ICCJ. Decizia nr. 4354/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4354/2010
Dosar nr. 127/91/2005
Şedinţa publică din 10 septembrie 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 318/ A din 12 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii Primăria Oraşului Odobeşti, judeţ Vrancea prin primar şi Consiliul Local al Oraşului Odobeşti, precum şi de intervenienta N.G. împotriva sentinţei civile nr. 176 din 5 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Vrancea.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată în 2005 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanţii G.B., Ş.G., S.M. şi P.A. au chemat în judecată pe pârâţii D.S.P. Vrancea şi Dispensarul oraşului Odobeşti pentru ca prin hotărâre judecătorească să li se restituie imobiIul casă de locuit situat în Odobeşti, şi terenul aferent.
La data de 2 noiembrie 2005 N.N.G. şi N.M. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu solicitând să li se restituie şi lor acest imobil în calitate de moştenitori legali ai defuncţilor C.S. şi C.I.
Primăria Oraşului Odobeşti a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată cu motivarea că imobilul a fost donat prin testament de către C.S. în favoarea Şcolii de fete din Odobeşti.
Prin completarea acţiunii din 10 februarie 2006 reclamanţii au invocat nulitatea absolută a testamentului mistic, arătând că acesta a fost fondat pe o cauză falsă, respectiv aceea că nu exista legatarul la data deschiderii succesiunii. La această dată Şcoala de fete din Odobeşti nu mai exista, astfel că testamentului îi lipseşte una din condiţiile esenţiale de validitate. Şi certificatul de moştenitor din 1972 este nul absolut, fiind încheiat în baza unui act lovit de nulitate. Şi-au întemeiat pe completarea pe disp.art. 2 lit. c) şi art. 16 din Legea nr. 10/2001 modificată şi completată.
Prin încheierea din 27 februarie 2006 Tribunalul Vrancea a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâta Primăria Odobeşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în ceea ce priveşte completarea la acţiune în favoarea Judecătoriei Focşani.
La termenul din 17 martie 2006 în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. tribunalul a suspendat judecata până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea testamentului şi a certificatului de moştenitor din 1972.
La solicitarea reclamanţilor s-a dispus repunerea pe rol a dosarului, întrucât prin Decizia civilă nr. 368/ R din 6 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi s-a soluţionat irevocabil acţiunea în anularea testamentului. S-a ataşat Dosarul nr. 1951/2006 al Judecătoriei Focşani din care rezultă că prin sentinţa civilă nr. 2372/2007 rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului, s-a admis acţiunea şi completarea la acţiune, s-a constatat nulitatea absolută a testamentului încheiat la 26 ianuarie 1956 şi a certificatului de moştenitor din 1972, s-a respins ca neîntemeiate excepţia lipsei procesuale a D.S.P. Vrancea şi cererea de intervenţie formulată de N.G. şi N.M.
Tribunalul Vrancea prin sentinţa civilă nr. 176 din 5 martie 2009 a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâţii Consiliul Local Odobeşti şi Primăria Odobeşti să restituie reclamanţilor imobilul situat în Odobeşti, compus din: dispensar medical uman, anexă gospodărească şi magazie pentru lemne aflate pe suprafaţa de 1.126 mp teren, conform rapoartelor de expertiză V.S. şi M.M.
A obligat reclamanţii să respecte destinaţia de spaţiu sanitar a imobilului pe o durată de 5 ani.
A admis excepţia invocată de pârâta D.S.P. Vrancea şi a respins acţiunea faţă de aceasta pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A respins acţiunea pronunţată împotriva pârâţilor I.C., S.L., A.M. şi D.A. ca neîntemeiată.
A respins cererea de intervenţie în nume propriu ca neîntemeiată.
