ICCJ. Decizia nr. 3923/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3923/2010
Dosar nr. 2997/117/2008
Şedinţa publică din 12 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată şi completată de reclamantul D.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, înregistrată sub nr. 2997/117/2008 pe rolul Tribunalului Cluj, s-a solicitat instanţei să se constate că masa succesorală rămasă după defuncta C.M. conţine şi terenul în suprafaţă de 2900 mp, parcela 40, tarlaua 17 din TP nr. 7969/2008, să dispună anularea Hotărârii nr. 52/2008 de stabilire a despăgubirilor cu privire la terenul expropriat mai sus menţionat, să se stabilească cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru suprafaţa de 2900 mp, expropriată, înscrisă în titlul de proprietate nr. 7969/2008 tarlaua 17, parcela 40 şi să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor stabilite în prezenta cauză, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii.
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este moştenitorul titularei înscrisă în titlul de proprietate şi că din masa succesorală rămasă face parte şi terenul în litigiu, expropriat pentru realizarea autostrăzii Braşov - Cluj Borş.
Prin hotărârea atacată s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru parcela expropriată la suma de 30.450 de Euro.
Cuantumul despăgubirilor este nesatisfăcător însă, în opinia reclamantului, având în vedere valoarea mică de 10,5 Euro/mp.
Valoarea terenului este mai mare deoarece imobilul care face obiectul exproprierii se situează în vecinătatea intravilanului, iar în zonă preţul estimativ al terenului este de 30 Euro/mp.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 781 din 7 decembrie 2009 Tribunalul Cluj a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei interesului în promovarea cererii, a respins excepţia inadmisibilităţii, a admis cererea formulată şi modificată declarată de reclamantul D.I. şi, în consecinţă, a constatat că din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei C.M. face parte şi terenul în suprafaţă de 2900 mp, parcela 40, tarlaua 17 din TP nr. 7969/2008, a anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 52 din 21 aprilie 2008, cu privire la cuantumul despăgubirilor, a stabilit că reclamantul este îndreptăţit să beneficieze de despăgubiri pentru terenul expropriat în cuantum de 72.500 Euro, echivalentul în lei a 105.468 Ron, la data exproprierii şi a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată în cuantum de 720 lei.
Prin Decizia civilă nr. 68A din 17 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinţei civile nr. 781 din 7 decembrie 2009 a Tribunalului Cluj.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut următoarele:
Cererea reclamantului de anulare a Hotărârii nr. 52/2009 în sensul modificării cuantumului despăgubirilor nu este inadmisibilă.
Art. 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că acţiunea formulată de expropriat se soluţionează potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor.
Pretenţiile reclamantului au fost dovedite cu rapoartele de expertiză tehnică judiciară, prin care s-a reţinut conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 valoarea terenului expropriat din momentul efectuării expertizei, respectiv a emiterii ordinului de expropriere.
Instanţa de apel a reţinut că în mod corect instanţa de fond a respins obiecţiunile pârâtei la ultimul raport de expertiză, deoarece prin acestea pârâta nu urmărea decât tergiversarea soluţionării acţiunii şi plata unui preţ sub cel real pentru terenul în litigiu.
Împotriva deciziei civile nr. 68A din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, a declarat recurs C.N.A.D.N.R. SA, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi formulând, în esenţă, următoarele critici:
Instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond de anulare parţială a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 52 din 21 aprilie 2008 cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au pronunţat hotărâri criticabile sub aspectul legalităţii, pornind de la o greşită interpretare a probelor prin prisma greşitei interpretări şi aplicări a prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 coroborate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994. În lipsa oricăror dovezi, instanţa de fond şi cea de apel au majorat în mod eronat cuantumul despăgubirilor stabilite în temeiul Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 52 din 21 aprilie 2008 şi a HG nr. 245/2008.
In mod nelegal instanţa de apel nu a admis cererea de probatorii formulată de pârât, respectiv solicitarea justificată de efectuare a unei expertize tehnice evaluatorii.
Despăgubirea aferentă imobilului expropriat a fost consemnată, iar singurul preţ real, stabilit conform dispoziţiilor legale este cel acordat de către expropriat.
Prin faptul neîncuviinţării probei cu o nouă expertiză, solicitată în condiţiile legii, s-a încălcat dreptul pârâtului la apărare.
Recursul este nefondat în sensul considerentelor ce succed:
Reclamantul D.I. este moştenitorul defunctei C.M., pe numele căreia s-a eliberat titlul de proprietate nr. 7969 din 7 ianuarie 2008 - conform certificatului de moştenitor nr. 40/2001- situaţie în care el are interes şi calitate procesuală în promovarea acţiunii.
Prin hotărârea nr. 52 din 21 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului local Gilău, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în comuna Gilău, categoria de folosinţă arabil extravilan, tarlaua 17, parcela 40, în suprafaţă de 2.900 mp, identificat prin numărul cadastral 2912, în cuantum de 109.820,97 lei reprezentând echivalentul a 30.450 Euro la cursul BNR din data de 18 aprilie 2008.
In ceea ce priveşte susţinerea recurentului potrivit căreia nu este admisibilă cererea reclamantului de anulare a hotărârii nr. 52/2009 în sensul modificării cuantumului despăgubirilor, se constată că aceasta nu este justificată.
Prin art. 9 din Legea nr. 198/2004 se stipulează posibilitatea titularului dreptului real de a se adresa instanţei de judecată dacă nu este de acord cu cuantumul despăgubirii, instanţa soluţionând cererea conform art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Prin urmare, instanţa de judecată este investită cu stabilirea legalităţii Hotărârii nr. 52/2008 şi verificarea dacă organul emitent a respectat sau nu obligaţiile ce îi reveneau în temeiul Legii nr. 198/2004 şi al normelor de aplicare a acesteia.
Recurentul - pârât susţine în motivele de recurs faptul că reglementarea în cuprinsul legii speciale a sancţiunii revocării hotărârii este o derogare de la regimul general, de aceea, instanţa de apel, ca şi cea de fond, erau ţinute să observe şi să respecte principiul specialia generalibus non derogant.
Instanţele de fond şi apel au interpretat însă corect dispoziţiile Legii nr. 198/2004 şi au respins excepţia inadmisibilităţii cererii, precizând că, în cazul în care persoana expropriată nu este de acord cu cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţelor judecătoreşti, iar posibilitatea revocării hotărârii de expropriere de către organul emitent nu excede soluţia anulării ei parţiale cu privire la cuantumul despăgubirilor.
In mod corect au constatat instanţa de fond şi cea de apel că motivele pentru care un act este anulabil nefiind prevăzute expres de lege, sancţiunea nulităţii este incidenţă în toate situaţiile de încălcare a normelor juridice edictate pentru încheierea valabilă a unui act juridic.
Acţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac împotriva hotărârii emise de comisia constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin. (1) din HG nr. 941/2004. Textul stabileşte conţinutul hotărârii, iar la lit. h) este prevăzută menţiunea „calea de atac împotriva hotărârii şi termenul în care poate fi exercitată".
Sesizată cu contestaţia împotriva hotărârii, instanţa are competenţa să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar faptul că hotărârea nu este un act juridic bilateral şi că poate fi revocată de organul emitent în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) din HG nr. 941/2004, nu exclude soluţia anulării ei parţiale cu privire la cuantumul despăgubirii.
In ceea ce priveşte critica privind modul de apreciere a probelor, aceasta nu mai investeşte în mod legal instanţa de recurs cu analiza ei, deoarece, prin art. I pct. III din OUG nr. 138/2008 introdus prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005, dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în care această critică putea fi încadrată, au fost abrogate.
Interesează din punctul de vedere al căii de atac analizate faptul că instanţa de apel a analizat în mod judicios probele administrate în cauză, statuând că, din ansamblul acestora, rezultă cu certitudine valoarea despăgubirilor din momentul efectuării expertizei, la care este îndreptăţit reclamantul, stabilite conform art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Critica privind modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor este nefondată.
Art. 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că acţiunea formulată de expropriat se soluţionează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor.
Prin urmare, criticile în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirii sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26 prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite şi că la calcularea cuantumului, experţii şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Pentru stabilirea despăgubirilor s-a dispus efectuarea unei expertize de către o comisie de experţi alcătuită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar, faţă de prevederile art. 26 din lege, corect s-a stabilit valoarea despăgubirilor în raport de preţul de vânzare de la data întocmirii raportului de expertiză.
Aşa cum a constatat instanţa de apel, prima instanţă şi-a exercitat rolul activ, pretenţiile reclamantului fiind dovedite cu rapoartele de expertiză tehnică judiciară, prin care s-a reţinut, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, valoarea terenului expropriat din momentul efectuării expertizei, respectiv a emiterii ordinului de expropriere.
Instanţa de apel a analizat şi obiecţiunile pârâtului la ultimul raport de expertiză, reţinând că acestea au fost respinse în mod corect de prima instanţă, deoarece prin acestea pârâtul urmărea tergiversarea soluţionării acţiunii şi plata unui preţ sub cel real pentru terenul în litigiu.
Nu se justifică sub acest aspect nici susţinerea recurentului privind încălcarea de către instanţa de apel a dreptului său la apărare.
In conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite."
Alineatul (2) al art. 26 din lege prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia."
Expertiza administrată şi omologată în cauză a fost efectuată cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, aşa cum rezultă din conţinutul raportului întocmit de către experţi, aspect reţinut şi de instanţa de apel, ca urmare a analizării şi verificării conţinutului expertizei.
Împotriva valorii de circulaţie astfel stabilite, pârâtul a formulat obiecţiuni, invocând nulitatea raportului de expertiză, având în vedere că acesta a fost efectuat doar de către doi dintre cei trei experţi membrii ai comisiei de evaluare.
In plus, cu referire la conţinutul expertizei, s-a arătat că momentul raportării evaluării s-a făcut în mod greşit în decembrie 2008, deşi transferul dreptului de proprietate în proprietatea publică a statului a avut loc în aprilie 2008. Experţii s-au raportat la valorile unor terenuri libere de construcţii şi nu la teren arabil cum este cazul în speţă. Metoda comparaţiei preţurilor de piaţă a fost aplicată în mod greşit în cauză.
In subsidiar, s-a solicitat efectuarea unei contraexpertize.
Raportul de expertiză a fost refăcut de către o comisie de experţi compusă din experţii B.D., B.G. şi F.V., fiind menţinută valoarea stabilită în prima expertiză efectuată, respectiv, valoarea de 72.500 Euro sau 105.468 Ron, la data de 21 aprilie 2008, data la care s-a emis ordinul de expropriere.
Din nou, pârâtul a formulat obiecţiuni, arătând că unica diferenţă între cele două rapoarte de expertiză este faptul că este semnat şi de către expertul propus menţinându-se toate celelalte critici ale raportului de expertiză, inclusiv solicitarea de efectuare a unei contraexpertize.
Instanţa nu a încuviinţat însă obiecţiunile formulate şi nici efectuarea unei contraexpertize, având în vedere consensul experţilor în stabilirea valorii, a împrejurărilor că din concluziile raportului de expertiză nu se pot desprinde aspecte contradictorii.
Se constată că, raportat la probele administrate, instanţele au avut în vedere dispoziţiile art. 9 din Legea nr. l98/2004, ale art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 şi ale art. 650 C. civ. şi că s-a stabilit o dreaptă despăgubire, cu respectarea principiului apărării dreptului de proprietate privată.
Faţă de cele ce preced, se constată că au fost aplicate corect dispoziţiile legale incidente în speţă, ceea ce impune respingerea recursului în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa păstrării deciziei pronunţate de instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
N NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei civile nr. 68/A din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4061/2010. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2962/2010. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
