ICCJ. Decizia nr. 3917/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3917/2010/
Dosar nr. 570/95/2008
Şedinţa publică din 22 iunie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra prezentului recurs civil, constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Tribunalul Gorj, prin sentinţa civilă nr. 156 din 16 septembrie 2008 a admis acţiunea principală formulată de reclamantul I.G.D. împotriva pârâtelor. SC C.E.R. SA şi E.M. Rovinari şi a obligat pe aceste pârâte să plătească reclamantului suma de 78.850,50 lei drepturi băneşti aferente perioadei 1 ianuarie - 31 decembrie 2007 cu dobânda legală de la data introducerii acţiunii 9 ianuarie 2008 până la data plăţii.
Tribunalul a admis şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii P.C.I. şi S.N. şi a obligat pe pârâte să plătească acestora câte 16.896,50 lei drepturi băneşti aferente perioadei 1 ianuarie - 31 decembrie 2007, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la 1 octombrie 2008 până la data plăţii.
A fost respinsă cererea intervenienţilor privind acordarea dobânzilor legale aferente şi au fost obligate pârâtele să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 8.538 lei către reclamant şi, respectiv, câte 4.000 lei fiecărui intervenient.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
I.G. (autorul reclamantului I.G.D.) şi intervenienţii P.C.I. şi S.N. sunt coautorii invenţiei „cupă pentru excavator cu cupe”, hotărârea de acordare a brevetului fiind publicată la 29 iunie 2001.
Între autorii invenţiei şi fosta C.N.L. Oltenia s-a încheiat un contract de cesiune nr. 3333 din 19 mai 1999 prin care inventatorii au transmis dreptul de eliberare a brevetului de invenţie către C.N.L. Oltenia pe toată durata de valabilitate a brevetului. Printr-un contract anexă, s-au stabilit modalităţile de plată a inventatorilor. C.N.L. Oltenia, pentru folosirea invenţiei, s-a angajat să plătească autorilor în primul an de folosire 30% din beneficiile realizate precum şi acordarea trimestrială a redevenţelor.
În contractul de cesiune s-a mai stipulat obligaţia cesionarului de a prezenta cedenţilor, cu ocazia fiecărei plăţi a redevenţelor, evidenţa specială privind numărul de aplicaţii şi valoarea profitului post calcul. începând cu data de 24 august 2001, consiliul de administraţie al C.N.L. Oltenia a adoptat un nou regulament privind realizările tehnice, care a prevăzut drepturile autorilor invenţiei (Anexa 7), iar contractele încheiate cu exploatările miniere pentru folosirea invenţiei aveau o perioadă de valabilitate de 5 ani (Anexa 5).De asemenea, autorilor invenţiei li s-a acordat 30% din eficienţa economică rezultată din urma exploatării invenţiei în primul an şi 20% pentru restul perioadei, modalitatea de împărţire a cotei fiind aceeaşi pentru fiecare autor.
E.M.C. Rovinari a încheiat cu autorii invenţiei un contract nr. X/2002, pentru folosirea invenţiei şi plata drepturilor de autor. Pentru inventatorul I.G., decedat între timp, contractul s-a semnat de către succesorul legal al acestuia, I.G.D.
După divizarea C.N.L. Oltenia prin H.G. nr. 103/2004, E.M.C. Rovinari a intrat în componenţa pârâtei SC C.E.R. SA care a preluat toate drepturile şi obligaţiile aferente acesteia şi s-a subrogat astfel în raporturile juridice cu terţii ale acestei unităţii, inclusiv în litigiile în curs.
Tribunalul a constatat că prin sentinţele civile 591/2005 şi respectiv 587/2006 pronunţate de Tribunalul Gorj aceeaşi pârâtă a fost obligată să achite autorilor sume de bani aferente perioadei 1 ianuarie 2003-31 decembrie 2005, deduse din drepturile lor de autor şi a reţinut că pârâta a folosit în continuare invenţia în anul 2006 datorând tuturor coautorilor 20% din beneficiile realizate, conform regulamentului, Anexa 5, ca urmare a utilizării cupelor pe excavatoarele El 400-02, El 400-04 la Cariera Tismana în perioada respectivă, datorând suma de 112.643,578 lei. S-a constatat că potrivit convenţiei, reclamantului îi revine 70% adică 78.850,50 lei, iar restul de 30 % li se cuvin celorlalţi doi intervenienţi în cote egale de câte 15% respectiv câte 16.896,54 lei.
Instanţa nu a primit apărările pârâtei în sensul că aceasta nu a utilizat invenţia, deoarece din expertiza tehnică efectuată în cauză, s-a constatat fără echivoc că invenţia a fost utilizată în tot anul 2007 de pârâtă la un număr de două excavatoare ERC 1400-30/7 la Cariera Tismana. Instanţa a reţinut din expertiză că au fost identificate cupele utilizate, descrierea acestora fiind prezentată detaliat în capitolul 4 care arată că denumirile folosite în practică de cupă poligonală, cupă UREX II sau cupă SIP (după numele autorilor S.I. şi P.) privesc de fapt cupa cu excavator cu rotor brevetată potrivit brevetului de invenţie.
În anexele 11, 13, 15, 17 la expertiză au fost prezentate cele 3 tipuri de cupe cu caracteristicile definitorii, iar experţii au concluzionat că aceste 3 tipuri de cupe sunt identice din punct de vedere al aspectului geometric, al modului de echipare al părţii tăietoare şi al funcţionalităţii. Experţii au arătat că micile diferenţe ce au apărut în desene datorită unei cotări insuficiente, sunt puţin evidente şi nu sunt de natură să contureze un alt tip de cupă din moment ce produsul, despre care pârâta a susţinut că a fost folosit în perioada în discuţie, în speţă cupa poligonală, nu se sprijină pe un brevet de invenţie.
Instanţa a constatat culpa procesuală a pârâtelor care, deşi au folosit invenţia şi au obţinut beneficii şi eficienţă economică, potrivit concluziilor expertizei, în sumă de 563.217,89 lei, nu au plătit conform angajamentelor luate prin contractul încheiat, 20 % din această sumă adică 112.643,578 lei, autorilor invenţiei.
Pe cale de consecinţă, s-a considerat întemeiată acţiunea considerându-se incidente în cauză dispoziţiile art. 32, 34 şi 39 din Legea nr. 64/1991, art. 1 pct. 74 din Legea nr. 203/2002 şi art. 969 şi urm. C. civ.
A fost respinsă cererea intervenienţilor privind acordarea dobânzilor legale, având în vedere că sumele stabilite se reactualizează cu coeficientul de inflaţie de la data când s-a născut dreptul la acţiune până la data plăţii efective a acestora, reactualizare care acoperă in integrum prejudiciul suferit de către intervenienţi atât sub aspectul pagubei efective cât şi a beneficiului nerealizat.
2. Instanţa de apel
Împotriva sentinţei Tribunalului Gorj au declarat apel pârâta SC C.R. SA şi intervenienţii.
Pârâta a criticat sentinţa sub aspectul împrejurării că nu s-a făcut dovada că în anul 2007 ar fi folosit invenţia „excavator cu rotor SIP” precum şi sub aspectul modului de calcul reţinut prin care în mod greşit s-a determinat eficienţa economică, sub acest din urmă aspect solicitându-se efectuarea unei expertize de către un expert specialist în proprietate intelectuală, având în vedere existenţa mai multor brevete de invenţie pentru acelaşi reper „cupe excavator” (cupă de excavator cu rotor, cupă de excavator cu rotor poligonală şi cupă de excavator).
Intervenienţii au criticat sentinţa cu privire la respingerea cererii privind acordarea dobânzilor legale aferente sumei datorate susţinând că raţionamentul instanţei este greşit întrucât inflaţia acoperă doar devalorizarea nu şi beneficiul nerealizat.
Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 47 din 16 februarie 2009 a respins apelul pârâtei, a admis apelul intervenienţilor şi, ca urmare, a schimbat în parte sentinţa şi a admis în totalitate cererea de intervenţie în interes propriu obligând pârâtele şi la plata dobânzii legale pentru suma datorată începând cu 16 aprilie 2008, data formulării cererii şi până la data efectuării plăţii.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut în esenţă următoarele:
Pârâta S.C. Rovinari S.A. a folosit invenţia „cupă excavator cu rotor SIP” pentru care cei trei autori au obţinut hotărâri judecătoreşti împotriva pârâtei pentru plata sumelor ce li se cuveneau din folosirea invenţiei (brevetată şi protejată prin brevetul x) în perioada 2000-2006.
Cât priveşte folosirea invenţiei de către pârâtă pe perioada anului 2007 instanţa a constatat că expertiza tehnică efectuată în faza judecării cauzei în fond a concluzionat, punctual, cu argumente clare şi pertinente că în perioada de referinţă, în unităţile miniere aparţinând SC C.R. SA s-a folosit soluţia tehnică protejată, respectiv „cupa de excavator cu rotor SIP” numai pe două excavatoare şi anume E1400-02 şi E1400-04, în Cariera Tismana (din totalul de 19 excavatoare ale pârâtei), în perioada 01 ianuarie 2007-24 iulie 2007.
S-a mai reţinut că după identificarea cupelor utilizate şi prezentate detaliat în capitolul 4 al raportului de expertiză, expertul a arătat că toate denumirile folosite în practică pentru cupele de excavator corespund, din punct de vedere al caracteristicilor tehnice, cupei de excavator cu rotor protejată de brevetul de invenţie. S-a concluzionat în baza probelor administrate că atâta timp cât în produsul cupa poligonală se regăsesc elementele esenţiale constitutive ale invenţiei protejate, pârâta a folosit în perioada ce face obiectul de cercetare al dosarului cupa SIP la două excavatoare din Cariera Tismana. Concluzia s-a impus şi din împrejurarea constatată de instanţă că deşi în motivele invocate în apel, această pârâtă a susţinut că în procesul de producţie a folosit şi cupe poligonale ce fac obiectul unui alt brevet de invenţie, aceiaşi pârâtă a susţinut într-un alt Dosar (nr. 6195/95/2007 al Tribunalului Gorj), că în perioada 1 iulie 2004-30 iunie 2007 (perioada ce include şi un segment din perioada în discuţie în prezentul dosar), nu a folosit în cadrul Exploatării Miniere Rovinari pe excavatoarele din dotare tipul de cupă ce face obiectul brevetului de invenţie mai sus evocat.
În raport de probele administrate în cauză instanţa de apel a constatat că în mod corect prima instanţă a respins obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză, constatând motivat că nu se impune refacerea raportului de expertiză faţă de datele şi explicaţiile furnizate de acesta. Pentru aceleaşi considerente a respins cererea de efectuare a unei noi expertize în faza apelului.
Nu a fost primită nici cea de a doua critică referitoare la modul de calcul al eficienţei economice constatându-se că este nefondată susţinerea că normele de consum planificate nu îi sunt opozabile pârâtei SC C.E.R. SA întrucât au fost aprobate de conducerea unei alte societăţi, C.N.L. Oltenia SA.
Privitor la acest aspect, s-a constatat că societatea pârâta s-a desprins din Compania Naţională a Lignitului Oltenia (C.N.L. Oltenia) şi a preluat activele acesteia, fiind, ca urmare, ţinută să respecte contractul de cesiune pe care C.N.L. Oltenia l-a încheiat cu inventatorii.
