ICCJ. Decizia nr. 5060/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5060/2010
Dosar nr. 31586/3/2008
Şedinţa publică din 7 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii P.M., D.A.M., P.R., P.L. şi P.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că semnatarii notificării, respectiv P.M., D.A.M., P.R. şi P.V. (decedat în timpul soluţionări cererii, locul lui în procedură fiind luat de descendenţii acestuia P.L. şi P.A.), în accepţiunea Legii nr. 10/2001 au calitatea de persoane îndreptăţite după toţi cei trei coproprietari tabulari, respectiv P.Ş. (I.), P.I. (J.) şi P.A. (A.), să se constate că semnatarii notificării (iar în cazul defunctului P.V., moştenitorii acestuia) au făcut dovada întregului drept de proprietate invocat, astfel că beneficiază de măsuri reparatorii pentru întregul imobil deţinut de antecesorii acestora, imobil abuziv preluat, înscris în CF nr. 149 Dej, nr. topo 14523/1, respectiv moară ţărănească cu teren aferent în suprafaţă de 3640 mp, precum şi utilajele acesteia, să se constate nelegalitatea actelor de preluare de către Statul Român a imobilului înscris CF 1494 Dej, nr. topo 1453/1, respectiv moară ţărănească cu teren aferent în suprafaţă de 3640 m.p., precum şi utilajele acesteia, să fie obligată pârâta să predea notificarea însoţită de întreaga documentaţie aferentă acesteia, Secretariatului Comisiei Central pentru Stabilirea Despăgubirilor, să acorde persoanelor îndreptăţite (respectiv P.M., D.A.M., P.R., P.L.P.A.) măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri potrivit Titlului VII - „regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv"- din Legea nr. 247/2005 pentru cota tuturor celor trei coproprietari tabulari şi pentru întregul imobil înscris în CF 1494 Dej, nr. top 1453/1, respectiv moară ţărănească cu teren aferent în suprafaţă de 3640 m.p, precum şi utilajele morii existente fizic la data de 14 februarie 2001.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, pe de o parte, ca prematură, iar pe de altă parte, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 166 din 06 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a Civilă a respins excepţia prematurităţii cererii, ca neîntemeiată, a admis cererea reclamanţilor, a constatat că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, a constatat nelegalitatea actelor de preluare de către stat a morii, cu teren aferent, şi a utilajelor, şi a obligat pârâta Autoritatea pentru Valorifice Activelor Statului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil.
Tribunalul a reţinut că, în cauză, raportat la înscrisurile depuse în dovedirea notificării, reclamanţii au făcut dovada că sunt persoane îndreptăţite în înţelesul Legii nr. 10/2001 la măsuri reparatorii, constând în restituirea prin echivalent, în condiţiile în care măsura restituirii în natură nu mai este posibilă.
Dovada dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul notificării, în patrimoniul autorilor acestora P.A. (A.), P.J. şi P.I. (Ş.) s-a făcut prin extrasul de carte funciară, încheierile Tribunalului Popular Dej, adresele primite de la intimată din care rezultă că s-a realizat dezmembrarea topului mai sus menţionat şi deţinerea celor două suprafeţe de teren rezultate de către SC S. SA (ulterior SC M. SA) şi respectiv SA S. SA (actual SC R.I. SRL Dej). Au mai fost depuse adeverinţa nr. 349 din 24 ianuarie 2007 de la SC M. SA, din care rezultă că societatea este deţinătoarea unei părţi a imobilului revendicat, parte pe care se află şi construcţia (moara). Din actul respectiv rezultă ce suprafaţa deţine firma (1851 mp, imobil având nr. topo 1453/1/1) şi că moara a fost demolată în baza autorizaţiei nr. 106/9891 din 28 aprilie 2005. O altă parcelă mai mică (cea de sub nr. topo 1453/1/2, în suprafaţă de 245 mp ) care era în imediata apropriere a gării, a fost trecută după cum se arată mai sus în CF 65 Cluj, în favoarea Statului Român, Ministerul Transporturilor CFR. În ceea ce priveşte diferenţa până la 3640 mp din imobil (numai teren, curtea aferentă morii) dat fiind faptul că în anul 2001 nu s-a cunoscut deţinătorul acestei parcele, persoanele îndreptăţite au trimis un exemplar din notificare şi Primăriei Dej, conform art. 28 din Legea nr. 10/2001, cu ajutorul căreia s-a reuşit identificarea noilor proprietari. Din adeverinţa nr. 26138 din 20 decembrie 2006 emisă de către Primăria Municipiului Dej rezultă cu claritate că deţinătorul diferenţei de teren este SC R.C.I. SRL, fiind anexate în acest sens şi extrasele de carte funciară doveditoare cu nr. 1494, 14590 (nr. topo 1453/1/1/2/1 şi 16031 (nr. topo 1453/1/1/2/2).
Referitor la preluarea de către stat s-a arătat că au fost depuse încheierea nr. 204/1959 a Tribunalului Popular al Raionului Dej, adresa 8202/1959 a Sfatului Popular al Raionului Dej, extras CF 1494 Dej, adresa C 770 din 10 aprilie 2007 emisă de Arhivele Naţionale.
Din adresa nr. 57 din 09 ianuarie 2009 emisă de SC M. SA a rezultat că utilajele morii aflate în posesia sa, respectiv imobilul înscris în CF 1494 Dej, nr. topo 1453/1 au fost casate la data de 02 ianuarie 2007, ca urmare a distrugerii lor într-un incendiu.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, ori după caz, ale calităţii de asociat al persoanei juridice, precum şi după caz, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, se pot depune până la data soluţionării notificării.
Pentru a se dovedi calitatea de moştenitori a reclamanţilor au fost depuse de către reclamanţi acte de stare civilă, constând în certificate de deces, certificate de naştere, certificate de căsătorie iar acestea atestă rudenia cu titularii iniţiali ai dreptului de proprietate.
Potrivit prevederilor Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în aplicare art. 22, actual 23 din Legea nr. 10/2001, prin acte doveditoare se înţelege actele juridice care atestă calitatea de moştenitor, respectiv certificate de moştenitor, testamente, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al dreptului de proprietate, aşadar faţă de aceste dispoziţii legale pentru dovedirea calităţii de moştenitor, cei îndreptăţiţi îşi pot dovedi această calitate nu doar prin depunerea la dosar a unor certificate de moştenitor, ci şi prin depunerea actelor de stare civilă care să facă dovada rudeniei sau filiaţiei cu fostul proprietar.
Dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 prevăd că de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite, iar succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile ce se solicită a fi restituite în temeiul Legii nr. 10/2001 de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, beneficiază ceilalţi moştenitori care au formulat notificarea.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi precum şi prin alte acte normative de naţionalizare.
Tribunalul a apreciat că nu se poate reţine decât calitatea de persoană îndreptăţită a reclamanţilor la acordarea de măsuri reparatorii prin acordarea de măsuri prin echivalent, precum şi preluarea nelegală de către stat a bunului.
Ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu mai are competenţa de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a emite o decizie cu propunerea acordării de măsuri reparatorii, iar modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii urmează a se decide către Comisia Centrală constituită pentru stabilirea despăgubirilor.
Prin decizia nr. 674 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile pârâtei şi al reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere, în esenţă, aceleaşi considerente de fapt şi de drept reţinute de prima instanţă, cu următoarele menţiuni suplimentare:
Au fost apreciate ca nefondate criticile apelantei-pârâte referitoare la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, întrucât prima instanţă a dispus numai obligarea acesteia la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil, fără a stabili cuantumul acestora, iar pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului prin dispoziţie poate să trimită notificarea la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Excepţia prematurităţii a fost respinsă, întrucât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că în aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001 că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond, nu numai contestaţia formulată împotriva dispoziţiei de respingere a cererilor, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci şi notificarea persoanei îndreptăţite, în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
În privinţa apelului formulat de către reclamanţi, s-a constatat că acesta este nefondat, întrucât în cauză, faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., nu s-au depus la dosar documentele doveditoare ale cheltuielilor de judecată. Curtea a constatat totodată că din practicaua deciziei atacate a rezultat că în şedinţa publică de 16 ianuarie 2009, când au avut loc dezbaterile, reclamanţii au lipsit şi nu s-au formulat cereri cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat cereri de recurs (I) la 24 februarie 2010, reclamanţii P.M., D. (născută P.) A.M., P.R., P.L. şi P.A. şi (II) la data de 15 februarie 2010, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin care au criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
(I). Recursul declarat de reclamanţi a vizat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:
În ceea ce priveşte solicitarea cheltuielilor de judecată, atât în cererea de chemare în judecată iniţială, cât şi în apelul declarat, dar şi în întâmpinarea depusă la Curtea de apel, s-a făcut menţiunea că se solicita obligarea pârâtei AVAS la plata acestor cheltuieli. Este adevărat că la ultimul termen de judecată de la tribunal, precum şi la termenul de judecată de la instanţa de apel, reclamanţii nu s-au prezentat în instanţă, nici personal nici prin mandatar, însă în toate actele depuse au solicitat judecarea în lipsă. În ceea ce priveşte documentele doveditoare ale cheltuielilor de judecată, s-a susţinut că acestea au fost depuse la dosar, chiar şi de mai multe ori, cu ocazia actualizării cuantumului cheltuielilor.
II. Recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a vizat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:
În raport de obiectul acţiunii, dispoziţiile legale aplicabile si probatoriul administrat in cauza, decizia instanţei de apel este netemeinica si nelegala, întrucât au fost interpretate si aplicate în mod greşit dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată - deşi nu s-a finalizat procedura administrativa, s-a stabilit in sarcina pârâtei obligaţia de a acorda efectiv masurile reparatorii prin echivalent.
În raport de caracterul imperativ si prioritar al normelor ce reglementează procedura prevăzuta de art. 29 din Legea nr. 10/2001 pentru emiterea deciziei cu propunerea de acordarea de masuri reparatorii, nu s-a dovedit ca intimaţii au urmat procedura administrativa si că au făcut dovada drepturilor solicitate.
Dosarul administrativ aferent notificării nr. 120/2001 nu a fost completat cu toate actele doveditoare, in condiţiile art. 23 şi următoarele din Legea nr. 10/2001.
Prin Legea nr. 247 din 22 iulie 2005, s-au reglementat sursele de finanţare, cuantumul si procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite in natura, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicata. Fata de cele menţionate mai sus, obligaţia stabilita sarcina AVAS, de a stabili si acorda efectiv aceste masuri reparatorii in echivalent/despăgubiri, este nelegala.
AVAS, prin adresele din data de septembrie 2007, 15 noiembrie 2007, 11 aprilie 2008, 04 iunie 2008, a comunicat intimaţilor necesitatea completării dosarului aferent notificării, cu toate actele doveditoare necesare pentru dovedirea calităţii de persoana îndreptăţită, respective acte doveditoare ale calităţii de moştenitor si cele cu privire la situaţia juridica a imobilului revendicat.
Cu toate demersurile legale făcute de AVAS, intimaţii nu a depus in completarea dosarului administrativ aferent notificării, toate actele doveditoare pentru dovedirea calităţii de persoane îndreptățite in condiţiile legii nr. 10/2001, republicata.
În raport de considerentele expuse si prevederile ce reglementează si instituie procedura administrativa obligatorie, AVAS a susţinut ca stabilirea calităţii de persoane îndreptățite la acordarea masurilor reparatorii în echivalent/despăgubiri, în mod direct de către instanţa de judecata, fără analizarea acestei proceduri administrative de către AVAS este nelegala.
Instanţa a soluţionat in mod greşit fondul pretenţiilor notificării, in condiţiile inexistentei unei decizii a unităţii notificate, întrucât nu exista un fundament legal pentru a echivala lipsa răspunsului cu o respingere a cererii de restituire si nu este legala motivarea instanţei ca AVAS a refuzat executarea obligaţiei de soluţionare a notificării, aşa cum s-a dovedit prin corespondenta purtata cu intimaţii si societatea comerciala a depus toate diligentele pentru soluţionarea acesteia.
Hotărârea instanţei de apel este nelegala, deoarece au fost interpretate si aplicate nelegal dispoziţiile din Legea nr. 10/2001 şi Legii nr. 247/2005, stabilindu-se in sarcina AVAS o obligaţie nelegala de a acorda efectiv masurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul revendicat.
Obligaţiile AVAS conform Legii nr. 10/2001, republicata, se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri conform art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi în condiţiile Legii speciale nr. 247/2005, privind regimul de stabilire si plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.
Astfel, art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede "In situaţia imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), masurile reparatorii in echivalent se propun de către instituţia publica care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispoziţiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile in mod corespunzător".
Analizând cererile de recurs din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:
(I). Referitor la recursul declarat de reclamanţi şi care a vizat exclusiv chestiunea cheltuielilor de judecată, acesta este întemeiat, ceea ce înseamnă că se impune modificarea în parte a deciziei atacate, admiterea apelul reclamanţilor şi obligarea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata sumei de 3.657,77 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond şi în apel.
Atât în cererea de chemare în judecată iniţială, cât şi în apelul declarat, dar şi în întâmpinarea depusă la instanţa, s-a făcut menţiunea referitoare la obligarea pârâtei AVAS la plata cheltuielilor de judecată. Într-adevăr, la ultimul termen de judecată de la tribunal, precum şi la termenul de judecată de la instanţa de apel, reclamanţii nu s-au prezentat în instanţă, nici personal şi nici prin mandatar, însă în toate actele depuse au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În ceea ce priveşte documentele doveditoare ale cheltuielilor de judecată, la dosarul cauzei acestea au fost depuse – filele 31-42, dosar apel - cu precizarea semnificaţiei fiecărei sume, onorarii de avocat pentru judecata în primă instanţă şi în apel, contravaloarea biletelor de tren, cheltuielile poştale ocazionate de trimiterea actelor de procedură, respectiv taxe notariale.
În drept, pe temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., faţă de soluţia pronunţată în primă instanţă, menţinută în totalitate în apel, instanţele fondului trebuia să procedeze, faţă de solicitarea expresă şi probaţiunea adecvată, şi la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
(II). Recursul pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 "în situaţia imobilelor prevăzute la alin. (1) si (2), masurile reparatorii in echivalent se propun de către instituţia publica care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispoziţiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile in mod corespunzător".
În raport de pretenţiile concrete deduse judecăţii şi dispoziţiile legale identificate în mod legal ca fiind incidente cauzei, în baza probatoriul administrat, pe care instanţele anterioare l-au apreciat în mod corespunzător, redându-l totodată în expunerea de motive a hotărârilor pronunţate, nu se poate reţine critica conform căreia instanţa de apel ar fi pronunţat o soluţie netemeinica si nelegala, cu interpretarea si aplicarea greşită a dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 166 din 06 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a Civilă a respins excepţia prematurităţii cererii, ca neîntemeiată, a admis cererea reclamanţilor, a constatat că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, a constatat nelegalitatea actelor de preluare de către stat a morii cu teren aferent şi a utilajelor şi a obligat pârâta Autoritatea pentru Valorifice Activelor Statului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil.
În motivarea acestei hotărâri s-a precizat în mod expres că, urmare a modificărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu mai are competenţa de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a emite o decizie cu propunerea acordării de măsuri reparatorii, iar modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii urmează a se decide către Comisia Centrală constituită pentru stabilirea despăgubirilor.
Instanţa de apel, răspunzând aceleiaşi critici a precizat încă o dată că prima instanţă a dispus numai obligarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil, fără a stabili cuantumul acestora, iar pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin dispoziţie, poate să trimită notificarea la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În aceste condiţii, nu poate fi acceptată critica conform căreia s-ar fi stabilit in sarcina pârâtei obligaţia de a acorda efectiv masurile reparatorii prin echivalent.
Toate celelalte critici care vizează fondul raportului juridic litigios, din perspectiva modalităţii efective de apreciere a probatoriului administrat în cauză, pe aspectele referitoare la dovedirea pretenţiilor din notificare, la dovada calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite în înţelesul Legii nr. 10/2001, la dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, nu vor fi analizate în recurs, întrucât exced cauzei recursului (respectiv, criticilor de nelegalitate prevăzute în mod expres de art. 304 C. proc. civ.).
Instanţele anterioare, în expunerea de motive a propriilor hotărâri pronunţate, au prezentat în mod exhaustiv conţinutul şi relevanţa fiecărei probe administrate sub aspectul condiţiilor prescrise de dispoziţiile legii speciale de reparaţie civilă.
În drept, în mod corect instanţele fondului au avut în vedere dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, respectiv prevederile pct. 23.1 din normele metodologice, care au explicitat semnificaţia noţiunii de acte doveditoare, respectiv, din perspectiva criticilor formulate, actele juridice care atestă calitatea de moştenitor, respectiv certificate de moştenitor, testamente, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al dreptului de proprietate, ceea ce înseamnă că, pentru dovedirea calităţii de moştenitor, cei îndreptăţiţi pot proba această calitate nu doar prin certificate de moştenitor, ci şi prin acte de stare civilă care să facă dovada rudeniei sau filiaţiei cu fostul/foştii proprietari.
Dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 prevăd că de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite, iar succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile ce se solicită a fi restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv că de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, beneficiază ceilalţi moştenitori care au depus în termen cererea de restituire.
Critica conform căreia stabilirea calităţii de persoane îndreptăţite la acordarea masurilor reparatorii, în mod direct de către instanţa de judecata, fără analizarea acestei proceduri administrative de către AVAS este nelegala, câtă vreme în cauză sunt aplicabile dispoziţiile deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit - în aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001 - că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond, nu numai contestaţia formulată împotriva dispoziţiei de respingere a cererilor, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci şi notificarea persoanei îndreptăţite, în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, Înalta Curte, in conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul reclamanţilor, va modifica în parte decizia atacată, în sensul că va admite apelul reclamanţilor şi va obliga pârâta la plata sumei de 3.657,77 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond şi apel, va respinge totodată, ca nefondat, recursul declarat de pârâta îndreptat împotriva aceleiaşi decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii P.M., D. (P.) A.M., P.R., P.L. şi P.A. împotriva deciziei nr. 674 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, pe care o modifică în parte, în sensul că admite apelul reclamanţilor şi obligă pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata sumei de 3.657,77 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond şi apel.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 524/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4232/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
