ICCJ. Decizia nr. 3283/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3283/2010
Dosar nr. 7935/62/2008
Şedinţa publică din 26 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
1.1. Obiect
Prin cererea înregistrată la data de 26 noiembrie 2008, reclamanta Ţ.C. a chemat în judecată pe pârâta U.T. Braşov, în contradictoriu cu care a solicitat anularea deciziilor nr. 1022 din 18 februarie 2003 şi nr. AD 1022 din 08 februarie 2006 emise de pârâtă, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie motivată prin care să se dispună restituirea în natură a terenurilor rămase libere la dispoziţia sa, situate în Braşov, înscrise în C.F. nr. 25797 Braşov şi respectiv în C.F. nr. 26107 Braşov.
1.2. În fapt
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a învederat că prin deciziile contestate i-au fost respinse notificările înregistrate sub nr. 401 din 11 iunie 2001, nr. 60298 şi 60307 din 08 septembrie 2005, justificat de împrejurarea că restituirea în natură a terenurilor în litigiu nu ar mai fi posibilă, întrucât acestea sunt ocupate de clădiri ce aparţin pârâtei.
Deciziile atacate nu i-au fost comunicate în condiţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care, în cursul lunii august 2008, a fost nevoită să solicite în scris pârâtei, unitate deţinătoare, comunicarea acestora.
Cât priveşte fondul litigiului s-a învederat că o parte din terenul preluat de stat şi deţinut de pârâtă este liberă de construcţii şi alte detalii de sistematizare, context în care refuzul pârâtei de restituire a acestuia în natură, apare a fi lipsit de temei legal.
Întrucât restituirea în natură constituie soluţie de principiu consacrată de actul normativ ce reglementează raportul juridic dedus judecăţii, iar măsurile reparatorii prin echivalent primesc în concepţia aceleiaşi legi valoare de subsidiaritate/accesorialitate (exclusiv în situaţia în care retrocedarea nu este obiectiv posibilă), rezultă că modul de soluţionare pe care pârâta a înţeles să-l ofere notificărilor sale, nu este conform prescripţiilor legii.
1.3. În drept
Reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 81 din 12 martie 2009, Tribunalul Braşov, secţia civilă, a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei care a fost respinsă ca tardiv formulată.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, cu privire la excepţia tardivităţii contestaţiei, analizată prioritar în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., că din menţiunile făcute pe Decizia nr. 1022 din 18 februarie 2003 emisă de pârâtă, ce se coroborează cu recunoaşterea semnăturii de către reclamantă şi răspunsul la interogatoriul ce i-a fost luat de instanţă, această decizie a fost primită de reclamantă la data emiterii sale.
Cât priveşte cealaltă decizie supusă controlului prin cererea dedusă judecăţii s-a arătat că din coroborarea probei cu interogatoriul reclamantei cu înscrisul depus la dosar (întocmit de reclamantă la data de 17 aprilie 2008), rezultă că partea avea cunoştinţă de acest act administrativ încă de la finele anului 2007, ceea ce înseamnă că încă de la momentul respectiv partea avea cunoştinţă de această decizie.
Ca urmare, în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingerea notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare, termen de decădere, s-a reţinut că prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată peste termenul legal enunţat, drept pentru care a fost admisă excepţia tardivităţii cu consecinţa respingerii acţiunii introductive de instanţă.
3. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 121 Ap din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul reclamantei.
A desfiinţat în parte sentinţa atacată cu privire la contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. AD 1022 din 08 februarie 2006 emisă de pârâta U.T.
Cauza a fost trimisă spre rejudecare sub acest aspect la Tribunalul Braşov.
A fost păstrată din sentinţă dispoziţia privind Decizia nr. 1022 din 18 februarie 2003.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată prin care s-a soluţionat notificarea, se comunică persoanei îndreptăţite în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării.
Actul procedural al comunicării prezintă semnificaţie deosebită întrucât termenul de 30 de zile în care se poate exercita calea de atac împotriva deciziei şi dispoziţiei de respingere a cererii de restituire în natură, arătat de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 are la rândul său natura unui termen procedural, care în conformitate cu dispoziţiile art. 102 alin. (1) C. proc. civ., începe să curgă de la data comunicării.
Importanţa comunicării actului emis în procedura legii speciale este subliniată, printre altele, de dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 din care rezultă concluzia că actul final administrativ emis de entitatea deţinătoare trebuie comunicat în aceeaşi modalitate, respectiv prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, data primirii marcând începutul termenului înlăuntrul căruia se poate declanşa controlul judiciar.
Comunicarea nu trebuie confundată cu luarea la cunoştinţă. Dacă prima semnifică începutul termenului procedural, cea de-a doua reprezintă o simplă încunoştiinţare care poate avea loc şi verbal, dar care este lipsită de relevanţă din punct de vedere juridic.
Întrucât, în speţă, nu s-a făcut dovada că decizia din anul 2006 a fost comunicată legal reclamantei, soluţia tardivităţii contestaţiei cât priveşte această decizie a fost desfiinţată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă, care urmează să se pronunţe asupra fondului contestaţiei formulată împotriva acesteia.
4. Recursul
4.1. Motive
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta U.T. din Braşov, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea deciziei curţii de apel în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă ca nefondat.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, pârâta a criticat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001, întrucât textul legal menţionat nu impune o anumită procedură de comunicare a deciziilor/dispoziţiilor de respingere a notificărilor, astfel cum pretinde instanţa de apel, fiind necesară şi suficientă dovedirea împrejurării că reclamanta a avut cunoştinţă de conţinutul actului administrativ emis în procedura legii speciale, dovadă ce a fost făcută în cauză.
S-a arătat astfel că din interogatoriul reclamantei şi cererile aceleiaşi părţi înregistrate sub nr. 2787 din 22 martie 2006 şi nr. 5282 din 17 aprilie 2008, rezultă că aceasta avea cunoştinţă de conţinutul deciziei contestate în prezenta procedură, determină nelegalitatea dispoziţiilor instanţei de apel şi, prin consecinţă, legalitatea soluţiei primei instanţe care a respins contestaţia ca tardiv formulată.
4.2. Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursul nu este fondat, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 „decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită ... în termen de 30 de zile de la comunicare";.
Nestabilind dispoziţii speciale privind comunicarea actului emis în etapa administrativă a procedurii reglementate de legea specială, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun în materie - art. 861 C. proc. civ. - cum corect a procedat instanţa de apel.
Potrivit acestei dispoziţii, comunicarea tuturor actelor de procedură se va face din oficiu, prin agenţi procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia (s.n. - în cazul procedurilor judiciare) ori, potrivit alin. (3) al textului, în cazul în care comunicarea menţionată nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată cu dovada de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.
Instituţie fundamentală a procesului civil, comunicarea actelor de procedură, asigură aducerea la cunoştinţa părţilor a cuprinsului oricăror acte ce se efectuează în cursul judecăţii iar, în cazul din speţă, a actului supus controlului de legalitate la instanţa de judecată.
Constituind o cale de atac în accepţiunea legii speciale, contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, are ca moment al declanşării controlului judiciar, comunicarea actului contestat (decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării), care urmează, aşa cum s-a arătat mai sus, să fie făcută în modalitatea strict reglementată de lege.
Nu poate fi acceptată aserţiunea pârâtei privind eventuala „luare la cunoştinţă"; a conţinutului actului contestat întrucât legea nu prevede o atare modalitate de încunoştiinţare a părţii, unica posibilitate legală constituind-o comunicarea actului, care nu poate fi considerată ca îndeplinită decât în conformitate cu prescripţiile legii.
Nefiind comunicat în sensul normei legale evocate, reclamanta se află încă în termenul de contestare a actului administrativ ce constituie obiectul prezentei judecăţi, aspect corect dezlegat de instanţa de apel şi din perspectiva căruia se constată legalitatea dispoziţiunilor acestei instanţe.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta U.T. din Braşov împotriva Deciziei civile nr. 121 A din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3276/2010. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3289/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