Sub aspectul modului de calcul al eficienţei economice, instanţa de apel a constatat că în mod corect s-a reţinut din expertiza efectuată în cauză că eficienţa economică a rezultat din diferenţa rezultată dintre cheltuielile de exploatare ce ar fi fost necesare prin utilizarea cupelor clasice şi, respectiv, cele efectiv făcute prin utilizarea cupelor SIP în concordanţă cu masa minieră excavată. Eficienţa economică a fost calculată în baza art. 10 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 64/1991 adoptat de C.N.L. Oltenia SA, regulament în baza căruia a fost încheiat contractul de cesiune cum se menţionează în raportul de expertiză, la fila 102 din dosarul de fond, cu precizarea că au fost reactualizate criteriile pe baza cărora s-au utilizat normele de consum C.N.L. Oltenia. Pârâta, prin obiectivele la expertiza propusă primei instanţe, a indicat ea însăşi modul de determinare a eficienţei economice făcând trimitere la art. 10 din Regulamentul mai sus menţionat.
Apelul intervenienţilor a fost admis cu argumentarea, că actualizarea unei sume de bani prin aplicarea coeficientului de inflaţie nu conduce la plata unei sume mai mari în raport de cea datorată, decât în valoarea nominală şi nu reală, astfel că prin actualizare se menţine puterea de cumpărare a sumei iniţiale, acoperindu-se practic devalorizarea acestei sume şi, prin eliminarea efectelor diminuării puterii de cumpărare, coeficientul de inflaţie reprezintă prejudiciul pe care creditorul îl încearcă din cauza devalorizării monedei. Ca urmare, acest prejudiciu trebuie acoperit prin aplicarea coeficientului de inflaţie la suma datorată. Spre deosebire de coeficientul de inflaţie s-a arătat că dobânda legală reprezintă daune interese şi îşi are temeiul juridic în art. 1088 C. civ. indiferent şi independent de stabilitatea monetară şi/sau nivelul inflaţiei. Au fost invocate dispoziţiile art. 1082 C. civ. potrivit cărora debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligaţiei sau pentru întârzierea executării precum şi dispoziţiile art. 1088 C. civ. potrivit cărora la obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar ele se cuvin fără ca creditorul să fie ţinut a justifica vreo pagubă şi ele nu sunt debite decât în ziua formulării cererii de chemare în judecată, în afara cazurilor când după lege dobânda curge de drept.
S-a apreciat că pentru situaţiile mai sus expuse legea porneşte de la ideea că lipsa de folosinţă a unei sume de bani provoacă creditorului un prejudiciu constând în cuantumul dobânzii legale datorată de la data introducerii cererii până la efectuarea plăţii.
Curtea de Apel a mai constatat că prima instanţă a admis acţiunea principală formulată de reclamantul I.G.D., succesor al unuia din coautorii invenţiei protejate de brevetul emis, obligând pârâtele şi la plata dobânzii legale aferentă sumei datorate, (drepturi de autor pentru aceiaşi perioadă, anul 2007), tară ca să indice vreo justificare legală pentru care a făcut diferenţa între cei trei inventatori aflaţi în situaţii identice de fapt şi de drept atunci când a acordat dobânzi reclamantului şi a respins dobânzile solicitate de intervenienţi.
3. Recursul.
Pârâta SC C.E.R. SA a declarat recurs la 03 aprilie 2009 împotriva deciziei Curţii de apel.
