ICCJ. Decizia nr. 299/2010. Civil. Pretenţii. Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ SI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 299/2010

Dosar nr. 3360/3/2008

Şedinţa publică de la 22 ianuarie 2010

1. Prin sentinţa civilă nr. 889 din 30 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV- a civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta B.S. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M.F.P. A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.370 DOLARI S.U.A. în echivalent în lei la cursul B.N.R. în ziua plăţii, reprezentând daune materiale.

Prin aceeaşi sentinţă s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active pe capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate, cu referire la art. 504 C. proc. pen., tribunalul a apreciat că reclamanta nu este îndreptăţită să le solicite, cu următoarea motivare:

Aceasta ar fi fost în drept să continue, în calitate de moştenitor, acţiunea pornită de persoană îndreptăţită, ipoteză prevăzută de art. 506 alin. (2) teza finală C. proc. pen., iar aceasta nu îndeplineşte nici condiţia de a fi persoană aflată în întreţinerea persoanei îndreptăţite, potrivit aceluiaşi text de lege.

În ceea ce priveşte despăgubirile materiale, tribunalul a reţinut următoarele, apreciind că sunt întrunite dispoziţiile art. 504 şi următoarele C. proc. pen.

Art. 504 alin. ultim C. proc. pen., prevede că are drept la repararea pagubei suferite şi persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripţia, amnistia sau dezincriminarea faptei.

Prin decizia penală nr. 5507 din 3 noiembrie 2004, Înalta Curte a admis recursul în anulare formulat împotriva sentinţei penale nr. 87 din 19 ianuarie 1963 a Tribunalului Popular al Raionului V.I. Lenin şi decizia penală nr. 175 din 25 martie 1963 a Tribunalului Capitalei - Colegiul VI privind pe condamnatul Z.I., autorul reclamantei, care avea calitatea de persoană aflată în întreţinerea acesteia, cu vârsta de 17 – 3 ani la data arestării tatălui; s-au casat hotărârile atacate, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat, înlăturându-se măsura de siguranţă a confiscării bunurilor.

Din interpretarea art. 504 alin. (4) C. proc. pen., rezultă că intenţia legiuitorului a fost de a se repara prejudiciul suferit de persoana îndreptăţită, care trebuie să încaseze drepturile salariale aferente perioadei de detenţie, atât timp cât perioada respectivă constituie vechime în muncă.

Pentru a se stabili întinderea prejudiciului s-au avut în vedere menţiunile din carnetul de muncă al fostului condamnat şi veniturile de care ar fi beneficiat acesta în calitate de medic stomatolog.

2. Prin decizia civilă nr. 114/ A din 21 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe, care a fost desfiinţată în parte, în sensul trimiterii spre rejudecarea capătului de acţiune având ca obiect daune morale; s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate şi s-au respins apelurile declarate de pârâţi şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva aceleaşi sentinţe.

În ceea ce priveşte despăgubirile materiale, cu referire la actele dosarului, s-a reţinut că s-a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen., ţinându-se cont de nivelul salariului autorului reclamantei, precum şi perioada în care acesta a fost arestat.

În ceea ce priveşte daunele morale, s-a reţinut că reclamanta a motivat acest petit în sensul că le pretinde ca urmare a suferinţei pe care ea înseşi a suportat-o ca o consecinţă a arestării tatălui său. Potrivit art. 504 – art. 505 C. proc. pen., succesorii victimei condamnate au legitimate procesuală activă, putând porni acţiunea de solicitare a daunelor morale.

3. Recursurile declarate de reclamantă şi pârât împotriva deciziei de apel au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 5267 din 28 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, pentru următoarele motive:

Susţinerile reclamantei referitoare la cuantumul daunelor materiale, precum şi criticile formulate de pârât cu privire la pretinsa nedovedire a aceloraşi daune, presupun reaprecierea materialului probator şi nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată la instanţa intermediară şi nici nu a criticat sentinţa sub aspectul omisiunii acesteia.

La data condamnării pe nedrept a tatălui său, reclamanta era minoră şi se afla în întreţinerea acestuia din urmă, îndeplinindu-se astfel cerinţa art. 506 C. proc. pen.

