ICCJ. Decizia nr. 4894/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția civilă, reclamanții G.L.M. (născută I.) și I.G.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Lugoj prin Primar, anularea dispozițiilor nr. 154 din 22 ianuarie 2009, 155 din 22 ianuarie 2009, 156 din 22 ianuarie 2009 și 7 din 22 ianuarie 2009 emise de Primarul Municipiului Lugoj în temeiul Legii nr. 10/2001, constatarea calității lor de persoane îndreptățite, precum și restituirea în natură a imobilelor trecute abuziv in proprietatea Statului Român, fosta proprietate a defunctului I.L.I.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt fii lui I.R.I. (identic cu I.I. și cu I.I.N.) decedat la data de 17 noiembrie 1961, fiul proprietarului tabular I.L.I., decedat la 12 februarie 1951, care l-a recunoscut prin testamentul autentic din 16 ianuarie 1951.
Pe numele defunctului tată al reclamanților a fost eliberat certificatul de moștenitor nr. S 199 din 27 aprilie 1957 emis de notariatul de Stat Raional Lugoj, Regiunea Timișoara, el venind la succesiune alături de soția supraviețuitoare a defunctului, R.C.A. Acest certificat nu a fost niciodată desființat, astfel că el face dovada deplină a acceptării succesiunii lui I.L.I. de către defunctul I.R.I., în sensul art. 700 C. civ.
Chiar dacă a fost anulat certificatul de calitate de moștenitor nr. 139 din 08 aprilie 2002, care atestă calitatea reclamanților de moștenitori ai defunctului I.R.I., prin depunerea notificărilor, aceștia au fost repuși de drept în termenul de acceptare al succesiunii, conform dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Imobilele în litigiu au fost preluate abuziv de la antecesorul reclamanților, preluarea fiind astfel calificată de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001. Cum restituirea lor în natură este posibilă, reclamanții apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
In drept s-au invocat dispozițiile art. 899 și art. 700 C. civ., art. 1,art. 2,art. 4,art. 7,art. 21,art. 23,art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001.
Prin întâmpinare, pârâta Primăria Municipiului Lugoj a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei s-a învederat că certificatul de moștenitor cu nr. 139/2002, care stabilea calitatea de moștenitori a reclamanților după defunctul I.L.I. a fost anulat pe cale judecătorească, fiind recunoscut ca fiind valabil un alt certificat de moștenitor, respectiv cel cu nr. 2/1996, emis pe seama fostei soții a aceluiași defunct.
Prin sentința civilă nr. 1650 din 24 iunie 2009, Tribunalul Timiș a respins contestația.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut ca fiind nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria municipiului Lugoj, întrucât această calitate i-a fost conferită în mod expres de legiuitor, care în mai multe articole din Legea nr. 10/2001 se referă la Primărie, ca entitate învestită cu soluționarea notificării, primarul fiind reprezentantul acesteia.
Pe fond, instanța a reținut că, deși potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a înțeles să îi repună în termenul de acceptare a succesiunii pe succesibilii care anterior nu au făcut acest lucru, pentru bunurile care se subsumează sferei de aplicare a Legii cu nr. 10/2001, echivalând cererea de restituire cu o acceptare implicită a moștenirii în ceea ce privește bunurile solicitate spre retrocedare, în speță, petiționarii s-au prevalat de un certificat de moștenitor, cu nr. 139/2002, care a fost anulat prin decizia civilă nr. 134/2007 a Curții de Apel Suceava, irevocabilă.
Pe de altă parte, reclamanții au renunțat la judecarea acțiunii lor având drept obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 2/1996 prin care s-a recunoscut calitatea de legatară soției defunctului I.L.I., și, mai apoi, a legatarilor universali ai acesteia - R.T. și R.E., confirmând astfel implicit legalitatea acestui din urmă certificat, astfel că, nefiind anulat, acesta confirmă vocația succesorală a altor persoane la succesiunea defunctului I.L.I. și ca atare, la beneficiul măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001.