A obligat pârâţii Primăria Odobeşti şi Consiliul Local Odobeşti să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit certificatului de moştenitor din 1973 eliberat de notariatul de Stat Vrancea de pe urma defunctei C.S. decedată la 22 februarie 1971 au rămas ca moştenitori G.N.I. şi C.C.A. nepoţi de soră G.N.M., ca moştenitori testamentari şi legali şi Ş.G.T. nepoată de frate predecedată, V.D. ca moştenitoare legală.
Din certificatul de moştenitor din 1953 rezultă că defuncta C.S. a primit ca urmare a decesului soţului său C.R.I. toată averea acestuia, inclusiv un imobil casă de locuit situat în Odobeşti, compus din 6 camere, hol, 2 marchize, cămară, baie, bucătărie, cu lumină electrică, apă în casă şi în curte, construită din zid, acoperită cu tablă şi pardosită cu parchet; în curtea acestui imobil mai aflându-se un grajd şi 2 magazii de 9/20 m şi respectiv 6/54 m având dedesubt şi beci de beton.
Prin testamentul din 1956 defuncta C.S. a dispus asupra bunurilor sale şi a lăsat Şcolii de fete din Odobeşti casa în litigiu. Prin certificatul de moştenitor din 1971 imobilul a fost preluat de către Statul Român prin Consiliul Popular al Jud. Vrancea şi Inspectoratul Şcolar al jud. Vrancea în calitate de moştenitor testamentar.
Aceste două acte au fost anulate prin sentinţa civilă nr. 2372/2007 a Judecătoriei Focşani şi prin art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001 sunt definite ca fiind preluate în mod abuziv imobilele faţă de care s-a constatat nulitatea donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, când donaţiile au fost făcute statului sau instituţiilor sale.
Pentru imobilul în litigiu reclamanţii au formulat notificarea din 13 noiembrie 2001 la B.E.J. C.G. adresată D.S.P. Vrancea care la aceea dată administra imobilul.
Prin protocolul din 18 februarie 2003 încheiat între Spitalul Odobeşti şi Consiliul local Odobeşti prin primar, imobilul a fost predat acestuia din urmă şi atât anterior protocolului cât şi în prezent imobilul a fost concesionat pârâţilor I.C., A.M.E., D.A. şi S.L. în calitate de medici la Dispensarul Odobeşti, conform contractelor de concesiune depuse la dosar.
Notificarea nu a fost soluţionată de către D.S.P. Vrancea şi nici de către Consiliul local şi Primăria oraş Odobeşti, deşi aceasta din urmă recunoaşte că imobilul se afla în patrimoniul său prin întâmpinarea de la fila 15 a dosarului.
Întrucât imobilul nu se mai află din anul 2003 în administrarea D.S.P. Vrancea, s-a constatat că este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
S-a constatat că este neîntemeiată acţiunea faţă de pârâţii I.C., S.L., A.M. şi D.A. întrucât aceştia deţin imobilul în baza unor contracte de concesiune.
Cererea de intervenţie în nume propriu este nefondată întrucât intervenienţii nu au formulat notificare pentru imobilul în litigiu în baza Legii nr. 10/2001.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Odobeşti nu este întemeiată, întrucât chiar dacă imobilul este în patrimoniul Consiliului Local Odobeşti, autoritatea care trebuie să emită dispoziţia este primarul în calitate de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale, potrivit disp. art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii Primăria oraş Odobeşti şi consiliul Local Odobeşti precum şi intervenienta N.G.
Intervenienta în nume propriu N.G. consideră hotărârea nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Consideră că are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii întrucât împreună cu mătuşa sa H.F. au formulat cereri pentru restituirea întregii averi rămase de pe urma defunctului C.I. (soţul predecedat al defunctului C.S.), inclusiv pământuri şi case încă din anul 1998, dovadă fiind cererile din 26 martie 1998 şi din 1 aprilie 1998.
După patru ani de arhivare a cererilor, entitatea investită cu soluţionarea trebuia, ca urmare a modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, să le îndrepte spre comisiile care au în competenţă soluţionarea unor astfel de cereri.
