ICCJ. Decizia nr. 1034/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 601 din 12 noiembrie 2008, Tribunalului Cluj a admis acțiunea reclamanților S.S. și S.E., împotriva pârâtului PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, li s-a atribuit reclamanților in compensare terenul în suprafață de 280 mp - curte și grădină, situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 4514 Cluj, nr. top. 9114. Prin aceeași sentință, reclamanții au fost obligați să achite valoarea actualizată a despăgubirilor încasate la data exproprierii terenului in suprafața de 188, 40 mp, situat în Cluj-Napoca, respingându-se acțiunea reclamanților față de Statul Român, prin Consiliul Local Cluj-Napoca, pe excepția lipsei calității procesuale pasive, admisă de instanță.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că Statul Român prin Consiliul Local Cluj-Napoca, neavând atribuții în domeniul aplicării Legii nr. 10/2001, părțile care pot sta în proces conform acestui act normativ, fiind persoana care a formulat notificarea și entitatea deținătoare a imobilului, Statul Român prin Consiliul Local Cluj-Napoca, nu are legitimarea procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, prin notificarea formulată inițial, reclamantul a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a terenului expropriat din parcelele cu nr. top. 5290/3, și 5297/2/2, situate în Cluj-Napoca, ulterior cerând în schimb alte terenuri, iar în final, în compensare, terenul aferent construcției.
Până în prezent notificarea reclamantului nu a fost soluționată.
Instanța, având în vedere că terenul expropriat din proprietatea reclamantului, nu poate fi restituit în natură, fiind ocupat de blocul situat în str., alei de acces și parcări, aspect constatat de Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001, a apreciat că poate fi acordat prin compensare reclamanților, terenul de 280 mp proprietatea statului, înscris în C.F. 4514 Cluj, top. nr. 9114, reprezentând curtea și grădina construcției cumpărate de reclamanți în baza Legii nr. 112/1995, fiind incidente dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 11 alin. (4) și (8) și art. 26 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001.
Deși terenul expropriat, conform raportului de expertiză efectuat de ing. T.M., valorează în prezent 71.440 EURO, iar terenul aferent locuinței reclamanților are o valoare de 56.000 EURO, reclamanții nu pretind diferența valorică de 15.440 EURO.
Prin decizia civilă nr. 28/A din 09 februarie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a avut in vedere următoarele considerente de fapt si de drept:
Conform dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau entitatea investită cu soluționarea notificării, este obligată ca, prin decizie sau dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare, alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale.
în speță, având în vedere că pârâtul, nici până în prezent nu a soluționat notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc S.M., sub nr. 1675 din 13 august 2001, deși avea obligația legală să se pronunțe prin dispoziție motivată în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, în mod corect a apreciat Tribunalul, că această pasivitate a pârâtului, echivalează cu un refuz nejustificat în îndeplinirea obligației menționate.
Prin decizia nr. XX din 19 martie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în cadrul recursului în interesul legii, s-a statuat că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond, nu numai contestația împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat de a răspunde la notificarea părții interesate.
în cauza de față, refuzul pârâtului de a soluționa notificarea reclamantului fiind indiscutabil, în condițiile în care de la data înregistrării notificării și până la data intentării acțiunii introductive, s-au scurs aproape 7 ani, fără nici un rezultat, apare în evidență faptul că instanța de judecată, s-a substituit autorității administrative abilitate de legiuitor, în emiterea dispoziției, stabilind inclusiv terenul disponibil, susceptibil a face obiectul compensării.
Ca atare, în mod temeinic și legal a circumscris Tribunalul în favoarea reclamanților, măsura compensării, câtă vreme terenul expropriat, solicitat a fi restituit în natură, este ocupat de construcții, și căi de acces, aspect stabilit atât de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, cât și prin raportul de expertiză administrat în cauză, efectuat de ing. T.M., căruia nu i s-au adus nici un fel de obiecțiuni din partea pârâtului, (f. 16,35-47, 56, 61 dos. fond).
Adevărat că, prin întâmpinarea formulată de pârât, acesta s-a opus măsurii compensării, arătând că nu există pe raza Municipiului Cluj-Napoca terenuri disponibile, care să fie acordate în compensare, numai că această poziție procesuală, lipsită de orice suport probator, nu este obligatorie pentru instanță, în sensul reflectării ei în soluția pronunțată.
Dovedindu-se cu certitudine, prin extrasul C.F. nr. 4514 Cluj-Napoca top. nr. 9114, că terenul de 132 st.p., reprezentând 475 mp constituie proprietate a Statului Român, intabulat sub B3, suprafață din care a și vândut reclamanților în baza Legii nr. 112/1995, suprafața de 190 mp împreună cu construcția existentă, susținerile pârâtului nu corespund realității, fiind infirmată de evidențele de C.F.
Pe de altă parte, afirmațiile pârâtului sunt contradictorii, relevând în partea introductivă a motivelor de apel, că nu deține terenuri ce pot fi acordate în compensare, pentru ca, în final, să se prevaleze de dispozițiile art. 44 alin. (2) din Constituție, vizând garantarea și ocrotirea proprietății private, conchizând că nimeni nu poate fi obligat să-și înstrăineze bunul propriu.
Or, aceste susțineri contradictorii, nu fac decât să ilustreze reaua-credință a pârâtului și refuzul acestuia de a face aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, la cazul în speță, în care sunt îndeplinite condițiile statornicite de legiuitor în art. 11 alin. (4) și (8), rap. la art. 26 alin. (1) și (3), pentru aplicarea măsurii reparatorii în echivalent, constând în compensarea cu alte bunuri.
împotriva deciziei instanței de apel au formulat cereri de recurs (I) Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca la data de 11 martie 2009 și (II) Primarul Municipiului Cluj-Napoca, la aceeași data, prin care au criticat-o sub mai multe aspecte de nelegalitate, după cum urmează:
(I) Recurentul-parat CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA a învederat instanței de judecată faptul că, nu are calitate procesuală pasivă în cauză, raportat la prevederile Legii nr. 10/2001, conform cărora, emitentul dispoziției administrative, ca răspuns la notificările depuse în temeiul aceleași legi, este primarul.
Cu toate că a fost invocata excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța nu s-a pronunțat asupra acesteia și, mai mult decât atât, aceasta din oficiu trebuie să verifice legitimitatea părților aflate în proces, excepțiile privind calitatea procesuala activă și pasivă a persoanelor implicate în cauză fiind unele peremptorii, de ordine publică.
In privința criticilor de fond, in esența, s-a învederat instanței de recurs faptul că, doar comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 are atribuții referitoare la analizarea notificărilor, a actelor doveditoare, a stării de fapt din prezent, apreciind dacă restituirea în natură, măsurile reparatorii pot fi acordate sau nu, această apreciere fiind finalizată prin dispoziția emisă de către Primar.
S-a susținut, totodată, că nu se opun emiterii unei dispoziții motivate cu privire la notificarea formulată de către reclamanți in temeiul Legii nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât instanța, în temeiul prevederilor Deciziei XX din 19 martie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit faptul că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în înțelesul legii mai sus amintite.
S-a învederat, de asemenea, instanței de recurs faptul că, prevederile legale invocate de către instanța de apel în motivarea soluției date, respectiv art. 26 din Legea nr. 10/2001, au instituit obligația pentru unitatea deținătoare de a acorda despăgubiri în condițiile legii speciale, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă.
Textul legal se referă la două soluții de urmat în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, în speță fiind vorba de o suprafață de teren situată în zona sistematizată, respectiv fie compensarea cu alte bunuri sau servicii, fie acordarea de despăgubiri, în măsura în care compensarea nu este posibilă. Măsura reparatorie a compensării este posibilă doar dacă unitatea investită cu soluționarea notificării deține în proprietate imobile disponibile.
în concret, recurentul a susținut ca măsura alternativă a compensării cu un alt teren nu este posibilă, întrucât nu exista pe raza municipiului Cluj-Napoca terenuri disponibile care sa fie acordate în compensare.
Instanța de judecata nu se poate substitui autorităților administrative locale pentru a întocmi un inventar al bunurilor, aflate în proprietatea privată a acestora, ce pot fi acordate cu titlu de despăgubiri.
(II) Recurentul-parat PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, a criticat hotărârea pronunțată, invocând următoarele aspecte de pretinsa nelegalitate:
Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 are atribuții referitoare la analizarea notificărilor, a actelor doveditoare, a stării de fapt in prezent, apreciind daca restituirea în natură, măsurile reparatorii pot fi acordate sau nu, această apreciere fiind finalizată prin dispoziția emisă de către primar, dispoziție care, în prezenta cauză nu a fost încă emisă, datorită numărului foarte de dosare (peste 4000) și a complexității acestora, precum și a faptului că, în condițiile în care normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 au fost publicate în Monitorul Oficial abia în 2003, soluționarea notificărilor înregistrate la nivelul municipiului Cluj-Napoca a fost încetinită considerabil.
Pentru aceste considerente, s-a arătat că, nu se opun emiterii unei dispoziții motivate cu privire la notificarea formulată de către reclamanți în temeiul legii 10/2001, cu atât mai mult cu cât instanța, în temeiul prevederilor Deciziei XX din 19 martie 2007 a înaltei Curți de Casație si Justiție a stabilit faptul că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în înțelesul legii mai sus amintite. Recurentul nu contestă calitatea acestora și nu ne opunem emiterii dispoziției. Menționează însă că, practica comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 la nivelul municipiului Cluj-Napoca, în conformitate cu prevederile legale incidente, este de a acorda persoanelor care fac dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul aceleași legi, restituirea în natură a imobilelor preluate, în măsura în care acest lucru este posibil, sau acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri în temeiul Legii nr. 247/2005, titlul VII, dacă nu este posibilă restituirea în natură, situație existentă și în cauza de fata.
Această soluție a fost adoptată, întrucât, nu exista la nivelul municipiului Cluj-Napoca terenuri disponibile a fi acordate în compensare, astfel cum prevede art. 26 din Legea nr. 10/2001, terenurile existente în proprietatea privată a statului având alt regim juridic, în sensul că nu s-a constituit o rezerva în acest sens.
Textul legal susmenționat se referă la doua soluții de urmat în cazul în care restituirea în natura nu este posibilă, în speță fiind vorba de o suprafață de teren situată în zona sistematizată, respectiv fie compensarea cu alte bunuri sau servicii, fie acordarea de despăgubiri, în măsura în care compensarea nu este posibilă. Măsura reparatorie a compensării este posibilă doar dacă unitatea investită cu soluționarea notificării deține în proprietate imobile disponibile.
Prin urmare, dispoziția cuprinsă în art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificările ulterioare, instituie pentru unitatea deținătoare o obligație de mijloace și nu o obligație imperativă.
In concret, se reiterează ideea conform căreia măsura alternativa a compensării cu un alt teren nu este posibilă, întrucât nu exista pe raza municipiului Cluj-Napoca terenuri disponibile care să fie acordate în compensare.
în opinia recurentului-parat, în temeiul Deciziei XX/2007 invocată, instanța poate soluționa pe fond cererea de revendicare însă nu se poate pronunța în locul autorității administrative, proprietara asupra bunurilor sale, dacă există sau nu bunuri disponibile.
S-a susținut totodată că, în cauză, este vorba despre dreptul de proprietate privată al Statului, care, ca dreptul de proprietate al oricărui subiect de drept, ca instituție fundamentală, este ocrotit prin Constituție: "Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular". Nimeni nu poate fi obligat să-și înstrăineze bunul propriu, decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile expres prevăzute de lege.
Dacă ar fi altfel, s-ar încălca unul din cele trei elemente determinante ale dreptului de proprietate, și anume, dreptul de dispoziție, ceea ce este nelegal și inadmisibil, astfel că, și sub acest aspect, soluțiile instanțelor sunt considerate total nelegale.
Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:
(I). Recursul formulat de paratul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, prin care s-a învederat instanței de judecată, in principal, faptul că, acesta nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauza de fata, raportat la prevederile Legii nr. 10/2001, va fi respins, pentru următoarele considerente:
Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii reclamanților față de Statul Român, prin Consiliul Local Cluj-Napoca, pe excepția lipsei calității procesuale pasive, nu a fost criticata in calea de atac subsecventa, astfel încât aceasta a devenit irevocabila, prin efectul dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părților din litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor. în caz contrar, partea care nu a declarat apel sau care, declarând apel, nu formulează o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinței primei instanțe, nu are deschisă calea de atac a recursului.
In raport de aceste exigente de natura procedurala redate anterior, critica formulata de recurentul-parat având ca obiect o soluție devenita irevocabila prin neatacare ei in calea de atac subsecventa a apelului, apare ca fiind exercitata omisso medio si, prin urmare, inadmisibila.