Totodată, prin decizia civilă nr. 462 din 10 mai 2007 a Curții de Apel Timișoara, s-a reținut, cu putere de lucru judecat, că soția defunctului I.L.I. a fost instituită ca legatară universală, fiind singura moștenitoare după defunctul I.L.I., fiul acestuia (tatăl reclamanților) fiind exclus de la succesiune.
Așa fiind, nu s-a putut dispune repunerea reclamanților în termenul de acceptare a succesiunii, vocația lor fiind pusă anterior în discuție și repudiată prin hotărâri judecătorești irevocabile care se impun a fi respectate în temeiul efectului negativ al puterii lucrului judecat.
Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 316/A din 10 decembrie 2009, a respins apelul declarat de reclamanți, cu motivarea că aceștia nu au calitatea de persoane îndreptățite întrucât prin hotărâri judecătorești irevocabile s-a statuat că unica legatară universală de pe urma defunctului I.L.I. este soția sa, astfel că aceștia nu pot fi repuși în termenul de acceptare al succesiunii.
împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs reclamanții G.L.M. și I.G.I. care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., au formulat următoarele critici:
Instanța de apel nu a motivat criticile din apel relative la faptul că tribunalul a soluționat cauza la termenul din 10 iunie 2009, deși apărătorul reclamanților solicitase acordarea unui termen pentru imposibilitatea sa de prezentare din motive medicale, dovedită cu certificat medical.
Deși reclamanții-recurenți au solicitat în scris primei instanțe repunerea cauzei pe rol întrucât se impunea precizarea contestației față de înscrisurile noi care au intrat în posesia lor pe parcursul desfășurării procesului, curtea de apel nu a indicat motivele pentru care a respins aceste critici, astfel că devin incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ.
Pe fondul litigiului, instanța de apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a legii în ce privește calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilele a căror restituire le-a fost refuzată prin dispozițiile nr. 156 și 157 din 22 ianuarie 2009 emise de Primarul municipiului Lugoj.
Astfel, imobilele au fost preluate de la bunicul patern, I.L.I., decedat la 12 februarie 1951, iar prin certificatul de moștenitor nr. S 190/1957 eliberat de Notariatul de Stat Lugoj, s-a stabilit că au calitatea de moștenitori, R.C.A., soție supraviețuitoare și I.R.I., (defunctul tată al reclamanților) în calitate de fiu.
Cum tatăl reclamanților a decedat la data de 17 noiembrie 1961, față de dispozițiile art. 651,art. 661 și art. 669 C. civ., aceștia sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii, în sensul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 134/2007 a Curții de Apel Suceava, invocată de instanțe în susținerea lipsei calității de persoane îndreptățite a reclamanților, s-a reținut că aveau calitatea de moștenitori de pe urma defunctului I.L.I. atât soția supraviețuitoare, cât și fiul acestuia, tatăl reclamanților.
Totodată, decizia nr. 462/2007 a Curții de Apel Timișoara nu poate fi reținută în susținerea lipsei calității de persoane îndreptățite a reclamanților, întrucât litigiul soluționat prin această decizie a avut ca obiect revocare testament și desființarea certificatului de calitate de moștenitor nr. 2/1996, act prin care se certifică faptul că R.C.A. are calitatea de moștenitor a defunctului I.L.I. și că, moștenitorii acesteia sunt R.T. și R.E.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate, reținerea calității de persoane îndreptățite a reclamanților și trimiterea cauzei la prima instanță pentru soluționarea în fond a contestației.
Prin întâmpinare depusă la dosar la data de 6 septembrie 2010, intimata Primăria municipiului Lugoj a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că, potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, primăria este o doar o denumire a unei structuri funcționale, cu activitate permanentă, fără personalitate juridică și, prin urmare, fără calitate procesuală.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, înalta Curte constată:
în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Primăria municipiului Lugoj, aceasta este nefondată în considerarea următoarelor considerente:
în înțelesul reglementărilor legale, "unitatea deținătoare" este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată asupra bunului care face obiectul Legii nr. 10/2001, fie entitatea care are înregistrat în patrimoniul său un asemenea bun. Aceleași reglementări semnifică "entitatea investită cu soluționarea notificării" ca fiind, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său. Nu mai puțin, textele art. 3-5 din Legea nr. 10/2001 circumscriu sfera și criteriile de identificare a "persoanelor îndreptățite" la restituire potrivit procedurii prevăzute de această lege.
