ICCJ. Decizia nr. 3234/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3234/2010
Dosar nr. 883/96/2007
Şedinţa publică de la 25 mai 2010
Deliberând, asupra recursurilor de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 februarie 2007 pe rolul Tribunalului Harghita, reclamatul C.I. a solicitat ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 11.000.000 RON reprezentând daune morale suferite ca urmare a perioadei pe care a petrecut-o în stare de arest preventiv nelegal în perioada 13 iulie 2004 - 17 ianuarie 2005.
Ulterior, pentru termenul din data de 14 martie 2007, reclamantul a depus completare la acţiune solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000.000 RON şi nu la suma iniţială de 11.000.000 RON, precizând care au fost măsurile preventive luate faţă de el.
Prin Sentinţa civilă nr. 1997 din 6 iunie 2007, Tribunalul Harghita a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii-chemaţi în garanţie Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Justiţiei; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita reprezentanta intereselor pârâtului Ministerul Finanţelor Publice împotriva chemaţilor în garanţie Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Justiţiei; a respins acţiunea reclamantului C.I. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii patrimoniale a Statului Român pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, în conformitate cu dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004 modificată şi ale art. 504 alin. (3) şi (4) C. proc. pen.
S-a reţinut că, în speţă, eroarea judiciară este pusă sub dubii întrucât în perioada 23 aprilie 2004 - 13 septembrie 2004, pe numele reclamantului au fost emise încă alte 4 mandate de arestare pentru săvârşirea de diferite alte infracţiuni, ceea ce demonstrează faptul că reclamantul nu putea fi în stare de libertate decât după cercetarea judecătorească, astfel că acţiunea este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii-chemaţi în garanţie Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Justiţiei s-a reţinut că aceste instituţii nu pot avea calitate procesuală în prezenta cauză, reclamantul urmând a se judeca numai în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, întrucât este stabilit de către legiuitor că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare şi că pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta numai împotriva statului reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamantul, arătând că dispozitivul sentinţei este incomplet, deoarece se arată că cererea este respinsă fără menţionarea: neîntemeiată, inadmisibilă, deşi în considerente se menţionează că cererea de chemare în judecată ar fi neîntemeiată.
În motivarea apelului, s-a susţinut că hotărârea s-a pronunţat cu încălcarea art. 260 alin. (1) C. proc. civ., fiind afectată de nulitate. S-au invocat şi dispoziţiile art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., întrucât instanţa nu s-a pronunţat în situaţia în care a amânat pronunţarea de două ori, asupra unei cereri formulate de reclamant, iar art. 264 alin. (1) C. proc. civ. prevede că motivarea hotărârii se face în cel mult 30 de zile, iar în cazul de faţă acest termen nu a fost respectat.
S-a arătat, totodată, că din hotărârea pronunţată lipsesc motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor, sentinţa nefiind motivată în sensul prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia civilă nr. 79/A din data de 21 octombrie 2008, a admis apelul reclamantului, a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Harghita.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantul-apelant a invocat în mod întemeiat dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât din cuprinsul hotărârii atacate nu reies motivele de fapt şi de drept avute în vedere de către instanţa de fond la soluţionarea cauzei. La rejudecarea cauzei, tribunalul urmează a se pronunţa asupra excepţiilor invocate şi asupra cererilor formulate de părţi cu motivarea în fapt şi în drept a hotărârii ce va da dezlegare cauzei deduse judecăţii.
Împotriva acestei decizii, au exercitat calea de atac a recursului pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului formulat, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a arătat că sentinţa primei instanţe cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat argumentele reclamantului, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. S-a invocat Decizia nr. 2522/2006 a I.C.C.J potrivit căreia chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de către reclamant, judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de părţi, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raţionamente logice.
În recursul său, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocată de reclamant.
Or, tribunalul, în mod corect, a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Public şi a Ministerul Justiţiei formulată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate pe fondul cauzei, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 506 C. proc. pen., precum şi de art. 507 C. proc. pen. şi art. 96 din Legea nr. 303/2004.
Singura modalitate stabilită de legiuitor pentru ca statul să îşi recupereze suma plătită ca urmare a reparării pagubei în temeiul dispoziţiilor art. 506 C. proc. pen. este cea a acţiunii în regres şi nu a chemării în garanţie, iar alineatul ultim al acestui articol stabileşte că termenul de prescripţie a dreptului la acţiune este de un an, de unde rezultă că dreptul la acţiune al intimatului-apelant s-a prescris.
Recurentul a arătat că, şi pe fondul cauzei instanţa de fond, în mod corect, a argumentat hotărârea judecătorească desfiinţată de instanţa de apel, reţinând că acţiunea intimatului-apelant nu este întemeiată, potrivit art. 504 alin. (1) C. proc. pen.
De asemenea, s-a susţinut că acţiunea în regres nu este pusă la dispoziţie petentului, ci a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, aşa încât, în mod corect şi motivat instanţa de apel a reţinut că Ministerul Public nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse pentru considerentele ce succed:
Curtea de apel a reţinut că, hotărârea atacată a fost pronunţată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care consacră principiul general privind motivarea hotărârilor, judecătorii fiind datori să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Fără arătarea motivelor şi a probelor, instanţa pronunţă o hotărâre nelegală şi netemeinică, asupra căreia nu se poate realiza controlul judiciar.
Contrar acestor dispoziţii legale, instanţa de fond nu a arătat în considerentele sentinţei motivele pentru care a înlăturat susţinerile şi cererile reclamantului, argumentele reţinute în motivarea hotărârii pronunţate la fond fiind insuficiente, ceea ce echivalează cu lipsa oricăror considerente de natură să explice în fapt şi în drept soluţia adoptată de instanţă. Ca urmare, tribunalul a procedat la pronunţarea unei hotărâri pe care nu a motivat-o cu respectarea dispoziţiilor procedurale enunţate şi care este, astfel, improprie pentru exercitarea unui control judiciar.
Aşadar, din această perspectivă, în mod corect instanţa de apel a dispus desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca prima instanţă să pronunţe o hotărâre care să respecte prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., asigurând astfel atât dreptul părţilor la un proces echitabil, conform art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi posibilitatea exercitării unui control judiciar, în cazul promovării unei eventuale căi de atac.
În acelaşi sens, este de reţinut şi faptul că, tribunalul nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care consacră rolul activ al instanţei în administrarea probelor necesare şi utile aflării adevărului în cauză, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Astfel, în conformitate cu aceste dispoziţii legale, instanţa trebuie să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru dezlegarea cauzei deduse judecăţii, sens în care poate dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru a lămuri pe deplin situaţia de fapt şi pentru a-şi forma convingerea în vederea aplicării dispoziţiilor legale incidente.
Având în vedere argumentele expuse, nu pot fi primite criticile formulate de recurenţii-pârâţi ce vizează greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocate de apelantul-reclamant cu privire la sentinţa instanţei de fond.
De asemenea, nu pot fi reţinute nici criticile recurentului Ministerul Public prin care se susţine lipsa calităţii sale procesuale pasive, deoarece această chestiune a fost deja judecată, statuându-se că Ministerul Public şi Ministerul Justiţiei nu au calitate procesuală pasivă în speţă, situaţie în care instanţa de recurs nu poate analiza şi nu se poate pronunţa din nou pe acest aspect.
Mai mult, faţă de lipsa de calitate procesuală a Ministerului Public, acesta nu poate invoca critici privind prescripţia dreptului la acţiune şi fondul cauzei deduse judecăţii, context în care nu se mai impune a fi analizate aceste motive de recurs care, în plus, exced considerentelor deciziei curţii de apel.
Faţă de cele ce preced, recursurile vor fi respinse în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Deciziei nr. 79/A din data de 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3233/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3235/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
