ICCJ. Decizia nr. 2043/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2043/2010
Dosar nr. 510/64/2007
Şedinţa publică de la 25 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
La data de 14 mai 2002 reclamantele I.S.D. şi I.A.R. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Braşov prin Primar, SC R. SRL Braşov, S.G. şi S.M. solicitând: să se constate că imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. Braşov (casă de zidărie, acoperită cu ţiglă, compusă din parter şi etaj, cu teren de 834, 228 mp) a fost preluat de stat fără titlu, abuziv; constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare intervenit între pârâţii SC R. SRL şi soţii S. cu privire la apartamentul, (3 camere, bucătărie, cămară, baie, pivniţa nr. 1) şi cota de 5% din părţile de uz comun (teren construit şi teren neconstruit, cele două scări de acces la subsol şi etaj, accesul în curte, fundaţiile şi zidurile portante, podul şi acoperişul, faţadele, pivniţa, spălătoria de la subsol, împrejmuirea şi branşamentele existente; restabilirea situaţiei anterioare în cartea funciară şi obligarea pârâţilor la restituirea imobilului în deplină proprietate şi posesie.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că proprietarii tabulari ai imobilului revendicat au fost în anul 1948, I.S.D. şi I.F., fratele său (în prezent decedat, tatăl celeilalte reclamante) ambii având cota de 3/4 precum şi I.M., mama acestora cu o cotă de 1/4.
Imobilul a fost naţionalizat conform Decretului nr. 92/1950 în anexa căruia figura doar I.M., care fiind profesoară, era exceptată de la această măsură, în anul 1957 au înregistrat în Cartea funciară casa construită în anul 1928 - 1929 şi au comasat terenul construit şi grădina într-un singur corp de avere.
După apariţia Legii nr. 112/1995, autorităţile le-au restituit apartamentul de la etajul 2 şi cota de 50% din părţile de uz comun, iar apartamentul de la parter a fost înstrăinat conform aceleiaşi legi, chiriaşilor S.G. şi S.M.
Au mai arătat că înstrăinarea apartamentului are o cauză ilicită, s-a realizat prin fraudă, deoarece imobilul a fost preluat fără titlu şi, ca atare nu cade sub incidenţa Legii nr. 112/1995.
Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin sentinţa nr. 21 din 13 ianuarie 2003 a respins acţiunea.
S-a reţinut că imobilul revendicat a aparţinut coproprietarilor tabulari M.C.I., F.I. şi S.I., a fost naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 şi a fost preluat cu titlu.
Nici petitul referitor la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 nu a fost primit, deoarece frauda la lege şi cauza ilicită erau condiţionate de constatarea prealabilă că imobilul a fost preluat de stat fără titlu.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 34 din 9 mai 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante, reţinând în esenţă, că în cererea adresată comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 reclamantele nu au invocat nevalabilitatea titlului statului şi, prin solicitarea de despăgubiri pentru apartamentul nr. 1 au recunoscut aplicarea corectă a decretului de naţionalizare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 13 din 11 ianuarie 2005 a admis recursul declarat de reclamante şi a casat ultima hotărâre, cu trimiterea cauzei, pentru rejudecarea apelului, întrucât, faţă de înscrisurile depuse de reclamanţi situaţia de fapt nu este pe deplin stabilită.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 669 din 8 noiembrie 2005 a respins apelul declarat de reclamanţi, reţinând că imobilul revendicat se încadra în prevederile Legii nr. 112/1995.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamantele au declarat recurs, susţinând că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ., neanalizând toate criticile formulate împotriva primei hotărâri date în apel.
Prin Decizia nr. 9761 din 27 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de reclamante, s-a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu precizarea de a analiza înscrisurile noi depuse de recurenţi, relevantă în opinia acestora pentru soluţionarea cauzei.
Soluţionând apelul, în al doilea ciclu procesual Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia nr. 97/ Ap din 4 iulie 2007 a admis excepţia nulităţii contractului de vânzare-cumpărare din 14 octombrie 1996 invocată de apelanţi şi în consecinţă: a admis apelul declarat de reclamantele I.S.D. şi I.A.R. împotriva sentinţei civile nr. 21/ S din 13 martie 2003 pronunţată de Tribunalul Braşov; a schimbat în tot sentinţa în sensul că: a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantele I.S.D. şi I.A.R. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Braşov prin primar, SC R. SRL Braşov, S.G. şi S.M. şi ca urmare: a constatat că imobilul situat în Braşov înscris în C.F. Braşov, a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 14 octombrie 1996 încheiat între pârâţii S. şi SC R. SRL cu privire la apartamentul din sus-menţionata C.F.
A obligat pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie apartamentul susindentificat; a dispus ca restituirea în natură să fie condiţionată de returnarea de către reclamante a despăgubirii primite pentru acest apartament, respectiv suma de 7.390,0462 lei indexată potrivit legii.
A obligat pârâţii Stanciu să plătească reclamanţilor suma de 2.326,80 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 9761 din 27 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că actul de înstrăinare nou depus de către reclamanţi nu reprezintă o schimbare ca cauzei pentru petitul vizând constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare din 14 octombrie 1996 ci este un mijloc de apărare al reclamanţilor, pe care instanţa trebuia să-l examineze.
Ca urmare, având în vedere art. 315 C. proc. civ., şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, coroborat cu art. 9 alin. (6) şi art. 10 din Legea nr. 112/1995 chiriaşii titulari ai apartamentului ce nu se restituie în natură foştilor proprietari nu pot opta pentru cumpărarea acestor apartamente dacă au dobândit sau înstrăinat o locuinţă proprietate personală, după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu. Sancţiunea pentru încheierea unui act de înstrăinare cu încălcarea acestor prevederi este expres prevăzută de legiuitor ca fiind nulitatea absolută.
În speţă, pârâţii S.G. şi S.M. au dobândit prin cumpărare un imobil în localitatea de domiciliu după 1 ianuarie 1990, astfel cum rezultă din contractul autentificat din 11 septembrie 1992 (fila 12 Dosar 3899/2003).
Consecinţa acestei operaţiuni juridice în planul acţiunii de faţă o constituie nulitatea absolută a contractului subsecvent de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, respectiv contractul din 14 octombrie 1996.
În aceste condiţii, curtea a stabilit că apartamentul asupra căruia poartă această vânzare va ieşi din patrimoniul pârâţilor şi va intra în patrimoniul statului, potrivit principiului „quod nullum este, nullum producit effectum”.
Examinând titlul în baza căruia acest imobil a intrat în patrimoniul statului, curtea a constatat, că preluarea s-a făcut fără titlu valabil cu încălcarea dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950, proprietarii imobilului neîncadrându-se în prevederile decretului de naţionalizare.
Având în vedere că reclamantele au uzat de procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995 şi prin hotărârea din 20 aprilie 2000 a Comisiei Judeţene Braşov pentru aplicarea acestei legi, li s-au acordat despăgubiri în cuantum de 73.900,462 lei (fila 55 dosar fond) pentru apartamentul, curtea a dispus restituirea în natură a apartamentului condiţionată de returnarea sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată potrivit art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, curtea, a reţinut, că această chestiune nu poate fi realizată atâta timp cât nu s-a cerut şi anularea Ordinului Prefectului nr. 15 din 6 aprilie 1998 (f. 129 dosar fond).
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamantele I.A.R. şi I.S.D. pârâta S.M. în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a defunctului S.G., S.M.A. însuşit de C.M.M., S.G.T. prin reprezentant legal M.F., toţi în calitate de moştenitori ai defunctului S.G. şi pârâta SC R. SRL Braşov.
Recurentele-reclamante I.S.D. şi I.A.R. au invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel, în mod greşit a aplicat dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, condiţionând restituirea imobilului în litigiu de returnarea despăgubirii primite, respectiv suma de 7.390,0462 lei indexată, iar pe de altă parte constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, trebuia să se pronunţe şi cu privire la restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.
Recurentele-pârâte S.M., S.M.A., S.G.T. prin reprezentant legal M.F. au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenţii au susţinut, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea ce face obiectul acestei judecăţi, reclamantele nu au solicitat desfiinţarea titlului statului, şi readucerea imobilului în patrimoniul fostului proprietar.
Constatând nevalabilitatea titlului statului, instanţa de apel a modificat cererea reclamanţilor, pronunţându-se cu privire la ceea ce nu s-a cerut, hotărârea fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.: „judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedus judecăţii”.
În ceea ce priveşte valabilitatea titlului statului, recurentele au susţinut că instanţa de apel, a aplicat greşit dispoziţiile Decretului nr. 92/1950, în sensul că imobilul ce face obiectul judecăţii se încadrează în dispoziţiile acestui act normativ, imobilul fiind destinat exploatării, aşa cum rezultă din materialul probator administrat în faţa instanţei de fond (buletinul clădirii, carte de imobil, martori).
În ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare din 14 octombrie 1996, recurentele consideră că acesta trebuie menţinut, întrucât nu se poate vorbi despre trecerea imobilului în proprietatea statului fără titlu, naţionalizarea fiind făcută în temeiul unui act juridic în legătură cu care nu s-a pus problema nevalabilităţii ci s-a invocat însăşi lipsa titlului.
Referitor la înscrisurile depuse de reclamanţi în Dosarul nr. 3988/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurentele au susţinut că acestea nu pot fi analizate întrucât se tinde la modificarea cauzei cererii de chemare în judecată, fiind încălcate dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., chestiune ridicată din oficiu de instanţa de judecată, care a omis a se pronunţa.
Recurenta-pârâtă SC R. SRL Braşov a criticat decizia ca nelegală pentru următoarele aspecte:
Cu privire la valabilitatea titlului statului de preluare a imobilului din litigiu recurenta a susţinut că titlul a respectat toate legile în vigoare şi existente la data emiterii sale.
Sub acest aspect, recurenta a arătat că prin titlu valabil în accepţiunea art. 1 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 aprobată prin H.G. nr. 20/1996, se înţelege trecerea acelor imobile cu destinaţia de locuinţă, în proprietatea statului, pe baza unor prevederi legale, în vigoare la data respectivă, fiind exemplificate Decretele nr. 92/1950, nr. 142/1952, 218/1960, Legea nr. 4/1973, Decretul nr. 223/1974, etc.
Referitor la constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare din 14 octombrie 1996, instanţa înainte de a constata nulitatea absolută a actelor juridice de înstrăinare, trebuia să analizeze condiţiile concrete fiecărui caz în parte şi legile în vigoare, exclusiv la momentul vânzării şi nu în funcţie de condiţiile de notorietate.
Că, la data de 14 octombrie 1996 când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, dreptul de proprietate al statului era intabulat în C.F., astfel că potrivit art. 32 din Decret-Lege nr. 115/1938 „dacă în C.F. s-a înscris cu drept real în folosul unei persoane se prezumă că dreptul există în folosul ei”.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 10/2001 „actele juridice de înstrăinare (…) sunt valabile în vigoare la data înstrtăinării”.
Concluzionând recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului şi menţinerea sentinţei primei instanţe.
Verificând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele I.A.R. şi I.S.D. este întemeiat, iar recursurile declarate de pârâţi sunt neîntemeiate pentru considerentele ce succed.
În raport cu situaţia de fapt stabilită, de neschimbat în recurs, instanţele au apreciat pe deplin legal că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român fără un titlu valabil.
De asemenea, în mod corect instanţele au reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 9 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, potrivit cărora sunt exceptaţi de la cumpărarea locuinţelor chiriaşii care au dobândit prin cumpărare o locuinţă proprietate personală după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu .
Astfel, din actele cauzei rezultă că, pârâţii S.G. şi S.M. au dobândit imobilul în litigiu conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 septembrie 1992.
Consecinţa acestei operaţiuni juridice o reprezintă nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, respectiv contractul din 14 octombrie 1996, cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
Or, prin Decizia nr. 9761 din 27 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a dispus ca instanţa de apel să examineze susţinerile reclamanţilor referitoare la preluarea imobilului (de către stat) fără titlu, precum şi apărările acestora privitoare la reaua credinţă a chiriaşilor (pretins a fi dovedite prin înscrisurile depuse la prima instanţă de recurs).
Aşadar criticile formulate de către recurenţii pârâţi S.M., S.M.A., însuşit de C.M.M., S.G.T., toţi în calitate de moştenitori ai defunctului S.G. şi de pârâta SC R. SRL Braşov, referitoare la valabilitatea titlului statului, la faptul că imobilul în litigiu nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995 şi la menţinerea valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare din 14 octombrie 1996 încheiat între pârâţii S. şi SC R. SRL Braşov, sunt nefondate.
Soluţia instanţei de apel este greşită în ceea ce priveşte condiţionarea restituirii în natură către recurentele-reclamante a imobilului din litigiu de restituirea despăgubirilor fundamentăndu-şi dispoziţia pe conţinutul hotărârii emise în temeiul Legii nr. 112/1995.
Dat fiind că, prin hotărârea din 20 aprilie 2000 a Comisiei Judeţene Braşov pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, reclamantele-recurente au primit despăgubiri în cuantum de 73.900.362 lei (fila 55 dosar fond) pentru apartamentul aflat în litigiu, Înalta Curte, va admite recursul, va casa în parte decizia atacată, în sensul că, va înlătura din dispozitiv menţiunile privind obligarea reclamantelor să restituie suma de 7390,0462 lei, indexată potrivit legii, sumă condiţionată de restituirea apartamentului.
Entitatea care va dispune asupra restituirii sumei încasate în temeiul hotărârii din 20 aprilie 2000, este cea care a acordat suma în litigiu.
Este nefondată critica recurentelor-reclamante referitoare la restabilirea situaţiei de carte funciară, câtă vreme acest petit necesită alte operaţiuni judiciare, cum corect a statuat instanţa de apel.
În consecinţă, faţă de cele expuse, recursul pârâţilor va fi respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii I.A.R. şi I.S.D. împotriva Deciziei civile nr. 97/ Ap. din 4 iulie 2007 a Curţii de Apel Braşov.
Casează în parte decizia atacată, în sensul că înlătură din dispozitiv menţiunea privind obligarea reclamanţilor să restituie suma de 7.390,0462 lei, indexată potrivit legii.
Menţine celelalte dispoziţii.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.M. în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a defunctului S.G., S.M.A. şi însuşit de C.M.M., S.G.T. prin reprezentant legal M.F., toţi în calitate de moştenitori ai defunctului S.G.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC R. SRL Braşov împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurenţii-pârâţi să achite recurenţilor-reclamanţi suma de 476 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2218/2010. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2035/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