Rezultă că în concepția acestor reglementări, raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între "entitatea investită cu soluționarea notificării" și "persoana îndreptățită", adică numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material reglementat de Legea nr. 10/2001 și dedus judecății.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent se face prin dispoziția motivată a primarilor, iar conform dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, sunt persoane juridice de drept public comunele, orașele, municipiile, județele, adică unitățile administrativ teritoriale.
Aceste persoane juridice pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, primarii și prefecții, conform art. 67 alin. (1) din Legea 215/2001 și art. 87 pct. 2 C. proc. civ.
în raport de aceste dispoziții, Legea 247/2005 a prevăzut expres care sunt persoanele juridice obligate la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv. Astfel, art. 21 alin. (4) al legii stipulează că în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor.
în redactarea acestui text, legiuitorul a înțeles să folosească denumirea de unitate administrativ teritorială pentru a desemna persoana juridică de drept public, deținătoare a imobilului, respectiv comuna, orașul sau municipiul, întrucât primarul este numai reprezentantul acestora și, în această calitate, emitentul dispozițiilor în baza Legii nr. 10/2001.
Așa fiind, excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Primăria municipiului Lugoj este nefondată și va fi respinsă ca atare.
în ce privește recursul declarat în cauză, se constată a fi nefondată critica reclamanților vizând încălcarea dreptului de apărare prin neacordarea unui termen la solicitarea apărătorului lor pentru imposibilitatea sa de prezentare din motive medicale, dovedită cu certificat medical și refuzul instanței de a repune cauze pe rol.
Art. 156 alin. (2) C. proc. civ. prevede că atunci când instanța refuză amânarea judecății pentru lipsă de apărare, va amâna pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Instanța de fond a procedat în conformitate cu aceste dispoziții legale, dispunând amânarea pronunțării de la 10 iunie 2009, la 17 iunie 2009 și apoi la 24 iunie 2009.
Așa fiind, critica apare ca nefondată și nu poate fi primită.
Pe fondul litigiului însă, înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Legea nr. 10/2001, lege specială de reparație, prevede în art. 4 alin. (2) că beneficiază de dispozițiile legii și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, iar la alin. (3) prevede că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii.
Ca atare, beneficiarii legii speciale sunt succesibilii neacceptanți pentru care operează o repunere în termenul de opțiune succesorală pentru bunurile ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001.
O primă obligație care-i incumbă succesibilului pentru a succede este aceea că el să dovedească calitatea sa de moștenitor, respectiv aptitudinea sa de a succede și vocația lui ereditară.
Aptitudinea de a succede reprezintă întrunirea unor prealabile condiții legale în persoana unui succesibil, condiții în absența cărora devine inoperabila vocația sa succesorală.
Din dispozițiile art. 4 alin. (3) ale Legii nr. 10/2001, precum și ale art. 654,art. 692 și art. 700 C. civ. rezultă că depunerea notificărilor de către moștenitorii autorului, în termenul stabilit atât de legea specială (Legea nr. 10/2001), cât și de cea generală (Codul civil), echivalează cu acceptarea expresă, pură și simplă a succesiunii lui de cujus.
în speță, proprietarul tabular, decedat la data de 13 februarie 1951, a dispus prin testament în legătură cu soarta bunurilor sale, în sensul că a desemnat-o pe soția sa supraviețuitoare ca legatară universală, adică cu vocație la întreaga moștenire.
Numai că fiul defunctului, I.R.I., autorul reclamanților, aparținând clasei descendenților, avea calitatea de moștenitor legal rezervatar și, în raport cu dispozițiile art. 841 și art. 842 C. civ., nu putea fi înlăturat de la moștenirea tatălui său.
Pe cale de consecință, reclamanții, în calitate de descendenți ai defunctului I.R.I., deci moștenitori legali ai acestuia, au dreptul la partea cuvenită autorului lor din moștenirea proprietarului tabular originar.
