ICCJ. Decizia nr. 4828/2010. Civil. Actiune în daune delictuale. Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 4828 /20 12

Dosar nr. 224/113/2010

Şedinţa publică de la 5 decembrie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată Ia Tribunalul Brăila sub nr. 224/113/2010, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiului Brăila, prin reprezentant legal Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, a chemat-o în judecată pe pârâta SC N.B. SA, pentru a fi obligată să-i plătească suma de 99 . 524 RON, reprezentând contravaloare licenţe, cu dobândă legală în sumă de 11.933,58 RON, calculată până la data de 15 ianuarie 2010.

Prin sentinţa nr. 82/2011/F.com din 10 martie 2011, Tribunalul Brăila, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte ca fondată acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiului Brăila şi a obligat-o pe pârâta-reclamantă SC N.B. SA Cluj Napoca la plata sumei de 99.524 RON cu titlu de daune interese, respingând ca nefondată cererea reconvenţională.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 01 august 2008, între U.A.T. Brăila şi SC N.B. SA Cluj s-a încheiat contractul de furnizare de produse din 01 august 2008, având ca obiect implementarea produsului „software integrat pentru evidenţa contabilă unitară a tuturor activităţilor contabile din Consiliul Judeţean Brăila”.

Potrivit art. 4.1 din contract, pârâta SC N.B. S.A. Cluj s-a obligat ca în termen de 20 zile de la data menţionată în invitaţia scrisă, de deschidere a procedurii de implementare, să finalizeze implementarea produsului.

În conformitate cu clauzele contractuale, invitaţia scrisă a fost transmisă prin adresa din 27 noiembrie 2008.

Prin adresa înregistrată la reclamantă în 17 decembrie 2008, pârâta a solicitat, având în vedere complexitatea activităţilor ce urmează a fi desfăşurate, ca data de finalizare a implementării să fie 30 aprilie 2009.

Ulterior, prin adresa înregistrată la Consiliul Comerţului Judeţean Brăila în 16 aprilie 2009, a solicitat prelungirea termenului de finalizare a contractului până la 30 iunie 2009. Prin actul adiţional din 2009, durata contractului a fost prelungită până pe 30 iunie 2009.

La data de 02 iulie 2009, pârâta a transmis reclamantei un plan de finalizare a implementării sistemului, care a inclus perioada 01 iulie 2009-05 septembrie 2009, dar care nu a fost realizat.

Având în vedere faptul că, din preţul total al contractului, reclamanta a achitat cu ordinul de plată din 08 octombrie 2008, suma de 99.524,46 RON, reprezentând contravaloarea licenţei, care este nefuncţională fără a implementa sistemul, a solicitat restituirea contravalorii licenţei.

Pârâta a susţinut că nu şi-a îndeplinit obligaţiile enumerate prin contract din cauză că reclamanta, la rândul său, nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii enumerate, şi anume acelea de a-şi pune la dispoziţie orice facilitaţi sau informaţii pe care le-a cerut şi pe care le consideră necesare îndeplinirii contractului.

Deşi, cu titlu de exemplu, pârâta a susţinut că nu i-au fost comunicate datele pentru restituire materiale balanţele pentru terţi şi rulaje pe semestrul I, balanţe de mijloace fixe la data migrării, nu există nicio dovadă că pârâta a solicitat datele pe care le consideră necesare.

Mai mult decât atât, deşi pârâta a solicitat aşa cum s-a arătat mai sus, în repetate rânduri prelungirea termenului contractual iniţial stipulat, din nicio adresă a acesteia şi nici din actele adiţionale semnate de ambele părţi, nu rezultă că motivul pentru care nu s-a finalizat contractul este imputabil reclamantei care nu i-a pus la dispoziţie datele necesare, nefiind consemnat nimic sub acest aspect.

De altfel, în acelaşi sens sunt şi concluziile raportului de expertiză în care expertul desemnat în cauză a precizat că datele complete sau greşite aflate în baza de date, care este gestionată de o aplicaţie software generează rezultate necorespunzătoare, dar în acelaşi timp rezultatele necorespunzătoare pot fi datorate şi unui mod defectuos de prelucrare a acestora.

Ori, în cauză pârâta nu a făcut dovada că fapta reclamantei de a nu-i comunica datele solicitate a determinat nerealizarea contractului la termen şi nici la termenele stabilite ulterior.

În consecinţă, pentru motivele mai sus expuse, prima instanţă a respins cererea reconvenţională, ca nefondată.

Instanţa de fond a considerat apărările pârâtei sub acest aspect ca fiind nefondate, deoarece este îndeobşte cunoscut faptul că pentru atragerea răspunderii contractuale nu este necesar a exista o faptă ilicită, aceasta din urmă atrăgând o răspundere delictuală, distinctă de cea izvorâtă din convenţia părţilor.

Cât priveşte pretenţiile reclamantei, constând în plata sumei de 99.524 RON reprezentând contravaloarea licenţelor, cu dobânda legală, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin licenţă, în sensul Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, se înţelege convenţia prin care: a) utilizatorului i se acordă dreptul neexclusiv de utilizare a programului pentru calculator; şi b) utilizatorul nu poate transmite unei alte persoane dreptul de utilizare a programului pentru calculator.

Reclamanta a achitat pârâtei contravaloarea licenţei, dar pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de finisare şi instalare a programului software care să funcţioneze la parametrii normali, corespunzător destinaţiei sale economice şi ca atare nu a putut fi întrebuinţat.

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 1073 C. civ. potrivit cu care creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare, prima instanţă a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 99.524 RON cu titlu de daune interese.

Cât priveşte capătul de cerere privind plata sumei de 11.933,58 RON cu titlu de dobândă calculată până la data de 15 ianuarie 2010 şi cea până la data plăţii efective, instanţa de fond a constatat că, în contractul de furnizare de produse din 01 august 2008, părţile au inserat o clauză penală la pct. 16 intitulat „Penalităţi, daune interese”.

Potrivit art. 1069 „clauza penală este o compensaţie a daunelor interese că creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale”.

Ca atare, prima instanţă a reţinut că daunele interese ce se cuvin unei părţi nu pot fi mai mari decât cele convenite prin clauza penală, întrucât conform art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.

Ori, în contract părţile nu au prevăzut şi dobânda legală, iar aceasta curge de drept cu privire la datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani, conform art. 43 C. com., ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.

În consecinţă, pentru considerentele mai sus expuse, instanţa de fond a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata dobânzilor legale şi a admis în parte acţiunea reclamantei, cu privire la plata sumei de 99.524 RON cu titlu de daune interese.

Prin decizia nr. 7/A din 27 ianuarie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta-reclamantă SC N.B. SA Cluj Napoca, împotriva sentinţei mai sus menţionate.

În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt existentă.

În fapt, părţile au încheiat contractul de furnizare de produse din 01 august 2008, prin care apelanta se obligă să furnizeze şi să implementeze produsul software conform prevederilor din anexa 1 şi 2, în termen de 20 de zile.

Prin adresa din 27 noiembrie 2008, intimata a solicitat apelantei deschiderea procedurii de implementare începând cu data de 02 decembrie 2008, dată de la care au început să curgă cele 20 de zile de executare a contractului.

Prin adresa din 17 decembrie 2008, apelanta a solicitat prelungirea perioadei de implementare a programului până la 30 aprilie 2009, solicitare acceptată de intimată, astfel încât prin actul adiţional din 2008, durata contractului a fost prelungită până la 30 aprilie 2009.

Înainte de expirarea acestui termen, respectiv la 16 aprilie 2009, prin adresa din 16 aprilie 2009, apelanta a solicitat din nou prelungirea termenului de furnizare, până la data de 30 iunie 2009, fapt pentru care a fost încheiat actul adiţional din 2009, ce prevedea termenul de 30 iunie 2009, data de finalizare a contractului.

