ICCJ. Decizia nr. 3276/2010. Civil. Evacuare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3276/2010

Dosar nr. 6454/2/2007

Şedinţa publică din 26 mai 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta C.M.P.L.R. prin preşedinte G.G.B. şi pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Fondului Imobiliar Bucureşti, Comitetul asociaţiei de proprietari prin D.I. şi T.V., în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a invocat încălcarea unor drepturi fundamentale în soluţionarea cauzei sale, respectiv liberul acces la justiţie, dreptul de proprietate şi dreptul de moştenire.

Referitor la cererea de recurs supusă analizei a cărei judecată a fost suspendată la data de 12 martie 2008 în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor care nu au solicitat judecarea în lipsă, se constată următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an";.

Iar potrivit art. 249 C. proc. civ. „perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes";.

Întrucât, în speţă, judecata cauzei a fost întreruptă peste termenul legal menţionat, din vina părţii care nu a stăruit în soluţionarea sa, în temeiul art. 252 alin. (1) C. proc. civ. se va constata ca perimată cererea de recurs dedusă judecăţii.

Nu poate fi asimilată noţiunii de act întreruptiv al cursului perimării în sensul art. 249 C. proc. civ. sus citat, prezentarea părţii la arhivă şi solicitarea consultării dosarului, aspecte de altfel nedovedite, acţiuni/acte ce nu pot fi circumscrise noţiunii de „act de procedură";, astfel cum pretinde norma evocată (cum ar fi de exemplu repunerea cauzei pe rol), care să fie făcută în vederea continuării judecăţii, cerinţă pretinsă cumulativ de textul enunţat şi neîndeplinit în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de reclamanta C.M.P.L.R. împotriva Încheierii din 27 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3276/2010. Civil. Evacuare. Recurs