Primăria trebuia să înregistreze cererile de la Legea nr. 18/1991 la Legea nr. 10/2001.
Primăria oraşului Odobeşti şi Consiliul Local Odobeşti au criticat pentru netemeinicie şi nelegalitate hotărârea, invocând următoarele motive;
- S-a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, argumentat de faptul că nu există o identitate între Primăria Odobeşti şi cel ce se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii Primăria nu este titular al obligaţiei civile.
Proprietarul imobilului este Consiliul Local Odobeşti prin preluarea acestui imobil în temeiul H.G. nr. 866/2002 şi H.G. nr. 867/2002 de la Spitalul Orăşenesc Odobeşti, conform protocolului din data de 8 februarie 2003 şi nu Primăria Odobeşti.
Sentinţa civilă apelată este dată cu încălcarea normelor de procedură, în sensul că unul dintre reclamanţi, Ş.G., menţionat în dispozitivul hotărârii, este decedat încă de la data de 7 februarie 2007, dovada fiind certificatul de moştenitor din 19 martie 2007.
Nu s-a făcut dovada că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de stat, fiind incidente prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, pentru că anularea testamentului s-a făcut printr-o hotărâre judecătorească în care Consiliul Local Odobeşti nu a avut calitate procesuală, deci hotărârea nu-i este opozabilă.
Hotărârea apelată şi cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 276 şi 274 c. proc.civ.
Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a constatat apelurile nefondate, pentru următoarele considerente:
- Intervenienta N.G. nu a formulat notificare pentru acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Dispoziţiile Legii nr. 18/1991 în baza cărora a formulat două cereri înregistrate la 26 martie 1998 şi la 1 aprilie 1998, prevăd o anumită categorie de bunuri ce pot face obiectul acestei legi, precum şi o anumită procedură administrativă şi judiciară pentru soluţionarea cererilor de retrocedare.
Instanţa de fond, potrivit Legii nr. 10/2001, nu putea să se pronunţe decât asupra unei notificări formulată în temeiul acestei legi speciale, care reglementează procedura de restituire a imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Cum intervenienta nu a urmat procedura prevăzută de lege, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege specială.
- În ceea ce priveşte apelul declarat de către Primăria Odobeşti şi Consiliul Local Odobeşti.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este neîntemeiată întrucât în raporturile juridice reglementate prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 au calitate procesuale entităţile juridice care deţin în patrimoniu bunuri preluate de stat în sensul art. 2 din Lege, printre care se numără şi unităţile administrativ teritoriale persoane juridice de drept public.
Potrivit Legii nr. 215/2001, reprezentarea în justiţie a acestor persoane se realizează de primar, iar termenul de „primărie" desemnează în accepţiunea acestei legi doar structura funcţională în care îşi desfăşoară activitatea primarul şi aparatul de specialitate.
Termenul de primărie este folosit în accepţiunea Legii nr. 10/2001 pentru a desemna persoana juridică, entitatea condusă de primar care să soluţioneze notificările formulate în baza acestei legi.
Preluarea imobilului s-a făcut anterior decesului defunctului C.S., testamentul fiind caduc; soluţionarea acţiunii înregistrată la 2006 ce a avut ca obiect să se constate nulitate absolută a testamentului s-a făcut în contradictoriu şi cu apelanta Primăria Odobeşti care a şi exercitat căile legale de atac.
Obligarea pârâtei Primăria Odobeşti alături de Consiliul Local Odobeşti la plata cheltuielilor de judecată s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Potrivit Legii nr. 215/2001, Consiliul Local este reprezentat de Primar, instituţie ce are şi calitatea de ordonator de credite, astfel că obligarea proporţional sau solidar potrivit cu interesul ce are fiecare parte nu se poate dispune, având în vedere felul raportului de drept dintre cei doi pârâţi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii, arătând următoarele:
a) Consiliul Local Odobeşti nu are calitate procesuală pasivă. Dispoziţiile Legii nr. 215/2001 stabilesc limitativ atribuţiile autorităţilor administrative, consiliile locale având calitatea de autorităţi deliberative cărora le lipseşte capacitatea de reprezentare în relaţiile cu alte autorităţi administrative sau în justiţie. Prevederile actului normativ sunt în domeniul atribuţiilor conferite instituţiilor pe care le reglementează, imperativ, astfel încât interpretarea extintictivă nu este admisibilă. Potrivit dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 215/2001, primarul este acela care reprezintă unitatea administrativ teritorială în raporturile cu terţii.
