ICCJ. Decizia nr. 3235/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3235/2010
Dosar nr. 1407/118/2007
Şedinţa publică din 25 mai 2010
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 180 din 25 februarie 2008, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamanţilor P.G., Ş.M.C. şi P.A., în contradictoriu cu pârâta SC „T"; SA; a fost anulată Decizia nr. 27 din 5 februarie 2007 emisă de către pârâta-reclamantă SC „T."; SA Topraisar, iar pârâta a fost obligată să restituie reclamanţilor imobilul compus din 5.824,50 mp teren şi construcţia de locuit cu anexele gospodăreşti, cunoscut sub denumirea de „Conacul lui I.B.";, situat în comuna Topraisar, judeţul Constanţa, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză.; a fost respinsă, ca nefondată, cererea reconvenţională formulată de pârâta SC „T."; SA; a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a fost respinsă cererea de chemare în garanţie a acestui pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanţie a Asociaţiei de Salariaţi PAS. Toplacer Topraisar şi a fost obligată pârâta reclamantă către reclamanţi la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, învestită cu soluţionarea apelului declarat de pârâta SC T. SA, prin Decizia nr. 218 din 1 octombrie 2008, a respins calea de atac ca nefondată, apelul declarat de Asociaţia de Salariaţi PAS. Tolpacer Topraisar fiind respins ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Reclamanta N.M. s-a legitimat ca succesoare legală a defunctului I.I.B., fost proprietar al „Conacului I.B.";, imobil preluat de stat în baza Decretului de expropriere nr. 83/1949. După decesul reclamantei N.M., intimaţii reclamanţi s-au legitimat ca succesori ai reclamantei conform certificatului de moştenitor nr. 203/2007.
Aşa cum rezultă din cuprinsul Legii nr. 10/2001 şi cum au stabilit în mod constant jurisprudenţa şi doctrina, calificarea preluării unui imobil ca fiind „abuzivă"; în sensul existenţei sau nu a unui „titlu valabil";, este atributul exclusiv al instanţelor de judecată învestite cu soluţionarea acţiunii intentate în baza Legea nr. 10/2001.
Conform dispoziţiilor art. 2 lit. a) şi b) din Decretul nr. 83/19 pentru completarea unor dispoziţii din Legea nr. 187/1945, treceau în proprietatea Statului „exploatările agricole moşiereşti care au făcut obiectul exproprierii, potrivit Legii nr. 187/1945 şi fermele model, constituite prin efectul aceleaşi legi, cu întreg inventarul viu mort şi clădiri aparţinând sau afectate acestor exploatări, indiferent de locul unde se află
În mod corect Tribunalul Constanţa a apreciat asupra conformităţii Decretului nr. 83/1949 cu regimul constituţional din acea vreme şi cu tratatele internaţionale la care România era parte, ca şi asupra nevalabilităţii acestui pretins titlu al statului. Actul normativ menţionat contravine Constituţiei din 1948 - potrivit căreia dreptul de proprietate particulară şi moştenire legală era recunoscut şi garantat prin lege (art. 8), iar exproprierile pentru cauză de utilitate publică se puteau realiza pe baza unei legi şi cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiţie (art. 10), dar şi Codului civil art. 480 C. civ. şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Întrucât această deposedare în baza Decretului nr. 83/1949 s-a făcut fără plata vreunei despăgubiri, temeiul legal de imediată aplicare pentru restituirea ce a se va face în baza Legii nr. 10/2001 îl va constitui art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001.
Conform dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, (în varianta existentă la data notificării), „Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate";.
În urma modificării Legii nr. 10/2001, art. 27 alin. (1) a devenit art. 29 a alin. (1), cu un conţinut diferit sub aspectul modului de restituire a bunurilor imobile preluate abuziv în perioada 1945 - 1989 şi care fac parte din patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate.
Dacă în art. 27 se făcea distincţie între imobilele preluate cu titlu valabil şi cele preluate fără titlu valabil, în sensul că acestea din urmă se puteau restitui în natură, cu procedura prevăzută de lege, dispoziţiile art. 29 prevăd că persoanele îndreptăţite beneficiază exclusiv de dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a acestora.
Prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 559 din 24 iulie 2008 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei şi s-a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil"; din cuprinsul nart. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) deşi art. 16 alin. (1) din Constituţia României.
Dispoziţiile din lege constatate neconstituţionale şi-au încetat efectele juridice în condiţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
În mod corect prima instanţă a reţinut că susţinerile pârâtei în sensul că este o societate comercială integral privatizată nu au relevanţă în cauză, deoarece imobilul nu a fost preluat de stat cu titlu valabil, reclamanta fiind îndreptăţită la restituirea în natură a bunului, conform art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Şi cea de-a doua critică invocată de apelantă este nefondată şi a fost respinsă pentru următoarele considerente.
Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 consacră prevalenta restituirii în natură a imobilelor notificate, în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Legiuitorul a înţeles să asigure exclusiv despăgubirea chiriaşilor din imobilele restituite în natură în procedura Legii nr. 10/2001, pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă, prin îmbunătăţirile necesare şi utile. Ori, apelanta pârâtă nu s-a încadrat în această categorie (art. 48 din Legea nr. 10/2001, republicată).
