ICCJ. Decizia nr. 1579/2010. Civil ŞI DE PROPRDXTATE INTELECTUALĂ. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRDXTATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1579/2010
Dosar nr. 46344/3/2005
Şedinţa publică de Ia 9 martie 2010
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data de 06 decembrie 2005, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta O. – S.G.C.D.A., a solicitat instanţei de judecată, în contradictoriu cu pârâta SC D. R. SRL, să fie obligată aceasta la plata sumei totale de 10 049 427 694 Rol, reprezentând diferenţa procentului de 5 %, aferentă importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog, efectuate în perioada 06 decembrie 2002 - 14 iunie 2005, conform evidenţelor organelor vamale transmise de către O.R.D.A., sumă pe care o solicită actualizată la nivelul dobânzii legale a B.N.R., potrivit O.G. nr. 9/2000.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta este o societate care are în obiectul de activitate importul şi comercializarea de echipamente electronice, iar în perioada 06 decembrie 2002 - 14 iunie 2005, a importat aparate ce permit reproducere operelor scrise pe suport grafic sau analog, prevăzute la art. 109 din Legea nr. 8/1996, fiind obligată la plata procentului legal de 5 % din valoarea operaţiunilor de import a aparaturii destinate reproducerii operelor scrise fixate pe suport grafic sau analog, în sumă de 10 748 260 053 Rol, din care a achitat doar 698 832 359 Rol, rămânând de-achitat o diferenţă, menţionată în petitul cererii. A mai arătat reclamanta că a notificat pârâta prin mai multe adrese în 2005, pentru a face plata remuneraţia compensatorii pentru copia privată, dar aceasta a achitat doar parţial obligaţia către reclamanta care este organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor desemnat prin decizia O.R.D.A. nr. 8/1997 şi decizia nr. 1477/2005.
În drept, s-a invocat de către reclamantă dispoziţiile art. 109, 139, pct. 4 din Legea nr. 8/1996, aceasta solicitând proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei fi expertiză tehnică judiciară contabilă, în ipoteza în care pârâta refuză să depună li instanţă documentele proprii privind importurile de aparate ce permit reproducerea în perioada menţionată prin acţiune.
Prin sentinţa civilă nr. 1676 din 14 decembrie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă, a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 1004942,77 lei RON reprezentând remuneraţie pentru copia privată aferentă perioadei 06 decembrie 2002 - 14 iunie 2005, plus dobândă în cuantum de 276818,93 lei RON, suma totală fiind de 1.281.761,70 lei RON.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX- a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, învestită cu soluţionarea apelului declarat de pârât împotriva sentinţei sus-arătate, prin decizia civilă nr. 176/ A din 8 iulie 2008, a respins calea de atac, ca nefondată, pentru motivele ce urmează.
Curtea a reţinut că reclamanta a solicitat prin plata remuneraţiei cuvenită până la data de 14 iunie 2005, deci anterior intrării în vigoare a Hotărârii arbitrale publicată (M. Of. 501/14.06.2005). Prin urmare, cert este faptul că pentru aparatele ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog procentul ce trebuie plătit de importatorii sau fabricanţii unor astfel de aparate este de 5 %, conform art. 109 coroborat cu art. 154 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, nefiind aplicabile retroactiv dispoziţiile Hotărârii arbitrale în ceea ce priveşte cuantumul remuneraţiei.
Cercetând problematica aparatelor pentru care pârâta trebuia să plătească remuneraţie pentru perioada vizată în acţiune, Curtea a reţinut următoarele:
Dispoziţiile legale incidente sunt prevăzute la art. 109 din Legea nr. 8/1996 care prevăd obligaţia plăţii unei de remuneraţii de 5 % din valoarea importului de „aparate ce permit reproducerea operelor scrise pe suport grafic sau analog”.
În ceea ce priveşte tipurile de aparate ce ar permite reproducerea unor astfel de opere, pentru perioada vizată în acţiune, nu a existat nici o reglementare legală care să enumere aceste tipuri de aparate.
În consecinţă, în cazul unui litigiu între părţi cu privire la întinderea înţelesului acestei sintagme, revine instanţei judecătoreşti rolul de a interpreta dispoziţiile legale şi de a stabili, în funcţie de circumstanţe, pentru care aparate trebuie să se plătească remuneraţia.
În hotărâre s-a făcut referire la hotărârea arbitrală, dar nu în sensul aplicării în litigiu, ci în sensul unui argument de interpretare a textului art. 109 din Legea nr. 8/1996.
Se arată că în ceea ce priveşte înţelesul sintagmei „aparate ce permit reproducerea” operelor scrise pe suport grafic sau analog, acesta urmează a fi stabilit de instanţă.
Curtea a remarcat faptul că, chiar părţile din prezentul litigiu au considerat la momentul încheierii Protocolului din 17 octombrie 2003 că în sfera noţiunii de „aparate ce permit reproducerea” intră doar copiatoarele şi scanerele. Acest lucru rezultă cu evidenţă din clauza de la pct. 8 a acestui Protocol prin care s-a stabilit cuantumul obligaţiei de plată pentru perioada 01 septembrie 2002 - 01 iulie 2003, suma referindu-se doar la valoarea importurilor de copiatoare şi scanere. De asemenea, chiar reclamanta a afişat pe site-ul său situaţia firmelor care au plătit remuneraţia, printre acestea figurând pentru anii 2003 şi 2004 şi pârâta. Este cert însă că pârâta a plătit remuneraţia stabilită prin Protocol doar prin aplicarea procentului de 5 % din valoarea importurilor a două tipuri de aparate: copiatoare şi scanere.
Curtea a reţinut că nici o probă din prezentul dosar nu converge către ideea că părţile ar fi cunoscut că în categoria aparatelor ce permit reproducerea intră şi altele decât cele la care s-au raportat la momentul încheierii Protocolului.
În aceste condiţii, Protocolul încheiat între acestea nu poate fi considerat ca exprimând manifestarea de voinţă fermă a părţilor de a renunţa la plata I remuneraţiei pentru alte aparate decât cele la care s- au raportat la momentul încheierii acestui act şi, prin urmare, este nefondată critica apelantei în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ.
Cât priveşte încadrarea aparatelor imprimantă şi multifuncţională în categoria celor la care se referă art. 109 din Legea nr. 8/1996, Curtea a reţinut că în mod corect prima instanţă a reţinut că aceste aparate permit reproducerea operelor fixate grafic sau analog, întrucât funcţia de reproducere a aparatului este aceea care determină aplicarea dispoziţiilor legale citate, independent de modul de funcţionare a aparatului respectiv, şi indiferent de împrejurarea că aparatul funcţionează în mod autonom sau prin conexiune cu alte aparate şi indiferent dacă reproducerea se face prin procedee optice sau prin prelucrarea informaţiilor digitale, atâta timp cât rezultatul este sau poate fi acela al realizării unor copii, pentru uzul personal sau pentru cercul normal al unei familii. In consecinţă, Curtea a reţinut că şi anterior Hotărârii arbitrale din 2005 atât imprimanta, cât şi aparatul multifuncţional făceau parte din categoria aparatelor care permit reproducerea operelor fixate grafic sau analog, iar obligarea pârâtei la plata remuneraţiei şi pentru aceste aparate este legală.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta întemeiat pe dis art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de modificare se arată că instanţa a încălcat prevederile art. 969 C. civ., atunci când a reţinut că protocolul încheiat între părţi nu poate fi considerat ca exprimând manifestarea de voinţă fermă a părţilor de a renunţa la plata remuneraţiei pentru alte aparate decât cele la care s-au raportat la momentul încheierii acestui act.
Protocolul este valabil încheiat, nu a fost denunţat, a fost executat, având valoare de lege pentru părţile contractante.
Reclamanta, prin acţiune, încearcă să acrediteze ideea, întemeiată indirect pe dispoziţiile hotărârii arbitrale din 2005, că cele 2 aparate ce nu au făcut obiect al protocolului ar fi singurele ce permit reproducerea, lucru fals câtă vreme există şi alte aparate care permit reproducerea operelor scrise: camera web, camera video, fax-ul, ş.a.
Instanţele de fond au încălcat art. l C. civ. şi art. 15 din Constituţie întrucât s-au aplicat retroactiv dispoziţiile Hotărârii arbitrale din 23 mai 2005.
Admiţând că, aşa cum susţine instanţa de apel, părţile-organismul de gestiune colectivă şi importatorii nu au cunoscut ori au considerat în mod greşit că se datorează remuneraţia compensatoare numai pentru două tipuri de aparate în loc de patru, înseamnă că toate părţile s-au aflat în eroare, or eroarea comună valorează drept, principiu de drept ce a fost ignorat.
Concluzia care trebuia trasă din existenţa convenţiei şi îndeplinirea obligaţiei de plată a remuneraţiei compensatorii era aceea că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru a fi antrenată răspunderea pe temeiul legii.
Reclamanta, prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea recursului cu motivarea că diferenţa de remuneraţie solicitată are ca sursă situaţia importurilor de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog şi dispoziţiile prevăzute de art. 107 şi 109 din Legea nr. 8/1996, nemodificată.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, va constata caracterul fondat al recursului în limitele şi pentru argumentele ce succed.
Perioada de referinţă supusă judecăţii prin cererea formulată la 6 decembrie 2005 este 6 decembrie 2020 - 14 iunie 2005, ceea ce semnifică incidenţa a două reglementări în materie: dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe în forma iniţială şi dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată prin Legea nr. 285/2004 intrată în vigoare la 30 iulie 2004.
Potrivit art. 109 alin. (4), (5), (6) şi (9) din această din urmă lege, lista suporturilor şi a aparatelor pentru care se datorează remuneraţia compensatorie se negociază anual, negociere convocată de O.R.D.A. în prima decadă a lunii ianuarie a anului calendaristic pentru care se negociază, urmând ca organismele de gestiune colectivă şi asociaţiile fabricanţilor şi importatorilor să facă propuneri privind lista suporturilor şi aparatelor, precum şi cuantumurile remuneraţiilor ce urmează a fi negociate.
Procedura legală arătată s-a materializat prin hotărârea arbitrală publicată în M. Of. la 14 iunie 2005, deci la o dată ce excede perioadei de referinţă dedusă judecăţii şi, prin urmare, neaplicabilă în cauză.
Curtea de Apel nu şi-a întemeiat soluţia pe conţinutul hotărârii arbitrale, aşa cum reiese din expunerea conţinutului deciziei recurate, ci prin analizarea voinţei părţilor astfel cum rezultă din Protocolul încheiat între părţi la 16 octombrie 2003.
Drept urmare critica referitoare la încălcarea prevederilor art. l C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţie referitoare la neretroactivitatea legii civile este vădit nefondată.
Conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 285/2004, pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrare, sonor sau audiovizual, cât şi pentru aparatele ce permit reproducerea acestora, în situaţia prevăzută la alin. (l) se va plăti o remuneraţie stabilită conform prevederilor acestei legi. În forma actuală, introdusă prin Legea nr. 285/2004, în vigoare la data introducerii acţiunii, 6 decembrie 2005, alin. (2) al art. 34 dispune plata remuneraţiei compensatorii stabilită prin negociere.
Aşadar, înainte de modificarea prin Legea nr. 284/2004, Legea nr. 8/1996, nu stabilea care sunt aparatele pentru care se datorează remuneraţie compensatorie şi nici faptul că lista acestora se stabileşte prin negociere între părţi.
În absenţa unei interpretări legale a noţiunii de „aparate ce permit reproducerea” organismul de gestiune colectivă şi debitorii remuneraţiei compensatorii au stabilit că remuneraţia se datorează doar pentru copiatoare şi scanere.
Curtea de Apel şi-a întemeiat soluţia prin interpretarea voinţei părţilor contractante astfel cum rezultă din conţinutul actului intitulat A „Protocol”, ajungând la concluzia că părţile nu şi-au exprimat voinţa de a renunţa la plata remuneraţiei pentru alte aparate.
Interpretarea dată este contrară voinţei comune a părţilor câtă vreme reclamanta este cea care a propus încheierea „Protocolului” a stabilit care este lista aparatelor pentru care s-a convenit plata remuneraţiei compensatorii prevăzute de lege, iar pârâta, astfel cum rezultă din informaţiile publice furnizate de reclamantă şi-a îndeplinit obliga|ia contractuală de a colecta şi vira remuneraţia compensatorie.
Înalta Curte, având în vedre dispoziţiile art. 969, 971, 982 şi 983 C. civ., reţine că voinţa reală a părţilor la încheierea actului juridic a fost aceea de a include în noţiunea de „aparate care permit reproducerea” doar pe cele două sus-arătate şi nu şi aparatele imprimantă şi multifuncţională ce au fost negociate a fi incluse în listă abia prin hotărârea arbitrală din 23 mai 2005.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (l), (2) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica decizia în sensul admiterii apelului recurentei. Drept consecinţă, sentinţa va fi schimbată în tot în sensul că acţiunea va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC D.R. SRL. împotriva deciziei nr. 176/ A din 8 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX- a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Modifică decizia în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 1676 din 14 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Schimbă în tot sentinţa în sensul că respinge acţiunea formulată de C. – S.G.C.D.A., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 299/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 896/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