Instanțele s-au limitat să constate că, întrucât prin decizia nr. 134/2007 a Curții de Apel Suceava, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat anularea certificatului de calitate de moștenitor nr. 139/2002, prin care se recunoștea calitatea de unic moștenitor al proprietarului tabular în persoana lui I.R.I., reclamanții, în calitate de moștenitori legali ai acestuia din urmă, nu au calitatea de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Din considerentele acelei decizii rezultă însă că motivul pentru care s-a dispus anularea acestui certificat de moștenitor nu îl constituie faptul că autorul reclamanților nu ar avea calitatea de moștenitor al proprietarului originar, ci faptul că această calitate o deține și soția supraviețuitoare, R.C.A., astfel cum prevede certificatul de moștenitor nr. 190/1957.
în acest sens, Curtea de Apel Suceava a reținut că, deși părțile nu au înțeles să își valorifice vocația succesorală după defunct prin prezentarea acestui certificat de moștenitor, ci au preferat să solicite eliberarea de certificate de calitate de moștenitor, certificatul de moștenitor din anul 1957 a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și a dispozițiilor testamentare instituite de defunct, niciuna dintre părți nefăcând dovada existenței vreunui motiv de nulitate care să afecteze valabilitatea acestui înscris.
Prin acest certificat de moștenitor s-a stabilit calitatea de moștenitori legali atât în favoarea soției supraviețuitoare, R.C.A., cât și în favoarea fiului defunctului, I.R.I., tatăl reclamanților.
Prin urmare, decizia nr. 134/2007 a Curții de Apel Suceava nu infirmă calitatea autorului recurenților de moștenitor al proprietarului tabular al imobilului.
Nici decizia civilă nr. 462/2007 a Curții de Apel Timișoara nu infirmă această calitate, cum greșit au reținut instanțele anterioare.
Astfel, prin decizia nr. 462/2007 a fost soluționat irevocabil litigiul având ca obiect revocarea testamentului prin care defunctul proprietar tabular al imobilului litigios a instituit-o legatară universală pe soția sa și anularea, în consecință, a certificatului de calitate de moștenitor nr. 2/1996, care îi atestă soției supraviețuitoare R.C.A. această calitate.
Ceea ce s-a discutat în acel litigiu și a intrat sub puterea lucrului judecat a fost calitatea de legatară universală a soției supraviețuitoare a defunctului proprietar tabular, recunoscută acestuia prin respingerea pretențiilor de revocare testament și anularea certificatului de calitate de moștenitor nr. 2/1996, iar nu problema calității autorului recurenților din prezenta cauză de moștenitor al aceluiași defunct.
Rezultă, astfel, fără putere de tăgadă că deciziile invocate de instanțe în susținerea lipsei calității reclamanților de persoane îndreptățite nu certifică faptul că autorul acestora nu l-a moștenit pe proprietarul tabular al imobilului, cu consecința lipsei calității lor de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Nici o dispoziție legală nu conferă dreptul soției supraviețuitoare de a succede la moștenirea lui de cujus, înlăturând un moștenitor rezervatar, în speță descendent.
în consecință, in favoarea reclamanților operează dispozițiile art. 659 și art. 841 C. civ. referitoare la transmiterea succesiunii și cele privind repunerea în termenul de acceptare a succesiunii cuprinse în art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Așa fiind, instanța de recurs constată că reclamanții dețin calitatea de succesori de pe urma proprietarului tabular și deci, de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, astfel că se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei la prima instanță pentru a soluționa notificările depuse în termen de recurenții - reclamanți.
Deși în motivarea recursului au fost invocate și motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., înalta Curte nu a identificat nici o critică care să poată fi circumscrisă acestor motive de modificare a hotărârii, astfel încât nu le va primi.
Pentru considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul declarat de reclamanții G.L.M. și I.G.I., a casat decizia recurată, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1650/PI din 24 iunie 2009 a Tribunalului Timiș, secția civilă, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță pentru a soluționa pe fond notificările depuse în termen de reclamanți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3183/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4663/2010. Civil → |
|---|