4. Procedând la rejudecarea cauzei, tribunalul a pronunţat sentinţa chilă nr. 1608 din 28 octombrie 2008, prin care a admis în parte acţiunea formulata de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul şi l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 5.000 euro în echivalent în lei la data plăţii; s-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată

Pentru a dispune în acest sens, instanţa a avut în vedere următoarele motive:

Tribunalul este investit cu soluţionarea cererii prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata dunelor morale, suferite de aceasta ca urmare a arestării tatălui său.

Tatăl reclamantei, numitul Z.I., a fost arestat la data de 20 noiembrie 1962 conform ordonanţei de prelungire a reţinerii şi mandatului de arestare preventivă nr. 906/1962 emisă de D.M.C. serviciul cercetări penale şi a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 87 din 19 ianuarie 1963 pronunţată de Tribunalul Popular al Raionului V.I. Lenin pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 268 C. pen. anterior, ce incrimina fapta de a nu ceda, preda ori declara aurul şi alte valori, la un an şi 6 luni închisoare corecţională.

Prin decizia penală nr. 5707 din 03 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General împotriva sentinţei penale nr. 87 din 19 ianuarie 1963 a Tribunalului Popular al Raionului V.I. Lenin şi decizia penală nr. 175 din 25 martie 1963 a Tribunalului Capitalei - Colegiul VI, privind pe condamnatul Z.I.; a casat hotărârile atacate; în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a achitat inculpatul şi a înlăturat măsura de siguranţă a confiscării bunurilor.

Din actele dosarului, respectiv certificatul de naştere şi certificatul de moştenitor nr. 6 din 27 februarie 1998 emis de B.N.P. C. S. rezultă că reclamanta este moştenitorul persoanei condamnate de regimul comunist pe nedrept, Z.I. şi că la data arestării tatălui (1963) avea calitatea de persoană aflată în întreţinerea acestuia, având vârsta de 17 ani.

Tribunalul a apreciat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 504 – art. 505 C. proc. pen., întrucât din probatoriul administrat rezultă că prejudiciul derivă din condamnarea tatălui său, şi constă în afectarea directă a stării fizice şi psihice a reclamantei.

Martorii audiaţi în cauză au cunoscut-o pe reclamantă întrucât au fost colegi de serviciu şi au prezentat aspecte începând cu anii 1975, 1983, 1986 legate de locul în care reclamanta a lucrat, relatând aspecte ce priveau cariera profesională a acesteia.

Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a fost afectată de condamnarea tatălui său, regimul comunist întocmindu-i în acest sens un dosar în care s-a menţionat respectiva condamnare, iar consecinţa directă a fost aplicarea unor restrângeri în activitatea profesională, care au împiedicat-o pe reclamantă să aibă funcţiile şi beneficiile aferente pe care din punct de vedere profesional le merita.

Martorii audiaţi în cauză, ce au fost colegi cu reclamanta, au relatat că reclamanta era foarte bine pregătită din punct de vedere profesional, avea toate aptitudinile specifice pentru a accede în funcţii mai bine plătite şi care ofereau avantaje, însă din cauză că aceasta avea menţionat în dosarul său condamnarea suferită de tatăl său, accesul către aceste funcţii îi era restrâns, chiar împiedicat, reclamanta fiind nevoită să accepte funcţii care erau inferioare în raport de capacităţile sale profesionale.

Avantajele profesionale de care reclamanta a fost privată în perioada regimului comunist din pricina faptului că exista în dosarul său menţionată condamnarea la care a fost supus tatăl său constau în deplasări în străinătate, beneficii materiale substanţiale, restrângeri în promovarea în carieră.

Statutul de fiică de deţinut politic a avut drept consecinţă faptul că reclamanta a fost retrogradată la un moment dat, fiind obligată să ocupe o funcţie care implica un salariu mai mic, funcţia respectivă fiind inferioară în raport de pregătirea şi cunoştinţele acesteia. Martorii audiaţi au arătat că reclamanta era cunoscută la locul de muncă ca fiind o persoană capabilă profesional să ducă la îndeplinire toate îndatoririle ce-i reveneau, însă din pricina dosarului său în care era trecut faptul că tatăl său fusese deţinut politic era obligată să accepte atribuţii pe care ceilalţi colegi le puteau refuza.

Martorii au declarat că din cauza restrângerilor avute pe plan profesional şi împiedicărilor permanente a accesiunii în cariera profesională, reclamanta a avut de suferit, a fost frustrată şi dezamăgită atât pe plan psihic cât şi pe plan fizic.

