ICCJ. Decizia nr. 2716/2010. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2716/2010
Dosar nr. 3822/115/2009
Şedinţa publică din 24 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009 şi înregistrată la data de 24 noiembrie 2009 la Tribunalul Caraş-Severin reclamanţii B.I.T. şi B.M.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 Euro daune morale pentru luarea măsurilor administrative cu caracter politic constând în dislocarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu în baza deciziei nr. 200/1951 a M.A.I.
Prin sentinţa civilă nr. 54 din 19 ianuarie 2010 Tribunalul Caraş-Severin a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 220.000 Euro cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că la data de 18 iunie 1951, tatăl reclamanţilor, împreună cu mai mulţi membri ai familiei, a fost strămutat din Judeţul Caraş-Severin prin Decizia nr. 200/1951 a M. A. I. în Câmpia Bărăganului, măsură ce a durat până pe data de 20 decembrie 1955.
Familiile strămutate au fost urcate în garniturile de tren din gara din Comorâşte, câte două familii, cu puţinul bagaj pe care au reuşit să-1 adune şi s-a pornit spre o destinaţie necunoscută, ţinută în secret, fiind păziţi pe tot parcursul drumului de către un militar.
După un drum de câteva zile, au fost lăsaţi în câmp, sub cerul liber, unde un ţăruş reprezenta locul de domiciliu pentru fiecare familie.
Tatăl defunct al reclamanţilor a locuit împreună cu toţi ceilalţi membri familiei acolo aproape 5 ani, au înfruntat foamea, frigul, căldura, mizeria, lipsa apei şi toate celelalte greutăţi ale unui trai sub cerul liber.
S-a mai reţinut că această măsură, a dislocării şi stabilirii de domiciliu obligatoriu dispusă în temeiul hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 344 din 15 martie 1951, se încadrează în disp. art. 5 din Legea nr. 221/2009, dispoziţie legală conform căreia „ orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul II inclusiv pot solicita instanţei de judecată în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare ...".
Prin stabilirea unui domiciliu obligatoriu, instanţa a apreciat că i-au fost cauzate familiei reclamanţilor prejudicii materiale şi morale ale căror consecinţe s-au repercutat asupra vieţii ulterioare a membrilor familiei, fiindu-le ştirbit dreptul personal nepatrimonial la libertate, precum şi atributele ce ţin de relaţiile sociale, respectiv onoare şi reputaţie. De asemenea, stabilirea unui domiciliu forţat şi lipsirea de libertate a produs consecinţe în planul vieţii private a familiei reclamantului, inclusiv după momentul întoarcerii acasă, respectiv după 5 ani, când nu au mai găsit decât o casă complet distrusă, în locul gospodăriei prospere lăsate la plecare, precum şi cu privire la sursele de venit, fiind astfel întrunite elementele răspunderii instituite de art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Cât priveşte cuantumul daunelor morale, instanţa a apreciat că suma de 500.000 Euro solicitată este exagerată, întrucât criteriile de apreciere a prejudiciilor morale nu au la bază criterii exacte, ştiinţifice, deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al daunelor şi cuantumul bănesc patrimonial al despăgubirilor.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză apreciabilă de arbitrar, dar ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea ce compensează prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o corelare între importanţa prejudiciului moral faţă de importanţa valorii morale lezate.
Faţă de cele mai sus expuse, respectiv atingerea adusă mai multor drepturi fundamentale ale familiei reclamanţilor, instanţa a apreciat că o indemnizaţie echitabilă o reprezintă suma de 220.000 Euro.
Stabilirea acestui cuantum nu a presupus stabilirea „preţului"suferinţelor fizice şi psihice ale familiei reclamanţilor, care sunt inestimabile, ci a însemnat aprecierea multilaterală a tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului şi ale implicaţiilor acestora pe toate planurile vieţii sale sociale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii cât şi pârâtul.
Reclamanţii apelanţi B.I.T. şi B.M.C. au solicitat schimbarea sentinţei în sensul admiterii cererii aşa cum a fost formulată, respectiv acordarea sumei de 500.000 Euro.
In motivare, reclamanţii apelanţi au susţinut că această sumă solicitată reprezintă o reparaţie echitabilă, avându-se în vedere lipsirea de libertate pe perioada de 1.645 zile cu consecinţele suferite pe plan fizic, psihic, social şi profesional, fiindu-le lezate libertatea individuală, demnitatea şi onoarea.