Despăgubirea acesteia se va face în condiţiile O.U.G. nr. 88/1997, republicată, iar instituirea unui drept de retenţie asupra bunului notificat până la plata acestor despăgubiri de către stat, impune o nouă sarcină, fără temei legal, reclamantei.
S-a reţinut că în condiţiile preluării fără titlu a bunului, sarcina despăgubirii chiriaşului pentru îmbunătăţirile necesare şi utile nu incumbă fostului proprietar, ci statului.
S-au reţinut ca nefondate şi criticile ce au vizat buna-credinţă a societăţii deţinătoare la încheierea Contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 103 din 27 decembrie 2000, cât şi respingerea cererii de chemare în garanţie a Ministerului Agriculturii, implicat în privatizarea apelantei.
Potrivit dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, republicată „instituţiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare, prin restituirea către foşti proprietari a bunurilor imobile preluate de stat";.
Condiţia cerută de lege pentru repararea prejudiciilor astfel cauzaţi societăţilor comerciale, presupune existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitivi şi irevocabile de restituire şi stabilirea echivalentului bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură.
Cum niciuna din condiţiile cerute de art. 324 din O.U.G nr. 88/1997 nu a fost îndeplinită, în mod corect instanţa de fond a respins cerere de chemare în garanţie a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Referitor la titlul apelantei pârâte, s-a reţinut că prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 103 din 27 decembrie 2000, aceasta a cumpărat de la Ministerul Agriculturii, în calitate de reprezentant al statului, un număr de 417.608 acţiuni iar nu activul „Conacul I.B.";, astfel cum a fost identificat în actul preluare întocmit în baza Decretului nr. 83/1949, situaţie în care nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, republicată.
împotriva deciziei a declarat recurs SC T. SA întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu motivarea că pârâta se bucură de prezumţia de bună-credinţă, că nelegal au fost respinse cererile referitoare la acordarea unui drept de retenţie şi la chemarea în garanţie a Ministerului Agriculturii, precum şi la faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de constatare a valabilităţii titlului statului.
Dat fiind conţinutul motivelor de recurs, chiar succint invocate, excepţia nulităţii prevăzută de art. 306 C. proc. civ. invocată de Ministerul Agriculturii şi Pădurilor este nefondată şi va fi respinsă ca atare.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, Înalta Curte va constata caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Recurenta, prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 103 din 27 decembrie 2000 a dobândit de la Ministerul Agriculturii şi Pădurilor un număr de 417.608 acţiuni şi nu imobilul notificat situat în comuna Topraisar, compus din teren şi construcţie „Conacul I.B."; ce a fost expropriat şi preluat de stat în baza Decretului nr. 83/1945.
Dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 referitoare la valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu bună-credinţă în procesul de privatizare nu sunt incidente în cauză întrucât recurenta nu a cumpărat activul „Conacul I.B."; ci, aşa cum s-a arătat, 417.608 acţiuni.
Instanţa de apel, în argumentarea soluţiei pronunţate, a apreciat asupra conformităţii actului de preluare, Decretul nr. 83/1945, cu regimul constituţional de la acea epocă şi cu tratatele internaţionale la care România era parte, reţinând nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului notificat. Drept urmare, critica referitoare la nepronunţarea asupra cererii privind valabilitatea titlului statului este vădit neîntemeiată.
Legea nr. 10/2001 consacră la art. 48 dreptul chiriaşilor la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţie de locuinţă prin îmbunătăţirile necesare şi utile.
Recurenta nu a avut calitatea de chiriaş în imobilul în litigiu, calitate pe care de altfel nici nu a pretins-o aşa încât, despăgubirea acesteia urmează a se face în temeiul O.U.G. nr. 88/1977, conform art. 324 şi nu în temeiul art. 48 din Legea nr. 10/2001.
Drept urmare, respingerea cererii de retenţie asupra imobilului a fost dată în conformitate cu legea, care nu impune proprietarului deposedat sarcini suplimentare în situaţia în care bunul se află la o societate comercială.
Condiţia cerută de art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 pentru repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate presupune existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile de restituire şi stabilirea echivalentului bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură, precum şi existenţa unei cereri de chemare în judecată a entităţii obligată la acordarea despăgubirilor.
În cauză, niciuna dintre condiţii nu este realizată, cu precizarea că prin Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţia agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, a operat o subrogare legală în drepturi şi obligaţii, Agenţia Domeniilor Statului preluând şi contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate anterior intrării în vigoare a Înalta Curte pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
Dat fiind calitatea de parte câştigătoare în proces a reclamanţilor, recurentul va fi obligat, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., la plata a câte 1.000 RON pentru fiecare dintre ei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge ca nefondat, recursul formulat de pârâta SC T. SA prin administrator judiciar Societatea D. & Co S.P.R.L. împotriva Deciziei nr. 218/C din data de 1 octombrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurenta la câte 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimaţii P.A., Ş.M.C., P.D. şi P.R.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3234/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 3237/2010. Civil → |
|---|