Este reală susţinerea apelantei în sensul că prin planurile de lucru din 01 iulie 2009 şi din 06 noiembrie 2009, ea a prevăzut prelungirea valabilităţii contractului, dar simpla înregistrare a planurilor de lucru la intimată nu are natură juridică a unei acceptări, mai ales având în vedere relaţiile anterioare dintre părţi, când pentru prelungirea perioadei contractului s-au semnat acte adiţionale.

De remarcat şi faptul că cele două „planuri de lucru” au fost înregistrate după termenul de 30 iunie 2009, la care contractul expirase şi că intimata, în calitate de instituţie publică, nu poate refuza primirea de documente.

În ceea ce priveşte afirmaţiile apelantei referitoare la încheierea etapei de implementare se reţine faptul că, în conformitate cu oferta acesteia faza de implementare conţinea 7 etape, inclusiv şcolarizarea personalului (etapa 4), asistarea în vederea importului de date (etapa 5) şi faza de desfăşurare (etapa 6), ori chiar apelanta indică faptul că importul de date s-a desfăşurat defectuos, arată că datorită intimatei şi că nu s-a ajuns la faza de desfăşurare.

În ceea ce priveşte culpa, în nefinalizarea etapei de implementare Curtea de apel a reţinut faptul că apelanta avea obligaţia de instalare a aplicaţiei în cursul căreia urma să se facă parametrizarea aplicaţiilor la cerinţele concrete, specifice Consiliului Judeţean, obligaţia de şcolarizare a personalului şi de asistare în vederea importului de date, incluzând „finalizarea procedurilor pentru transferul de date şi a planurilor de integrare în sistem”.

Apelanta a susţinut că intimata i-a furnizat date incomplete sau eronate, fără a demonstra acest lucru, mai ales în condiţiile în care furnizarea de date trebuia să se facă cu asistenţa ei.

De altfel, aşa cum rezultă din raportul de expertiză, în cursul lunilor mai şi iunie 2009, s-au transmis datele pe mail şi au fost efectuate delegaţii de către reprezentanţii apelantei la intimată, în scopul preluării de date şi clarificării unor situaţii, însă la data de 30 iunie 2009, procesul de implementare nu era finalizat.

Toate susţinerile referitoare la fapte săvârşite după 30 iunie 2009 nu au fost reţinute, dat fiind faptul că acestea se referă la o perioadă ulterioară expirării contractului.

Rezultă, prin urmare, culpa apelantei în nefinalizarea procesului de implementare la termenul stabilit.

În ceea ce priveşte aprecierea apelantei în sensul că s-ar ridica problema cumulului răspunderii delictuale cu cea contractuală, Curtea de apel a reţinut faptul că, prin indicarea situaţiei de fapt, intimata a indicat neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, respectiv faptul apelantei de a fi furnizat licenţa care este nefuncţională în absenţa finalizării implementării aplicaţiei.

În mod just a apreciat prima instanţă că în cadrul executării unui contract se pot săvârşi fapte ilicite, de natură să atragă răspunderea civilă a autorului.

De altfel, pentru angajarea răspunderii este necesară culpa autorului faptei, culpa delictuală independentă de preexistenta unui raport contractual şi deosebirea dintre cele două tipuri de culpă (contractuală şi delictuală) este posibilitatea gradării culpei contractuale, ceea ce în speţă, prin contractul dintre părţi, nu s-a făcut.

În aceeaşi interpretare, ţinând cont de dispoziţiile art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., Curtea de apel a apreciat că judecătorul nu a pronunţat extra petita prin invocarea prevederilor art. 1073 C. civ.

A mai reţinut faptul că, în mod just prima instanţă a apreciat că posibilitatea de acoperire a prejudiciului încercat de intimată este obligarea apelantei la plata sumei pe care intimata a plătit-o apelantei.

În fapt, intimata a achitat contravaloarea licenţei software, software cu care, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, reclamanta nu poate desfăşura activitate în lipsa implementării.

Prin aceasta, s-a cauzat intimatei un prejudiciu egal cu suma plătită de aceasta, fără a putea folosi software-ul achiziţionat.

Deşi contractul încheiat este denumit „contract de furnizare produse” şi părţile au prevăzut în „Anexa ofertă financiară” valoarea fiecărei prestaţii în parte, în fapt, acesta este un contract complex, obligaţiile părţilor intercondiţionându-se. Este evident faptul că, în afara furnizării licenţei software, nu se pune problema „mentenanţei” şi că în lipsa serviciilor de implementare sistem, licenţa este inutilă, software-ul neputând fi utilizat.

împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta -reclamantă SC N.B. SA Cluj Napoca, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, admiterea apelului său, în sensul schimbării în parte a sentinţei tribunalului şi pronunţarea unei hotărâri, prin care:

- să se respingă în tot cererea de chemare în judecată formulată de intimata-reclamantă, respectiv să se respingă şi capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea sa la plata sumei de 99.524 RON, reprezentând contravaloare licenţe;

- să le admită cererea reconvenţională şi, în consecinţă, să fie obligată intimata-reclamantă să-i plătească suma de 42.026,04 RON, cu titlu de daune-interese compensatorii;

- să fie obligată intimata-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului său, pârâta - reclamantă susţine, în esenţă, că:

1. Hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi greşita aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), deoarece, în mod netemeinic şi nelegal, instanţa de apel a menţinut eroarea instanţei de fond atunci când a apreciat asupra situaţiei de fapt existente în prezenta cauză, respectiv a reţinut faptul că în speţă pârâta ar fi depăşit din culpa sa exclusivă termenul contractual de îndeplinire a obligaţiilor sale, atâta vreme cât este evident că pârâta a respectat în totalitate termenul contractul asumat, termen prelungit de părţi prin semnarea bilaterală a unor înscrisuri purtând denumiri diferite, respectiv act adiţional şi plan de lucru.

Tot eronat s-a reţinut că la data promovării cererii de chemare în judecată contractul din 01 august 2008 încetase, fapt pentru care invocă excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, întrucât la data promovării cererii de chemare în judecată dreptul invocat de către intimata-reclamantă nu era actual, contractul fiind în desfăşurare, - împrejurare în care greşita apreciere de către instanţa de apel a situaţiei de fapt a dus la pronunţarea unei hotărâri prin care pârâta a fost obligată nu doar la plata unei sume nedatorate, ci şi la plata unei sume cu privire la care nu se născuse valabil un drept de creanţă al intimatei -reclamante.

Eronat s-a reţinut şi că nefinalizarea procesului de implementare la termenul stabilit este din culpa exclusivă a pârâtei, situaţie despre care instanţa de apel afirmă că nu a făcut dovada contrară, în contextul în care nu s-a ţinut cont de concluziile raportului de expertiză administrat în cauză, coroborate cu celelalte probe, din care rezultă că implementarea nu a fost finalizată cu succes, datorită modului de transmitere a datelor şi că nu se poate concluziona cui aparţine culpa insuficientei implementări.

Sub acest aspect, recurenta mai arată că licenţa software a fost irevocabil activată pe numele şi în beneficiul intimatei-reclamante, astfel încât aceasta o va putea utiliza (finalizând singură introducerea propriilor date în sistem), chiar dacă pârâta ar fi obligată la restituirea contravalorii licenţelor.

Instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), în sensul că a translatat prezenta acţiune din sfera răspunderii delictuale (cadru procesual stabilit de către reclamantă, care a indicat ca temei legal al acţiunii art. 998-999 C. civ.) în sfera răspunderii contractuale şi, totodată, nu poate fi primită nici greşita reţinere de către curtea de apel a cumulului celor două tipuri de răspundere în cadrul unei acţiuni mixte, întrucât atâta timp cât între părţi a existat un contract, din a cărui presupusă neexecutare reclamanta invocă un prejudiciu, nu este posibil să fie administrat probatoriul aferent dovedirii culpei contractuale pentru dovedirea unei presupuse culpe delictuale.

Prin hotărârea recurată, instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut - plus petita (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.), întrucât s-a pronunţat asupra unei cereri cu care nu a fost învestită şi fără să fi pus, eventual, în discuţia părţilor calificarea juridică diferită de cea indicată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, s-a pronunţat asupra unei cereri care nu a făcut obiectul cauzei deduse judecăţii şi nu a soluţionat în vreun mod cererea în limitele căreia a fost învestită.

Mai arată că hotărârea recurată este lipsită de temei legal şi deoarece daunele-interese solicitate de intimata-reclamantă nu sunt calculate, astfel încât să cuprindă ceea ce este o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiei (art. 1086 C. civ.).

Recursul este fondat şi va fi admis, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare:

Critica întemeiată de recurentă pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căreia, cu încălcarea şi aplicarea greşită, prin aprecierea eronată asupra situaţiei de fapt instanţa de apel a reţinut că pârâta ar fi depăşit din culpa sa exclusivă termenul contractual de îndeplinire a obligaţiilor sale, se dovedeşte a fi fondată.

Se constată astfel că, având în vedere complexitatea activităţilor ce urma a fi desfăşurate, cât şi că era necesară comunicarea datelor solicitate, prin adresele din 17 decembrie 2008 şi din 16 aprilie 2009, pârâta a solicitat prelungirea termenului de finalizare a contractului, iar prin încheierea actelor adiţionale din 2008 şi 2009, părţile au convenit prelungirea termenului de valabilitate a contractului până la data de 30 iunie 2009.

De asemenea, înregistrarea de către intimata-reclamantă şi semnarea de către reprezentanţii legali ai acesteia a planului de lucru din 02 iulie 2009 şi a planului de lucru din 06 noiembrie 2009 conduc la concluzia că aceasta a acceptat noul termen de execuţie propus de pârâta-recurentă.

Prin urmare, contrar celor reţinute de Curtea de apel, în sensul că planurile de lucru menţionate nu reprezintă o prelungire a termenului contractual de execuţie, faptul de a semna şi ştampila cele două planuri demonstrează neechivoc intenţia de prelungire a termenului de execuţie, prelungire ce a devenit opozabilă intimatei-reclamante, chiar dacă aceasta nu s-a realizat prin încheierea unui nou act adiţional.

Astfel fiind, se dovedeşte a fi întemeiată şi va fi primită în consecinţă şi critica recurentei conform căreia în mod eronat s-a reţinut de către Curtea de apel că la data promovării acţiunii, contractul din 01 august 2008 încetase, aşa încât se constată a fi întemeiată şi va admisă excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece la data formulării acţiunii, contractul părţilor era în derulare, dreptul invocat de intimata-reclamantă nu era actual, iar solicitarea acesteia de restituire a contravalorii licenţelor, în lipsa unei notificări de reziliere sau în lipsa unei capăt de cerere prin care să se solicite instanţei să se constate rezilierea contractului încheiat între părţi, apare ca fiind prematură.

Recurenta mai susţine că în mod eronat Curtea de apel a reţinut că nefinalizarea procesului de implementare la termenul stabilit se datorează culpei exclusive a pârâtei, cu motivarea că aceasta nu a reuşit să facă dovada contrară.

Şi această critică se constată a fi întemeiată.

Astfel, din expertiza efectuată în cauză a rezultat că implementarea nu a fost finalizată cu succes datorită modului de transmitere a datelor de către reclamantă, iar în răspunsul la obiectivul a expertul a precizat că nu se poate concluziona cui aparţine culpa insuficientei implementări, existând motivaţii de ambele părţi, privind cauzele nefuncţionalităţii sistemului.

Pe de altă parte, din actele dosarului reiese că licenţele software sunt activate pe numele şi în beneficiul reclamantei, ceea ce nu este activat fiind programul implementat în baza acestor licenţe, dar acesta funcţionează la parametri normali, corespunde destinaţiei economice, nu şi-a pierdut valoarea de întrebuinţare şi poate fi utilizat, prin finalizarea lui de către reclamantă, prin introducerea propriilor date în sistem.