(II). Recursul formulat de paratul PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA va fi respins, in considerarea unor argumente de fond, după cum urmează:
Instanțele anterioare, având atributul stabilirii depline a situației de fapt a cauzei pendinte, au reținut in mod corect ca recurentul-pârât nu a soluționat notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc S.M., sub nr. 1675 din 13 august 2001, deși avea obligația legală să se pronunțe printr-o dispoziție motivată în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării.
S-a apreciat corect si ca această pasivitate a pârâtului, echivalează cu un refuz nejustificat în îndeplinirea obligației prescrise de lege, circumstanța care conferă pe deplin incidența deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în cadrul recursului în interesul legii, care a statuat in sensul că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond, nu numai contestația împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat de a răspunde la notificarea părții interesate.
în cauza de față, cum refuzul pârâtului de a soluționa notificarea reclamanților a fost stabilit, în condițiile în care de la data înregistrării notificării și până la data intentării acțiunii introductive de instanța , s-au scurs aproape 7 ani, fără nici un rezultat in privința dreptului alegat, instanța de judecată investita era obligata, in contextul juridic precizat anterior, sa cerceteze pe fond pretenția reclamanților si sa pronunțe o hotărâre care sa asigure repunerea părților in situația anterioara, in una din modalitățile prescrise de legea speciala, substituindu-se astfel autorității administrative abilitate de legiuitor cu emiterea dispoziției.
In raport de aceste considerente de drept si având pe deplin atributul stabilirii situației de fapt a cauzei pendinte, în mod judicios instanțele anterioare au configurat în favoarea reclamanților, măsura compensării cu terenul de 280 mp proprietatea statului, înscris în C.F. 4514 Cluj, top. nr. 9114, reprezentând curtea și grădina construcției cumpărate de reclamanți, în baza Legii nr. 112/1995, constatând ca terenul expropriat, solicitat a fi restituit în natură, este ocupat de construcții, și căi de acces - aspect stabilit atât de comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, cât și prin raportul de expertiză administrat în cauză, efectuat de ing. T.M., căruia nu i s-au adus nici un fel de obiecțiuni din partea pârâtului.
Prin întâmpinarea formulată in cauza, pârâtul s-a opus măsurii compensării, arătând că nu există pe raza municipiului Cluj-Napoca terenuri disponibile, care să fie acordate în compensare, numai că această poziție procesuală a paratului este lipsită de orice suport probator, si prin urmare nu este obligatorie pentru instanță, în sensul reflectării ei în soluția pronunțată.
Susținerea recurentului-parat conform căreia instanța poate soluționa pe fond cererea de revendicare, însă nu se poate pronunța în locul autorității administrative (proprietara a bunurilor sale), dacă există sau nu bunuri disponibile in patrimoniul ei, nu poate fi acceptata, întrucât instanțele de judecată sunt abilitate să verifice motivele pentru care entitatea deținătoare refuză atribuirea de bunuri în compensare, măsura compensării nefiind lăsată la aprecierea discreționară a entității deținătoare
în cauza supusă analizei, se observă că reclamanții, a căror notificare nu a fost soluționată de entitatea deținătoare prin decizie sau dispoziție în termenul legal, au cerut direct în justiție ca să le fie soluționată pretenția de compensare, caz în care, în raport de dispozițiile deciziei nr. XX/2007 a ICCJ, instanțele de fond erau abilitate să analizeze cererea.
Pe cale de consecință, având plenitudine de competență în soluționarea pretențiilor formulate de persoanele îndreptățite, instanțele de fond aveau obligația de a verifica, în concret, posibilitatea atribuirii în compensare a bunului identificat de reclamanți ca fiind disponibil in patrimoniul entității pârâte.
Critica susținuta de recurentul-parat in legătura cu necesitatea respectării dreptul de proprietate privată al Statului, date fiind dispozițiile exprese si explicite ale Constituție - "proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular" - nu poate fi primita, întrucât, in contextul clar definit al legii speciale de reparație civila, statul acționează, prin toate funcțiile sale, pentru restabilirea situației anterioare in ceea ce ii privește pe foștii proprietari sau moștenitorii lor si bunurile acestora preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, înalta Curte, in conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursurile declarate de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca si Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 28/A din 9 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4663/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5381/2010. Civil → |
|---|