Reclamanţii apelanţi au mai învederat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere atât prejudiciile suferite în perioada de strămutare, cât şi cele ulterioare şi anume: dezumanizarea şi umilinţele la care au fost supuşi, imposibilitatea continuării studiilor pentru că nu provin dintr-o familie „sănătoasă", defăimarea imaginii în faţa comunităţii, discriminarea, umilirea şi sfidarea continuă.
Pârâtul apelant Statul român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
In motivare s-a susţinut că hotărârea este netemeinică şi nelegală, reclamanţii şi familia lor au fost supuşi unei măsuri administrative cu caracter politic şi nu au suferit o condamnare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri, întrucât potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, numai persoanele care au suferit o condamnare pot beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Totodată, pârâtul apelant a învederat că suma acordată, de 220.000 Euro, este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului, având în vedere că despăgubirea nu se poate transforma într-un izvor de îmbogăţire fără just temei.
Prin Decizia nr. 157 A din 19 mai 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 125.000 Euro cu titlu de despăgubiri reprezentând daune morale. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei. A respins apelul reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut, cu privire la apelul pârâtului, că nu sunt întemeiate susţinerile acestuia, potrivit cărora numai persoanele condamnate, nu şi cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, pot beneficia de acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit.
Instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, potrivit cărora atât persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, cât şi cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, pot să beneficieze de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, s-a reţinut că prin deportarea părinţilor şi bunicilor reclamanţilor în Câmpia Bărăganului, pe o perioadă de peste 5 ani, au fost lezate libertatea, demnitatea şi onoarea acestora, care sunt valori esenţiale ale personalităţii umane, cu repercusiuni asupra vieţii a membrilor familiei.
Cu toate acestea, acordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite nu trebuie să se transforme într-un mijloc de îmbogăţire pentru victima prejudiciului.
Prin urmare, s-a reţinut că suma de 125.000 Euro reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de aceste persoane.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanţii cât şi pârâtul.
Reclamanţii, indicând generic art. 304 C. proc. civ., critică Decizia arătând că în mod greşit instanţa de apel a redus valoarea despăgubirilor de la suma de 220.000 Euro la 125.000 Euro. Doar suma solicitată prin cererea de chemare în judecată de 500.000 Euro le poate oferi o satisfacţie echitabilă.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie să aibă în vedere dezumanizarea şi umilinţele suferite pe perioada deportării, defăimarea imaginii şi personalităţii tatălui, discriminarea şi lipsirea de şanse egale cu ceilalţi cetăţeni, lipsirea părinţilor de posibilitatea de a-şi apăra familia, umilinţa continuă, îngrădirea accesului la cultură şi informaţie.
Lipsirea de libertate pe o perioadă de 1.645 zile, măsură nedreaptă, la care a fost supus tatăl reclamanţilor, a produs consecinţe pe plan fizic, moral, psihic, social, profesional i-a afectat demnitatea, onoarea, libertatea ,viaţa familială, imaginea, sursele de venit, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege, creându-se un prejudiciu moral, care justifică acordarea unei despăgubiri.
Pe toată perioada strămutării - aproape 5 ani - tatăl a fost bătut, înfometat, umilit, lipsit de mijloace de subzistenţă, fiind nevoit să lucreze cu ziua. Măsurile luate au determinat un trai dezumanizant şi au încălcat demnitatea tatălui reclamanţilor şi a familiei.
Pârâtul critică Decizia din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că este dată cu încălcarea, respectiv aplicarea greşită a legii.
Faţă de prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009, tatăl reclamanţilor nu a suferit o condamnare politică, ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, şi, prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text de lege pentru a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Pe de altă parte, acordarea daunelor morale nu se justifică având în vedere faptul că drepturile prevăzute şi acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate din motive politice,iar Legea nr. 221/2009 prevede posibilitatea de a se acorda daune morale persoanelor care au suferit o condamnare şi nimeni nu poate adăuga la lege.
In susţinerea celor de mai sus, s-au invocat dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 221/2009, care arată fără echivoc ce înseamnă condamnări cu caracter politic, şi anume, cele dispuse printr-o hotărâre judecătorească.
S-a mai arătat, că suma acordată de instanţă prin Decizia recurată, în sumă de 125.000 Euro reprezentând daune morale, este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului suferit.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare.
Cu privire la recursul reclamanţilor.
Prin criticile invocate se arată că în mod greşit instanţa de apel a redus cuantumul daunelor morale de la suma de 220.000 Euro la 125.000 Euro pentru măsura administrativă a strămutării luată prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.L faţă de tatăl defunct şi familia sa, faţă de consecinţele acestei măsuri, care au constat în atingerile şi încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate.
Aceste critici vor fi înlăturate ca nefondate.
Tatăl reclamanţilor împreună cu familia au fost dislocaţi din localitatea de domiciliu situată în Judeţul Caraş-Severin şi li s-a stabilit domiciliul obligatoriu în Câmpia Bărăganului, în baza Deciziei nr. 200/1951 MAI. (în perioada 18 iunie 1951-20 decembrie 1955).
Această măsură administrativă cu caracter politic a produs reclamantului şi familiei un prejudiciu moral ce poate fi reparat în condiţiile Legii nr. 221/2009, deoarece s-a adus atingere valorilor ce definesc personalitatea umană, urmând a fi avute în vedere şi consecinţele lipsirii de libertate ce s-a întins pe o perioadă de 1.645 zile.
In mod legal instanţa de fond şi de apel au stabilit că măsurile luate cu privire la tatăl reclamanţilor şi la familia sa sunt susceptibile de a produce suferinţe morale, de natură să lezeze demnitatea şi onoarea - criterii care definesc persoana umană, dar stabilirea cuantumului despăgubirilor se face cu respectarea principiului proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.
Daunele morale nu pot fi supuse unei cuantificări exacte datorită valorilor nepatrimoniale lezate.
In consecinţă, reducerea cuantumului despăgubirilor acordate de instanţa de fond pentru repararea prejudiciului moral de la suma de 220.000 Euro la 125.000 Euro, faţă de atingerea adusă demnităţii şi de suferinţele fizice şi psihice cauzate, respectă principiul proporţionalităţii cu intensitatea şi gravitatea suferinţelor şi al echităţii.
Referitor la recursul pârâtului.
Sub un prim aspect, criticile privind cuantumul daunelor morale, potrivit cărora la cuantificarea acestora instanţa de judecată trebuia să ţină seama, pe lângă criteriile referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, şi de principiul echităţii, care trebuie să dea o apreciere rezonabilă şi corespunzătoare prejudiciului real suferit, astfel că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la acordarea sumei de 125.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale, vor fi respinse.
Se reţine că instanţa de apel a redus valoarea despăgubirilor determinându-le corect, în echitate, tocmai cu aplicarea criteriului proporţionalităţii invocat de pârât.
Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial are ca destinaţie să uşureze situaţia persoanei lezate, să-i acorde o satisfacţie şi nu poate fi refuzată datorită imposibilităţii de stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului a cărui reparare este destinată să contribuie.
Referitor la celelalte critici se constată de asemenea că nu sunt fondate şi vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Prin recursul său, pârâtul Statul Român critică Decizia pentru nelegalitate, ca fiind dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 221/2009, întrucât acest text de lege arată, fără echivoc, ce înseamnă condamnare politică, şi anume condamnări dispuse printr-o hotărâre judecătorească, însă, în speţă, reclamantul a fost supus numai măsurii administrative a dislocării.
Or, în condiţiile Legii nr. 221/2009, orice persoană poate beneficia de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit, dacă a suferit o condamnare cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau dacă a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acestora până la gradul al II-lea inclusiv, potrivit art. 5 (1) lit. a) din acest act normativ.
Tatăl reclamanţilor şi familia au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, constând în dislocarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu al acestora, măsură întemeiată pe Decizia nr. 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne, potrivit art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009.
Prin urmare, reclamantul beneficiază de dreptul de a obţine despăgubiri morale de al stat, în condiţiile Legii nr. 221/2009, conform art. 3 lit. e) şi nu în condiţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, cum greşit susţine recurentul-pârât.
Pentru aceste motive de fapt şi de drept în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii B.M.C. şi B.I.T. şi de pârâtul Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva deciziei nr. 157/A din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2962/2010. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1243/2010. Civil. Divorţ. Recurs → |
|---|