Din procesul-verbal de recepţie încheiat şi semnat de reprezentanţii ambelor părţi, la data de 13 noiembrie 2008, rezultă că recurenta-pârâtă şi-a îndeplinit obligaţiile de furnizare, instalare, configurare, respectiv predare a produsului software vândut intimatei-reclamante.

În acelaşi timp, din actele dosarului, se constată că intimata-reclamantă a achitat contravaloarea licenţelor, în sumă de 99.524,66 RON, dar nefinalizarea procedurii de implementare a produsului de către pârâta-recurentă s-a datorat reclamantei-intimate, care nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-i pune la dispoziţie informaţiile pe care le-a cerut şi pe care aceasta le considera necesare îndeplinirii procedurii de implementare a sistemului informatic, conform art. 8.1 din contract, motiv pentru care a suferit un prejudiciu reprezentând beneficiul nerealizat în cuantum de 42.026,04 RON, reprezentând daune compensatorii, ce au fost solicitate în mod justificat, de la reclamantă prin formularea cererii reconvenţionale.

În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate, se reţine că, în speţă, contrar soluţiei adoptate de cele două instanţe care s-au pronunţat în cauză, se impunea respingerea cererii reclamantei şi admiterea cererii reconvenţionale promovate de pârâtă.

2. În ceea ce priveşte critica întemeiată de recurentă pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin care se susţine că instanţele au interpretat în mod greşit temeiul de drept indicat de reclamantă, se constată că este întemeiată în sensul că instanţele nu au clarificat pe deplin calificarea juridică diferită reţinută în ce priveşte acţiunea reclamantei.

3. În fine, cea de-a treia critică, fundamentată de recurentă pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este şi ea întemeiată, întrucât, instanţele s-au pronunţat aşa cum s-a arătat la pct. 2 şi fără a respecta întocmai dispoziţiile procedurale incidente sub acest aspect; pe de altă parte, daunele-interese solicitate de reclamantă nu au fost calculate în raport de dispoziţiile art. 1086 C. civ.

Cu toate acestea, având în vedere cele arătate la pct. 1 critici le formulate de recurentă la pct. 2 şi 3 devin irelevante în soluţionarea prezentului recurs.

Astfel fiind, faţă de considerentele mai sus arătate şi având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâta SC N.B. SA Cluj Napoca şi va fi modificată decizia recurată, în sensul că se va admite apelul pârâtei-reclamante împotriva sentinţei Tribunalului, care va fi schimbată în tot, în sensul că se va respinge acţiunea reclamantei-pârâte Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Brăila, reprezentată prin Preşedintele Consiliului Judeţean, şi se va admite cererea reconvenţională formulată de pârâta SC N.B. SA Cluj Napoca.

Va fi obligată reclamanta-pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Brăila, reprezentată prin Preşedintele Consiliului Judeţean, la plata sumelor de 42.026,04 RON daune şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., la cheltuieli de judecată în cuantum de 11.631,76 RON, către pârâta-reclamantă SC N.B. SA Cluj Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC N.B. SA Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 7/A din 27 ianuarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, modifică decizia atacată, în sensul că admite apelul pârâtei reclamante împotriva sentinţei comerciale nr. 82 din 10 martie 2011 a Tribunalului Brăila.

Schimbă în tot sentinţa apelată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei pârâte Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Brăila, reprezentată prin Preşedintele Consiliului Judeţean, şi admite cererea reconventională formulată de pârâta SC N.B. SA Cluj Napoca.

Obligă reclamanta-pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Brăila, reprezentată prin Preşedintele Consiliului Judeţean, la plata sumelor de 42.026,04 RON daune şi cheltuieli de judecată în cuantum de 11.631,76 RON către pârâta-reclamantă SC N.B. SA Cluj Napoca.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2969/2010. Civil		ICCJ. Decizia nr. 5281/2010. Civil. Recalculare pensie. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil: