ICCJ. Decizia nr. 2688/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, sub nr. 816/113/2008, reclamanta P.V., a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.I.I.P.U.R.L., obligarea acesteia să răspundă prin dispoziție motivată la notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 722 din 10 august 2001.
In motivarea cererii sale reclamanta a arătat că a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Brăila, comuna Siliștea, sat Mărtăcești, reprezentând un conac format din teren în suprafață de 50 ha și construcții. Notificarea a fost înaintată prin executorul judecătoresc și înregistrată sub nr. 722 din 10 august 2001. Primăria comunei Siliștea a înaintat notificarea SC S. SA, conform adresei 904 din 14 aprilie 2003, deoarece imobilul se afla în posesia acestei societăți. SC S. SA se afla în lichidare, astfel că notificarea nu a fost înregistrată în evidențele societății, iar activele au fost înstrăinate.
La termenul de judecată din 19 noiembrie 2008 reclamanta a precizat că înțelege să se judece cu pârâta Agenția Domeniilor Statului deoarece aceasta a fost acționar din partea statului la societatea lichidată, în posesia căreia s-a aflat imobilul în litigiu.
Pârâta Agenția Domeniilor Statului prin întâmpinarea formulată a susținut că cererea de chemare în judecată a reclamantei este inadmisibilă deoarece notificarea înregistrată sub nr. 722 din 10 august 2001 nu a fost înaintată acesteia. Prin urmare, nefiind sesizată pârâta nu a luat cunoștință de pretențiile reclamantei și în consecință nu are obligația de a răspunde cererii deduse judecății. Pe de altă parte, pârâta a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive arătând că legea stabilește, în situația în care societatea posesoare se află în procedura de lichidare, competența de soluționare a notificării cade în sarcina lichidatorului judiciar. Pe fond, având în vedere că reclamanta solicită restituirea în natură a suprafeței de 50 ha, iar o asemenea suprafață este situată în extravilanul comunei Siliștea, pârâta a precizat că nu sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001, iar acțiunea ar trebui respinsă ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 205 din 10 martie 2009, Tribunalul Brăila a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să răspundă notificării reclamantei prin emiterea unei dispoziții.
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond a avut în vedere, cu privire la excepțiile invocate de pârâtă , faptul că nu se poate reține că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă deoarece obiectul cererii îl constituie obligarea pârâtei să răspundă la notificarea înregistrată sub nr. 722/2001.
Cu privire la fondul cauzei s-a reținut că la data formulării notificării și a intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 pârâta exercita calitatea de acționar, în numele statului la SC S. SA și împrejurarea că aceasta nu a răspuns notificării înaintate de reclamantă.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Agenția Domeniilor Statului, care a invocat inadmisibilitatea acțiunii motivat de faptul că notificarea nu a fost adresată acestei instituții, ci Primăriei comunei Siliștea, județul Brăila.
A mai invocat apelanta și motive privind fondul cauzei.
Prin decizia nr. 310/A din 10 noiembrie 2009 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
în motivarea acestei soluții instanța de apel a reținut că instanța de fond, în mod legal a dispus obligarea pârâtei să se pronunțe cu privire la notificarea primită iar pârâta este în eroare atunci când face referire la fondul cauzei, respectiv la dreptul reclamantei de a revendica imobilul în discuție, această motivare urmând să se regăsească în motivarea dispoziției pe care urmează să o pronunțe.
împotriva menționatei decizii a formulat și motivat recurs, în termen legal, pârâta Agenția Domeniilor Statului, pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica privind următoarele aspecte:
Se reiterează motivul legat inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001.
în acest sens pârâta invocă dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 susținând că revendicarea imobilelor potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 trebuie să parcurgă două etape, respectiv procedura prealabilă obligatorie administrativă și procedura judiciară, iar notificarea nr. 722 din 10 august 2001, nu a fost transmisă Agenției Domeniilor Statului, ci a fost înaintată de către reclamantă , conform susținerilor acesteia, Primăriei comunei Siliștea, județul Brăila, care, în anul 2003, a transmis-o, împreună cu întreaga documentație, la SC S. SA, județul Brăila. Prin urmare, nefiind sesizată, A.D.S. nu a luat cunoștință de pretențiile petentei și, deci, nu a luat naștere obligația emiterii unei decizii de soluționare a respectivei notificări, nefiind îndeplinite condițiile exprese ale art. 22 din Legea nr. 10/2001.
în mod greșit instanța de apel a menținut soluția instanței de fond privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a A.D.S., prezenta cerere fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Astfel, arată recurenta, la momentul la care Primăria comunei Siliștea a transmis notificarea către SC S. SA, și anume anul 2003, această societate se afla în procedura lichidării judiciare, iar în această situație legea stabilește competența de soluționare a notificării în sarcina lichidatorului judiciar, desemnat de instanța judecătorească (Capitolul II, art. 21.3, Teza a II-a, H.G. nr. 250/2007).
în mod nelegal, instanța a obligat A.D.S. să emită decizie prin care să soluționeze notificarea reclamantei atâta vreme cât aceasta are la dispoziție actele normative speciale în materie, și anume Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:
Deși prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta P.V., a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.I.I.P.U.R.L., obligarea acesteia să răspundă prin dispoziție motivată la notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 722 din 10 august 2001, la data de 19 noiembrie 2008 reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul că a solicitat introducerea în cauză a A.D.S. București motivat de faptul că din relațiile primite de la Registrul Comerțului rezultă că această instituție a avut calitatea de acționar la SC S. SA Brăila, societate care ar fi deținut imobilul revendicat.
Instanța de fond a încuviințat cererea reclamantei și a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a A.D.S. București.
Reclamanta a susținut în scris că a înaintat toată documentația de care a înțeles să se folosească în dovedirea susținerilor sale acestei instituții.
Față de această împrejurare și ținând seama de dispozițiile art. IV din titlul I din Legea nr. 247/2005 potrivit cărora "în cazul în care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, societatea comercială și-a încetat activitatea ca persoană juridică, competența de soluționare a cererii de restituire revine entității care a exercitat, în numele statului, calitatea de acționar la respectiva societate comercială", se va respinge susținerea din recurs referitor la faptul că acțiunea ar fi îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Ori, astfel cum rezultă din adresa nr. 4300 din 4 noiembrie 2008 a Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila, procedura de reorganizare și faliment SC S. SA a fost deschisă la 2 februarie 2001, în baza încheierii nr. 18530 din 31 iulie 2006 dispunându-se închiderea procedurii de faliment și radierea societății iar la data de 28 mai 2001 a intrat în societate ca asociat, pârâta Agenția Domeniilor Statului cu o cotă de participare la beneficii/pierderi de 99.9938%.
Raportat la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 și a formulării notificării, pârâta exercita calitatea de acționar, în numele statului, la SC S. SA, și față de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, înalta Curte constată că în mod judicios instanțele de fond au obligat pârâta la emiterea dispoziției cu privire la notificarea reclamantei înregistrată sub nr. 722 din 10 august 2008.
Nu poate fi reținută ca fondată susținerea potrivit căreia recurenta nu a luat cunoștință de pretențiile reclamantei atâta vreme cât i-au fost transmise cu aviz de primire notificarea și întreaga documentație (05 decembrie 2008- fila 98 dosar fond).
Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., înalta Curte a respins ca nefondat recursul formulat de pârâta Agenția Domeniilor Statului, soluția instanței de apel fiind pronunțată cu corecta încadrare a situației de fapt și aplicarea riguroasă a dispozițiilor legale incidente din legea specială.
în același timp, constatând că prin această soluție pârâta este, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea “căzută în pretenții", s-a dispus, obligarea acesteia la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata reclamantă P.V.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2692/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1643/2010. Civil → |
|---|