Prevederile din legile speciale ce conferă calitate procesuala unor entităţi fără personalitate juridica sunt de stricta interpretare, mărginită de un cadru procesual specific acestor reglementari.
Ambele instanţe de judecata au greşit considerând că are posibilitatea de a sta în justiţie Consiliul Local, date fiind argumentele invocate mai sus, dar şi practica judiciară în materie.
b) În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare al Consiliului Local Odobesti, neţinând cont de cererea formulată de acesta la termenul din data de 12 noiembrie 2009, cerere legală întemeiată pe disp.art. 156 C. proc. civ., pentru care se impune casarea cu trimitere a cauzei.
c) Pe fondul cauzei, nu s-a făcut dovada că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de stat, fiind incidente prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, pentru că anularea testamentului s-a făcut printr-o hotărâre judecătorească în care Consiliul Local Odobesti nu a avut calitate procesuală; din acest punct de vedere, hotărârea judecătorească respectivă - sentinţa civilă nr. 2372/2007 rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 368/R/2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi nu îi este opozabilă, fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 105 C. proc. civ.
d) Criticile pârâţilor vizează şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, considerându-se că în cauză sunt incidente prev.art. 276 şi 277 C. proc. civ. ; atât timp cât instanţa de judecată a admis acţiunea reclamanţilor intimaţi doar în parte, trebuia să aplice prevederile art. 276 C. proc. civ. Pe de altă parte, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 este o instituţie cu activitate jurisdicţională care propune Primarului emiterea unei dispoziţii în funcţie de documentaţia prezentată de petenţi, sens în care poate admite sau respinge o cerere, ceea ce nu presupune culpa procesuală pentru a fi astfel îndeplinite condiţiile art. 274 C. proc. civ. Mai mult decât atât, Comisia pentru aplicarea L nr. 10/2001 nu a soluţionat notificarea depusă de petenţi pentru că aceştia au acţionat în justiţie.
Criticile mai vizează şi aspectul reţinut de către instanţa de apel şi anume faptul că s-au respectat disp.art. 274 C. proc. civ., cu motivarea că potrivit Legii nr. 215/2001 Consiliul Local este reprezentat de Primar care are şi calitatea de ordonator de credite,astfel că obligarea proporţional sau solidar potrivit cu interesul ce are fiecare parte nu se poate dispune având în vedere felul raportului de drept dintre cei doi pârâţi. În niciun caz nu se poate admite faptul că primarul reprezintă Consiliul Local, tocmai pentru că aceasta este o autoritate deliberativă căreia îi lipseşte capacitatea de reprezentare, iar primarul este cel care reprezintă unitatea administrativ teritorială.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:
a) Se invocă în cauză lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Odobeşti, cu referire la dispoziţiile Legii nr. 215/2001 şi atribuţiile conferite autorităţilor de această lege.
Aceasta deşi prin apelul formulat de ambii recurenţi s-a arătat că proprietarul imobilului în litigiu este Consiliul Local Odobeşti, prin preluarea de la Spitalul Orăşenesc Odobeşti, cu referire la H.G. nr. 866/2002 şi nr. 867/2002 precum şi protocolul din data de 18 februarie 2003. În aceste condiţii, s-a invocat în apel lipsa calităţii procesuale pasive a Primăriei Odobeşti.
