ICCJ. Decizia nr. 4380/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4380/2010

Dosar nr. 34356/3/2006

Şedinţa publică din 13 septembrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 1256 din 27 septembrie 2007, a respins excepţia inadmisibilităţii; a admis acţiunea formulată de reclamanţii B. (fostă L.) I. şi M. (fostă F.G.) C., în contradictoriu cu pârâţii: D.M.A., M.M., pârâţii-chemaţi în garanţie: Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, SC "C.I." SA., Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice; a constatat că statul nu a avut titlu valabil pentru apartamentul situat în Bucureşti, Calea V., sector 3; pârâta M.M. a fost obligată să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantelor I.B. şi G.C.M. imobilul menţionat; a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta M.M.; chemată în garanţie, Primăria Municipiului Bucureşti, a fost obligată să-i plătească pârâtei suma de 2.711,9 RON actualizată cu indicele de inflaţie, începând cu data de 17 ianuarie 1997 şi până la data plăţii efective.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, pârâta M.M. are calitate procesuală pasivă dovedită, dat fiind faptul că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 292/1997 încheiat cu pârâta SC "C.I." SA - Primăria Municipiului Bucureşti, este coproprietară a imobilului în litigiu, alături de pârâtul D.M.A. S-a constatat că, SC C.I. SA, având calitatea de mandatar al vânzătoarei Primăria Municipiului Bucureşti, acesta nu justifică calitatea procesuală pasivă în cauză.

Inadmisibilitatea acţiunii în revendicare, invocată în cauză, a fost respinsă de instanţa de fond cu motivarea că imobilul nu se mai află în posesia unei unităţi în sensul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar absenţa parcurgerii procedurii administrative prealabile echivalează cu o îngrădire a accesului părţii în justiţie.

În condiţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, instanţa de fond a reţinut că imobilul naţionalizat a fost preluat abuziv de către Statul Român în temeiul Decretului nr. 92/1950, situaţie ce contravine art. 8 şi 10 din Constituţia în vigoare la data naţionalizării, art. 17 pct. 1 şi 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 481 C. civ.

De asemenea, în legătură cu cererea de chemare în garanţie, instanţa de fond s-a pronunţat în sensul admiterii sale, dat fiind faptul că sunt îndeplinite condiţiile pentru instituirea garanţiei vânzătorului contra evicţiunii şi, ca atare, pârâta-chemată în garanţie, Primăria Municipiului Bucureşti, a fost obligată să-i plătească pârâtei M.M., cumpărător al imobilului în litigiu, suma de 2.711,9 lei, preţ achitat cu ocazia vânzării, actualizată cu rata inflaţiei.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 829 din 11 noiembrie 2008, a respins ca nefondate apelurile declarate de apelantul-pârât - chemat în garanţie Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi apelanta-pârâtă M.M., împotriva Sentinţei civile nr. 1256 din 4 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-reclamante B.I., M.G.C., intimatul-pârât D.M.A. şi chemaţii-în garanţie, SC "C.I." SA şi Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că imobil în litigiu a fost naţionalizat şi preluat abuziv de către stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, lucru ce contravine art. 8 şi 10 din Constituţia în vigoare la data naţionalizării, art. 17 pct. 1 şi 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 481.

În compararea titlurilor de proprietate a părţilor, s-a reţinut că acestea provin de la autori diferiţi şi, în consecinţă, s-a dat eficienţă titlului proprietarului deposedat abuziv faţă de subdobânditorul de bună-credinţă.

S-a mai reţinut şi faptul că, în mod judicios, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare întemeiată pe art. 480 C. civ., pentru că, altfel, s-ar restrânge nejustificat dreptul de proprietate al reclamantelor, precum şi dreptul acestora de acces la justiţie protejat de dispoziţiile legale interne, precum şi art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, au declarat recurs pârâta M.M. şi chematul - în garanţie Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.

Pârâta M.M. critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 7 şi 9 C. proc. civ., deoarece:

- Instanţa de apel în mod greşit a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, care era pe deplin admisibilă, în contextul în care imobilul în litigiu constituie obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001, fiind înstrăinat în condiţiile Legii nr. 112/1995.

- În mod greşit, instanţa de apel a refuzat să se pronunţe asupra criticii privitoare la faptul că titlul nostru de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare, nu şi-a pierdut valabilitatea, dat fiind faptul că nu s-a solicitat anularea acestuia de către reclamante.

- Greşit, instanţa de apel a reţinut că obiectul material al cererii de chemare în judecată nu a fost schimbat, reclamantele revendicând apartamentul situat în Calea V., iar acţiunea a fost admisă în raport de alt imobil din Calea V.

Chematul în garanţie Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, critică decizia atacată, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, unitatea deţinătoare a imobilului în litigiu este obligată să se pronunţe, prin decizie/dispoziţie motivată asupra cereri de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii. Prin urmare, restituirea imobilelor în natură ori acordarea măsurilor reparatorii, nu mai pot face obiectul unei cereri de chemare în judecată şi nu mai pot fi soluţionate pe calea dreptului comun.

Restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate de stat revine Primarului General al municipiului Bucureşti.

- Imobilul în litigiu a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950. Fiind proprietate de stat, imobilul respectiv a fost vândut cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 9 din Legea nr. 112/1995.

Cu privire la recursul declarat de pârâta M.M., se reţin următoarele:

În mod judicios, instanţa de apel a menţinut punctul de vedere al instanţei de fond, în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., pentru că, altfel, s-ar fi restrâns nejustificat dreptul de proprietate al reclamantelor B.I. şi M.G.C., precum şi dreptul acestora de acces la justiţie protejat de dispoziţiile legale interne, precum şi art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Acţiunea în revendicare formulată de reclamante are drept efect, în condiţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, menţinerea calităţii de proprietar al reclamantelor avută la data preluării imobilului în litigiu, iar prin aplicarea art. 48 C. civ. ce consacră dreptul de proprietate în dreptul comun, se conferă vocaţie titularului dreptului de proprietate de a recurge la toate mijloacele legale pentru a obţine recunoaşterea acestui drept.

Cu privire la lipsa de identitate între imobilul pretins în acţiune şi cel menţionat în actul de proprietate al reclamantelor, se reţine că, din coroborarea adresei din 15 mai 2007 cu raportul de expertiză topografică, apartamentul situat la numărul poştal Calea V. şi cel situat la nr. aaa, sunt identice, şi prin urmare critica privind pretinsa schimbare a obiectului cererii de chemare în judecată nu poate fi primită.

Invocarea bunei-credinţe de către pârâtă, la încheierea contratului de vânzare-cumpărare nr. 292/1997 nu are nicio relevanţă juridică în cadrul acţiunii în revendicare, în condiţiile în care titlul de proprietate al reclamantelor este preferabil, în calitate de succesoare ale fostului proprietar, autorul lor, comparativ cu pârâta care a cumpărat imobilul în litigiu de la un neproprietar.

Cu privire la recursul declarat de chematul - în garanţie Municipiul Bucureşti, prin primarul General, se reţin următoarele:

Instanţa de fond a admis acţiunea reclamantelor şi, constatând ne valabilitatea titlului statului, a obligat-o pe pârâta M.M. să lase reclamantelor B.I. şi M.G.C., deplina proprietate şi liniştita posesie a apartamentului nr. 17 situat în municipiul Bucureşti, str. Calea V., sectorul 3.

În raport de soluţia menţionată, critica pârâtei în ce priveşte obligarea sa la restituirea imobilului, nu este fondată deoarece dispoziţia de restituire a imobilului în litigiu nu este în sarcina Municipiului Bucureşti, ci a pârâtei M.M.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica referitoare la preluarea cu titlu de către stat a imobilului în litigiu, deoarece preluarea acestuia în temeiul Decretului nr. 92/1950, poziţia 4265, de la autoarea reclamantelor, L.R., nu reprezintă un titlu legal de dobândire a proprietăţii de către stat şi nici a aplicării dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, conform cărora sunt considerate ca preluate cu titlu doar imobilele care au intrat în proprietatea statului cu respectarea legilor şi a Constituţiei în vigoare la data preluării. În acelaşi context sunt şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, care enumera printre imobilele preluate abuziv şi imobilele naţionalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Prin urmare, faţă de cele reţinute, urmează a fi respinse ambele recursuri declarate de pârâta M.M. şi chematul - în garanţie Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, motivele de recurs invocate, nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta M.M. şi de chematul în garanţie Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva Deciziei civile nr. 829 din 11 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4380/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs