ICCJ. Decizia nr. 1977/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1977

Dosar nr. 5196/1/2009

Şedinţa publică din 23 martie 2010

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la 15 iunie 2009, revizuenta P.Z., prin mandatar P.F., a solicitat să se dispună revizuirea deciziei nr. 2553 din 15 aprilie 2008 pronunţată de această instanţă în dosarul nr. 26776/1/2005.

În motivarea cererii, revizuenta a susţinut că, prin pronunţarea deciziei atacate, instanţa de recurs a săvârşit o eroare materială, constând în reţinerea ca nedovedit a dreptului de proprietate asupra terenului din Iaşi, cum greşit a indicat prin notificarea sa.

Cererea de revizuire nu a fost motivată în drept.

La 22 martie 2010 a formulat cerere de intervenţie numitul Munteanu Dumitru, cerere respinsă de curte ca inadmisibilă, raportat la dispoziţiile art. 51 C. proc. civ., din interpretarea cărora rezultă că o cerere de intervenţie, principală sau, după caz, accesorie, poate fi făcută numai pe parcursul desfăşurării procesului civil început prin introducerea acţiunii şi încheiat prin pronunţarea unei hotărâri irevocabile, ca act final prin care se soluţionează litigiul şi nu şi în calea extraordinară de atac a revizuirii, în cadrul căreia se cercetează existenţa unor aspecte pe care legiuitorul le-a considerat ca fiind de natură să conducă la retractarea hotărârii, numai în raport cu părţile.

Examinând cererea de revizuire, Curtea va constata că aceasta este inadmisibilă raportat la dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, prin Decizia a cărei revizuire s-a solicitat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în majoritate, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.Z. împotriva deciziei nr. 328 din 27 mai 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri pronunţate de instanţa de recurs legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât ce reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea care fusese aleasă până în acel moment.

O astfel de ipoteză nu se regăseşte în situaţia în care instanţa respinge recursul, această soluţie neconstituind o evocare a fondului.

În consecinţă, Curtea va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta P.Z. împotriva deciziei nr. 2553 din 15 aprilie 2008 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de P.Z. împotriva deciziei nr. 2553 din 15 aprilie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1977/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs