ICCJ. Decizia nr. 3300/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 30 iulie 2007 pe rolul Tribunalului București, reclamanta G.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Primăria municipiului București, prin primarul general, și Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele la emiterea unei dispoziții de restituire în natură și/sau cu privire la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, cu privire la imobilul situat în București, str. A., sector 6, compus din teren în suprafață de 107,20 mp și construcție.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este moștenitoarea legală a mamei sale, G.M., conform certificatului de moștenitor din 6 noiembrie 2006, emis de BNP P.V.M., că mama sa, în calitate de proprietară a imobilului a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 la data de 20 iunie 2001, care a fost înaintată de către Primăria sectorului 6 București la Consiliul general al municipiului București, spre soluționare, conform adresei din 19 iulie 2001, dată de la care nu a mai primit nici un răspuns la solicitarea sa.
La termenul de judecată din 11 aprilie 2008, reclamanta și-a modificat acțiunea, față de Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, solicitând soluționarea pe fondul cauzei a cererii, în conformitate cu această decizie.
Prin Sentința nr. 1717 din 14 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat Municipiul București, prin primarul general, să emită dispoziție motivată, prin care să acorde reclamantei măsuri reparatorii constând în despăgubiri materiale pentru imobilul situat în București, str. A., sector 6, ce nu poate fi restituit în natură, compus din teren în valoare de 236.055 RON și construcție, în valoare de 56.935 RON, cu obligarea reclamantei la restituirea contravalorii despăgubirilor primite în urma exproprierii prin Decizia nr. 716/1979 a C.P.M.B.
A fost omologat raportul de expertiză topo-cadastrală întocmit de experta S.C. și raportul de expertiză construcții întocmit de experta S.F.
A fost obligat Municipiul București la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorariul pentru expertiza topografică.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul teren și construcție a aparținut autoarei reclamantei, G.M., și a intrat în proprietatea statului în mod abuziv, potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, prin Decretul de expropriere nr. 43 din 3 aprilie 1984, la momentul exproprierii stabilindu-se o despăgubire în valoare de 6.670 RON.
Autoarea reclamantei a formulat notificare în termenul legal prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, care însă nu a fost soluționată.
A mai reținut tribunalul că reclamanta a făcut dovada că este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, că imobilul expropriat nu mai poate fi restituit în natură, construcția fiind demolată, iar terenul fiind afectat în întregime de elemente de sistematizare și de lucrări de interes public, urmând să se acorde reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent, condiționate de restituirea contravalorii despăgubirilor încasate de autoarea sa.
La stabilirea despăgubirilor, tribunalul a avut în vedere împrejurarea că reclamanta a solicitat pentru teren omologarea raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de experta S.C., deși expertul G.V. a stabilit o valoare de circulație mai mare.
Prin Decizia civilă nr. 306 A din 14 mai 2009, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat în parte sentința primei instanțe, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor acordate pentru imobilul în litigiu (teren și construcție) la suma de 531.900 RON, valoare stabilită prin raportul de expertiză tehnică efectuat de inginer G.V., pe care l-a omologat.
A înlăturat dispoziția privind omologarea expertizelor întocmite de ing. S.C. și ing. S.F.
A respins apelul declarat de Municipiul București, prin primarul general, împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat și a obligat apelantul-pârât la 350 RON cheltuieli de judecată către apelanta-reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta a formulat obiecțiuni la rapoartele de expertiză întocmite, deoarece expertiza topografică efectuată de S.C. a stabilit valoarea imobilului fără a fi învestită cu acest obiectiv, iar expertiza tehnică evaluatoare s-a referit doar la prețul terenului, nu și al construcției.
S-a mai reținut că reclamanta nu a solicitat omologarea expertizei efectuate de S.C., mai mult, aceasta obiectând în legătură cu depășirea cadrului expertizei care nu a fost învestită să evalueze bunul imobil, astfel că expertiza tehnică efectuată de expert V.G. răspunde obiectivelor stabilite, evaluând întregul imobil.
în ceea ce privește apelul declarat de Municipiul București, prin primarul general, instanța a reținut că, în raport de data formulării notificării, este neîntemeiată susținerea privind caracterul rezonabil al termenului în care instituția avea obligația de a soluționa solicitarea, iar lipsa culpei nu-și poate găsi fundament, de vreme ce unitatea notificată nu a analizat cererea în scopul emiterii deciziei/dispoziției motivate și nu a indicat nici vreun impediment de natură să împiedice acest demers.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta G.F. și pârâtul Municipiul București, prin primarul general.
