ICCJ. Decizia nr. 5051/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5051/2010
Dosar nr. 130/57/2009
Şedinţa din 6 octombrie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 71 din 24 ianuarie 2007, Tribunalul Alba, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta F.A.S. împotriva pârâţilor SC I. SA, SC M. SA, SC C. SA, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul local al municipiului Alba lulia, A.V.A.S., G.V. şi B.M.D., în calitate de moştenitor al defuncţilor B.V. şi B.S.
A obligat pârâta A.V.A.S. să emită dispoziţie referitoare la notificarea reclamantei privind imobilul înscris în C.F. Alba lulia, în suprafaţă de 3.491 mp, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.
A obligat pârâta SG M. SA să emită dispoziţie la notificarea reclamantei privind imobilele înscrise în C.F. Alba lulia, compus din 2 case, hale, birouri, sere, şoproane, cabină poartă, anexe şi teren construibil în suprafaţă de 5.040 mp, C.F. Alba lulia, compus din casă, anexe şi teren construibil în suprafaţă de 975 mp, precum şi terenul identificat, în suprafaţă de 3.589 rap., în sensul retrocedării în natură a acestora.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului local Alba lulia şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea împotriva acestor pârâţi.
A respins acţiunea formulată împotriva pârâţilor G.V. şi B.M.D.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că proprietar asupra imobilelor în litigiu a fost antecesorul reclamantei, acestea fiind preluate abuziv de Statul Român prin Decretele nr. 119/1948 şi nr. 92/1950.
La data de 18 septembrie 2001, reclamanta a transmis notificare Primăriei municipiului Alba lulia, notificare comunicată şi pârâtei SC I. SA.
Deşi reclamanta a notificat pârâta SC I. SA în sensul restituirii în natură a imobilelor, notificarea şi actele doveditoare au fost transmise A.V.A.S. pentru soluţionare în baza art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a reţinut că cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. nu este prematură, pentru că pârâta nu a răspuns la notificare.
În ceea ce priveşte imobilul deţinut de SC C. SA, tribunalul a reţinut că şi această pârâtă a fost notificată, dar nu a răspuns solicitării reclamantei.
Tribunalul a respins acţiunea privind capetele de cerere vizând acordarea de măsuri reparatorii pentru terenurile reconstituite persoanelor fizice în baza Legii nr. 18/1991, deoarece aceste terenuri nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Cat priveşte pârâţii Statul Român şi Consiliul local Alba Iulia, tribunalul a reţinut că acestea nu au calitate procesuală pasivă, deoarece nu sunt deţinătorii bunurilor solicitate şi nu au atribuţii de restituire, conform Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 266/ A din 4 octombrie 2009 Curtea de Apel AIba Iulia, secţia civilă a respins apelurile declarate de reclamanta F.A.S. şi pârâtele Societatea Cooperativa Meşteşugărească Alba Iulia şi A.V.A.S.
Instanţa de apel a reţinut că operaţiunile de carte funciară au fost anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar titularii dreptului de proprietate S. au deţinut dreptul tabular anterior intabulării Statului Român.
Titularii dreptului de proprietate asupra construcţiilor au beneficiat de reconstituirea dreptului lor de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, în mod corect prima instanţă reţinând că aceste terenuri sunt exceptate de la măsurile reparatorii prevăzute de legea specială.
In ceea ce priveşte apelul declarat de Societatea Cooperativă Meşteşugărească, care a fuzionat cu SC C. SA, instanţa de apel a reţinut că actul de dare în plată nu îndeplineşte cerinţele unui contract de vânzare - cumpărare, Statul Român dispunând de imobil după bunul său plac.
Terenul aferent construcţiilor nu a fost niciodată proprietatea acestei apelante, care are doar un drept de folosinţă pe durata existenţei construcţiilor, iar cu privire la existenţa unor construcţii noi, pârâta nu a făcut apărări în acest sens.
Instanţa a respins şi apelul declarat de A.V.A.S., motivat de faptul că imobilul a fost preluat abuziv, fiind în prezent proprietatea SC I. SA, societate privatizată.
Prin Decizia nr. 5614 din 8 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de reclamantă şi de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Instanţa de recurs a reţinut că cererea reclamantei în contradictoriu cu persoanele fizice s-a întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nefiind soluţionată ca atare.
Instanţele nu s-au preocupat să stabilească dacă preluarea terenurilor s-a făcut cu titlu valabil şi nu au stabilit amplasamentul terenurilor deţinute de G.V. şi B.M.D. potrivit distincţiilor pe care art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de recurs a mai constatat că este nefondată critica formulată de A.V.A.S. privind tardivitatea cererii modificatoare, dar că A.V.A.S. nu poate fi obligat să emită dispoziţie în lipsa notificării şi a actelor doveditoare, acesta deţinând doar o adresă prin care SC I. SA a solicitat soluţionarea notificării.
După rejudecare, prin Decizia nr. 162/ A din 23 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă a admis apelurile declarate de reclamantă şi A.V.A.S. împotriva serntinţei civile nr. 71 din 24 ianuarie 2007, pe care a schimbat-o în parte.
A constatat că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma titlurilor de despăgubire pentru imobilele înscrise în C.F. Alba Iulia, teren în suprafaţă de 905 mp, C.F. Alba Iulia, casă, anexe şi teren în suprafaţă de 1347 mp, C.F. Alba Iulia, teren în suprafaţă de 1.274 mp.
A înlăturat dispoziţia de obligare a A.V.A.S. la emiterea dispoziţiei şi a obligat SC I. SA să emită dispoziţie prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile legii speciale pentru imobilul înscris în C.F. Alba Iulia.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A respins ca rămas fără obiect apelul declarat de pârâta SC M. SA Alba Iulia.
Instanţa de apel, în rejudecare, a constatat că imobilele în litigiu au fost proprietatea antecesorului reclamantei, W.D., fiind preluate abuziv de Statul Român, care şi-a intabulat dreptul de proprietate în anii 1957 şi 1959.
Prin urmare, prima instanţă a reţinut corect incidenţa art. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de SC M. S.A nu mai are obiect, deoarece imobilele au fost restituite prin Decizia nr. 7/2008, reclamanta intabulându-şi dreptul de proprietate.
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamantă, instanţa de rejudecare a reţinut că, potrivit constatărilor raportului de expertiză efectuat în cauză, imobilele folosite în proprietate de B.D. şi G.V. erau situate la data notificării în intravilan, reclamanta fiind îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru aceste terenuri.
Faţă de dispoziţiile deciziei de casare, instanţa de rejudecare a reţinut că A.V.A.S. nu poate fi obligat la emiterea unei dispoziţii de soluţionare a notificării, SC I. SA fiind obligat să acorde măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile legii speciale.
Instanţa de apel a mai reţinut că această pârâtă este deţinătoarea imobilului, iar art. 25 din Legea nr. 10/2001 impune unităţii deţinătoare obligaţia de emitere a unei dispoziţii motivate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC I. SA.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 22 şi 25 din Legea nr. 10/2001, ci prevederile art. 29 din Lege, deoarece societatea a fost supusă procesului de privatizare prin metoda M.E.B.O.
Recurenta a mai arătat că instanţa de apel a reţinut greşit că A.V.A.S. nu se află în posesia notificării, fiind astfel ignorate actele aflate la dosarul cauzei, prin care au dovedit că au înaintat acestei pârâte notificarea şi actele doveditoare.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile ort 304 pct 9 din C. proc. civ., dar sunt nefondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În cauză, prin Decizia nr. 5614 din 8 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că decizia recurată a încălcat dispoziţiile art. 22 şi 25 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că A.V.A.S. nu a fost investit cu soluţionarea notificării.
Cu privire la acest aspect, instanţa de casare a constatat că, în lipsa actelor doveditoare şi a notificării, „A.V.A.S. nu se poate pronunţa în legătură cu acordarea măsurilor reparatorii (...) cu atât mai mult cu cât reclamanta nu mai este în termenul defipt de Legea nr. 10/2001 pentru notificarea nemijlocită a A.V.A.S."
Prin urmare, decizia de casare a tranşat în mod irevocabil cu privire la calitatea pârâtei A.V.A.S. de a soluţiona notificarea reclamantei.
De asemenea, constatând că decizia recurată a încălcat dispoziţiile art. 22 şi 25 din Legea nr. 10/2001, decizia de casare a stabilit textele de lege aplicabile, în limitele cărora cererea reclamantei privind acordarea de măsuri reparatorii urma a fi soluţionată de instanţa de rejudecare.
Prin urmare, conformându-se deciziei de casare, instanţa de rejudecare avea doar obligaţia de a stabili cine este persoana juridică deţinătoare a imobilelor şi să analizeze măsurile reparatorii care se cuvin reclamantei.
Sunt aşadar nefondate criticile referitoare la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, din moment ce, prin decizia de casare s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile art. 22 şi 25 din Legea specială.
Pentru aceleaşi motive nefondate sunt şi criticile referitoare la transmiterea notificării către A.V.A.S. deoarece, aşa cum s-a arătat, instanţa de recurs a constatat că o astfel de transmitere nu a avut loc cu respectarea dispoziţiilor legale privind comunicarea notificării şi că A.V.A.S. nu are obligaţia de a răspunde la notificare.
Faţă de cele expuse, recursul declarat de pârâtă se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I. SA împotriva Deciziei nr. 162/ A din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5058/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5012/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
