ICCJ. Decizia nr. 4272/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4272/2010
Dosar nr. 275/3/2008
Şedinţa publică din 7 septembrie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia civilă nr. 548/A din 3 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Sentinţei civile nr. 948 din 24 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că în ciclurile procesuale anterioare a fost stabilită calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Faţă de limitele în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită cu judecarea unui recurs în cauză, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu mai poate repune în discuţie aspecte ce ţin de calitatea de persoane îndreptăţite la restituire a reclamanţilor şi nici dreptul de proprietate al autorilor acestora, în caz contrar putându-se vorbi de o încălcare a puterii lucrului judecat a hotărârii anterioare.
Tribunalul a avut a verifica numai aspectul privitor la legitimarea procesuală pasivă a intimatei SC E. SA sau a intimatei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului de a acorda măsuri reparatorii şi natura măsurilor ce urmează a fi acordate în cauză.
Imobilul este evidenţiat în patrimoniul SC E. SA însă aceasta este integral privatizată, fiind incidente prevederile art. 29 alin. (1) şi 3 din Legea nr. 10/2001.
2. Recursul
2.1. Motive
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:
În mod nelegal şi netemeinic, tribunalul şi curtea de apel au reţinut că, în ceea ce priveşte calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii, aceasta a fost stabilită în ciclurile procesuale anterioare.
Prin Decizia nr. 191 din 11 mai 2006 Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că s-a făcut dovada existenţei în patrimoniul defunctului N.S. a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu precum şi dovada calităţii de moştenitori a reclamanţilor. Acest aspect a fost menţinut şi de instanţa de recurs, care a casat decizia din apel numai prin raportare la faptul că era necesar a se stabili dacă imobilul este supus regimului juridic prevăzut de art. 21 sau 29 din Legea nr. 10/2001.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu poate fi obligată la restituirea în natură.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu are competenţa de a stabili valoarea şi de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci numai de a propune instituţiei competente acordarea despăgubirilor.
2.2. Întâmpinarea
SC E. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că, faţă de evoluţia procesului, instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală.
2.3. Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Din motivarea recursului se desprinde ideea că, în opinia recurentei, faptul că în ciclurile procesuale anterioare s-a hotărât că autorul reclamanţilor ar fi avut în proprietate imobilul în litigiu, iar reclamanţii sunt succesorii acestuia, nu reprezintă o stabilire, cu putere de lucru judecat, a calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în sistemul legii speciale.
Conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite, în înţelesul legii, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
La rândul său, art. 4 alin. (2) din lege arată că de prevederile sale beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Aşadar, sub acest aspect, şi respectând prevederile art. 315 C. proc. civ., instanţele de fond au făcut aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii.
Critica vizând lipsa de competenţă a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în ce priveşte restituirea în natură a imobilelor este, practic, lipsită de interes, câtă vreme în prezentul litigiu nu a fost obligată la restituire în natură.
Nu este întemeiată nici critica vizând necompetenţa Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului de a stabili "valoarea despăgubirilor şi de a acorda măsuri reparatorii în echivalent".
Faţă de dispoziţiile art. 16 alin. (7) cuprins în capitolul V al titlului VII din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, în baza raportului de evaluare întocmit de evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnaţi de Comisie, la solicitarea Secretariatului Comisiei Centrale.
În temeiul alin. (1) al aceluiaşi text, Secretariatul Comisiei Centrale primeşte pe bază de proces-verbal de predare-primire, deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii.
Aşadar, pentru a se putea emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, trebuie să existe o decizie/dispoziţie emisă de entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în care s-au consemnat sumele ce urmează a se acorda ca despăgubire, iar această decizie/dispoziţie să fi fost înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale.
Faţă de cele ce preced, prin soluţia dată instanţele de fond nu au încălcat "competenţa" Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi nu i-au impus să întocmească un act cu un conţinut care excede puterilor ce i-au fost conferite prin lege.
Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei civile nr. 548/A din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4274/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4270/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