Recursul nu a fost întemeiat în drept, iar în fapt recurenta a formulat patru critici împotriva deciziei atacate:
a) hotărârea în mod nefondat reţine că expertiza a argumentat tehnic, clar şi pertinent faptul că societatea pârâtă a folosit invenţia, în realitate nu s-a constatat în mod direct prin cercetarea evidenţelor tehnice, comerciale sau financiare şi nici la faţa locului în carierele miniere, că unitatea pârâtă ar fi folosit invenţia „excavator cu rotor tip SIP” şi că în mod neîntemeiat s-a respins solicitarea ca expertul să precizeze probele din care rezultă această concluzie;
b) hotărârea în mod greşit reţine că încheierea contractului de cesiune s-a făcut sub imperiu normelor de consum planificat privind activitatea în anul 1999, aceste norme neavând nici o legătură cu contractul de cesiune care a fost încheiat în conformitate cu regulamentul aprobat de consiliul de administraţie a C.N.L. Oltenia printr-o hotărâre din 1998;
c) nelegalitatea respingerii cererii formulate de pârâtă în apel în temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ., de efectuare a unei expertize de către un expert atestat O.S.I.M. specialist în proprietate intelectuală având în vedere existenţa mai multor brevete de invenţie pentru acelaşi reper, cupa de excavator, care prezintă caracteristici asemănătoare, instituţia care a emis brevetele prin experţii săi, fiind cea în măsură să stabilească identitatea între cupa de excavator folosită efectiv de pârâta şi cupa din invenţia brevetată;
d) hotărârea în mod nefondat a obligat pârâta şi la plata dobânzii întrucât cumulul acestuia cu reactualizarea din aplicarea coeficientului de inflaţie nu este posibilă, ambele sume reprezentând daune interese moratorii şi conducând la o dublă reparare a prejudiciului.
Intimatul-reclamant I.G.D., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat semnalând că nu au fost indicate motivele de recurs prevăzute de art.304 C. proc. civ. si că din dezvoltarea criticilor rezultă că acestea exced motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 la pct. 1-9 C. proc. civ. Prima critică legată de aprecierea probelor de către Curtea de Apel nu poate fi cercetată în recurs, fiind inadmisibilă invocarea netemeiniciei. Critica referitoare la modul de calcul al eficienţei economice vizează tot un aspect de netemeinicie si este nefondat, având în vedere explicaţiile date de expert în raportul de expertiză. Respingerea cererii de a se efectua un nou raport de expertiză, amplu motivată de cele două instanţe nu îndreptăţeşte recurenta la susţinerea că instanţa nu a manifestat rol activ încălcând dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. S-a arătat că instanţa a făcut aplicarea în mod corect a dispoziţiilor art. 1088 C. civ. obligând pârâta şi la plata dobânzii legale care are regim juridic diferit de inflaţie.
Intimaţii P.C.I. si S.N. prin întâmpinarea depusă au invocat excepţia nulităţii recursului, potrivit art. 306 C. proc. civ. recursul nefiind motivat în drept, potrivit art. 304 C. proc. civ. Pe fond s-a solicitat respingerea criticilor pentru că aspectele de netemeinicie nu pot face obiect al recursului iar în speţă nu se impunea o expertiză tehnică la care să participe experţi tehnici atestaţi de O.S.I.M. deoarece nu s-a contestat valabilitatea brevetului, iar instanţa, în mod corect a obligat la dobânda legală şi la acoperirea inflaţiei, prima reprezentând beneficiul de care inventatorii au fost lipsiţi, iar secunda acoperind devalorizarea monedei naţionale.
4. Analiza instanţei de recurs.
Recurenta nu şi-a întemeiat în drept cererea sa. O parte din criticile formulate pot fi însă încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul putând fi socotit motivat atunci când considerentele sale sunt în legătură cu hotărârea atacată şi se constituie Într-o critică totală sau parţială, tinzând la afirmarea nelegalităţii acesteia.
Examinând cele patru motive invocate de recurentă se constată că prin criticile prevăzute la punctele b), c) şi d) se urmăreşte să se susţină că hotărârea Curţii de Apel este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor contractului încheiat între părţi (cu o greşită raportare a contractului la regulamentul privind realizările tehnice); cu încălcarea art. 295 alin. (2) C. proc. civ. ca urmare a respingerii cererii de efectuare a unei expertize în apel şi pentru greşita obligare la plata dobânzii legale, faţă de împrejurarea că la suma acordată s-a aplicat deja coeficientul de inflaţie.
Având în vedere unicitatea recursului, împrejurarea că în cuprinsul acestuia sunt formulate şi critici care nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. nu atrage aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 306 C. proc. civ., nulitatea recursului.
Analizând hotărârea atacată în raport de criticile formulate se constată că aceasta este legală, recursul urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
Critica de la punctul a) exprimă nemulţumiri ale pârâtei cu privire la concluziile expertizei însuşite de instanţă şi la modalitatea în care a fost apreciată această probă.
Această critică nu poate fi încadrată în nici unul din punctele 1-9 ale art. 304 C. proc. civ., fostul punct 11 al acestui articol, care permitea verificarea modului în care instanţa a apreciat probele administrate, fiind abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005 publicată la 14 iulie 2005.
Critica formulată la pct. b) pentru care s-a depus în copie la dosar regulamentul realizărilor tehnice este neîntemeiată ; prin această critică nu se aduc elemente noi faţă de criticile formulate anterior şi care să nu fi fost analizate din perspectiva cadrului convenţional încheiat între părţi.
Din contractul de cesiune depus la fila 7 în dosarul de fond rezultă că părţile au convenit, în clauza privind plata, că „redevenţele se achită trimestrial în baza contractelor tip( Anexa 5) la regulamentul C.N.L. Oltenia, încheiate cu fiecare subunitate, pe durata valabilităţii brevetului” .
Contractul a fost încheiat la 19 mai 1999, ulterior aprobării regulamentului de către consiliul de administraţie al C.N.L. Oltenia (prin hotărârea nr. 8/1998), iar recurenta nu a explicat de ce nu există legătură între contract şi regulamentul privind realizările tehnice elaborat în contextul art. 67 din Legea nr. 64/1991, regulament care stabileşte cadrul general de îndeplinire a obligaţiilor asumate de cesionar prin contractele de cesiune.
De altfel recurenta în această critică deşi invocă un regulament aprobat prin hotărârea 8/1998 de C.N.L. Oltenia, anexează la recurs un regulament adoptat prin hotărârea consiliului de administraţie al C.N.L. Oltenia la 28 august 2001 (care şi acesta păstrează aceleaşi reguli generale stabilite de regulamentele anterioare).
Instanţa a constatat în mod legal că răspunderea pârâtei pentru daune interese solicitate de reclamant şi intervenienţi are o sorginte contractuală în convenţia părţilor, conform dispoziţiilor art. 969 C. civ. care stipulează: „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.” Or, în cauză nu s-a invocat vreo nelegalitate cât priveşte temeiul acestei răspunderi.
Critica de la punctul c) este şi aceasta neîntemeiată. Art. 295 pct. 2 C. proc. civ. instituie o normă supletivă cât priveşte conduita instanţei de apel : „instanţa va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei”.
Se observă că instanţa de apel a analizat modalitatea în care a fost administrată expertiza şi, în raport de apărările şi susţinerile părţilor, a constatat că nu este necesară, pentru soluţionarea cauzei, refacerea raportului de expertiză, argumentând atât respingerea criticilor referitoare la atitudinea instanţei de fond cât şi cererea de probe în sensul dispunerii unei noi expertize în cadrul judecării apelului.
Cât priveşte legalitatea întocmirii raportului de expertiză se constată că această problemă nu a format obiect de discuţie între părţi şi ca urmare, nici în faza apelului, în condiţiile art. 292 C. proc. civ. şi nici în faza recursului, în condiţiile art. 298 C. proc. civ., o atare critică nu mai poate fi formulată.
Critica de la punctul d) aduce în discuţie legalitatea acordării de despăgubiri la care se adaugă plata dobânzii legale.
Curtea a observat că sub acest aspect se impune modificarea în parte a sentinţei tribunalului şi obligarea pârâtelor la dobânda legală aplicată şi la sumele cuvenite intimaţilor.
Această modificare a sentinţei a fost corect dispusă în raport de prevederile art. 1082 si 1088 C. civ. incidente în cauză, cât şi fată de împrejurarea, corect constatată de instanţa de apel, că Tribunalul a dat o rezolvare diferită (si neexplicată) pretenţiilor formulate de cei trei co-inventatori pentru folosirea aceleiaşi invenţii în condiţii de fapt şi de drept identice.
În hotărârea atacată sunt prezentate în mod detaliat divergenţele care există între cele două instituţii dobânda legală şi, respectiv, indicele de inflaţie din punctul de vedere al naturii şi efectelor lor juridice.
Pârâta-recurentă, prin critica formulată în termeni generali, nu a adus nici un contra argument de fapt sau de drept la analiza făcută de instanţa de apel, de natură să infirme soluţia instanţei.
Într-adevăr, natura juridică şi efectul celor două instituţii sunt diferite. Dobânda legală este o sancţiune aplicată debitorului obligaţiei contractuale neexecutate, sub formă de daune interese, la obligaţiile care (precum cazul de faţă), au ca obiect o sumă oarecare. Daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, fidejusiune şi societate (art. 1088 C. civ.).
Ca urmare, daunele interese, sub forma dobânzii legale se raportează la culpa debitorului (pentru neexecutarea obligaţiei contractuale asumate) în timp ce actualizarea sumei datorate prin aplicarea indicelui de inflaţie este o operaţie impusă de realităţile economice şi se aplică independent de culpa contractuală a debitorului.
Prin actualizarea sumei nu se acordă - cu titlu de sancţiune - o alta sumă de bani, în plus faţă de suma datorată, ci valoarea sumei datorate la momentul la care aceasta se impunea a fi plătită (conform termenilor contractuali) este urcată în timp, la valoarea de la momentul plăţii ( a cărei valoare s-a deteriorat prin trecerea timpului).
Pentru considerentele arătate se constată că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (în care s-au încadrat o parte din criticile din recurs), pentru a determina modificarea deciziei şi văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins recursul ca nefondat.
Cât priveşte cererea intimatului reclamant de cheltuieli de judecată se constată că acesta a făcut dovada că a achitat la 7 martie 2010 pentru avocatul ales, un onorariu de 10.000 lei conform chitanţei de la dosar (fila 39).
În temeiul art. 274 C. proc. civ., cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul reclamant va fi admisă urmând a obliga pe recurenta pârâtă la cheltuieli de judecată către intimatul reclamant în sumă de 1000 lei, cheltuieli de judecată, reduse potrivit art. 274, alin. (3) C. proc. civ., urmare constatării faptului că onorariul avocatului acestei părţi este nepotrivit de mare în raport de munca îndeplinită de avocat.
Astfel se constată că în cauză, pentru judecarea recursului au fost acordate trei termene la 13 octombrie 2009, la 16 martie 2010 şi respectiv la 22 iunie 2010 când cauza s-a judecat.
Din încheierile de şedinţă întocmite pentru termenele arătate rezultă că la primul termen, părţile au lipsit, avocatul reclamantului-intimat fiind prezent la ultimele doua termene: la 16 martie 2010 - când a primit o copie a întâmpinării formulate de intimaţii intervenienţi şi când procesul s-a amânat pentru comunicarea acelui act de procedură, precum şi la termenul din 22 iunie 2010 - când a pus concluzii asupra recursului.
Se constată că înainte de angajarea avocatului său (împrejurare pentru care reclamantul a solicitat acordarea unui termen printr-o cerere depusă la fila 13 în dosar), reclamantul intimat a depus o întâmpinare (filele 14-16) transmisă prin poştă la 29 septembrie 2009 (conform ştampilei poştale aflată pe plicul de la fila 17).
Ca urmare, în raport de munca depusă de avocatul reclamantului intimat în acest dosar şi de complexitatea cauzei, s-a apreciat necesar să se reducă, potrivit alin. (3) din art. 274 C. proc. civ., onorariul avocatului de la 10.000 lei la 1.000 lei, la această din urmă sumă fiind obligată pârâta-recurentă cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei SC C.E.R. SA împotriva deciziei nr. 47 din 16 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta-pârâtă la 1.000 lei, cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant I.G.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 5386/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3756/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