Tribunalul a mai reţinut din declaraţiile martorilor că nerecunoaşterea competenţei pe plan profesional care să se reflecte în condiţii de muncă, beneficii şi salariu asemănător cu ale celorlalţi colegi care nu aveau dosare în care să se menţioneze vreo condamnare politică, a avut consecinţă faptul că reclamanta a fost supusă la umilinţe, frustrări profesionale pe care a trebuit sa le suporte ca o consecinţă a condamnării tatălui său, nu ca urmare a vreunei fapte comise de ea.

Prin probele administrate reclamanta a făcut dovada că a fost marcată pe parcursul vieţii de arestarea şi condamnarea tatălui sau, consecinţa fiind naşterea unor sentimente de umilinţă, neputinţă, inferioritate, frustrare care au urmărit-o pe perioada regimului comunist.

Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, la sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.

Potrivit art. 3 din C.E.D.O., nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Potrivit jurisprudenţei C.E. D.O., tratamentele degradante trebuie să atingă un prag minim de gravitate pentru a cădea sub incidenţa art. 3 din Convenţie, iar aprecierea gravitaţii minime este relativă, ea depinzând de mai mulţi factori, precum durata tratamentului aplicat, efectele sale fizice sau psihice asupra persoanei care le-a suferit, iar în unele situaţii, sexul, vârsta şi starea de sănătate a victimei.

Având în vedere cele menţionate mai sus, instanţa a apreciat că reclamantei i s-a produs un prejudiciu de natură morală ce atrage o răspundere obiectivă a pârâtei.

Reclamanta a suferit unele restrângeri, aspect ce poate fi calificat ca tratament degradant, creându-i acesteia un sentiment de neputinţă, de inferioritate, de natură a o umili şi înjosi, fapt pentru care devine incident art. 3 din C.A.D.O.L.F .

Tribunalul a apreciat că în perioada regimului comunist, datorită restrângerilor pe care le-a suportat pe planul carierei profesionale, reclamantei i-au fost afectate acele atribute ale persoanei care influenţează relaţiile sociale, onoare, reputaţie, precum şi cele care se situează în domeniul afectiv al vieţii umane, relaţiile cu prietenii, apropiaţii, vătămări care îşi găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă. Lipsirea de libertate a tatălui său a avut efecte asupra reclamantei, aceasta suferind repercusiuni în planul vieţii private şi profesionale, datorită condiţiilor istorice anterioare anului 1989.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa având în vedere importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. S-a apreciat că în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, având în vedere natura neeconomică a acestor daune, imposibil de echivalat băneşte.

În stabilirea cuantumului s-a avut în vedere faptul că, pe de o parte, inculparea pe nedrept a tatălui său a produs reclamantei suferinţe pe plan moral, social şi profesional, că o astfel de măsură lezează demnitatea, onoarea, iar pe de altă parte, în concret, s-a ţinut seama de personalitatea reclamantei.

A fost avută în vedere, de asemenea, împrejurarea că în comunitatea din care făcea parte, reclamanta era cunoscută ca o persoană deosebită, iar prin condamnarea tatălui său a fost lipsită de posibilitatea de a continua activităţile anterioare şi de a obţine venituri corespunzătoare în raport de competenţele sale profesionale, la fel ca ceilalţi colegi, care însă nu aveau condamnări politice.

Nu poate fi susţinută ideea unui prejudiciu efectiv şi a beneficiului nerealizat în cazul daunelor morale, unde prejudiciul se localizează la nivelul valorilor personalităţii umane, al suferinţelor fizice şi psihice. Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare. Cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familiară, profesională şi socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei erorii judiciare.

În ce priveşte cuantumul prejudiciului moral suferit de reclamantă, tribunalul a considerat că suma de 5.000 EURO este suficientă si justificată pentru a repara nedreptatea făcută, faţă de suma solicitată prin acţiune, astfel că s-a admis în parte acţiunea.

Aceasta sumă s-a considerat îndestulătoare faţă de prejudiciul suferit, având în vedere în aprecierea cuantumului probele administrate în cauză, că o sumă mai mare ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză.

Având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, în baza art. 274 C. proc. civ., tribunalul a respins cererea acesteia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

5. Prin decizia civilă nr. 345 din 22 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanta B.S. şi pârâtul S.R. prin M.F.P.

În pronunţarea acestei decizii, Curtea a reţinut următoarele considerente:

I. Apelul declarat de pârâtul M.F.P.

- Instanţa de fond nu şi-a întemeiat hotărârea pronunţată şi nu a motivat-o exclusiv pe declaraţiile martorilor audiaţi, ci a analizat şi a evaluat toate probele administrate, inclusiv proba cu înscrisurile depuse la dosar. Din copia carnetului de muncă al reclamantei - apelante, rezultă că reclamanta a fost transferată în interesul serviciului prin Ordinul nr. 58/1983 din „A.C.A.S.” la „Sucursala A.D.A.S. a Municipiului Bucureşti”, ceea ce reprezintă, cu siguranţă, o retrogradare.

În prezenta cauză, însă, instanţa nu a acordat daune materiale care să cuantifice diferenţele salariale şi sporurile de care ar fi fost lipsită reclamanta pe perioada desfăşurării activităţii sale profesionale, ci a acordat numai daune morale pentru suferinţa fizică şi psihică a acesteia.

- Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 505 C. proc. pen. şi s-a raportat în mod direct la criteriile expres prevăzute de alin. (1) din acest text, respectiv la consecinţele produse fiicei celui privat de libertate pe nedrept.

Daunele morale nu au fost acordate de instanţa de fond în mod arbitrar ci pe baza unui probatoriu concludent, pertinent şi util, înscrisuri şi martori.

Motivarea tribunalului că acordarea daunelor morale include o doză de aproximare nu conduce la concluzia „arbitrariului” în stabilirea acestora.

Instanţa de fond a reţinut în mod legal şi temeinic că, în acordarea daunelor morale, nu se poate reţine ideea unui prejudiciu efectiv, beneficiu nerealizat, ci, dimpotrivă, prejudiciul se circumscrie la nivelul personalităţii umane, a suferinţelor fizice şi psihice.

În concret, cuantumul daunelor morale a fost apreciat în funcţie de suferinţele fizice şi psihice, importanţa valorii lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia socială, familială şi profesională a reclamantei.

Curtea a constatat că, condamnarea pe nedrept a tatălui reclamantei i-a adus acesteia suferinţe importante sub aspect social, moral, familial şi profesional.

Arestarea tatălui apelantei-reclamante s-a produs când petenta avea 17 ani, vârstă la care urma să-şi continue studiile şi să obţină o diplomă, la această vârstă a adolescenţei reclamanta având nevoie absolută de sprijinul şi suportul material şi moral al părinţilor săi. Pe de altă parte, se are în vedere şi faptul că la acea vreme, în unele şcoli şi universităţi copiii celor arestaţi pe motive politice nu puteau avea acces din cauza „dosarului”, mulţi dintre aceştia fiind exmatriculaţi.

Ulterior, în cariera profesională, reclamanta a purtat stigmatul dosarului politic şi a avut permanent sentimente de teamă, frustrare, inferioritate, umilinţă, eşec profesional, dezamăgire, neîncredere.

Toate aceste sentimente i-au marcat reclamantei cariera profesională, pentru petentă existând convingerea că nu i se va recunoaşte niciodată competenţa şi pregătirea.

Reclamanta a fost afectată însă şi pe plan social, familial, afectiv şi moral, fiind influenţate înseşi relaţiile cu prietenii, colegii, vecinii, cunoştinţele. Suferinţele pe plan moral, social şi familial au avut drept consecinţă o afectare importantă a demnităţii, onoarei, reputaţiei, cinstei şi prestigiului, această atingere justificând acordarea daunelor morale.

- Suma de 5.000 euro acordată cu titlu de daune morale nu reprezintă o sumă exagerată în raport cu suferinţele fizice şi psihice ale reclamatei în perioada regimului comunist, iar la stabilirea cuantumului acestora judecătorul nu a nesocotit dispoziţiile art. 1203 şi art. 1199 C. civ.

Convingerea magistratului a pornit de la fapte cunoscute, iar eventualele prezumţii la care a apelat, au avut greutatea şi puterea de a naşte probabilitatea.

II. Apelul declarat de apelanta-reclamantă B.S.

- Criteriile de stabilire a prejudiciului moral se raportează în mod obligatoriu şi se subordonează principiului „aprecierii rezonabile şi echitabile”.

Daunele morale nu pot fi acordate pur simbolic sau modic, însă nici în cuantum exagerat, întrucât s-ar putea transforma într-o îmbogăţire fără justă cauză.

În prezentul litigiu tribunalul a făcut o apreciere rezonabilă şi echitabilă a daunelor morale, astfel încât suma de 5.000 euro este îndestulătoare faţă de prejudiciul suferit de apelanta-reclamantă.

Curtea a constatat că suma solicitată de reclamantă, de 50.000 euro, cu titlu de daune morale, este exagerată, iar acordarea acesteia ar duce la o astfel de îmbogăţire fără just temei.

Faţă de considerentele de mai sus, având în vedere dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins, ca nefondate, ambele apeluri.

Împotriva deciziei de apel au formulat cereri de recurs reclamanta şi pârâtul.

1. Reclamanta a criticat decizia pentru următoarele motive:

a. Hotărârea de condamnare a tatălui său a reprezentat o eroare judiciară, Înalta Curte admiţând în întregime recursul extraordinar declarat de procurorul general; prin aceeaşi decizie s-a înlăturat şi măsura de siguranţă referitoare la confiscarea parţială a averii.

În aceste condiţii, potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, eroarea judiciară urmează a fi reparată prin echivalentul daunelor morale şi materiale ce se cuvin recurentei ca unică persoană fizică ce are dreptul la repararea pagubei suferite; potrivit aceleiaşi jurisprudenţe, sumele pretinse nu sunt exagerate.

Textul art. 504 C. proc. pen., foloseşte termenul generic de „pagubă”, fără a face vreo distincţie între prejudiciul patrimonial şi cel nepatrimonial, ceea ce înseamnă că legiuitorul a avut în vedere ambele categorii de prejudicii; prin arestarea tatălui său i s-au adus atingeri atât unor drepturi patrimoniale cât şi unor drepturi nepatrimoniale.

Conformându-se acestui punct de vedere jurisprudenţial, a înţeles să administreze toate probele sugerate a fi necesare.

b. Daunele materiale şi morale solicitate de copiii minori ai victimei erorii judiciare, care constă în arestarea, condamnarea şi executarea unei pedepse penale, necesită reparaţie integrală.

Prin „pagubă”, în înţelesul reglementării menţionate, se înţeleg nu numai veniturile de care a fost privat cel în cauză ci şi orice altă cheltuială necesară, derivată din faptul detenţiei şi în legătură directă cu aceasta, care constituie de asemenea o diminuare a patrimoniului.

c. Afirmaţia instanţei de fond, confirmată de decizia curţii de apel, cum că dauna morală de 5.000 euro este suficientă pentru repararea prejudiciului pentru o perioadă extrem de îndelungată, respectiv 47 de ani, şi că diferenţa până la suma solicitată de 50.000 euro ar constitui „o îmbogăţire fără justă cauză”, este total eronată.

Autorul său era unicul susţinător al familiei, iar prejudiciul s-a referit la 47 de ani de privaţiuni şi îndepărtări de la drepturile cuvenite.

2. Pârâtul a criticat decizia de apel pentru următoarele motive:

a. În mod greşit şi nefondat instanţa a reţinut că transferul reclamantei reprezintă cu siguranţă o retrogradare a sa, în condiţiile în care din cuprinsul cărţii de muncă nu rezultă aspecte care să conducă la o astfel de concluzie; nu rezultă că acel transfer în interesul serviciului s-a datorat condamnării tatălui său, cu atât mai mult cu cât după transfer reclamanta a fost promovată în funcţie.

b. Î n contextul arătat mai sus, instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor prevăzute de art. 505 C. proc. pen. şi a criteriilor instituite de acest text de lege privind întinderea prejudiciului şi natura acestuia.

c. Instanţa de apel a trecut cu uşurinţă şi peste aspectele criticate în apel referitoare la relatările martorilor care sunt contrazise de înscrisurile depuse chiar de către reclamantă la dosar.

d. Î n lipsa administrării unui probatoriu pertinent şi concludent nu este susţinută motivarea instanţei de apel potrivit căreia se are în vedere şi situaţia că la acea vreme în unele şcoli şi universităţi copiii celor arestaţi pe motive politice nu puteau avea acces din cauza „dosarului”, mulţi dintre aceştia fiind exmatriculaţi.

e. Probatoriul administrat în cauză nu este de natură să contureze întinderea prejudiciului moral cauzat reclamantei. Niciuna dintre instanţe nu au argumentat în susţinerea hotărârii probele administrate din care a rezultat prejudiciul cauzat reclamantei, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, drept condiţie esenţială a răspunderii civile în cauză.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, care se circumscriu în parte dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:

1. Recursul declarat de reclamantă.

a. Nu se contestă în cauză faptul că tatăl reclamantei a fost victima unei erori judiciare.

Art. 504 C. proc. pen., care constituie sediul materiei în cazul acţiunilor în despăgubire împotriva Statului pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare şi se referă la o reparaţie integrală, cuprinde atât despăgubirile materiale cât şi morale.

Numai că în cadrul procesual al litigiului de faţă nu se mai pune problema decât a daunelor morale, care sunt diferite de cele materiale şi care sunt echivalente prejudiciului patrimonial suferit.

Aceasta întrucât prin decizia civilă nr. 114/ A din 21 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost menţinute dispoziţiile sentinţei apelate sub aspectul daunelor materiale, cauza fiind trimisă spre rejudecare numai cu privire la capătul de acţiune având ca obiect daunele morale; decizia de apel a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 5267 din 28 iunie 2007, respingându-se, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză.

Astfel, modul de soluţionare a cererii privind daunele materiale a intrat în puterea lucrului judecat, nemaiputând face obiectul unei alte judecăţi.

b. Cea de-a doua critică formulată vizează tot daunele materiale, urmând a fi avute în vedere cele arătate mai sus.

c. Pe lângă faptul, subliniat şi mai sus, că litigiul este limitat la capătul de cerere privind daunele morale, se constată că din motivarea deciziei de apel rezultă criteriile avute în vedere la cuantificarea daunelor morale, conform dispoziţiilor legale incidente.

Aceste criterii au fost avute în vedere prin efectul în timp al arestării şi condamnării tatălui său, cu referire inclusiv la consecinţele pe plan profesional pentru reclamantă.

Prin urmare, în cauză nu se pune problema nelegalităţii deciziei de apel, prin încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează criteriile ce guvernează cuantificarea răspunderii statului, ci a temeiniciei hotărârii, vizând cuantumul sumei acordate, aspect ce nu poate fi cenzurat de instanţa de recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ.

2. Recursul declarat de pârâtul S.R., prin M. F.P.

a. Argumentul referitor la retrogradarea rezultată din menţiunile carnetului de muncă este rezultatul aprecierii de către instanţă a poziţiei celor două instituţii în grila organizatorică din sistemul asigurărilor de stat şi, oricum, aceasta nu a fost singura probă avută în vedere în confirmarea cuantumului stabilit prin sentinţa primei instanţe.

b. După cum s-a arătat relativ la critica precedentă, aspectul vizat nu a fost singurul argument pentru care s-a menţinut soluţia primei instanţe.

c. Din motivarea deciziei de apel rezultă că instanţa de apel a reţinut că prima instanţă nu şi-a întemeiat hotărârea pronunţată şi nu a motivat-o exclusiv pe declaraţiile martorilor audiaţi, ci a analizat şi evaluat toate probele administrate, inclusiv înscrisurile depuse la dosar, răspunzând astfel criticii formulate prin cererea de apel.

d. Î n materia daunelor morale se poate recurge, pe plan probator, şi la aspecte de notorietate care, prin natura lor, nu impun probe materiale.

Or, aspectului reţinut de instanţa de apel referitor la perspectiva educaţională a copiilor celor arestaţi pe perioada regimului comunist nu i se poate contesta caracterul de notorietate.

e. Pe lângă criteriile avute în vedere în confirmarea cuantumul daunelor morale, instanţa de apel a făcut trimitere la elementele sub aspect probator, avute în vedere, printre care şi cele de notorietate.

Reaprecierea probelor administrate şi avute în vedere de instanţă nu poate fi făcută de instanţa de recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ.

În egală măsură, nu trebuie omis faptul că în stabilirea cuantumului daunelor morale intervine şi principiul aprecierii rezonabile din partea magistratului, acesta presupunând o doză de aproximare, în funcţie de modul de evaluare de către magistrat a importanţei valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele erorii judiciare comise.

Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a art. 312 alin. (l) C. proc. civ., dispunând respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta B.S. şi pârâtul S.R. prin M.F.P. împotriva deciziei nr. 345 din 22 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 319/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 1579/2010. Civil ŞI DE PROPRDXTATE... →

Vezi şi alte speţe de drept civil: