ICCJ. Decizia nr. 3868/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizie nr. 3868/2010
Dosar nr. 11185/118/2008
Şedinţa publică din 18 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 504 din 13 aprilie 2009 a Tribunalului Constanta, sectia civilă, a fost admisă acţiunea reclamantei A.M. formulată prin mandatar Ş.V. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa, prin primar, şi Consiliul Local al municipiului Constanţa, pârâţii fiind obligaţi să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul compus din teren în suprafaţă de 75 mp şi construcţie cu două camere şi dependinţe, având ca vecinătăţi: N - propr. B.V.; S - str. I.P.P.; E - propr. B.V.; V - parte a locuinţei numitului A.E.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin notificarea înregistrată sub nr. 5057 din 30 aprilie 2001 E.S. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Constanţa, compus din construcţie cu destinaţie de locuinţă, alcătuită din două camere şi dependinţe şi teren în suprafaţă de 75 mp, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Prin certificatul de calitate de moştenitor nr. 3 din 23 ianuarie 2008 emis de B.N.P. C.B., se atestă că moştenitoarea defunctului E.S. este reclamanta A.M., care, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12527 din 12 decembrie 1972, a dobândit, împreună cu defunctul său soţ, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Constanţa, compus din construcţie cu destinaţie de locuinţă alcătuită din două camere şi dependinţe şi teren în suprafaţă de 75 mp.
Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 4363 din 18 aprilie 1974 imobilul a devenit proprietatea exclusivă a soţilor E.S. şi M., iar prin Decizia nr. 299 din 16 iunie 1987 a fostului Consiliu Popular Judeţean Constanţa imobilul a fost preluat în proprietatea statului.
Din adresa din 15 ianuarie 2009 emisă de Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Constanţa a rezultat că imobilul revendicat aparţine domeniului privat al municipiului Constanţa, iar din adresa din 15 ianuarie 2009 emisă de către S.P.I.T.V.B.L. Constanţa, a rezultat că în perioada 1966 - 1975 la matricola 467 figura E.S., iar ulterior apare menţiunea „trecut la stat Decizia nr. 293 din 16 iunie 1987 C.P.J. Constanţa".
Din adresa din 12 februarie 2009 emisă de către R.A.E.D.P.P. Constanţa a rezultat că de la momentul preluării în proprietatea statului şi până în prezent, imobilul litigios nu a fost închiriat către vreo persoană, însă a fost întocmită o fişă de calcul a chiriei numitului E.S.
Imobilul a fost identificat şi evaluat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat de către expert B.D., stabilindu-se că în prezent are o valoare de circulaţie de 47.000 lei şi reţinându-se că nu a fost înstrăinat.
În raport de modalitatea de preluare, s-a apreciat că imobilul în litigiu intră în domeniul de aplicare a art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, iar în ceea ce priveşte modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, faţă de împrejurarea că imobilul ce a făcut obiectul notificării se regăseşte liber în patrimoniul municipiului Constanţa, s-a acordat eficienţă principiului prevalentei restituirii în natură.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel pârâţii Municipiul Constanţa, prin primar, si Consiliul Local al municipiului Constanţa, care au criticat soluţia sub aspectul identificării obiectului material al raportului litigios.
Apelanţii pârâţi au arătat că expertiza efectuată în cauză nu s-a fundamentat pe un plan de situaţie actual, amplasamentul dispus prin expertiză neavând corespondent în realitate, aspect faţă de care au fost formulate obiecţiuni la concluziile raportului de expertiză, care au fost însă respinse ca neîntemeiate.
S-a mai arătat că pentru identificarea terenului este necesară deplasarea expertului la faţa locului şi efectuarea de măsurători, având în vedere că planul din 1974 este prea vechi, existând diferenţe între dimensiunile terenului, menţionate în planul din 1974 şi cel realizat de primărie.
S-a specificat astfel că diferenţele vizează dimensiunile laturilor terenului la str. I.P.P., care în planul anului 1974 este de 13,10 m, iar în planul primăriei este de 13,37 m (cei 0,27 m pe lungimea de 10,65 însemnând o diferenţă de 2,87 mp.); dimensiunile laturii de la strada menţionată şi cea paralelă sunt egale în planul din anul 1974, pe când în cel al primăriei sunt diferite, rezultând o diferenţă de 3,51 mp.
S-a mai susţinut că, în planul aferent anului 1974 nu este identificat imobilul reieşit din partaj, ci doar cel care forma obiectul partajării, concluzia fiind aceea că s-ar impune efectuarea unei noi expertize care să aibă ca obiect identificarea imobilului, cu luarea în considerare a planului de situaţie întocmit de un expert într-un alt litigiu, referitor la proprietatea vecinului, B.S., ca şi ataşarea Dosarului civil nr. 1944/118/2008 al Tribunalului Constanţa.
Prin Decizia civilă nr. 208/ C din 21 septembrie 2009 Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă si asigurări sociale a respins ca nefondat apelul pârâţilor, reţinând că aspectele referitoare la incorecta determinare a amplasamentului imobilului, constând în discrepanţe de date existente în planul de situaţie din anul 1974 (fila 20 dosar fond) şi, respectiv, în planul anexă la schiţa bunului imobil (fila 35 verso), nu au relevanţă în ceea ce priveşte dezlegarea în drept a cauzei, întrucât obiectul notificării l-a constituit doar partea din imobil ce a revenit numitului E.S. în baza actului de partaj voluntar nr. 4363/1974, acesta fiind şi imobilul ce a făcut obiectul deciziei de preluare nr. 293/1987.
Instanţa de apel a mai reţinut că vecinătăţile pe lungimea liniei de hotar au fost corect determinate, planul din 1974 cuprinzând măsurătorile efectuate asupra limitelor întregului imobil supus partajării, iar nu asupra părţii de imobil ce a făcut obiectul notificării, iar obiecţiunile la raportul de expertiză au fost corect înlăturate, în măsura în care nu s-au administrat probatorii din care să rezulte un alt amplasament decât cel stabilit prin expertiză.
Cu referire la ataşarea dosarului privind litigiul purtat de către un terţ, instanţa de apel a apreciat că în speţă nu se impune o asemenea măsură procesuală, întrucât nu fac obiectul controlului judiciar vecinătăţile imobilelor limitrofe.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., criticile formulate vizând modalitatea de identificare a imobilului în litigiu, respectiv, faptul că expertiza s-a efectuat în lipsa unui plan de situaţie actual al imobilului, iar amplasamentul determinat de expert nu corespunde cu realitatea din teren.
S-a mai arătat că toate cele trei planuri anexate expertizei efectuate în cauză, şi anume, planul releveu privind construcţia compusă din două camere şi hol, planul de situaţie din 1974 şi planul realizat de primărie, identifică imobilul diferit sub aspectul dimensiunilor acestuia.
Recurenţii-pârâţi au susţinut că în planul din 1974 nu este identificat imobilul reieşit din partaj, două imobile de fapt, ci se identifică doar imobilul ce a format obiectul partajului, neexistând niciun plan în care să figureze imobilul compus din construcţie 2 camere şi teren 75 mp., obiect al notificării.
În lipsa unui plan de situaţie actual, prin care să fie identificat imobilul litigios, instanţa nu a intrat în cercetarea fondului, astfel încât, soluţia care se impune este aceea a admiterii recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, cu efectuarea unei expertize care să clarifice aspectele învederate.
Pentru verificarea legitimării procesuale active a reclamantei, în aplicarea dispoziţiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ., la termenul de judecată din 12 martie 2010, Înalta Curte a pus în vedere intimatei reclamante A.M. să completeze probatoriul administrat în cauză cu privire la dreptul de proprietate dedus judecăţii, faţă de divorţul acesteia de notificatorul iniţial, intervenit în anul 1984 şi certificatul de calitate de moştenitor nr. 3 din 23 noiembrie 2008 care atestă decesul lui E.S. şi, totodată, calitatea reclamantei de soţie supravieţuitoare, cele două înscrisuri fiind ireconciliabile.
Obligaţia procesuală stabilită în sarcina reclamantei a fost îndeplinită pentru termenul de azi, depunându-se înscrisuri prin care se dovedeşte că reclamanta şi fostul soţ s-a recăsătorit în Statele Unite.
Recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:
Prin notificările formulate la 30 aprilie 2001 şi, respectiv, la 8 februarie 2002, E.S. (autorul reclamantei) a solicitat Primăriei Municipiului Constanţa restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa, compus din casă de locuit formată din două camere şi dependinţe şi teren în suprafaţă de 75 mp.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 12527 din 12 decembrie 1972 s-a dovedit dreptul de proprietate, act juridic prin care notiftcatorul a cumpărat imobilul din cauză, împreună cu fratele său, E.A. şi căsătorit fiind cu reclamanta, imobil compus în totalitate din 150 mp teren şi construcţia casă de locuit.
Ulterior, s-a încheiat actul de partaj voluntar nr. 4235 din 18 aprilie 1974, prin efectul căruia E.S. „a preluat în proprietate şi folosinţă construcţia situată pe partea dreaptă cum priveşti din str. I.P.P., formată din două camere notate pe schiţa plan cu nr. 4 şi 7 şi holul nr. 6, precum şi terenul de 75 mp, în indiviziune."
Acţiunea reclamantei, iniţiată în calitate de moştenitoare a defunctului său soţ, are ca obiect această parte din imobilul iniţial care a revenit soţului E.S., în baza actului de partaj voluntar nr. 4363/1974, anterior descrisă şi care a fost preluată prin Decizia nr. 293/1987 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Constanţa, de emisă în baza Decretului nr. 223/1974, care, în art. 1 dispune „se preia, fără plată, în proprietatea statului şi se transmite în administrarea I.C.R.A.L. Constanta, cota indiviză de Vi din imobilul situat în Constanţa, compus dintr-o construcţie având suprafaţa utilă totală de 91,33 mp. şi teren aferent în suprafaţă totală de 150 mp.".
Având în vedere că în actul de vânzare-cumpărare nr. 12527 din 12 decembrie 1972 figurează, în calitate de cumpărător „E.S. căsătorit cu E.M.", că în dosar se regăseşte sentinţa civilă nr. 6628 din 13 septembrie 1984 a Judecătoriei Constanţa prin care s-a pronunţat divorţul dintre E.S. şi E.M. dar şi tranzacţia intervenită între cei doi cu privire la bunurile comune, din care rezultă că E.M. a primit sulta cuvenită pentru imobilul situat în str. I.P.P. Constanţa, urmând ca acesta să fie atribuit în întregime lui E.S., instanţa a pus în vedere reclamantei, actualmente A.M. (fostă E.M.), să facă dovezi suplimentare cu privire la calitatea sa procesuală activă, întrucât prin înscrisurile enumerate se atestă situaţii juridice contradictorii.
Pentru teremenul de azi reclamanta, prin avocat, s-a conformat obligaţiei dispuse de instanţă, depunând înscrisuri prin care s-au clarificat aspectele privind calitatea procesuală a acesteia, respectiv, calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în conformitate cu art. 4 alin. (2).
Astfel, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 6628 din 13 septembrie 1984 pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosarul civil nr. 324/1984, la data de 20 martie 1966 s-a încheiat căsătoria lui E.S. cu E.M., înregistrată la Consiliul Popular al Oraşului Constanţa sub nr. 462/1966.
Prin sentinţa civilă nr. 6628 din 13 septembrie 1984 a Judecătoriei Constanţa s-a pronunţat divorţul soţilor E.S. şi E.M., dispunându-se reluarea numelui purtat de soţie anterior căsătoriei, respectiv, acela de Apotropopiţei.
Foştii soţi s-au recăsătorit la data de 26 octombrie 1990 în SUA, statul Connecticut, Hartford, act de căsătorie transcris în România la Primăria municipiului Constanţa sub nr. 703 din 20 iunie 2003, care a eliberat certificatul de căsătorie din 20 iunie 2003, depus la dosarul cauzei.
La data de 24 decembrie 2005 a decedat E.S., iar în certificatul emis de autoritatea publică din SUA, statul Connecticut, ţinutul Hartford, s-a înscris starea civilă a defunctului „căsătorit" şi numele soţiei supravieţuitoare - A.M.
Înalta Curte constată că înscrisurile enunţate legitimează procesual reclamanta care, în conformitate cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ca moştenitoare a defunctului soţ E.S., calitatate atestată prin certificatul de calitate de moştenitor nr. 3 din 23 noiembrie 2008 emis de B.N.P. B.C., are calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile raparatorii prevăzute de lege.
Recursul declarat de pârâţi nu priveşte niciun aspect de nelegalitate care să intre sub cenzura instanţei de recurs.
Astfel, nici una dintre motivele dezvoltate nu critică Decizia sub aspectul încălcării sau aplicării greşite a legii la situaţia de fapt reţinută şi nici nu pretinde că la stabilirea acestei situaţii s-ar fi avut în vedere ori, dimpotrivă, s-ar fi ignorat dispoziţii din legea specială.
Interpretarea probelor, modalitatea de administrare a lor şi stabilirea situaţiei de fapt, reprezintă atribute ale instanţelor de fond, în timp ce recursul poate fi declarat în prezent, doar pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Municipiul Constanţa, prin primar, Consiliul Local Constanţa împotriva Deciziei nr. 208/ C din 21 septembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 434/2010. Civil ŞI DE PROPRIETATE. Acţiune... | ICCJ. Decizia nr. 323/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