Reclamanta G.F. a declarat și motivat recursul, în termenul legal, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate, după expunerea istoricului cauzei și a demersurilor făcute, a arătat că în mod greșit instanța de apel nu a omologat raportul extrajudiciar de expertiză întocmit de experta S.F., apreciind că raportul de expertiză întocmit de expertul V.G. ar avea o valoare probatorie mai mare, întrucât, potrivit Legii nr. 247/2005, expertizele extrajudiciare au aceeași forță probantă cu cele dispuse de instanță.
Astfel, recurenta a apreciat că se impune omologarea raportului de expertiză judiciară întocmit de expert V.G., la valoarea de 531.900 RON pentru teren și a raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de expert S.F., în valoare de 56.935 RON, pentru construcția demolată.
A mai susținut recurenta-reclamantă că în mod greșit s-a apreciat că este vorba despre o construcție demolabilă și că nu putea fi obligată la plata contravalorii despăgubirilor primite de autoarea sa, deoarece din tabelul cuprinzând fondurile fixe situate în Municipiul București ce se scot din funcțiune, rezultă că valoarea materialelor recuperate din demolare este mai mare decât valoarea primită de către proprietar.
Municipiul București, prin primarul general, a declarat recurs la data de 23 noiembrie 2009, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând decizia instanței de apel pentru nelegalitate prin prisma încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 9 - 11 și art. 21 - 23 din Legea nr. 10/2001, precum și a dispozițiilor Titlului VII cap. 5 art. 16 din Legea nr. 247/2005.
Examinând recursurile declarate, în limita criticilor formulate, înalta Curte constată următoarele:
Recursul declarat de reclamanta G.F. este nefondat.
La omologarea raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert V.G., instanța de apel nu și-a motivat soluția, așa cum susține recurenta-reclamantă, pe valoarea probatorie mai mare a acestuia față de raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert S.F.
Astfel, nu s-a produs o încălcare a dispozițiilor legale privind forța probantă a expertizelor extrajudiciare în raport cu cele dispuse de instanță, atâta timp cât, prin decizia recurată, s-a constatat că prin raportul de expertiză tehnică efectuat de ing. V.G., s-a răspuns obiectivelor stabilite de instanță, iar valoarea de piață estimată din perspectiva "celei mai bune utilizări" reprezintă valoarea pentru întregul imobil.
în plus, s-a mai reținut că valoarea bunului imobil nu poate fi stabilită neunitar, pe baza unor criterii furnizate de lucrări de specialitate distincte.
Pentru aceleași considerente nu poate fi primită nici susținerea recurentei potrivit căreia se impune omologarea ambelor rapoarte de expertiză, de vreme ce expertiza întocmită de V.G. a avut ca obiectiv stabilit de instanță evaluarea și descrierea imobilului situat în București, str. A., sectorul 6, compus din teren în suprafață de 107,20 mp și construcție, iar valoarea de piață estimată a privit întregul imobil.
Critica referitoare la obligarea reclamantei la restituirea contravalorii despăgubirilor primite în urma exproprierii este formulată omisso medio, deoarece reclamanta nu a invocat în apel aspecte legate de compensarea despăgubirilor primite de autoarea sa, cu valoarea materialelor de construcții ce au fost recuperate de către stat și, prin urmare, sancțiunea este aceea a neanalizării sale.
Aceeași sancțiune se aplică și celorlalte critici formulate de reclamantă, care vizează aprecierea probatoriului administrat în cauză, deoarece nu se circumscriu niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Recursul declarat de Municipiul București, prin primarul general, este tardiv.
Comunicarea Deciziei recurate nr. 306 A din 14 mai 2009 a Curții de Apel București către Municipiul București, prin primarul general, s-a realizat la data de 7 octombrie 2009, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare aflată la dosarul instanței de apel.
Termenul de declarare și motivare a recursului este de 15 zile de la comunicarea deciziei recurate, termen care se calculează pe zile libere, iar potrivit art. 301 coroborat cu art. 101 alin. (1) C. proc. civ., acesta s-a împlinit la data de 23 octombrie 2009, într-o zi lucrătoare.
Cererea de recurs a fost depusă la 23 noiembrie 2009, cu depășirea termenului de recurs, motiv pentru care intervine sancțiunea decăderii prevăzută de art. 103 C. proc. civ., cât timp partea recurentă nu a invocat și dovedit o împrejurare mai presus de voința sa, care să o fi împiedicat să exercite în termenul legal calea de atac a recursului.
Față de cele arătate, recursul declarat de reclamanta G.F. s-a privit ca nefondat, iar recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, ca tardiv, și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., au fost respinse ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4840/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5763/2010. Civil → |
|---|
