost formulată tardiv şi faţă de apelurile reclamantei de a se soluţiona împreună cu acţiunea principală conform art. 120 alin. (2) C. proc. civ., a dispus disjungerea.
Curtea de apel Galaţi prin Decizia civilă nr. 2/A din 10 ianuarie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de către pârâtă, constatând că reclamanta a făcut dovada că este succesoarea în drepturi a proprietarei imobilului astfel cum, reţinuse temeinic de către instanţa de fond.
Împotriva acestei hotărâri a instanţei de apel a declarat recurs pârâta invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare al său respectiv a faptului că reclamanta nu îndeplinea calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificată şi completată prin OUG nr. 184/2002 şi totodată a reţinut că prevederile Legii nr. 338/2002 intrată în vigoare la data de 25 iunie 2002 ulterior înregistrării acţiunii, sunt aplicabile în speţă.
Se susţine de asemenea că s-a făcut o aplicare greşită a legii deoarece imobilul în litigiu nu se încadrează în dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât nu a fost naţionalizat prin Legea nr. 119/1948.
Se mai arată de către recurentă că acţiunea reclamantei era inadmisibilă pentru că instanţele nu aveau competenţa să dispună restituirea în natură a imobilului, aceasta putând fi efectuată numai prin hotărâre de guvern.
Recursul este nefondat.
Referitor la susţinerea recurentei că prin completarea art. 3 din Legea nr. 10/2001 cu alin. (2) prin OUG nr. 184/2002 unde se prevede că „Ministerele, celelalte instituţii publice ale statului nu au calitatea de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul prezentei legi", reclamanta nu ar avea calitate procesual activă, urmează a constata că nu este fondată.
Astfel este de reţinut că această completare şi modificare a Legii nr. 10/2001 prin OUG nr. 184 a intrat în vigoare la data de 12 decembrie 2002, deci ulterior înregistrării acţiunii reclamantei – 15 mai 2002 – deci nu se aplică în prezenta cauză, conform principiului neretroactivităţii legilor.
Totodată este de reţinut că prevederile alin. (4) al art. 174 din Legea nr. 19/200 (modificată şi completată prin OUG nr. 49/2001) arată că „CNPAS şi casele teritoriale de pensii au obligaţia şi dreptul să revendice bunurile imobile care au aparţinut asigurărilor sociale" şi că CNPAS se consideră urmaşul de drept al Casei Centrale a Asigurărilor Sociale.
În aceste dispoziţii se mai arată că acţiunile pentru neîntregirea patrimoniului se pot face „şi de casele teritoriale de pensii în a căror rază teritorială se află bunurile" şi că „toate demersurile făcute până în prezent ... sunt valabile în faţa instanţelor judecătoreşti".
De menţionat că aceste prevederi sunt anterioare înregistrării cererii reclamantei Legea nr. 19/2000 şi OUG nr. 49/2001.
Faptul că Legea nr. 338 privind aprobarea OUG nr. 49/2001 a intrat în vigoare la data de 25 iunie 2002 nu are relevanţă în cauză întrucât ordonanţa care a fost aprobată îşi producea efecte de la data apariţiei ei.
În consecinţă reclamanta a făcut dovada că este succesoarea în drepturi a proprietarei imobilului (dovada proprietăţii acesteia fiind contractul de vânzare cumpărare nr. 4359 din 27 august 1935 deci fiind vorba de o succesiune legală, stabilită prin dispoziţiile art. 174 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 cu modificările ulterioare, are calitatea procesual activă să formuleze acţiunea.
Această acţiune, după cum s-a arătat mai înainte, se face în baza prevederilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, deci este o acţiune admisibilă.
De menţionat că instanţa de apel în mod legal şi temeinic cu o amplă motivare a înlăturat ca fiind netemeinice susţinerile făcute de către pârâta în acelaşi sens ca cele făcute în recurs.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat întrucât nici una din criticile formulate nu este întemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Brăila împotriva deciziei civile nr. 21 A din 10 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 1540/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1977/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