Faţă de faptul că nu se contestă şi nu se invocă în recurs aspecte care să contrazică susţinerile din apel, este nefondată critica vizând imposibilitatea pârâtului Consiliul Local Odobeşti de a sta într-un proces în care se pune problema restituirii imobilului.
b) În ceea ce priveşte cererea din 12 noiembrie 2009 prin care pârâtul Consiliul Local Odobeşti a solicitat acordarea unui termen în baza dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ., cu unica menţiune „în vederea pregătirii apărării”, în decizia de apel s-a consemnat în practica motivul respingerii şi anume acela că au mai fost acordate termene de judecată pentru a se pregăti apărarea.
În cauză s-a amânat judecata de mai multe ori, la cererea pârâţilor pentru pregătirea apărării.
Recurenta Primăria Odobeşti, care are aceeaşi calitate procesuală cu Consiliul Local Odobeşti, a beneficiat de un termen pentru lipsă de apărare, pe motiv că reprezentantul - consilier juridic se află în concediu de odihnă (filele nr. 44 şi 49 dosar de apel). Astfel, pentru lipsa reprezentantului comun, au beneficiat de termen în cauză ambii apelanţi.
Chiar şi în ipoteza în care reprezentantul Consiliului ar fi fost diferit (ambii apelanţi lipsind şi fiind citaţi până la judecata apelului), recurentul Consiliul Local Odobeşti nu a suferit o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea deciziei. Apărările care puteau fi formulate în faţa instanţei de apel pot fi reiterate în cererea de recurs, instanţa urmând a se pronunţa asupra acestora.
c)Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, fac obiectul Legii nr. 10/2001 imobilele donate Statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948, Decretul nr. 478/1954 şi altele asemenea, neîncheiate în formă autentică precum şi imobilele donate Statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 C. civ., în ultimul caz cu condiţia admiterii acţiunii în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Prin sentinţa civilă nr. 2372 din 5 iunie 2007 pronunţată de Judecătoria Focşani, definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului, s-a constatat nulitatea absolută a testamentului încheiat la 26 ianuarie 1956 prin care imobilul din Odobeşti, judeţ Vrancea era lăsat Şcolii de Fete Odobeşti de numita C.S.
Valabilitatea testamentului s-a analizat în raport de condiţiile legale de la data întocmirii acestuia, iar Consiliul Local Odobeşti îşi susţine calitatea de proprietar (prin cererea de apel) prin H.G. emise în anul 2002.
Pe de altă parte, analizarea valabilităţii hotărârii judecătoreşti din celălalt litigiu, din perspectiva art. 105 C. proc. civ. - în sensul criticii - nu este permisă în sistemul juridic procesual.
d) În ceea ce priveşte culpa procesuală din perspectiva art. 274 C. proc. civ., critica este formulată omisso medio, neconstituind critică de apel - motiv pentru care nu va fi primită de Curte, cu aplicarea art. 294 alin. (1) şi art. 316 C. proc. civ.
Într-adevăr, în ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu prezintă importanţă reprezentarea comună a unor părţi în cauză, obligaţia de plată, revenind acestora.
Nu s-au detaliat însă în cadrul criticii de recurs decât argumente ce ţin de reprezentare, fără a se arata, argumentat, motivele pentru care cei doi recurenţi să fi obligaţi într-o altă modalitate dintre cele prevăzute de art. 277 C. proc. civ., iar, în apel, critica a vizat mai mulţi pârâţi; prin cererea de apel s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 277 C. proc. civ., cu redarea textului, cu referire la faptul că în cauză au fost mai mulţi pârâţi.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 9, precum şi a art. 312 alin,.(1) C. proc. civ.
În conformitate cu art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi G.B., P.A. şi S.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primăria Oraşului Odobeşti prin Primar şi Consiliul Local Odobeşti împotriva Deciziei civile nr. 318/ A din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Obligă pe recurenţii la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi G.B., P.A. şi S.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 462/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4266/2010. Civil → |
|---|
