ICCJ. Decizia nr. 400/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 400/2010
Dosar nr. 827/102/2007
Şedinţa publică de la 27 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la 12 martie 2007, reclamantul Ş.C.G. a chemat în judecată C.C.S.D. solicitând obligarea acesteia la emiterea unei decizii de soluţionare a notificării, având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Tg. Mureş, jud. Mureş.
Prin sentinţa civilă nr. 1190 din 19 septembrie 2007 a Tribunalului Mureş s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.C.S.D. şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul Ş.C.G..
Instanţa de fond a apreciat că reclamantul trebuia să cheme în judecată în calitate de pârât primarul municipiului Tg-Mureş pentru ca acesta să dispună în baza art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, asupra notificării formulate.
S-a reţinut că reclamantul se află într-o eroare evidentă întrucât art. 7 alin. (1) din Regulamentul pentru funcţionarea C.C.S.D. prevede că activitatea specifică acesteia începe după primirea deciziilor sau dispoziţiilor emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor.
Împotriva sentinţei a declarat recurs (calificat ca fiind apel) reclamantul, care a susţinut că soluţionarea cauzei s-a realizat în mod greşit pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, fără a fi respectat principiul contradictorialităţii şi al dreptului de apărare.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 56/A din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Tg-Mureş.
În considerentele deciziei s-a reţinut că în mod corect prima instanţă a apreciat că pârâta nu are calitate procesuală întrucât reclamantul a formulat o notificare conform procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 iar entitatea notificată, Primăria Tg-Mureş, nu a soluţionat, printr-o dispoziţie motivată, notificarea reclamantului în termenul de 60 de zile prev. de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Or, procedura administrativă prevede transmiterea tuturor dosarelor soluţionate prin acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 de către unităţile deţinătoare împreună cu dispoziţiile prin care se soluţionează aceste dosare, secretariatului C.C.S.D. care desfăşoară activitate în cadrul A.N.R.P.
Întrucât C.C.S.D. are numai sarcina de a se pronunţa asupra legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi de a decide asupra cuantumului pretenţiilor de restituire în echivalent, s-a apreciat că în mod corect a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.C.S.D.
În privinţa criticilor asupra roluluiu activ al instanţei s-a constatat că instanţa de fond nu a încălcat prevederile legale întrucât a procedat la amânarea pronunţării cauzei în condiţiile în care reclamantul, asistat de reprezentantul legal, a avut un termen pentru studierea întâmpinării în care s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, pentru ca ulterior reprezentantul (avocatul) reclamantului să depună la dosar, o cerere de amânare tocmai pentru punerea în discuţie a părţilor a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Aşa fiind, s-a constatat că nu a fost lezat dreptul la apărare al reclamantului, că după comunicarea întâmpinării în care s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, s-au mai acordat două termene de judecată şi s-a amânat pronunţarea dându-se posibilitatea depunerii de concluzii scrise. Totodată, s-a ţinut cont şi de celelalte principii de drept, respectiv soluţionarea cauzei cu celeritate, principiul disponibilităţii părţilor care stabileşte limitele învestirii instanţei în sensul că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, arată cu cine înţelege să se judece în procedura contencioasă.
Decizia a fost atacată cu recurs de către apelantul-reclamant, care a susţinut caracterul nelegal al acesteia întrucât n-au fost analizate toate apărările, respectiv nu s-a verificat dacă pricina a fost lăsată la a doua strigare, aşa cum prevăd normele care reglementează desfăşurarea procesului civil.
- În plus, văzând absenţa reclamantului de la termenul fixat (din 12 septembrie 2007) instanţa ar fi trebuit să-l citeze din nou pe acesta, cu menţiunea că urmează să fie pusă în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale.
- Tot astfel, s-a susţinut că nu a fost legală acordarea unui termen de pronunţare pentru depunerea de concluzii scrise, având în vedere că excepţia invocată de pârât trebuia pusă în mod obligatoriu în dezbaterea reclamantului.
Criticile recurentului, neîncadrate în drept, urmează să fie analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât se pretinde nesocotirea unor reguli de procedură în desfăşurarea judecăţii.
Intimata a depus întâmpinare prin care s-a opus admiterii recursului, arătând că în mod corect instanţele au apreciat asupra lipsei calităţii sale procesuale raportat la obiectul pricinii.
Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.
Astfel, pretinzând încălcarea dreptului său de apărare, recurentul susţine în mod eronat că instanţa ar fi trebuit să procedeze la citarea acestuia pentru a-i aduce la cunoştinţă că s-a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a părţii chemate de acesta în judecată.
Respectiva excepţie procesuală a fost invocată prin întâmpinare, nefiind de natură să surprindă partea adversă (pe reclamant) având în vedere că, potrivit dispoziţiilor procedurale (art. 115 C. proc. civ.), întâmpinarea este actul procedural prin intermediul căruia pârâtul îşi poate formula toate apărările în legătură cu pretenţiile deduse judecăţii pe cale principală.
În ce priveşte citarea părţii pentru a se pune în dezbatere excepţia, aceasta nu se impunea, având în vedere că avea termen în cunoştinţă.
Or, potrivit art. 153 alin. (1) C. proc. civ., „partea care a fost prezentă la o înfăţişare, ea însăşi sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va fi citată în tot cursul judecăţii la acea instanţă, prezumându-se că ea cunoaşte termenele ulterioare”.
De asemenea, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ. „părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului”.
Aşadar, pe de o parte instituţia termenului în cunoştinţă care funcţiona în favoarea reclamantului (prezent în instanţă prin avocat la termenul din 7 mai 2007) nu mai impunea necesitatea citării, neregăsindu-se în speţă cerinţele art. 153 alin. (2) C. proc. civ. (care înlătură termenul în cunoştinţă şi impun citarea în anumite ipoteze, strict reglementate).
Pe de altă parte, reclamantul - care beneficia şi de asistenţă juridică - avea obligaţia procedurală să urmărească desfăşurarea şi finalizarea judecăţii, neputând fi astfel surprins de împrejurarea că partea adversă, în respectarea aceloraşi dispoziţii care guvernează procesul civil, îşi formulează apărările în termeni legali.
Sub acest aspect instanţa de apel a reţinut în mod corect că avocatului reclamantului i-a fost acordat un termen pentru studierea întâmpinării şi deci, pentru a lua cunoştinţă de apărările formulate de pârâtă, ulterior fiindu-i încuviinţată o altă cerere pentru lipsă de apărare (termenele din 7 mai 2007 şi 31 mai 2007).
Împrejurarea că partea nu s-a mai prezentat apoi în instanţă pentru a se putea pune în dezbatere orală excepţia invocată prin întâmpinare se datorează exclusiv conduitei sale procesuale defectuoase, neputându-se imputa instanţei încălcarea vreunei norme de procedură.
Mai mult, partea a nesocotit dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., care obligă la exercitarea drepturilor procedurale conform art. 723 alin. (1) C. proc. civ. (respectiv, cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege), atunci când, după ce a obţinut două termene pentru pregătirea apărării şi de asemenea, amânarea pronunţării în vederea depunerii de concluzii scrise, pretinde în continuare că au fost încălcate dreptul de apărare şi principiul contradictorialităţii.
Este de asemenea, total nefundamentată juridic susţinerea conform căreia nelegalitatea deciziei ar fi atrasă şi de împrejurarea că nu s-a verificat „dacă a fost strigată cauza a doua oară”.
Deşi pretinde că în felul acesta ar fi fost nesocotite „normele care reglementează desfăşurarea procesului civil”, recurentul nu este în măsură să indice care norme ar fi fost încălcate.
Dispoziţiile art. 125 - 126 C. proc. civ., care stabilesc ordinea şi modalitatea în care se face apelul în pricinile aflate pe rol nu reglementează în niciun fel aspectele la care face trimitere recurentul.
În consecinţă, potrivit considerentelor arătate, toate criticile formulate sunt lipsite de temei legal, astfel încât recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ş.C.G. împotriva Deciziei nr. 56/A din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 398/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 527/2010. Civil → |
|---|
