ICCJ. Decizia nr. 4379/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4379/2010
Dosar nr. 6281/111/2006
Şedinţa publică din 13 septembrie 2010
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 3 octombrie 2006 recurentul reclamant T.M. a formulat plângere împotriva dispoziţiei de respingere a notificării nr. 2801 din 21 august 2006 emisă de Primarului Municipiului Oradea, solicitând anularea acesteia şi retrocedarea în natură a jumătate din imobilul situat în Oradea str. N. înscris în CF xxx Oradea nr topo 991 şi 992.
Prin Sentinţa nr. 347/C din 22 martie 2007 Tribunalul Bihor, secţia civilă, a respins acţiunea.
Prin Decizia civilă nr. 12A din 15 ianuarie 2008 Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs recurentul reclamant T.M.
Prin încheierea de şedinţă din data de 16 martie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs a Deciziei nr. 12A din 15 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părţi şi că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 6 mai 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării.
Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 16 martie 2009 părţile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 16 martie 2010 când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamantul T.M. împotriva Deciziei civile nr. 12A din 15 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4380/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4377/2010. Civil → |
---|