ICCJ. Decizia nr. 5091/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5091/2010
Dosar nr. 1539/1/2010
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. 402/121 din 19 ianuarie 2007 M.V. a chemat în judecată Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând reparaţia materială şi morală pentru arestarea sa nelegală din perioada 2 martie 1999 -26 octombrie 2001.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la delapidare şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, la data de 2 martie 1999 fiind luată măsura arestării preventive, prelungită ulterior de instanţă până la data de 26 octombrie 2001.
Prin rechizitoriul din 2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de complicitate la delapidare şi în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, soluţie ce i-a fost comunicată la data de 13 aprilie 2006.
Reclamantul a evaluat prejudiciul material la suma de 30.000 lei, în valoare actualizată, constând în drepturile salariale de care a fost lipsit pe perioada arestării preventive şi cheltuielile efectuate de familie cu angajarea de avocaţi, deplasările şi cazarea la instanţele din Iaşi şi Bucureşti, unde au fost judecate toate procesele privind prelungirea arestării preventive, pachetele la care avea dreptul (alimente, ţigări).
În ceea ce priveşte prejudiciul moral, reclamantul a invocat trauma psihică directă provenind din arestare, accentuată de publicitatea făcută presupusei fapte, de declaraţiile şi comunicatele făcute de organele de urmărire penală, care au avut ca efect imediat transformarea într-o persoană ce constituie pericol social.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 504 alin. (3) şi art. 505 C. proc. pen. în referire la art. 998 C. civ.
Prin Decizia nr. 1215 din 28 iunie 2007, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 21 august 2008, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a admis în parte acţiunea şi a obligat Statul Român prin M.F.P. să plătească reclamantului următoarele sume reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material: 68.658,713 lei - salarii nete de care ar fi beneficiat în perioada 2 martie 1999 - 26 octombrie 2001; 2.799,3241 lei - dobânda legală aferentă acestor salarii; 15.000 lei - cheltuieli de transport şi 25.978,7637 lei - valoarea actualizată cu coeficientul de inflaţie a cheltuielilor de transport.
Prin aceeaşi sentinţă, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 300.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral şi 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 94/ A din 9 mai 2008, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a admis apelul Statului Român reprezentate de M.F.P. şi a schimbat în parte sentinţa primei instanţe, în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 8010,9923 lei cu tidu de drepturi salariale ce au fost actualizate cu rata inflaţiei. Totodată, a obligat pârâtul la plata contravalorii transportului la locul de detenţie (25 călătorii) şi a menţinut cuantumul daunelor morale acordate, fiind înlăturate dispoziţiile contrare. De asemenea, a obligat pe reclamant la 300 lei cheltuieli către apelant.
Prin Decizia nr. 7991 din 11 decembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul pârâtului Statul Român prin M.F.P. şi a casat în parte decizia dată în apel, cauza fiind trimisă la aceeaşi instanţă spre rejudecarea motivului de apel privind cuantumul cheltuielilor de transport. Celelalte dispoziţii ale deciziei au fost menţinute.
S-a reţinut că este justă critica referitoare la nedeterminarea cuantumului contravalorii cheltuielilor de transport.
Pentru obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale, cuantumul prejudiciului trebuie să fie cert. Or, în dispozitivul deciziei recurate s-a inserat „obligă pârâtul la plata contravalorii transportului la locul de detenţie - 25 călătorii".
Cu prilejul rejudecării sub acest aspect urmează să se stabilească dacă există în patrimoniul reclamantului un prejudiciu material „cheltuieli de transport" şi dacă acesta este cert, s-a mai reţinut în considerentele deciziei de casare.
În rejudecare, prin Decizia nr. 342/ A din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a admis apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a schimbat „în parte sentinţa nr. 1215/2007 a Tribunalului Galaţi şi cu privire la cuantumul cheltuielilor de transport şi anume 3.469,2 lei în loc de 15.000 lei şi 25.978,7637 lei valoarea actualizată a celor 15.000 lei".
Pentru a se hotărî în acest fel a fost completat probatoriul administrat pe capătul de cerere privind acoperirea prejudiciului cauzat de transportul la locul de detenţie al reclamantului cu o expertiză extrajudiciară contabilă.
Instanţa de apel a reţinut că fişa de evidenţă din penitenciar face dovada că reclamantul a fost vizitat la locul de detenţie de 23 de ori de soţie, o dată de socrul său şi o dată de avocatul Vrabie Marcel.
Potrivit expertizei, pentru fiecare călătorie s-a consumat combustibil de 33,08 E.
La stabilirea prejudiciului s-a luat în calcul doar c/val. combustibilului, consumat de un autoturism pe ruta Galaţi-Iaşi, consumul mediu în toate normativele fiind de 7,5 1/10 km. S-a reţinut valoarea stabilită prin expertiză, însă exprimată în lei, întrucât, în prezent, în România, tranzacţiile se pot face doar în lei.
Nu au fost cuprinse în prejudiciu cheltuielile de întreţinere ale automobilului cu care s-a deplasat vizitatorul pentru că nu s-a făcut dovada că ar fi existat maşină personală şi nici că cele 25 de călătorii ar fi presupus efectuarea unor cheltuieli destinate doar acestor deplasări (taxă de drum, asigurare, amortizare, piese de schimb, consumabile etc.)
Faţă de aceste considerente şi în virtutea principiului civil de reparare integrală a prejudiciului încercat ca urmare a privării de libertate ilegale, s-a constatat, pe baza probelor administrate, un prejudiciu de numai 3.469,2 lei şi nu 15.000 lei (sau 25.978,7637 - valoarea actualizată a celor 15.000 lei), astfel încât a fost admis apelul Statului Român şi pe acest capăt de cerere.
Împotriva acestei ultime decizii, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Galaţi a declarat, în termen legal, prezentul recurs, invocând cazurile de nelegalitate prevăzute de punctele 6, 7, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că în rejudecare, instanţa i-a admis apelul şi a dispus obligarea sa la „plata sumei de 3.469,2 lei în loc de 15.000 lei şi 25.978,7637 lei valoarea actualizată a celor 15.000 lei".
În acest fel, i-ar fi fost îngreunată situaţia în propria cale de atac, iar instanţa de apel s-a pronunţat extrapetita în sensul că, deşi prin cererea de apel a solicitat respingerea capătului de cerere privind cheltuielile de transport, ca nefondat, instanţa a admis apelul obligând însă tot pe recurent la plată, deşi acesta nu a cerut diminuarea cuantumului despăgubirilor, ci respingerea în totalitate a acestora.
Aşa fiind, soluţia echivalează cu o admitere a unui apel al reclamantului, pe care însă acesta nu l-a formulat.
În al doilea rând, dispozitivul deciziei este în vădită contradicţie cu considerentele hotărârii unde se menţionează faptul că prejudiciul s-a dovedit a fi de numai 3.469,2 lei şi nu 15.000 lei (sau 25.978,7637-valoarea actualizată a celor 15.000 lei).
O altă greşeală a instanţei, a mai susţinut recurentul, constă în aceea că a acordat despăgubiri pentru 25 de călătorii şi nu pentru 20, câte au fost menţionate în raportul de expertiză extrajudiciar.
De asemenea, instanţa de apel a mai greşit şi în sensul că a dublat despăgubirile, acordând pe de o parte contravaloarea în lei a sumei în euro (fără să precizeze cursul avut în vedere), iar pe de altă parte a acordat şi valoarea actualizată a celor 15.000 de lei, deşi în sentinţă este menţionată suma de 1.500 lei, respectiv 25.978,7637 lei, care nu are nici un corespondent cu suma de 3.469,2 lei. Recurentul a mai susţinut şi că nu se poate reţine actualizarea întrucât despăgubirea s-a stabilit în euro, iar pe de altă parte chestiunea actualizării nu s-a pus în discuţie.
Recurentul a mai arătat că reclamantul nu a obiectat la expertiza contabilă administrată în cauză în primul ciclu procesual, care a concluzionat că nu se pot stabili cheltuielile de transport, pentru că nu au fost puse la dispoziţie documente justificative în vederea expertizării, aşa încât este de neînţeles soluţia instanţelor de a despăgubi cu orice chip reclamantul în cauză.
Recurentul a mai susţinut şi că în cauză nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu cert. In deplin acord cu dispoziţia instanţei de recurs, în rejudecare, instanţa trebuia să constate faptul că reclamantul nu a dovedit că prejudiciul pretins este cert, respectiv că acesta nu rezultă din documente justificative. Dovada unei plăţi nu rezultă decât din înscrisuri, care în cauză nu s-au administrat în conformitate cu disp. art. 1169 C. civ. Fişa de evidenţă nu face dovada decât a faptului că deţinutul a primit vizite, nu şi a cheltuielii cu transportul, astfel încât se pot avansa numai presupuneri, nu şi certitudini, aşa cum a dispus instanţa de recurs.
În acelaşi sens, nici raportul de expertiză extrajudiciară nu face dovada unui fapt cert, ci a unor supoziţii; expertul nu a făcut altceva decât să prezinte un calcul absolut teoretic asupra unor presupuse cheltuieli.
Examinând motivele de recurs, se constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Astfel, în primul ciclu procesual, prin Decizia nr. 94/2008 a Curţii de Apel Galaţi a fost admis apelul Statului Român şi a fost modificată în parte sentinţa primei instanţe, în sensul diminuării sumelor reprezentând drepturile salariale şi obligării apelantului la plata contravalorii transportului la locul de detenţie pentru 25 de călătorii. Au fost menţinute daunele morale acordate reclamantului.
Recursul declarat de Statul Român împotriva acestei hotărâri a fost admis, iar cau^a trimisă spre rejudecare numai cu privire la motivul de apel referitor la cuantumul cheltuielilor de transport^ celelalte dispoziţii ale Deciziei nr. 94/2008 fiind menţinute.
După cum rezultă din conţinutul deciziei recurate (considerente şi dispozitiv), pronunţată cu ocazia rejudecării apelului în limitele stabilite de instanţa de recurs, apelul Statului Român a fost admis şi cu privire la cuantumul cheltuielilor de transport. În loc de obligarea acestuia la 15.000 lei cheltuieli de transport şi 25.978,7637 lei reprezentând valoarea actualizată cu coeficientul de inflaţie a acestor cheltuieli, după cum s-a dispus prin sentinţa primei instanţe nr. 1215/2007 a Tribunalului Galaţi, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 21 august 2007, pârâtul Statul Român a fost obligat la 3.469,2 lei.
Aşa fiind, este vădit neadevărată susţinerea recurentului potrivit cu care în rejudecare, instanţa de apel a dispus obligarea sa la „plata sumei de 3.469,2 lei în loc de 15.000 lei si 25.978,7637 lei valoarea actualizată a celor 15.000 lei".
În consecinţă, toate criticile ce decurg din această interpretare eronată a dispozitivului şi considerentelor instanţei de apel sunt la rândul lor vădit nefondate.
Astfel, nu se poate reţine că recurentului i s-ar fi îngreunat situaţia în propria cale de atac, de vreme ce cuantumul acestor despăgubiri a fost micşorat.
Nu se poate reţine nici că instanţa de apel s-ar fi pronunţat extra petita şi nici că ar fi admis un apel nedeclarat al reclamantului. În rejudecare, în raport de probele administrate, au fost găsite parţial fondate criticile pârâtului referitoare la cheltuielile de transport, constatându-se că reclamantul a suferit un prejudiciu material cu acest titlu, dar în cuantum mai mic decât cel stabilit de prima instanţă.
Nu este fondată nici susţinerea privind contradicţia dintre considerente şi dispozitiv, redarea în precedent a acestora demonstrând concordanţa considerentelor deciziei recurate cu dispozitivul, şi anume că recurentul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 3.469,2 lei, reprezentând prejudiciu datorat cheltuielilor făcute cu transportul de către vizitatorii acestuia pe timpul cât a fost deţinut nelegal.
De asemenea, nu este fondată nici susţinerea referitoare la dublarea despăgubirilor, întrucât recurentul nu a fost obligat atât la contravaloarea în lei a sumei în euro, cât şi la valoarea actualizată a celor 15.000 lei (respectiv 25.978,7637 lei), aşa cum total neadevărat afirmă recurentul.
Din dispozitiv, confirmat de considerente, rezultă, fără echivoc, că recurentul a fost obligat, după cum s-a arătat în precedent, la 3469,2 lei.
Cât priveşte criticile referitoare la numărul călătoriilor, modul de calcul al sumei la care recurentul a fost obligat, acestea nu se pot constitui motiv de analiză în recurs, întrucât vizează stabilirea situaţiei de fapt.
De altfel, sunt contrazise de lucrările de la dosar: numărul vizitelor a fost reţinut pe baza celor consemnate în fişa de evidenţă din penitenciar şi nu din raportul de expertiză extrajudiciar depus în rejudecare, care a fost avut în vedere numai din punctul de vedere al calculului consumului de combustibil pentru o călătorie.
Raportul de expertiză cuprinde constatările tehnice făcute de expert exclusiv asupra elementelor de fapt supuse judecăţii, constatări ce reprezintă rezultatul unor raţionamente precise şi verificabile, şi nu supoziţii ori aprecieri, cum afirmă recurentul, în timp ce operaţiunea de valorizare a acestor constatări este atributul exclusiv al judecătorului.
Lipsa de obiecţiuni din partea reclamantului la expertiza administrată în primul ciclu procesual, cât şi constatările expertului făcute cu acea ocazie sunt fără relevanţă, câtă vreme cauza a fost rejudecată pe acest aspect, în urma casării cu trimitere tocmai pentru acest motiv.
Indicaţiile din decizia de casare nu au fost şi nici nu puteau fi în sensul afirmat de recurent, şi anume acela că instanţa de trimitere trebuia să constate faptul că reclamantul nu a dovedit că prejudiciul pretins este cert, respectiv că acesta nu rezultă din documente justificative.
Instanţa de trimitere a respectat indicaţiile din decizia de casare şi a administrat probe în baza cărora a stabilit că reclamantul a suferit un prejudiciu datorat cheltuielilor făcute cu transportul de către vizitatorii acestuia pe timpul cât a fost deţinut nelegal, precum şi valoarea acestui prejudiciu. Fişa de evidenţă din penitenciar face dovada vizitelor primite, aşa cum corect a afirmat şi recurentul, în timp ce pe baza constatărilor tehnice făcute de expert privind costul unei călătorii s-a stabilit suma datorată de recurent cu acest titlu.
Referitor la chestiunea prescripţiei dreptului material la acţiune, ca motiv de recurs de ordine publică, se reţine că aceasta a fost analizată, în cauza de faţă, în primul ciclu procesual, când instanţa de recurs, a constatat irevocabil, că în mod corect, a fost respinsă de către instanţele de fond excepţia respectivă. Casarea atunci dispusă, aşa cum s-a arătat, a fost făcută numai cu privire la motivul de apel referitor la cuantumul cheltuielilor de transport, astfel încât problema prescripţiei nu mai poate fi reanalizată în acest al doilea ciclu procesual.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin.(1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Galaţi împotriva Deciziei nr. 342/ A din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6031/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 5089/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
