ICCJ. Decizia nr. 5089/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5089/2010
Dosar nr. 955/117/2008
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 955/117 din 7 martie 2008, reclamanţii M.A. şi M.S. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Cluj Napoca şi Primarul municipiului Cluj Napoca a se constata preluarea abuzivă, fără titlu, de către Statul Român prin Consiliul local al municipiul Cluj Napoca a imobilului teren liber de construcţii, în suprafaţă de 990 mp situat în mun.Cluj Napoca, înscris în C.F. Cluj Napoca, anularea Dispoziţiei din 28 ianuarie 2008 emisă de pârâtul Municipiul Cluj Napoca şi obligarea acestuia să emită decizie de restituire în natură a imobilului menţionat sau a unui alt teren, în compensare.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, prin notificarea formulată în termen legal au solicitat restituirea în natură a terenului respectiv, solicitare ce a fost însă respinsă, prin dispoziţia contestată, cu motivarea că terenul este proprietatea tabulară a altor persoane.
Reclamanţii au mai menţionat că terenul este proprietatea tabulară a antecesorilor lor, fiind deposedaţi abuziv fără nici un titlu de către stat încă din anii 1980, precum şi că pârâtul Primarul mun.Cluj Napoca este competent să soluţioneze notificarea atât pentru partea de teren liberă de construcţii, pentru care dreptul de proprietate poate fi reconstituit în natură, cât şi pentru ceea ce s-ar cuveni despăgubiri în compensare cu alt teren, sens în care au menţionat dispoziţiile din Legea nr. 10/2001 şi normele metodologice de aplicare referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent.
Reclamanţii au apreciat că se impune să prevaleze măsura restituirii în natură, chiar prin atribuirea unui teren în compensare, câtă vreme pe site-ul Primăriei sunt, constant, oferte de încheiere contracte de concesiune pentru terenuri aflate în proprietatea Municipiului Cluj Napoca.
Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâţii au arătat că, în principiu, nu se opun la admiterea în parte a acţiunii, în sensul acordării de măsuri reparatorii constând în despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru cota de Vz parte din terenul în suprafaţă de 990 mp.
La termenul de la 11 noiembrie 2008 reprezentantul convenţional al reclamanţilor a precizat că susţine cererea de chemare în judecată doar pentru suprafaţa pe care o poate dovedi, respectiv Vz din suprafaţa de 990 mp, după cum s-a consemnat în încheierea de la fila 78 din dosarul de fond.
La termenul de la 13 octombrie 2009 reclamanta M.S. personal a arătat că îşi menţine solicitarea de restituire în natură a terenului, respectiv a unei suprafeţe de 823 mp şi că nu doreşte acordarea de bunuri în compensare (fila 188 dosar fond).
Prin sentinţa nr. 671 din 27 octombrie 2009 Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis acţiunea şi a constatat preluarea abuzivă, fără tidu, de către Statul Român prin Consiliul local al municipiul Cluj Napoca a imobilului teren liber de construcţii, în suprafaţă de 990 mp, în cotă de Vz parte, situat în mun. Cluj Napoca, înscris în C.F. Cluj Napoca.
Totodată, a anulat parţial Dispoziţia nr. 712/2008 emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca cu privire la respingerea notificării din 2002 formulată de reclamanţi pentru cota de Vz parte din terenul menţionat, a respins cererea de restituire în natură a terenului şi a stabilit îndreptăţirea reclamanţilor la măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti, raportat la valoarea de circulaţie a terenului pentru cota de xh parte din terenul în suprafaţă de 990 mp, astfel cum a fost identificat, despăgubiri care se vor acorda în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
S-a reţinut că terenul în litigiu constituie, în cote de V2, proprietatea numiţilor M.A. şi M.F., aceeaşi cu M.F., respectiv a numiţilor M.T. şi A., conform menţiunilor din C.F., iar reclamanta M.S. este unica moştenitoare a defunctei M.M.
Notificarea formulată de reclamanţi în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost respinsă prin dispoziţia contestată cu motivarea că terenul este proprietatea tabulară a altor persoane; conform referatului întocmit de comisia de specialitate nu există documente privind modul de preluare a acestui teren în proprietatea statului.
Faţă de solicitarea de restituire în natură, prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize topografice, prin care s-a constatat că terenul în cauză cuprinde o porţiune de 60 mp dintr-o alee betonată, iar restul suprafeţei de 930 mp este aferentă lacului Est Gheorghieni, aflându-se sub luciul de apă.
