ICCJ. Decizia nr. 4663/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 210 din 21 octombrie 2008, Tribunalul Argeș a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și autorității de lucru judecat, a admis în parte acțiunea reclamanților M.E.E. și V.I., a obligat pârâta C.N.A.D.N.R. SA să plătească acestora suma de 104359 lei, cu titlu de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 3581,58 mp, a obligat pârâta la despăgubiri în valoare de 1500 lei, reprezentând prejudiciul produs prin degradarea imobilului și la plata lipsei de folosință a terenului, aferentă anului 2006, în sumă de 4620,33 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, livada și a sumei de 1771,75 lei reprezentând contravaloarea fân, a obligat pârâta să refacă țevile colectoare cu rol de drenaj montate în curtea reclamanților, să refacă podețele de trecere peste canalul colector din fața gospodăriei acestora, să aducă terenul reclamanților nesupus exproprierii la valoarea inițială prin efectuarea lucrărilor necesare.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele considerente de fapt și de drept:
Cu privire la excepția de inadmisibilitate, instanța a constatat că este neîntemeiată, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, în care se arată că "In cazul în care expropriatul cere exproprierea numai a unei părți din teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport de situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar, va dispune exproprierea totală".
Și excepția autorității de lucru judecat privind capătul de cerere subsidiar, referitor la suprafața de teren afectată de lucrări de 1550 mp, în raport de sentința civilă nr. 2566/2006 a Judecătoriei Pitești, s-a constatat a fi neîntemeiată, deoarece prin respectiva sentință au fost acordate despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, nu s-a dispus cu privire la exproprierea terenului afectat de lucrările efectuate de pârâtă, astfel că, obiectul prezentei acțiuni nu este identic cu cel din dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2566/2006.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele considerente de fapt și de drept:
In luna martie 2004 au avut loc alunecări de teren care au afectat drumul național DN 7, în zona km 138,935 - km 138,982, pe sensul de mers dinspre Pitești spre Râmnicu Vîlcea, aflată pe raza satului Zamfirești, comuna Cotmeana, județul Argeș. Urmare acestui eveniment, între V.D., proprietarul terenului în suprafață de 7033 mp, ce se învecinează cu zona afectată, și C.N.A.D.N.R. SA. - D.R.D.P. - București a intervenit un acord de principiu, prin care proprietarul imobilului permitea accesul echipelor de intervenție în vederea reparării și consolidării drumului, cu condiția ca în termen de 90 de zile să se perfecteze între părți un contract de vânzare-cumpărare a terenului afectat de lucrări.
încheierea acestui contact nu s-a realizat la termenul stipulat în acordul scris menționat, motivat și de neîntocmirea în timp util a documentației cadastrale.
Prin apariția Legii nr. 198 din 25 mai 2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție și autostrăzi și drumuri naționale, vânzarea-cumpărarea acestui teren nu s-a mai realizat, întrucât legea prevedea doar "exproprierea" pentru realizarea obiectivelor de utilitate publică.
Prin H.G. nr. 1125 din 19 septembrie 2007 a fost declanșată procedura de expropriere a imobilului proprietate privată pe care este situat amplasamentul lucrării de utilitate publică "Consolidare terasamente pe DN 7 km 138+935 - km 138 + 982".
Prin documentația tehnică întocmită în baza Legii nr. 198/2004 de către expertul proiectant autorizat, s-a stabilit că suprafața afectată de lucrări ce se impune a fi expropriată este de 3581,58 mp, stabilindu-se totodată limitele suprafeței supuse exproprierii.
Reclamanții M.E.E. și V.I. au considerat însă că întreaga proprietate în suprafață de 7033 mp a fost afectată de lucrările de reparații și consolidare ale terasamentului drumului național DN 7 km 138+938, lucrări efectuate în anul 2004, și, prin acțiunile civile formulate, ce au fost conexate la cauza inițială, au solicitat instanței obligarea pârâtei de a expropria întregul teren deținut în proprietate și acordarea de despăgubiri corespunzătoare atât pentru teren, cât și pentru pierderile cauzate prin lipsa de folosință a terenului pe o perioadă de 3 ani și pentru degradarea imobilului locuință, precum și refacerea țevilor colectoare cu rol de drenaj și refacerea podețelor de trecere peste canalul colector. Prin aplicarea coroborată a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și art. 44 alin. (3) din Constituție, s-a apreciat că, în cazul exproprierii, valoarea care trebuie achitată expropriatului reprezintă valoarea reală a bunului, determinată la momentul efectuării lucrării și actualizată la data plății efective.
Conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calcularea cuantumului despăgubirilor, se va ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.
