ICCJ. Decizia nr. 3301/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 10 ianuarie 2001 pe rolul Tribunalului București, contestatoarea S.A. a solicitat anularea Deciziei nr. 141 din 28 noiembrie 2001 emisă de SC A. București SA în temeiul Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 40 din 22 noiembrie 2001.
în motivarea acțiunii, contestatoarea a arătat că, prin notificarea din 27 iulie 2001 a solicitat pârâtei restituirea în natură a unui teren care a aparținut autorului său, B.C., situat în comuna Butimanu, județul Dâmbovița, în suprafață de cca. 2 ha, seră, fântână și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile ce au existat pe teren și care au fost demolate.
Ulterior, contestatoarea și-a restrâns obiectul cererii în sensul că solicită restituirea unei suprafețe de teren de 1 ha și a solicitat introducerea în cauză a A.P.A.P.S. pentru ca aceasta să fie obligată să emită o decizie prin care să stabilească valoarea și modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Prin Sentința nr. 113 din 10 februarie 2003, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și a respins contestația formulată de contestatoarea S.A., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâta A.P.A.P.S. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece aceasta are, potrivit legii, doar atribuția de a vinde către sectorul privat pachetele de acțiuni deținute de stat în societățile comerciale.
în ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada identității dintre imobilul (teren) revendicat și cel asupra căruia poartă dreptul de proprietate al pârâtei SC A. SA.
Prin Decizia civilă nr. 327 A din 3 iunie 2003, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de contestatoarea S.A., a anulat sentința și a stabilit un termen de judecată pentru evocarea fondului, reținând că există neconcordanță între considerentele hotărârii, minută și dispozitiv, având în vedere că excepția lipsei calității procesuale pasive a A.P.A.P.S. a fost soluționată în sensul admiterii, dar cu ocazia redactării hotărârii judecătorești pronunțate, în dispozitiv, s-a respins această excepție.
S-a mai reținut că, deși prima instanță a respins contestația, în raport de faptul că reclamanta nu a produs dovezi din care să rezulte identitatea dintre terenul revendicat și terenul ce face obiectul dreptului de proprietate, nu a arătat în conținutul considerentelor motivele care au stat la baza acestui raționament, cu atât mai mult cu cât la dosar au fost depuse înscrisuri ce ar fi putut fi avute în vedere în cadrul unei expertize tehnice de specialitate.
Evocând fondul, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin Decizia nr. 291/A din 17 februarie 2004, a admis contestația, a anulat Decizia nr. 141 din 28 noiembrie 2001 emisă de SC A. SA și a admis cererea petentei cuprinsă în notificarea din 27 iulie 2001.
A fost obligată pârâta SC A. București SA să restituie în natură suprafața de teren de 1 ha, situat în comuna Butimanu, județul Dâmbovița, precum și la măsuri reparatorii în echivalent în formele prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru restul de imobil, a cărui restituire în natură nu este posibilă.
S-a constatat lipsa calității procesuale pasive a Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului.
în considerentele hotărârii, s-a arătat că, din cuprinsul contestației formulate, a notificărilor adresate intimatei, respectiv din 27 iulie 2001 și din 13 mai 2002 și răspunsul intimatei la notificare prin adresa din 25 mai 2002, rezultă că pretenția contestatoarei de restituire în natură vizează suprafața de 1 ha, iar prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că suprafața de teren revendicată de contestatoare este de 8053,68 mp.
în raport de probele administrate, instanța de apel a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 83/1949 și intră în categoria imobilelor preluate în mod abuziv.
De asemenea, față de concluziile raportului de expertiză, potrivit cărora terenul solicitat se află în detenția SC A. SA și este liber, a apreciat că suprafața de teren de 1 ha, identificată prin raportul de expertiză, poate fi restituită în natură, iar potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru restul de imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă, se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent.
în raport de actul de cesiune din 21 noiembrie 2003, instanța a constatat lipsa calității procesuale pasive a A.P.A.P.S. în cauza de față.
Prin încheierea din 4 mai 2004, aceeași instanță, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale și a dispus rectificarea erorii materiale strecurată în Decizia civilă nr. 291 A din 17 februarie 2004, în sensul obligării pârâtei SC A. SA la restituirea terenului în suprafață de 8053,68 mp și nu 1 ha, cum din eroare s-a consemnat.
înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 5543 din 7 iunie 2006, a admis recursul declarat de pârâta SC A. București SA, a casat în parte Decizia nr. 291/A din 17 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea cererii privind obligarea pârâtei la măsuri reparatorii prin echivalent.
S-a reținut că, în speță, instanța de apel, care a evocat fondul, nu a stabilit, în concret, care este restul imobilului ce nu se poate restitui în natură și pentru care reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, chestiune de care depinde, determinant, întinderea acestor măsuri reparatorii.
Rejudecând cauza, în limitele impuse prin decizia instanței de recurs, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 37A din 19 ianuarie 2009, a constatat că apelanta-contestatoare are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața în valoare de 4.591.572 RON compusă din 30.000 mp, situată în comuna Butimanu, județul Dâmbovița, delimitată cu culoare albastră în anexa la completarea raportului de expertiză tehnică, din data de 6 iunie 2008, întocmită de expert M.C.L.
A fost obligată intimata-pârâtă SC A. București SA la plata sumei de 1.003 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către apelanta-contestatoare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit suplimentului la expertiza tehnică judiciară topografică efectuată în cauză, necontestată de părți, restul imobilului care nu poate fi restituit în natură este de 30.000 mp, suprafața fiind delimitată în planul topografic cu culoare albastră și evaluată prin realizarea unei expertize evaluatoare judiciare la suma de 4.591.572 RON.
S-a mai reținut că, la întocmirea raportului de expertiză tehnică evaluatoare, expertul a folosit două metode de evaluare, obținând sume aproximativ apropiate și a concluzionat asupra sumei mai mici rezultate, ce a fost stabilită prin metoda comparației directe, care este cea mai eficientă în obținerea valorii de piață și care corespunde cel mai bine criteriilor de evaluare stabilite de art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, pentru situația imobilelor care nu pot fi restituite în natură.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC A. București SA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea criticilor formulate, recurenta SC A. București SA a arătat, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că nu are calitate procesuală pasivă și nu poate fi obligată să propună și să acorde măsuri reparatorii, față de dispozițiile art. 21 alin. (1), art. 29 alin. (1) și (3) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora această obligație revine instituției publice care a efectuat privatizarea societății, în speță Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.
în plus, prin motivele de apel, contestatoarea a criticat sentința în ceea ce privește capătul de cerere referitor la măsurile reparatorii numai în contradictoriu cu A.P.A.P.S., însă instanța a luat în considerare solicitările făcute de contestatoare în apel prin notele de ședință, schimbând calitatea părților, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 294 C. proc. civ.
A mai susținut recurenta că, potrivit deciziei de casare, rejudecarea cererii privind obligarea la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru restul de imobil, se referea la construcții, și nu la teren, iar prin încuviințarea probei cu expertiză având ca obiectiv evaluarea terenului s-a încălcat hotărârea instanței supreme care viza numai stabilirea întinderii restului imobilului care nu se poate restitui în natură, nu și evaluarea acestuia.
în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de rejudecare a acordat ceea ce nu s-a cerut, în sensul că contestatoarea a solicitat doar restituirea în natură a unei suprafețe de teren de cca. 1 ha și măsuri reparatorii numai pentru construcțiile existente la data preluării pe teren și care ulterior au fost demolate.
Examinând recursul declarat, în limita criticilor formulate, înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Raportat la stadiul procesual și limitele judecății stabilite prin decizia de casare a instanței supreme, este neîntemeiată susținerea recurentei privind lipsa calității procesuale pasive a SC A. București SA, pe motiv că această unitate nu poate fi obligată la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece această atribuție revine instituției publice care a efectuat privatizarea.
Astfel, se constată că instanța de rejudecare a soluționat cauza cu respectarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 5543 din 7 iunie 2006, înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul, a casat în parte Decizia nr. 291/A din 17 februarie 2004 a Curții de Apel București și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea cererii privind obligarea pârâtei la măsuri reparatorii prin echivalent, fiind menținute celelalte dispoziții ale deciziei.
Or, prin decizia dată în apel, s-a constatat lipsa calității procesuale pasive a Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și a fost obligată pârâta SC A. București SA să restituie în natură suprafața de teren de 8053,68 mp situat în comuna Butimanu, județul Dâmbovița, aceeași pârâtă fiind obligată la măsuri reparatorii în echivalent în formele prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru restul de imobil, a cărui restituire în natură nu este posibilă.
Așadar, aspectele privind calitatea de persoană îndreptățită, natura măsurilor reparatorii, unitatea deținătoare și unitatea învestită cu soluționarea notificării au fost statuate în mod irevocabil, cu putere de lucru judecat și nu mai pot fi repuse în discuție cu ocazia rejudecării după casare.
în atare condiții, nici excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A. București SA nu mai poate face obiectul analizei în prezentul recurs.
Totodată, se constată că nu există o încălcare a dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., deoarece instanța de apel nu a schimbat calitatea părților, ci doar a constat lipsa calității procesuale a A.P.A.P.S. în cauza de față, în raport de actul de cesiune din 21 noiembrie 2003.
Nici susținerile recurentei cum că instanța nu ar fi respectat limitele deciziei de casare și că ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut nu sunt întemeiate.
Instanța de recurs, trimițând cauza pentru rejudecarea cererii privind obligarea pârâtei la măsuri reparatorii prin echivalent, a arătat, în considerentele hotărârii, că nu s-a stabilit, în concret, care este restul imobilului ce nu se poate restitui în natură și pentru care contestatoarea este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, chestiune de care depinde întinderea acestor măsuri reparatorii, urmând totodată ca, față de această soluție, în rejudecare, instanța de trimitere să analizeze și nemulțumirea pârâtei referitoare la evaluarea terenului nerestituibil în natură.
Se observă că nu s-a făcut nici un fel de distincție dacă restul de imobil constă în construcții sau teren, iar pentru a se analiza nemulțumirile pârâtei referitoare la evaluarea terenului, s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare în acest sens.
Prin urmare, instanța de apel s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare și în mod corect a stabilit, prin completarea raportului de expertiză tehnică, care este restul de imobil ce nu poate fi restituit în natură și a evaluat terenul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii, prin încuviințarea unei expertize de specialitate.
Rejudecând cauza, strict sub aspectul cererii privind obligarea pârâtei la măsuri reparatorii prin echivalent, instanța a respectat limitele casării, precum și ale învestirii sale, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Față de cele arătate, recursul declarat de pârâta SC A. București SA s-a privit ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5767/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3291/2010. Civil → |
|---|