Cât priveşte H.C.L. nr. 188/15 aprilie 2008 prin care s-a hotărât concesionarea unor terenuri aflate sub luciul lacului, între care, potrivit susţinerilor reclamanţilor, s-ar afla şi o parte din terenul lor, tribunalul a reţinut că imobilul în litigiu nu figurează înscris în acest act.
Aşa fiind, s-a apreciat că terenul revendicat nu poate fi considerat liber în accepţiunea Legii nr. 10/2001, fiind afectat unei lucrări de investiţii de interes public, respectiv pentru agrement şi cale de acces (art. 10 alin. (4)).
Soluţia tehnică constructivă pentru terenul în litigiu depusă de reclamanţi nu schimbă soluţia de fond, iar acordarea de bunuri sau servicii în compensare nu se poate dispune decât cu acordul persoanei îndreptăţite, condiţie neîndeplinită în cauză faţă de precizarea expresă a reclamanţilor, a mai apreciat instanţa.
Având în vedere probatoriul efectuat şi recunoaşterea pârâţilor prin întâmpinările formulate în cauză, tribunalul a decis că terenul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de stat, dispoziţia fiind, în consecinţă, nelegală.
Întrucât restituirea în natură nu este posibilă, tribunalul a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
În ceea ce priveşte suprafaţa preluată de la reclamant şi fosta soţie, aceasta este doar în cotă de Vz parte din 990 mp. Prin sentinţa civilă nr. 1633/1996 a Judecătoriei Cluj Napoca s-a sistat indiviziunea asupra unei părţi din imobilul înscris în C.F. Cluj, însă potrivit dispoziţiilor instanţei diferenţa de 990 mp a rămas în indiviziune, a mai reţinut prima instanţă.
Împotriva acestei sentinţe reclamanţii au formulat apel, susţinând că nu există impedimente la restituirea în natură câtă vreme H.C.L. nr. 188/2008 prevede că, în cazul în care printr-o hotărâre judecătorească se va confirma o suprapunere a suprafeţelor de teren, participaţiunea consiliului local se va diminua corespunzător, iar, pe de altă parte a fost prezentată la dosar soluţia pentru realizarea unei construcţii pe teren inundat permanent.
Prin Decizia nr. 77/ A din 19 martie 2010 Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor.
Instanţa de apel a constatat că aspectele stabilite prin hotărârea primei instanţe privind incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10 /2001, calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, întinderea dreptului lor de proprietate au intrat în puterea lucrului judecat, nefiind contestate de pârâţi, care nu au declarat apel.
Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate în limitele criticilor formulate de reclamanţi referitoare la măsurile reparatorii dispuse, soluţia primei instanţe a fost apreciată ca fiind corectă.
În cauză a fost stabilit cu certitudine faptul că terenul revendicat este integral afectat unei utilităţi publice, aflându-se în perimetrul unui parc; o porţiune este afectată unei alei betonate, iar diferenţa a fost identificată sub luciul de apă al lacului de agrement din zonă.
În raport cu dispoziţiile legale în materie - art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 10.3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007 - rezultă că restituirea în natură nu este posibilă, terenul fiind afectat unei amenajări de utilitate publică, astfel cum sintagma a fost precizată de legiuitor. Reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale, conform celor stabilite prin hotărârea primei instanţe.
Măsura compensării nu este posibilă în cauză, a mai reţinut instanţa de apel, în condiţiile în care Primarul a comunicat, prin afişare, că nu există bunuri disponibile, iar reclamanţii nu au identificat ei înşişi astfel de bunuri, solicitând exclusiv restituirea în natură. Cât priveşte soluţia tehnică constructivă pentru terenul în litigiu, legea nu condiţionează restituirea în natură de existenţa unor astfel de soluţii.
Împotriva acestei decizii reclamanţii au formulat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii cererii de restituire în natură.
Motivul invocat de recurenţi este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticile formulate privesc existenţa autorităţii de lucru judecat, raportat la sentinţa civilă nr. 1633/1996 a Judecătoriei Cluj Napoca prin care s-a dispus întabularea dreptului de proprietate asupra terenului de 990 mp pe numele vechilor proprietari, conform acestei sentinţe terenul în litigiu fiind proprietatea tabulară a recurenţilor, iar pe de altă parte lipsa caracterului de teren afectat unei utilităţi publice.
Referitor la utilitatea publică a terenului revendicat, în esenţă, se arată că nu ar fi fost dovedită în drept, că expertul şi-a depăşit competenţele stabilind acest caracter, instanţa nefiind, însă, legată de aceste concluzii.
De asemenea, nu există documente prin care terenul a fost dat în administrare sau trecut în domeniul public, iar dreptul de administrare nu este înscris în C.F.
Terenul nu este inclus nici în H.C.L. nr. 188/2008 şi nu se încadrează în categoria imobilelor prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 raportat la precizările din normele de aplicare, în sensul că, faţă de cota terenului revendicat de 1,3% din suprafaţa totală a lacului, suprafaţa solicitată, aflată la marginea lacului, nu afectează utilitatea întregului lac; cât priveşte aleea betonată, aceasta a fost amenajată în 1970, este lăsată în paragină şi nu este cuprinsă în documentaţiile urbanistice legal aprobate.
Susţinerile pârâtului cu privire la utilitatea publică sunt contradictorii, au mai apreciat recurenţii. Pe de o parte, pârâtul afirmă că terenul revendicat este afectat de utilităţi (lac şi alee), iar pe de altă parte că terenul nu face parte din asocierea reglementată prin H.C.L. nr. 188/2008, ceea ce în opinia recurenţilor duce la concluzia că nu este de utilitate publică.
Utilitatea publică nu este o noţiune absolută decât în măsura în care prin restituirea în natură lacul, în ansamblu, şi-ar pierde utilitatea.
Recurenţii apreciază terenul ca făcând parte din categoria celor disponibile, ocupat abuziv, fără tidu de către Municipiul Cluj Napoca, ce se poate restitui în natură.
Cât priveşte acordarea de despăgubiri băneşti aceasta a fost apreciată ca nefiind realizabilă, faţă de prevederile H.G. nr. 128/2008 prin care au fost limitate la suma de 500.000 lei, diferenţa acordându-se în titluri de despăgubire, ceea ce nu reprezintă o indemnizaţie efectivă, fiind o reparaţie iluzorie după cum a apreciat C.E.D.O. în jurisprudenţa sa.
Examinând criticile formulate, instanţa constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din examinarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 rezultă principiul prevalentei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, numai în cazurile în care aceasta nu este posibilă urmând a se stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
În speţă, reclamanţii au solicitat, prin notificare, reconstituirea dreptului de proprietate prin echivalent bănesc (fila 38 dosar fond), iar prin acţiunea în instanţă, precizată, restituirea în natură.
Având a stabili situaţia de fapt, în vederea determinării dispoziţiilor legale incidente, prin expertiza dispusă în cauză a fost identificat terenul revendicat sub aspect C.F., i-au fost stabilite vecinătăţile şi s-a constatat că este afectat de detalii de sistematizare, căi de acces, Lacul I Est de agrement I din cartierul G., cuprinzând o porţiune din aleea betonată cu suprafaţă de 60 mp, iar restul terenului fiind aferent lacului (filele 95-99 fond).
Părţile, cărora raportul de expertiză le-a fost comunicat conform dovezilor de la filele 114-117 din dosarul de fond, nu au formulat obiecţiuni la modul în care s-a răspuns la obiectivele stabilite de instanţă.
La această situaţie de fapt, astfel cum a fost stabilită, instanţa de recurs constată că normele legale în materie au fost corect aplicate, în sensul că terenul solicitat nu poate fi restituit în natură, având în vedere că întreaga suprafaţă este afectată unei amenajări de utilitate publică.
Astfel, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 dispune în sensul că „pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servitutilor legale si altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane si rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent", iar art. 10.3 din Normele Metodologice defineşte sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale: suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc), dotări tehnico - edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
În acelaşi sens sunt şi celelalte dispoziţii ale art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, care statuează că „In toate cazurile entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuală a terenului solicitat şi a subfeţei acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate şi altele asemenea), existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane. In cayul în care se constată astfel de situaţii, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafeţe de teren libere."
Faţă de aceste dispoziţii legale exprese, toate susţinerile referitoare la lipsa caracterului de teren afectat unei utilităţi publice sunt nefondate.
Instanţele au fost cele care au valorizat constatările de fapt, tehnice, ale expertului, făcute de acesta pe teren, constatând, în acest mod, că terenul nu este liber, după cum rezultă din considerentele celor două hotărâri, şi nu au preluat, ca atare susţinerile nici uneia din părţi. La situaţia de fapt astfel stabilită au aplicat normele de drept incidente. Cota de numai 1,3% a suprafeţei solicitate din totalul amenajării nu are relevanţă, câtă vreme nu este teren liber.
Chestiunea neincluderii suprafeţei în litigiu în asocierea consemnată prin H.C.L. nr. 188/2008 a fost, de asemenea, corect reţinută de instanţe şi nu a reprezentat un motiv în respingerea cererii de restituire în natură.
Cât priveşte lipsa titlului statului, neînscrierea lui în C.F., a documentelor privind preluarea de către stat, art. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a legii instituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă în situaţia în care imobilul se regăseşte în patrimoniul statului, aspect necontestat de pârâţi în cauză.
Modalitatea de reparaţie, în speţă, prin despăgubiri în condiţiile legii speciale, a rezultat din aplicarea de către judecător a normelor în vigoare.
De asemenea, susţinerile privind existenţa autorităţii de lucru judecat, raportat la sentinţa civilă nr. 1633/1996 a Judecătoriei Cluj Napoca (filele 10 și 11 din dosarul de fond) sunt nefondate.
În cauză nu se regăseşte tripla identitate de părţi, obiect şi cauză pentru a putea fi invocată autoritatea de lucru judecat. Litigiul de faţă este întemeiat pe dispoziţiile unei legi speciale, de reparaţie, care presupune o procedură specială şi prin care sunt reglementate modalităţi de reparaţie pentru bunuri preluate abuziv de stat într-o anumită perioadă, în timp ce litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1633/1996 este unul între persoane fizice, prin care reclamantul din această cauză, M.A., şi autoarea reclamantei M.S. au fost chemaţi în judecată pentru a fi obligaţi să recunoască dreptul de proprietate pe care l-au transmis prin contractul de vânzare-cumpărare din 15 aprilie 1962 numiţilor A. asupra unei cote de Vz din imobilul situat în Cluj, înscris în C.F. Cluj, dezmembrarea porţiunii de restul trupului funciar, constatarea edificării unei construcţii şi partaj.
Din considerentele sentinţei civile nr. 1633/1996 a Judecătoriei Cluj Napoca rezultă că imobilul menţionat a aparţinut în cotă de Vz lui M.A. şi M.M.F., iar cealaltă cotă de Vz lui M.T. şi M.A. Numiţii A.P. şi M. au cumpărat de la M.A. şi M.M.F. cota lor de Vz.
Prin admiterea acţiunii numiţilor A., M.A. şi M.M.F. au fost obligaţi să le recunoască acestora dreptul de proprietate în cotă de Vz dobândit prin cumpărare, în caz de refuz sentinţa urmând să ţină loc de vânzare-cumpărare.
Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat că numiţii A., pe de o parte şi M.T. şi A. pe de altă parte sunt coproprietari în cote de Vz parte şi s-a dispus ieşirea din indiviziune, atribuindu-se imobilul reclamanţilor din acea cauză, respectiv numiţilor A.
Referitor la imobilul, în litigiu în prezenta cauză, s-a dispus ca acesta „să rămână pe numele vechilor proprietari de C.F.", aceştia fiind M.T. şi A., de vreme ce fuseseră reţinuţi în alineatul precedent, nominal, în calitate de coproprietari, iar cu privire la reclamanţii din această cauză (M.A. şi autoarea reclamantei M.S.) s-a reţinut că şi-au vândut cota de Vz.
Instanţa constată că reclamanţii din cauza de faţă nu au făcut dovada calităţii de moştenitori ai proprietarilor imobilului în litigiu, respectiv a numiţilor M.T. şi A. De altfel, deşi instanţa de fond invocă certificatul de calitate de moştenitor din 1 iulie 2003 B.N.P. O.M. pentru dovedirea calităţii de moştenitor a reclamantei M.S. de pe urma defunctei M.M.F. acesta nu se regăseşte la dosar.
Totodată, reţinând p. că pârâţii au precizat în scris că nu se opun la admiterea în parte a acţiunii reclamanţilor în sensul acordării de măsuri reparatorii constând în despăgubiri în condiţiile legii speciale, că nu au declarat apel împotriva primei hotărâri prin care s-a constatat calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite, precum şi menţiunile din extrasele C.F. - foaia de proprietate depuse la dosar şi faţă de principiul non reformatio inpejus ce interzice agravarea situaţiei părţii în propria sa cale de atac, nu se va putea modifica, în prezenta cauză, decizia recurată în sensul celor reţinute cu privire la calitatea procesuală activă a reclamanţilor.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii M.A. sen. şi M.S. împotriva Deciziei nr. 77/ A din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5091/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 5058/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