Prin expertiza tehnică efectuată în cauză de expert evaluator A.N. s-a constatat că suprafața de teren afectată de lucrări de întreținere și construcția drumului este suprafața expropriată de 3581,58 mp, plus o suprafață adiacentă de 100 mp, ocupată de lucrările de șantier, care poate fi readusă la forma inițială.
Expertul a stabilit că valoarea terenului expropriat în suprafață de 3581,58 mp este de 28,653 Euro, echivalent cu 104.359 lei, valabil la data de 09 iunie 2008, dată la care expertul s-a deplasat în teren.
Reclamanții au solicitat prin precizarea la acțiune contravaloarea lipsei de folosință a terenului aferentă anului 2006, având în vedere că prin sentința civila nr. 2566/2006 a Judecătoriei Pitești au fost despăgubiți pentru lipsa de folosință a terenului aferentă anilor 2004-2005.
Conform acordului de principiu încheiat între părți în baza art. 45 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997, pârâta avea obligația să-1 despăgubească pe proprietarul terenului în situația în care acesta a fost prejudiciat.
Potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 84/2003, în vigoare în momentul încheierii acordului de principiu, terenurile din zona de protecția a drumului pot fi utilizate temporar cu înștiințarea proprietarului în scopul eliminării consecințelor evenimentelor rutiere, în termen maxim de 15 zile de la ocupare, pârâta fiind obligată să dispună măsuri legale pentru aducerea la starea inițială, iar în caz de pagube materiale să acorde persoanelor păgubite o justă despăgubire.
In consecință, pârâta avea obligația să-i despăgubească pe reclamanți pentru prejudiciul cauzat, constând în privarea acestora de exercițiul dreptului de folosință ca atribut al dreptului de proprietate, a terenului afectat de lucrările de organizare în vederea executării obiectivului "consolidarea drumului național".
Calculul lipsei de folosință a terenului pentru perioada 2006 s-a efectuat pentru întreaga suprafață identificată în raportul de expertiză întocmit de expert M.L., având în vedere că reclamanții nu au putut intra să efectueze lucrările agricole de întreținere a plantației de pomi și a fâneței din cauza lucrărilor de organizare/consolidare drum național, lucrări care au afectat mai mult decât suprafața prevăzută din proiect. Având în vedere că prin sentința civilă nr. 2566 din 06 iunie 2006 a Judecătoriei Pitești, irevocabilă, a fost acordată reclamanților contravaloarea livezii distruse și lipsa de folosință a terenului pe anii 2004 și 2005, în raport de determinările expertei M.L., care la rândul ei a achiesat la lucrarea întocmită de expertul tehnic judiciar N.G. în specialitatea agricultură, tribunalul a admis acest capăt de cerere și a acordat reclamanților contravaloarea lipsei de folosință în valoare de 4620,33 lei (RON) pentru livadă și lipsa de folosință în valoare de 1771,75 lei (RON) reprezentând contravaloare fân.
Cu privire la capătul de cerere constând în obligarea pârâtei la refacerea scurgerilor montate în curtea reclamanților, țevi care au fost distruse cu ocazia reparațiilor efectuate de pârâtă la drum, și amenajarea corespunzătoare a scurgerii apelor pluviale în zona de peste DN 7, la Sud de casa proprietatea reclamanților, și despăgubiri pentru degradarea ireversibilă a terenului mai sus menționat, instanța a respins apărarea pârâtei cu privire la invocarea art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, care prevede obligația deținătorilor de terenuri din zona riverană drumului în zona de protecție delimitată conform anexei la O.G. nr. 43/1997 să asigure scurgerea apelor pluviale, pentru următoarele considerente:
Din analiza actelor depuse la dosar, a expertizei realizate de expert A.I. și a propunerii ing. M.V., specialist în lucrări funciare, a rezultat că majoritatea degradărilor produse terenului și casei reclamanților din satul Zamfîrești, din vecinătatea DN 7, se datorează faptului că firma angajată de pârâtă să execute lucrările de consolidare și modernizare de la DN 7 nu a terminat lucrările în zonă.
In raport de constatările experților, redate în expunerea de motive a hotărârii, instanța a reținut că terenul proprietatea reclamanților a fost afectat de excesul de umiditate, astfel că, în temeiul art. 1073 C. civ., aceasta a admis cererea reclamanților cu privire la obligarea pârâtei să refacă țevile colectoare cu rol de drenaj montate în curtea reclamanților, situată în comuna Cotmeana, sat Zamfirești, județul Argeș, precum și obligarea pârâtei să refacă podețele de trecere peste canalul colector din fața gospodăriei reclamanților.
In ceea ce privește solicitarea reclamanților ca pârâta să fie obligată la 3000 lei despăgubiri reprezentând prejudiciul determinat de degradările imobilului casă, instanța a apreciat, în temeiul art. 998-999 C. civ., respectiv constatărilor experților privind cauzele degradărilor, întemeiată în parte această solicitare, întrucât s-a dovedit o culpă comună a părților în producerea prejudiciului. In consecință, instanța a obligat pârâta la plata despăgubirilor reprezentând din costul reparațiilor necesare, fiind dovedită legătura de cauzalitate între cauză (lucrări necorespunzătoare efectuate de pârâtă la șanțul colector din fața gospodăriei reclamanților) și efect (degradările casei).
Prin decizia civilă nr. 168/A din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale și pentru cauze cu minori si de familie, a respins apelul pârâtei ca nefondat.
In esență, instanța de apel a avut în vedere aceleași considerente de fapt și de drept pentru fundamentarea soluției pronunțate.
împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 11 ianuarie 2010, pârâta C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. București, prin care a criticat-o sub următoarele aspecte:
Hotărârea instanței de apel referitoare la obligația de a reface țevile de scurgere și podețele de trecere este nelegală, întrucât a încălcat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Conform sentinței civile nr. 2566 din 06 iunie 2006 a Judecătoriei Pitești, recurenta a fost obligată de instanța să refacă șanțul colector (șanțul de pe marginea drumului) pentru a preîntâmpina inundarea gospodăriei reclamanților (teren și construcție) aflată vis-a-vis de terenul expropriat.
Cu ocazia lucrărilor la șanțul colector (betonarea șanțului, curățarea de materiale depuse, amenajare cămin de scurgere), șanț care subtraversează drumul DN 7 cu scurgere într-un pârâu natural în zona expropriată, s-au efectuat lucrările de refacere a țevilor colectoare, inclusiv montarea în plus față de cele existente, supraînăltarea cu umplutură de nisip și pământ a terenului riveran șanțului colector pentru preîntâmpinarea băltirii apei.
S-au refăcut toate podețele de trecere peste șanț, acestea asigurând accesul la proprietatea reclamanților. Lucrările au fost însușite și recunoscute de reclamanți fără echivoc, astfel cum rezultă din proces verbal din 11 iulie 2008, încheiat cu reclamanții, și din procesul verbal nr. 2367 din 20 mai 2008, depus la dosarul cauzei, inclusiv fotografiile din timpul execuției și după finalizarea lucrărilor.
Analizând criticile formulate din perspectiva dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., înalta Curte va constata că recursul pârâtei este nul, pentru considerentele ce urmează:
Față de conținutul explicit al expunerii de motive a cererii de recurs, redat anterior, s-a impus, dată fiind și solicitarea expresă a instanței, dar și a părții adverse, ca analiza efectivă a criticilor în această calea extraordinară de atac să fie precedată de considerații preliminare privind cauza recursului, după cum urmează:
In calea de atac extraordinară a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural și/sau substanțial).
Scopul acestei căi de atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă că susținerile care relevă pretinse erori ale instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză - sub toate aspectele susținute de recurent cu privire la valorizarea în probațiune a înscrisurilor administrate de părți, a rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, a altor mijloace de probă (fotografiile) - istoricul cauzei deduse judecății, propriile păreri și concluzii ale recurentei-pârâte referitoare la modalitatea concretă de soluționare în timp a situației litigioase, toate cu consecințe directe în planul configurării/reconfigurării situației de fapt a dosarului pendinte, exced analizei instanței de recurs.
Instanțele anterioare au prezentat în mod exhaustiv întreaga situație de fapt a dosarului pendinte, expunând în mod concret și considerentele legale pentru care au ajuns la soluția pronunțată în primă instanță, respectiv, în apel, pe fondul raportului juridic litigios.
Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizată prin configurarea situației de fapt a dosarului și cu o rezolvare judiciară definitivă a conflictului existent între părțile cu interese contrare.
O situație de nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare.
Din această perspectivă, se poate lesne constata că recurenta-pârâtă nu a indicat textul de lege încălcat sau aplicat greșit la situația de fapt stabilită în urma administrării și aprecierii probatoriului cauzei, de natură să concretizeze incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., altfel decât într-o modalitate strict formală (inserarea acestui text de lege în cuprinsul cererii de recurs, fără nici o legătură cu natura criticilor formulate).
In fața unei instanțe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, și nu de netemeinicie, aceasta întrucât recurentul a beneficiat în mod concret de sistemul dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind în mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., înalta Curte a constatat că recursul pârâtei este nul
| ← ICCJ. Decizia nr. 4894/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1034/2010. Civil → |
|---|
