ICCJ. Decizia nr. 2218/2010. Civil. Marcă. Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2218/2010

Dosar nr. 18158/3/2007

Şedinţa publică din 13 aprilie 2010

Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 18158/3/2007, reclamanta L.S.I. SPA a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC H.H.R.I.I. SRL şi pârâtul O.S.I.M., anularea certificatului de înregistrare a mărcii aparţinând pârâtei, obligarea O.S.I.M. la a radia înregistrarea din Registrul Naţional al Mărcilor şi la publicarea hotărârii judecătoreşti în Buletinul Oficial de Proprietate Internaţională, interzicerea folosirii de către pârâtă a semnului identic sau similar cu Mărcile L., în special în aplicarea sa pe produse sau ambalaje, importul sau exportul produselor sub acest semn, utilizarea sa pe documente sau pentru publicitate.

În motivarea cererii s-a arătat că, la data de 14 martie 2003 pârâta a înregistrat la O.S.I.M. marca figurativă ce face obiectul prezentei cereri, obţinând certificatul de înregistrare a mărcii. Ca urmare a acestei înregistrări, pârâta a început să utilizeze marca în activitatea sa comercială, aplicând-o pe produsele sale şi folosindu-se de aceasta în documentele sale.

Mărcile L. aparţinând reclamantei și au fost înregistrate la nivel internaţional la Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale. Produsele purtând mărcile originale L. au fost introduse pe piaţa internă din anul 1994, până în prezent, dobândind notorietate pe sectorul de piaţă relevant. în virtutea Angajamentului de la Madrid şi Protocolului referitor la Angajament, mărcile L. beneficiază de protecţie pe teritoriul României, fapt atestat de O.S.I.M.

Reclamanta a arătat că mărcile în conflict sunt înregistrate pentru aceeaşi clasă de produse (în conformitate cu clasificarea internaţională de la Nisa): marca pârâtei beneficiază de protecţie pentru clasa 25 de produse (încălţăminte), iar mărcile L. beneficiază de protecţie, pentru produse de îmbrăcăminte sport (referindu-se la produse de încălţăminte). Totodată, mărcile sunt compuse în mod similar, elementul grafic al acestora fiind similar şi constând în două romburi care se intersectează, iar elementul de diferenţă constă în orientarea acestora şi în numărul de spaţii goale din interior (pentru mărcile L. un singur spaţiu, pe când pentru marca pârâtei, două spaţii).

S-a arătat că marca pârâtei este aplicată pe produsele sale în mod identic (în cazul pantofilor sport pe partea exterioară, în laterală, precum şi pe limba pantofului), creându-se astfel un risc ridicat de confuzie, singurul element de diferenţiere constând în adăugarea iniţialelor G.R.N. element care nu beneficiază de protecţie, din motiv că marca înregistrată de pârâtă la O.S.I.M. constă doar în elementul figurativ (grafic) al însemnului. Mai mult, iniţialele G.R.N. apar lângă însemnul figurativ, doar atunci când produsul pe care se aplică este identic (aceleaşi culori, material similar, formă identică), fapt ce demonstrează o vădită rea-credinţă din partea pârâtei, care încearcă în acest mod să eludeze dispoziţiile legale, folosindu-se de marca înregistrată, contrar scopului şi funcţiilor sale aşa cum rezultă ele din lege.

Reclamanta a considerat că marca înregistrată de pârâtă creează un real pericol de confuzie, nu numai prin "deturnarea" unui procent din potenţialii clienţi L. şi îndemnarea acestora de a imaginii şi mărcilor L., prin produse mult inferioare calitativ. S-a mai învederat că regula în materie, pentru stabilirea riscului de confuzie, este compararea elementelor comune celor două mărci, având în vedere nu numai reprezentarea lor grafică, aşa cum au fost înregistrate, dar şi modul în care acestea sunt utilizate (produsele la care se referă şi modul de aplicare pe aceste produse). Prin caracterul distinctiv al unei mărci se înţelege capacitatea semnului de a identifica un obiect cu scopul de a permite consumatorilor să-l recunoască. Caracterul distinctiv nu rezultă însă din semnul în sine, ci din perceperea lui ca atare de către consumatori. Marca se află într-o dublă relaţie, pe de o parte cu produsul, iar pe de ală parte, cu consumatorii şi această relaţie determină validitatea mărcii. Astfel, caracterul distinctiv al unui semn rezultă din aptitudinea sa intrinsecă de a constitui un reper pentru individualitatea unor produse, or marca înregistrată de pârâtă nu prezintă un caracter distinctiv tocmai din cauza scopului ilicit în care este folosită - nu pentru a individualiza produsele sale, ci pentru a le "apropia" de produsele L.

Cu privire la capătul din cerere, în subsidiar, s-a solicitat interzicerea pârâtei să mai folosească semnul în activitatea sa comercială (aplicarea sa pe produse, precum şi pe documentele sale). Având în vedere faptul că înregistrarea unui semn în Registrul Naţional al Mărcilor nu este constitutiv de drepturi de proprietate asupra acesteia, conferind semnului doar protecţie juridică, reclamanta consideră că este necesară şi interzicerea pârâtei de a-l mai folosi, în virtutea protecţiei juridice de care beneficiază mărcile L., enumerate mai sus. Anularea înregistrării la O.S.I.M. nu implică, ca o consecinţă, decăderea pârâtei din dreptul de a se folosi în continuare de semn, aceasta fiind lipsită doar de protecţia oferită de înregistrare.

Condiţiile impuse de art. 35 din Legea 84/1998, pentru a se putea cere interzicerea folosirii unui semn, sunt: ca marca solicitantului să fie înregistrată, fără ca legea să facă distincţia între înregistrarea internaţională şi cea la nivel naţional; ca semnul să fie similar cu marca şi să fie aplicat pe produse similare, fapt ceea ce ar produce un risc de confuzie pentru public, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul. Reclamanta consideră că sunt întrunite cele două condiţii impuse de art. 35 din lege având în vedere că mărcile L. sunt înregistrate la O.M.P.I.; există un real pericol de confuzie a produselor celor două societăţi, aşa cum am demonstrat anterior.

Reclamanta a formulat cerere precizatoare, întemeiată în drept pe disp. art. 132 C. proc. civ., prin care a indicat în concret numerele de înregistrare ale mărcilor proprietatea sa, care sunt lezate de marca proprietatea pârâtei.

Prin sentinţa civilă nr. 1554 din 04 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis în parte cererea, dispunându-se anularea înregistrării mărcii aparţinând pârâtei, precum şi interzicerea pârâtei de a folosi în activitatea sa comercială, un semn identic sau similar cu marca „Lotto", în special aplicarea pe produse sau ambalaje, importul sau exportul produselor sub acest semn, utilizarea sa pe documente sau pentru publicitate. Au fost respinse capetele de cerere privind obligarea O.S.I.M. la radierea înregistrării în Registrul Naţional al Mărcilor şi la publicarea hotărârii în B.O.P.I.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtă SC H.H.R.I.I. SRL, apel care a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 270 din 9 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:

Analiza similarităţii mărcilor în conflict a fost corect efectuată de către Tribunal, pentru a se reţine incidenţa dispoziţiilor de anulare a mărcii, prev. de art. 48 alin (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Pentru a putea fi refuzată înregistrarea unei mărci în baza art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiţii: similaritatea cu o marcă protejată anterior, similaritatea/identitatea produselor sau serviciilor cărora marca este destinată a fi aplicată; riscul de confuzie pentru public, incluzând şi riscul de asociere cu o marcă anterioară.

Mărcile se găsesc în situaţia de similaritate când, fără a fi identice, se aseamănă între ele, prin elemente comune. Mărcile se analizează potrivit criteriilor specifice pentru fiecare din elementele verbale şi figurative, iar după analiza elementelor detaşate, se stabilesc asemănările în funcţie de ansamblul mărcilor.

Mărcile reclamantei, anterior înregistrate şi actualmente opuse, sunt mărci combinate, cu element figurativ în asociere cu elementul verbal L., iar marca pârâtei este o marcă figurativă.

Analizând asemănările în funcţie de ansamblul mărcilor astfel cum au fost înregistrate, Curtea a reţinut că elementul figurativ este dominant, iar elementele de diferenţiere nu sunt de natură a conferi distinctivitate, astfel: din punct de vedere conceptual, mărcile în conflict reprezintă redarea stilizată a unor figuri geometrice, rezultând din combinarea pe contur a două romburi (paralelograme); din punct de vedere vizual, mărcile în conflict nu au un element de diferenţiere atât de puternic, încât să atenueze ori să înlăture asemănarea, deoarece figura/figurile geometrice de dimensiune mai mică din interiorul conturului, au laturi paralele cu acesta, contribuind astfel la impresia de asemănare a desenului.

Similaritatea produselor cărora mărcile le sunt destinate, urmează a fi apreciată în concret, constatându-se suprapunerea între mărcile comparate, pentru produse ce fac parte din clasa 25 de produse (încălţăminte), conform Clasificării Internaţionale de la Nisa.

În aprecierea riscului de confuzie pentru public, incluzând şi riscul de asociere cu o marcă anterioară, Curtea va ţine seama că elementul de bază din conţinutul mărcilor este identic sub aspect conceptual, respectiv similar din punct de vedere vizual, astfel că produsele pot fi atribuite de cumpărător aceleiaşi origini, deci pot fi privite ca având o provenienţă comună (riscul de confuzie directă) ori, deşi cumpărătorul este conştient ca cele două produse provin din două surse diferite, consideră că între cele două există legături juridice, financiare, tehnice sau economice (riscul de confuzie indirectă). Diferit de acestea, în riscul de asociere, cumpărătorul îşi aminteşte de marca anterioară, dar nu ajunge la o confuzie cu privire la provenienţa bunurilor.

Curtea a reţinut că mărcile aflate în conflict, nu se diferenţiază semnificativ prin elementele pe care le au în compunere, existând posibilitatea ca un consumator obişnuit, cu o memorie de nivel mediu, rezonabil de bine informat, circumspect şi atent, să nu bănuiască după prima impresie, că marca cu care se confruntă, nu este cea anterioară pe care o cunoaşte.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC H.H.R.I.I. SRL, criticând-o din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.,pentru motivele ce urmează.

În mod eronat s-a apreciat ca mărcile celor doua societăţi sunt compuse în mod similar.

Marca SC H.H.R.I.I. SRL este compusă din două paralelograme a câte a opt laturi concentrice poziţionate pe plan vertical în care se includ alte două paralelograme a câte patru laturi concentrice cu câte trei spatii libere intre ele.

Marca L. se compune dintr-un singur poligon cu laturile îngroşate fără a i se circumscrie alte figuri geometrice.

Din analiza celor două elemente figurative se poate observa în mod evident ca cele două nu au ca element comun decât conturul, un poligon, două, în cazul apelantei, marca recurentei distingându-se în mod evident prin complexitatea desenului geometric.

Instanţa de fond s-a aflat într-o gravă eroare atunci când a apreciat ca mărcile sunt compuse în mod similar fiind reprezentată de doua romburi (rombul este un element geometric compus din patru laturi) diferenţa fiind doar orientarea şi spaţiile libere . Instanţa nu a avut în vedere elementele grafice prezentate în certificatul de înregistrare a mărcii, ci în alte desene, respectiv cele expuse pe facturile fiscale.

Astfel cum s-a arătat şi la fondul cauzei aplicarea unui semn pe facturile fiscale altul decât cel din certificatul de înregistrare a mărcii nu constituie o încălcare a mărcii altui titular deoarece factura fiscală nu este o marfă, iar facturile nu pot crea confuzii în ceea ce priveşte produsele.

În apel s-a solicitat, în cadrul probatoriului, efectuarea unei expertize grafice de specialitate prin care să se determine dacă există similitudine intre mărci de natură să creeze confuzie publicului, probă care a fost respinsă ca nefiind utilă, pertinentă şi concludentă în vederea soluţionării cauzei. Instanţa de apel a apreciat în mod subiectiv că mărcile se aseamănă intre ele prin elemente comune din punct de vedere vizual.

O astfel de apreciere nu se poate realiza în lipsa unei expertize de specialitate care să stabilească în mod concret dacă prezintă un risc de confuzie real, nu prin folosire geometrica.

Mai mult, instanţa de apel nu a avut în vedere ca marca pârâtei nu este aplicată pe produse în mod similar cu cele ale mărcii L. astfel cum a rezultat din planşele foto depuse la dosar, instanţa nu a avut în vedere că legea prevede în mod expres întrunirea a 3 condiţii cumulative pentru a interzice folosirea unui semn.

Astfel, art. 35 din Legea nr. 84/1998 prevede că pentru a se interzice folosirea unui semn trebuie să existe condiţii cumulative : marca să fie înregistrată, semnul să fie similar şi să fie aplicat pe produse similare, fapt care conduce la apariţia unui risc de confuzie pentru public.

Faptul ca societatea pârâtă aplică marca înregistrată pe pantofii sport pe lateral acestora şi pe limba pantofului nu reprezintă un argument forte deoarece toate societăţile care produc pantofi sport aplică marca în mod similar, respectiv pe partea exterioara a pantofului şi pe limbă, orice altă aplicare nefiind vizibilă. Or, scopul unei mărci este tocmai acela de distincţie şi se aplică în mod vizibil, nu pe talpa pantofului.

Decizia recurată a fost dată cu subiectivism având în vedere că asociaţii societăţii sunt cetăţeni chinezi, că multe dintre societăţile cu asociaţi chinezi sunt cunoscute pentru comercializarea unor produse pe care au fost aplicate mărci de notorietate în fals.

Intimata, deşi legal citată, nu a formulat întâmpinare în conformitate cu dispoziţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., invocând însă nulitatea recursului sub aspectul dispoziţiilor art. 306 C. proc. civ.

Excepţia formulată este nefondată câtă vreme criticile formulate, ce vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 84/1998, au fost încadrate de recurent în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

1. Reclamanta este titulara mărcilor combinate, cu element figurativ în asociere cu elementul verbal L. înregistrate la nivel internaţional, având protecţie şi în România; marca pârâtei este o marcă figurativă, astfel cum au fost descrise de inatanţă.

2. Consumatorul mediu avizat compară marca percepută pe un produs cu amintirea avută despre marca anterioară.

În cauza de faţă, mărcile comparate, înregistrate pentru produse ce fac parte din clasa 25 - încălţăminte - reprezintă redarea stilizată a unor figuri geometrice, rezultate din combinarea a două paralelograme.

Aşa cum arată şi recurenta, cele două mărci au drept element comun şi conturul.

În speţă, consumatorul vizualizează două imagini stilizate de figuri geometrice, cu element unificator conturul, sugerând suprapunerea aceloraşi două figuri geometrice, spaţierea şi elementele de interior nefiind frapante pentru a conferi individualitate distinctă celor două mărci.

Aşadar, cum mărcile similare aflate în conflict, nu se diferenţiază semnificativ, existând posibilitatea riscului de confuzie pentru public, incluzând şi riscul de asociere al mărcii recurentei cu marca anterior înregistrată a intimatei, dispoziţiile art. 46 lit. b) şi art. 48 alin. (1) lit. b) din lege au fost corespunzător aplicate, ceea ce determină şi corecta aplicare a dispoziţiilor art. 135 din acelaşi act normativ.

3. Critica referitoare la modalitatea de folosire a mărcii, concretizată prin locul aplicării pe produs, reprezintă o preluare a motivului identic de apel, motiv soluţionat de Curte prin înlăturarea acestui argument cu motivarea că cele arătate ţin de specificul acţiunii în contraface şi nu acţiunii în anulare formulat de reclamantă.

4. Ultima critică „ decizia. a fost dată cu subiectivism pentru că asociaţii. sunt cetăţeni chinezi" vizează încălcarea principiului imparţialităţii judecătorilor şi deci încălcarea dispoziţiilor art. -6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Aserţiunea este pur formală câtă vreme argumentele instanţei de apel s-au conturat strict în analiza similarităţii celor două mărci, a identităţii produselor cărora marca este destinată a fi aplicată precum şi a riscului de confuzie, incluzând şi riscul de asociere cu o marcă anterioară, fără trimiteri ori aluzii etnice.

5. Recurenta apreciază că decizia este nelegală şi pentru că instanţa nu a încuviinţat efectuarea unei expertize de specialitate prin care să se determine similaritatea ori nu a mărcilor aflate în conflict.

Critica vizează o problemă de netemeinicie şi nu de nelegalitate a deciziei, astfel cum dispune art. 304 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs ce permiteau cenzurarea, în anumite condiţii, a modalităţii în care instanţa a dat valoare unor probe ori când nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare ori a unei dovezi administrate, au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005 deci anterior declarării căii de atac la 6 aprilie 2009.

Dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. au fost invocate formal, întrucât instanţa de judecată nu a fost învestită cu analiza vreunui act juridic în condiţiile art. 969 C. civ.

Înalta Curte, pentru considerentele ce preced, va respinge recursul în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Dat fiind poziţia de parte câştigătoare în proces a intimatei, recurenta va fi obligată în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, respectiv la contravaloarea în lei, la data plăţii a sumei de 1.000 euro.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC H.H.R.I.I. SRL împotriva Deciziei nr. 270/ A din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Obligă recurenta la plata echivalentului în lei a sumei de 1.000 euro la data plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 2770/2010. Civil		ICCJ. Decizia nr. 2043/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil: