ICCJ. Decizia nr. 3233/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3233/2010
Dosar nr. 3058/63/2006
Şedinţa publică din 25 mai 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
1. Soluţionarea cauzei pe fond:
Tribunalul Dolj secţia civilă prin Sentinţa civilă nr. 1430 din 26 septembrie 2005 a respins contestaţia formulată la 5 februarie 2004 de reclamanţii S.M., C.C.R. şi S.C., în contradictoriu cu SC A. SA Craiova şi Primăria Municipiului Craiova împotriva Adresei nr. 103/2 din 5 ianuarie 2004 prin care SC A. Craiova le-a comunicat acestora că cererea de restituire a terenului le-a fost respinsă pe considerentul că nu are obiect iar notificarea şi actele anexe au fost restituite Primăriei Municipiului Craiova.
Tribunalul, în motivarea soluţiei, a reţinut că SC A. SA s-a constituit pe terenurile preluate prin Decretul nr. 57/1977 de expropriere de la fostele CAP-uri şi IAS-uri şi a unui număr de 7 persoane fizice printre care nu figurează şi autorii contestatorilor şi, ca urmare, în mod corect s-a dispus restituirea cererii la Primăria Municipiului Craiova.
Sentinţa nr. 1430/2005 a fost desfiinţată prin Decizia nr. 212 din 7 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a constatat că instanţa de fond trebuia să se pronunţe cu privire la modalităţile de restituire în natură sau prin echivalent după individualizarea terenului prin efectuarea unei expertize şi după verificarea noilor acte depuse de reclamanţi precum şi cu privire la măsura în care aceştia au beneficiat de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991.
Rejudecând cauza Tribunalul Dolj prin Sentinţa civilă nr. 507 din 20 iunie 2007 a respins acţiunea precizată formulată de reclamanţi şi întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
S-a reţinut că prin Notificarea nr. 235/N/2002 adresată Primăriei Craiova S.N. a solicitat restituirea suprafeţei de 1 ha situat în punctul „Nisipuri"; în intravilanul oraşului Craiova, invocând actul dotal nr. 67/1938 prin care soţia sa, S.M. a primit acest teren, de la tatăl ei, ca dotă la momentul căsătoriei.
S-a reţinut că cererea formulată în procedura Legii nr. 10/2001 este neîntemeiată faţă de împrejurarea că autorul reclamanţilor a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate (prin Cererea nr. 546 din 18 martie 1991) în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru suprafaţa de 6 ha din care 5,6 ha şi 0,4 ha vie, în cerere fiind menţionat şi terenul de 1 ha în punctul N. Acest teren, potrivit Registrului Agricol pe anii 1959 - 1963 nu a putut fi identificat, ca aparţinând autorului reclamanţilor care figura cu o suprafaţă de 2,73 ha din care 2,63 ha teren agricol şi 1.000 m2 curţi şi construcţii.
S-a mai constatat că autorul reclamanţilor a formulat o cerere de înscriere în GAC „Drum Luminos"; din satul Cârcea pentru 1,50 ha teren arabil şi nu pentru un teren de 10.000 m2 în punctul N., cum s-a pretins.
S-a constatat din probele administrate că terenul în litigiu a fost restituit deja în baza Legii nr. 18/2001, prin reconstituirea dreptului de proprietate pe alte amplasamente şi cu aplicarea unui procent de reducere de 25% inclus în suprafaţa de 4,40 ha prevăzută în Titlul de proprietate nr. 80 - 59498 din 17 august 2003, titlu emis în baza actelor de proprietate, inclusiv Actului dotal nr. 67/1938 de care s-au prevalat în prezenta cauză reclamanţii pentru justificarea dreptului de proprietate.
S-au considerat astfel aplicabile dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Craiova prin Decizia civilă nr. 387 din 3 decembrie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamanţilor S.M., C.C.R. şi S.C. împotriva Sentinţei civile nr. 507/2007 a Tribunalului Dolj.
Cât priveşte calitatea lui S.N. nu s-a primit excepţia invocată de pârâtă în note scrise deoarece s-a făcut dovada în cauză că acesta a acţionat în numele soţiei şi nu în nume propriu de vreme ce în notificare arată în mod expres că terenul a aparţinut soţiei sale, invocând în acest sens actul de dotă.
S-a constatat că în mod corect s-a reţinut că terenul solicitat nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 terenurile fiind situate în extravilanul localităţii la data preluării, fiind fără relevanţă situarea terenului la data notificării.
Curta de Apel a constatat că din actul dotai din 1938 rezultă că înzestrarea M.S. ca urmare a căsătoriei s-a făcut cu mai multe suprafeţe de teren din care numai cu privire la suprafaţa de la pct. 5 - 1.500 m2 - se menţionează că este loc de casă în vatra comunei, pentru restul (inclusiv terenul de la pct. 6, de de 1 ha) se menţionează în actul dotai că sunt terenuri agricole, arabile situate pe teritoriul comunei Coşovei, respectiv, comunei Cârcea.
Cât priveşte zona amplasării terenului, reclamanţii au susţinut că terenul se află situat în zona industrială a oraşului Craiova, zonă care a aparţinut extravilanului comunei Cârcea, împrejurare ce rezultă din Decizia nr. 322 din 7 octombrie 1999 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ.
În baza acestor dovezi instanţa a prezumat că terenul revendicat a fost situat în extravilanul comunei Cârcea.
A fost analizat şi rolul agricol al lui N.S. (în cauză nedovedindu-se că a existat un rol agricol şi pe numele M.S.). S-a constatat că în 1961 acesta deţinea 2,73 ha teren din care 2,51 ha arabil, 0,12 ha şi 0,10 ha curţi construcţii,suprafeţe printre care nu se regăsea înscris şi terenul în litigiu. Din declaraţia numitului C.P., tatăl M.S., dată de acesta la 22 ianuarie 1961, a rezultat că din terenul transmis prin actul dotal, numai 1,28 ha au fost trecuţi pe rolul lui S.N., restul suprafeţei rămânând pe rolul tatălui dobânditoarei.
S-a reţinut din cererea de înscriere în GAC, formulată de C.A. la 9 ianuarie 1962 pentru 2,50 ha de teren, că acest teren este zestrea soţiei sale (fiica reclamantei S.M.). Instanţa a constatat că potrivit acestei cereri, terenul era deja trecut în rolul lui S.N. pe al cărui rol agricol, aşa cum s-a arătat mai sus, nu a fost evidenţiată existenţa terenului în litigiu.
S-a mai reţinut că dată fiind zona în care este amplasată comuna Cârcea, zonă cooperativizată după anul 1962, cooperatorii nu mai puteau deţine în proprietate decât o suprafaţă de 800 mp, iar din cererea de înscriere în CAP, rezultă că S.N. şi-a „rezervat"; un lot ajutător de 0,30 ha situat în punctul „G."; (alt punct decât cel în litigiu). Ca urmare, s-a concluzionat, admiţându-se că S.M. ar fi deţinut totuşi terenul în litigiu în perioada 1961- 1962 chiar şi netrecut pe rol, că după anul 1962 aceasta nu mai putea deţine terenul în proprietate deoarece comuna Cârcea era situată într-o zonă care a fost cooperativizată, iar membrii cooperatori nu mai puteau deţine în proprietate decât o suprafaţă de teren limitată, aşa cum s-a arătat mai sus.
S-a mai constatat că prin Decretul nr. 57/1977 terenul din zona industrială a Municipiului Craiova în care este situat sediul pârâtei SC A. S.A. şi care a aparţinut anterior Comunei Cârcea, a fost arondat Municipiului Craiova, iar terenul ce face obiectul prezentei cauzei a fost reconstituit în procedura Legii fondului funciar nr. 18/1991, iar după apariţia Legii nr. 169/1997 a fost solicitată diferenţa de teren nerestituită în 1991, cerere respinsă pentru că s-a constatat că S.N. a primit tot terenul la care era îndreptăţit (deciziile Comisiei de fond funciar au fost contestate şi respinse pentru motivul arătat - terenul cuvenit petentului, i-a fost deja restituit în întregime).
3. Recursul
Reclamanţii S.M., C.C.R. şi S.C. au declarat recurs împotriva Deciziei nr. 387/2008 a Curţii de Apel Craiova.
În drept s-a invocat art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În fapt s-au formulat următoarele trei critici:
- pronunţarea unor hotărâri în fond şi apel cu încălcarea normelor procedurale sub sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., critică ce face obiectul motivului prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. ( s-a criticat judecarea litigiului fără a fi introdusă în cauză AVAS care a efectuat privatizarea intimatei pârâte);
- greşita interpretare a art. 8 din Legea nr. 10/2001, reţinându-se că terenul în litigiu, de 10.000 m2, nu ar intra sub incidenţa acestui act normativ (recurenţii au arătat că din referatul întocmit de Comisia Municipală de Aplicare a Prevederilor Legii nr. 10/2001 a rezultat că terenul ce face obiectul Notificării nr. 235/H/2002 situat în punctul „N."; este deţinut de SC A. Craiova SA, aflându-se în incinta societăţii);
- revenind la prima critică, s-a arătat că - în raport de adresa nr. 103/2004 a SC A. Craiova SA în care se precizează că această societate este constituită cu capital majoritar de stat, - se impunea transmiterea cererii la acţionarul principal care este statul, prin AVAS.
Prin întâmpinarea depusă de intimata pârâtă SC A. SA Craiova la dosar tardiv (cu încălcarea termenului prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ.), şi considerată de instanţă, în temeiul art. 246 C. proc. civ., drept note scrise, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La data de 16 februarie 2010 avocatul intimatei pârâte SC A. SA Craiova a învederat că părţile au ajuns la o înţelegere.
În cauză s-au dat mai multe termene pentru încheierea unei tranzacţii, document ce a şi fost depus la dosar la 25 mai 2010 urmând ca părţile să se prezinte în instanţă şi să valideze înţelegerea.
4. Analiza instanţei de recurs
Un prim aspect reţinut de instanţa de recurs este acela referitor la înţelegerea intitulată „T."; şi depusă la dosar.
Actul reprezintă un înscris sub semnătură privată încheiat între recurenţii reclamanţi şi intimata pârâtă SC A. SA Craiova care conţine poziţia acestor părţi în legătură cu litigiul privind imobilul - teren în suprafaţă de 10.000 m2 - ce a format obiectul Notificării nr. 235 N/2002.
Potrivit art. 271 C. proc. civ., instanţele pot pronunţa hotărâri care să consfinţească învoiala părţilor.
Condiţia imperativă prevăzută de secţiunea a III-a, a capitolului IV referitor la hotărâri, C. proc. civ., este aceea că părţile trebuie să se înfăţişeze - oricând în cursul judecăţii - chiar şi fără să fi fost citate, pentru a cere personal consfinţirea învoirii lor.
Cum în cauză nu s-au îndeplinit condiţiile prevăzute expres de art. 271 - 273 C. proc. civ., părţile neprezentându-se în instanţă pentru a fi identificate şi a-şi exprima direct şi nemijlocit învoiala pentru stingerea litigiului, nu s-a putut lua act de învoiala părţilor sub forma unei tranzacţii şi pe cale de consecinţă această cerere a fost respinsă.
În al doilea rând, Înalta Curte, procedând la analiza deciziei atacate sub aspectul criticilor formulate constată că soluţia instanţei de apel este legală şi temeinică, recursul urmând a se respinge pentru considerentele ce succed:
Soluţia Curţii de Apel a fost criticată în apelul reclamanţilor pentru greşita soluţionare a cauzei cât priveşte identificarea şi individualizarea terenului ce face obiectul acţiunii.
Cele trei critici formulate în fapt pentru susţinerea motivului de recurs invocat şi justificat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., expres indicat dar şi pe dispoziţiile art. 304. pct. 9 C. proc. civ., nemenţionat dar dedus din critica greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu pot fi primite.
Critica referitoare la nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul sancţiunii prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., pentru că litigiul s-a soluţionat fără a fi introdusă în cauză AVAS este nefondată.
Pe lângă faptul că această critică este formulată pentru prima dată în recurs şi, ca urmare, nu se poate primi omisso medio, se constată că în cauză soluţia de respingere este corectă ea fiind determinată în mod esenţial de constatarea că în speţa dedusă judecăţii nu se aplică dispoziţiile Legii nr. 10/2001, pentru aspectele pe larg expuse şi analizate în decizia Curţii de apel.
A doua critică referitoare la greşita interpretare a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu poate nici aceasta fi primită.
În susţinerea acestui motiv de recurs recurenţii invocă neluarea în considerare a unui document, referatul întocmit de Comisia Municipală de Aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, din care rezultă că terenul revendicat este deţinut de SC A. Craiova SA şi se află în incinta acestei unităţi.
Cauza care a parcurs două cicluri procesuale a fost trimisă spre rejudecare în fond de prima instanţă cu indicaţie de a se analiza înscrisurile noi depuse la dosar de părţi.
Ca urmare, instanţa de fond rejudecând cauza şi respectiv instanţele de apel, examinând soluţia primei instanţe, au analizat în mod amănunţit probele aflate la dosar, acte de proprietate, registre agricole, expertize, susţinerile părţilor în justificarea pretenţiilor şi în apărare şi şi-au fundamentat convingerea, pentru soluţia pronunţată, în mod logic pe probele administrate ulterior în cauză.
Modul în care instanţa a apreciat şi interpretat probele nu mai poate constitui critică de recurs după abrogarea pct. 10 şi 11 din art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 publicată în M. Of. la 2 octombrie 2000 şi aprobată prin Legea nr. 219/2005 publicată în M. Of. la 14 iulie 2005.
Nici una din argumentările punctuale prezentate de instanţă - în susţinerea împrejurării de fapt şi de drept că terenul în litigiu a fost restituit în temeiul legilor fondului funciar şi că prin urmare nu mai poate fi solicitat în procedura Legii nr. 10/2001, nu a fost criticată sau combătută de recurenţi, afirmaţia generică că s-a aplicat greşit art. 8 din Legea nr. 10/2001 nefiind în măsură - în lipsa unor argumente de fapt şi de drept - să conducă la concluzia că soluţia pronunţată în cauză este nelegală şi netemeinică.
Ultima critică, referitoare la necesitatea de a se fi trimisă cererea petenţilor spre soluţionare la AVAS nu se poate primi ca o critică propriu zisă, ci se insinuează, în subtext, ca o cerere ce excede obiectul cauzei şi cu atât mai mult declaraţia de recurs.
Cercetarea judecătorească a fost în mod obiectiv canalizată pe individualizarea terenului în spaţiu şi pe stabilirea naturii sale juridice pentru a determina normelor legale aplicabile.
Văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi constatând pentru considerentele arătate că nu se pot primi criticile formulate înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de a se lua act şi de a se consfinţi tranzacţia.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii S.M., C.C.R. şi S.C. împotriva Deciziei nr. 387 din 3 decembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia a I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3176/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3234/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
